Cristian Mihai ȘTEFAN este un culturist născut 23 aprilie, deci este aparținător al zodiei Taur, caracterizată pentru culturiști astfel:
Cei născuți în zodia taurului au o înzestrare genetică foarte bună practicării sporturilor mari consumatoare de energie, sunt puternici și nu se tem să muncească din greu indiferent cât de mult li s-ar cere. Sunt foarte disciplinați și urmăresc să învețe să execute cât mai bine ceea ce au de făcut. Ei se compară tot timpul cu colegii de muncă și privesc cu obiectivitate diferențele pe care le sesizează între performanțele lor și ale celorlalți. Sunt destul de calmi și modestia de care dau dovadă îi face să fie apreciați de cei din jur. Nu sunt ostentativi prin nimic. Își văd de munca lor fără a comenta chiar și atunci când li se atrage atenția că greșesc. Știu să se bucure de victorii dar nu se îmbată cu ele.
Culturistul Cristian Mihai ȘTEFAN este o prezență constantă a podiumurilor de concurs de mare anvergură din zona culturismului, având un bogat palmares printre care enumer următoarele rezultate:
2010, Cupa Romaniei, categoria culturism 90kg, locul 2
2011, Campionatul Național de Culturism, categoria 85 kg, locul 1 și titlul de campion
2011, Pro Nutrition Grand Prix, categoria 90kg, locul 3
2011, Cupa Sebastiano categoria culturism 90kg, locul 3
2011, Cupa Power Gym Codlea, categoria power classic 95kg, locul 3
2012, Campionatul Național de Culturism, categoria 85 kg, locul 3
2013, Campionatul Național de Culturism, categoria 85 kg, locul 2
2013, Cupa Mister Napoca, categoria culturism 80kg, locul 2
2013, Cupa Sebastiano, categoria culturism 80kg, locul 1
2013, Cupa Romaniei, categoria 90kg, locul 2
2014, Tiger Classic Sibiu, categirua Bodybuilding Classic, locul 3
2014, Campionatul național de Culturism, categoria 80 kg, locul 1 și titlul de campion
2014, Campionatul Național de Culturism, categoria Bodybuilding
Clasic 180 cm, locul 3
2014, Cupa Romaniei, categoria culturism 80kg, locul 1
2014, Tiger Classic Weekend Bucuresti , categoria Bodybuilding Classic, locul 3
2014, Cupa Federatiei, categoria culturism 80kg, locul 1
2015, Campionatul Balcanic de Culturism, categoria 90kg, locul 3
2015, Campionatul Național de Culturism, categoria 80 kg, locul 3
2015, Campionatul National de Culturism, categoria Bodybuilding
Clasic 180cm, locul 3
2015, Cupa Romaniei culturism 90kg, locul 1
2015, Tiger Classic, categoria culturism 85kg, locul 3
2015, Cupa Romaniei culturism 90kg, locul 1
2015, Tiger Classic, categoria culturism 85kg, locul 3
2016, Campionatul Național de Culturism, categoria 80 kg, locul 2
2016, Campionatul Național de Culturism, categoria perechi, locul 2
2016, Pro Nutrition Grand Prix, categoria 90kg, locul 3
2016, Pro Nutrition Grand Prix, categoria +80kg masters, locul 1
2016, Campionatul National de Culturism, categoria Bodybuilding Clasic 180cm, locul 2
2016, Cupa Romaniei, categoria culturism 80kg, locul 2
2016, Campionatul Balcanic, categoria culturism 90kg, locul 2
2016, Cupa Romaniei, categoria culturism 80kg, locul 2
2016, Campionatul Balcanic, categoria culturism 90kg, locul 2
2017, Campionatul Național de Culturism Masters, categoria 90 kg, locul 1 și titlul de campion
2017, Tiger Classic, categoria culturism masters, locul 1
2017, Pro Nutrition Grand Prix, categoria +80kg masters, locul 3
2018, Pro Nutrition Grand Prix, categoria +80kg masters, locul 2.
2019, Campionatul National de Culturism, categoria Bodybuilding Clasic 180cm, locul 4
2019, Campionatul Național de Culturism Masters, categoria 80 kg, locul 2.
Acum în iarna 2019-2020 am avut lungi discuții cu Cristian ȘTEFAN despre culturism. Se vedea cu claritate că formația sa inginerească riguroasă își spune cuvântul în tot ceea ce face. El se documenteazăși este la curent cu tot ceea ce se întâmplă în profesia pe care o practică și în sportul care l-a consacrat pe plan național. Cristian ȘTEFAN este un sportiv trecut de 40 ani, iar intrarea în competiții de anvergură s-a produs în anul 2010, la vârsta de 34 ani, iar faptul că a participat în 10 ani fără întrerupere la nu mai puțin de 29 de competiții, arată că el are o putere de muncă și de concentrare remarcabile, că este un caracter puternic. El știe să-și dozeze eforturile, căci a fi prezent într-un an în 7 competiții, adică să ai 7 vârfuri ale nivelului de performanță chiar în ziua apariției pe scenele celor 7 competiții, presupune 7 cicluri de pregătire, din care unele suprapuse, iar acest lucru este știință, nu este altceva. Sportivul Cristian ȘTEFAN dispune de resurse importante pentru a fi prezent pe scenele de concurs în continuare, iar nivelul de abordare al antrenamentelor îi va permite să se prezinte și în viitor într-o formă care să-i asigure prezența pe podiumurile câștigătorilor.
(13 iunie 2020)
No comments:
Post a Comment