Acum trebuie să privesc sindromul copilului unic, din punctul de vedere al acestuia. Copilul unic, ar trebui să fie la fel ca toți copiii, dar nu este, pentru că mediul în care este crescut îl schimbă și-l face să fie altfel decât ceilalți, dar nu în sensul pozitiv, cu altfel, adică altfel și atât.
Colipul unic se deosebește de ceilalți copii prin fatul că:
- știe că tot ce au agonisit părinții lui nu împarte cu nimeni,
- se consideră ca fiind cel mai deștept, pentru că așa i s-a zis tot timpul de către părinți și bunici,
- nu știe să împartă nimic din ce are pe moment cu nimeni, că nu a fost educat pentru așa ceva,
- este obraznic, îngână, spune prostii pe care le aude în casă,
- nu are prieteni, datorită atitudinii lui disprețuitoare față de ceilalți,
- se crede superior doar prin faptul că etalează chestii pe care ceilalți nu le dețin,
- pârăște pentru că așa a fost el învățat să ia atitudine,
- vrea să iasă în față ciu orice preț, doar prin faptul că părinții i-au zis că e cel mai bun,
- este neîndemănatic, că părinții și bunicii au făcut lucruri simple pe care el trebuia să le facă,
- nu are inițiativă din cauză că i s-a spus să aștepte, să nu se bage, să nu se înghesuie,
- este lipsit de spirit de echipă, căci educația lui este dirijată spre a fi egoist,
- are carențe de caracter destul de grave și este evitat de totți colegii săi,
- are minusuri importante legate de independența de a lua decizii sau de a face lucruri,
- nu acceptă înfrângerea, iar dacă pierde, face crize de nervi, căci nu e puternic.
Copilul unic posedă acest sindrom doar pentru că părinții și bunicii lui l-au ghidonat să fie așa. Nu l-au modelat, căci modelarea presupune un obiectiv, niște metode și în niciun caz să aduci o ființă să aibă un astfel de comportament, lipsit de independență, de tact și mai ales de eficiență. Este supărător ca la două vorbe, cineva să spună că mama zice sau părerea mamei este că sau s-o întreb pe mama înainte de a lua o decizie. Copilului unic i se pare nefiresc cum ceilalți de-o vîrstă cu ei nu mai cer voie părinților să facă anumite lucruri, nu vorbesc cu părinții despre anumite detalii sau dau dovadă de independență, pe care ei o consideră de neacceptat.
Societatea se poartă destul de brutal cu copii care au sindromul copilului unic și-i izolează, le refuză colaborarea și îi dirijează spre eșecuri în cascadă, pe care copiii unici nu știu să și le explice, deși sursa unică provine din decalajul dintre ceea ce ei sunt în realitate și proiecția imaginii pe care părinții lor le-au construit-o în mod nefiresc, eronat, insistent și artificial.
(29 octombrie 2019)
No comments:
Post a Comment