Saturday, October 19, 2019

Marele păpușar din umbră

Avem senzația că există forțe obscure implicate în tot ceea ce se întâmplă pe malurile Dâmboviței, de parcă mai marii lumii n-ar avea altceva de făcut decât să se uite ce facem noi aici, adică să ne tragă de urechi sau să ne mângâie pe creștet dacă facem oarece fapte bune.
Realitatea este cu totul alta.
În micimea și ignoranța noastră facem exact ce ne taie capul, de cele mai multe ori facem lucurile prost sau incomplet sau negândite, adică și mai prost. Cum specialitatea casei este să nu recunoaștem că nu suntem în stare să facem lucrurile bine, stăm și cugetăm, nu că le-am făcut prost și să le îndreptăm, ci să găsim vinovatul care musai trebuie să fie o forță ocultă, o putere străină sau un ceva căruia ne scremem să-i găsim un nume și să-l arătăm cu degetul.
Nu avem autostrăzi nu pentru că Europa nu vrea să avem, ci doar din simplul motiv că nu suntem în stare să gândim să avem autostrăzi și ne ascundem în spatele contestațiilor și a surpării lor, după mitul Meșterului Manole.
Nu avem spitale regionale, nu pentru că nu primim fonduri europene, ci pentru că nu suntem înstare să le obinem. Europa aruncă cu banii spre noi, iar noi stăm cu brațele lipite de corp, asemeni statuilor antice și nu prindem nimic.
Se vorbește de niște pensionari din servicii care ar fi împânzit cabinetele importante și care ar da sfaturi demnitarilor, ei fiind continuarea unei mâini nevăzute a marelui păpușar. Noi avem imaginație atât de bogată încât punem în spinarea unora exact ceea ce aceștia nu sunt în stare să facă dintr-o mie de motive, unul fiind acela că respectivi dacă se reangajează după pensionare merg în domenii unde nu au calificarea care să le permită să facă ceea ce li se atribuie de cei care știu numai să comenteze, fără a ști să bată măcar un cui.
Explicația a tot ceea ce se întâmplă pe Dâmbovița la ora actuală este extrem de simplă: decizii luate fără o fundamentare științifică unde au fost folosite modele și metode cantitative, nu are cum să ducă la rezultate spectaculoase, ci la chestii fără legătură între ele de parcă ar fi puse cu furca.
Nu există niciun mare păpușar, ci persoane care cred că se pricep la toate și care nu acceptă consilieri de specialitate în afară de neamuri, amante și pile, toate fiind dornice de câștiguri nemeritate. Din așa ceva nu vin nici ideile foarte bune, nici proiectele inteligente și nici realizările durabile.


(20 ocotmbrie 2019)

No comments:

Post a Comment