Boni, mali
(Hagi rex eu)
Lucrând cu jumătate de măsură, pentru a nu supăra pe nimeni, se ajunge la soluții greșite încât este supărată toată lumea. Istoria nostră este formată și din momente nefericite tocmai datorită lipsei de fermitate, care ne-a făcut să suferim îngrozitor.
Atunci când deciziile au fost ferme, clare și au ținut seama numai și numai de ceea ce vrem noi, totul a mers șnur, căci respectul celor din jur a fost total, chiar dacă rezultatul obținut de noi nu a fost cel estimat la luarea deciziei.
Acum, de când la butoane este o clasă politică:
- ambiguă,
- mediocră,
- interesată,
- bizară,
- ineficientă,
- incultă,
legile sunt șchioape și soluțiile luate fără îndrăzneală și fără a fi încadrate într-un concept unitar, ne mișcăm după adierile de vânt, zicând totuși că avem strategie, orientare și aliați pe care ne bizuim, dar pe care reușim să-i irităm din când în când lăsând impresia de neseriozitate.
Am luat și noi oarece măsuri radicale, precum acea nefericită lege de restitutio in integrum care s-a dovedit a fi generatoarea celei mai teribile corupții din toate timpurile, căci adevărații proprietari au murit așteptând sau și-au vândut drepturile litigioase pe nimic. Nici nu vreau să spun cum a fost aplicată legea care oferea facilități firmelor care angajeau persoane cu dizabilități și aici mă refer la cele 100 de milioane de euro fraudate prin licitații unde în realitate firmele deși se declaraseră că au angajate persoane cu dizabilității, aveau doar cu mult sub 0,5% personal care îndeplineau această condiție.
Și acum pe 10 noiembrie, deși se prefigurează un câștigător din primul tur, rezultatul se datorează faptului că românul gândește astfel încât îl alege pe acela care va face să fie bine, să nu fie rău.
No comments:
Post a Comment