Wednesday, December 25, 2019

Rich GASPARI, culturistul milionar

Se zice că din culturism nu se fat bani. Adevărul este numai pe jumătate. Ca în orice domeniu, Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă.
Un culturist, care a ajuns la o formă care-i permite să urce pe podiumurile de concurs, are toate șansele să se gândească asupra modului în care să facă bani. Mulți vor invoca faptul că România nu este țara în care culturiștii să câștige, că aici culturismul nu este apreciat, că premiile sunt mici, că pentru a face reclame sau filme nu sunt folosiți culturiștii la adevăratul lor potențial. 
Nici nu se va întâmpla mare lucru, din moment ce multe aspecte sunt gestionate disproporționat în raport cu scara valorilor de la noi.
Aș vrea să reamintesc faptul că Arnold SCHWARZENEGGER apărea în revistele și posterele de la noi și nu prea cred că se făceau plăți către el. Dar politica sa era să-și facă nume, să-l consolideze și apoi toate celelalte vin de la sine. Nu de puține ori am văzut meseriași de la noi că primul lucru pe care-l fac este acela de a se lăuda, va critica pe cei ce au lucrat anterior, ca mai apoi să îngheți când își sune prețul pentru lucrarea pe care o va face. Nu fac nicio aluzie, dar fraza nu este scrisă întâmplător.
Rich GASPARI este un culturist maerican, consacrait prin participările între 1985 -1989 la concursul Mr. Olympia, unde a avut clasări bune, fără să fi câștigat vreodată trofeul. Să nu uităm nicio clipă că în intervalul 1984-1991 marele trofeu a fost câștigat consecutiv de Lee HANEY. Culturistul Rich GASPARI a ocupat în anul 1987 locul 3, în anul 1986 locul 2, în anul 1987 locul 2, în anul 1988 locul 2, în anul 1989 locul 4, în anul 1990 locul 5 și în anul 1991 locul 10.
Palmaresul său este unul bogat, incluzând foarte multe competiții de referință la care a participat între 1983 și 1996.  Cine vrea să facă o analiză asupra traiectoriei uni culturist, să ia participările lui Rich GASPARI, căci va vedea o parte a ascensiunii carierei sale între 1983 și 1985, după care urmează consolidarea, între 1986 și 1989, după care se vede perioada de declin între anii 1992 și 1996 când poziționările sale în competiții sunt foarte modeste, mai spre coada clasamentului.
Există un clasament al culturiștilor bogați. Cel mai bogat figura în acel tabel Arnold SCHWARZENEGGER cu 300 milioane de dolari, urmat de Rich GASPARI cu 90 de milioane de dolari, iar pe locul al treilea se afla Jay CUTLER cu 30 de milioane de dolari. Din cei 12 culturiști mionari, 8 sunt deținătorii trofeului de Mr. Olympia. Se știe că Lou FERRIGNO și Gary STRYDOM au concurat și ei acolo ca și Rich GASPARI au fost pe poziții bune în aceeași competiție, iar numai doi milionari nu au fost la acel mare concurs.
Să nu credem că milionarii dintre rândurile culturiștilor au ajuns milionari din:
- premii câștigate în competiții,
- onorarii de la demonstrații,
- postere vândute în magazine,
- interviuri date unor rezultate.
Ei au devenit milionari intrând în afaceri cu linii de producție de suplimente, aparițiile în filme de mare suuces, dezvoltarea de tehnici pentru antrenamentele culturiștilor și producția de echipamente pentru sălile de culturism dar și de îmbrăcăminte pe sportivi. Deși premiile oferite câștigătorilor de concursuri de culturism au depășit în USA nivelul simbolurilor, este puțin probabil să credem că milionarii au ajuns milionari necheltuind sumele primite după poziția ocupată în competiții. În 1966 premiul cel mare de la Mr. Olympia era de 1.000 USD, ca să ajungă în anul 2019 la 400.000 USD. Phil HEATH a început de la 200.000 USD ca premiu și a încheiat la 400.000 USD, dar a avut și el oarece cheltuieli de mentenanță a performanței, iar ca să ajungă la 5 milioane, numai business-urile îl duceau spre o asemenea țintă. Premiile lui Rich GASPARI erau cuprinse între 10.000 USD și 100.000  USD, ceea ce arată cu claritate că oricum vom face adunarea nu ies la socoteală 60 milioane USD, chiar dacă el a mers și la alte competiții decât Mr. Olympia, așa cum au făcut și ceilalți milionari din rândurile culturiștilor.
Așa cum apărea în public la concursuri, a rezultat că Rich GASPARI a folosit suplimente sistematic și cu siguranță a găsit formula dacă nu magică, cel puțin eficientă de suplimente, care să-l impună în lumea complexă a culturismului de masă. Nu staiu eu aici și acum să analizez efectele suplimentelor asupra sănătății culturiștilor, căci dfacă studiile ar arăta cu precizie legături de cauzalitate între suplimente și afecțiuni, cu siguranță s-ar fi produs MRPUS adică Marea Revoluție din Producția și Utilizarea Suplimentelor.
Cine crede că un culturist chiar dacă are un oarecare cheag dacă va declanșa o afacere bazată pe o idee  de succes va reusi să obțină milioane, se înșeală amarnic pentru că la noi lipsește mediul concurențial nepoluat de corupția oficialităților, care vin să-și rotunjească veniturile prin mita data de patroni, în schimbul iertării de aplicarea amenzilor generate de așa-zisa încălcare a legilor, legi atât de prost și încâlcit construite, încât câmpul abuzurilor oricărui funcționar însărcinat să controleze, este un câmp atat de larg deschis încât orice afacere are mii și mii de modalități de a fi distrusă de acești funcționari, adică de statul ineficient, orientat spre stagnare, involuție și autodevorare.







(25 decembrie 2019)

Gary Strydom





No comments:

Post a Comment