Tuesday, November 17, 2020

Greaua moștenire

 Am văzut acum câțiva ani niște tipi care urlau din toți rărunchii despre greaua moștenire. În legislatura precedentă fuseseră 5 din 7 în poziții cheie, dar nu ocupaseră marele fotoliu. Acum unul din cei 5 era capo di tuti capi. Nu l-am văzut nici pe el, nici pe cei 4 cu care era în echipa precedentă spunând un cuvânt. Au votat, au ridicat osanale și au beneficiat din plin de facilitățile oferite de vec hea gardă. Eu zic că au pus umărul vârtos la crearea acestei noi moșteniri dezastruase, potrivnice, care pune bețe-n roate noilor strategii pe care ei, 5 din 7 care sunt la conducere, doar doi fiind din eșalonul al III-lea al vechii gărzi. În concluzie zic că nimeni nu are dreptul să invoce vechea și greaua moștenire căci au contribuit la crearea ei. Nu am văzut pe niciunul din cei 7 de azi să se ridice în picioare, nu să critice, dar să vină cu o idee nouă, cu o propunere sau măcar să se abțină de la adoptarea unei măsuri. Nu. Ei lăudau ca fiind măsurile cele mai:
- bune,
-potrivite,
- oportune,
- adecvate, 
- optime,
- eficiente.
Ca să spui acum că ai o grea moștenire când ai contribuit la a ajunge aici este nu numai imoral, dar este mârșav, căci nu am văzut pe nimeni să protesteze că ciuma roșie a mărit salarile și să returneze la buget acea creștere, că nu am văzut să returneze careva acele vauchere date aiurea de ciuma roșie. Nu am văzut șef de partid și nici parlamentar să facă greva foamei și s-o ducă până la capăt așa cum făceau opozanții din Irlanda de Nord sau călugării budiști care se autoincendiau. Ei, deja grași, sătui, plini de afaceri, nu știau cum să-și rotunjească veniturile, iar acum urlă despre greaua moștenire. Jalnic.
PSD a fost la butoane 1989-1996, 2000-2004 și 2012-2019 dar dreapta a fost la putere 1996-2000 și 2004-2012. Așa că ciocul mic, cu greaua moștenire, nenică!
(17 noiembrie 2020)

No comments:

Post a Comment