Eu am fost un părinte de modă veche

Eu am fost un părinte de modă veche. Spun că am fost, pentru că eu am copii care la rândul lor au copii. Deci dacă ar fi să vorbesc la prezent, ar trebui să spun că sunt un bunic de modă veche, care încearcă din răsputeri să înțeleagă vremurile de azi și să se acomodeze cu exigențele nepoților lui.

Eu mi-am învățat copiii să țină ușa de la apartament încuiată cu yala tot timpul și să nu deschidă ușa nimănui. Nici noi nu am deschis ușa decâty celor care se anunțau cu telefonul, lucru pe care îl fac și acum, cu excepția situațiilor când la ușă este administratorul blocului, un vecin de pe scară, poștașul sau poliția.

Eu mi-am învățat copiii să nu lase niciun străin să intre în casă indiferent de pretext. Nici eu și nici soția mea nu am permis străinilor să intre în casă, decât în vremurile în care venea să se citească nivelul consumului de electricitate la contorul instalat aiurea în apartament, nu ca acum pe scară.

Mersul la meditație l-am asigurat însoțindu-mi de fiecare dată fata și la dus și la întors, căci niciodată nu am considerat că trebuie ca ea să meară singură:

- printre blocuri,

- seara pe străzi,

- în zone necunoscute.

Este adevărat că în cazul în care mergea la teatru sau se întorcea de la teatru unde dirigintele îi însoțea, trebuia să ne implicăm. Nu am fost de acord să vin la ieșirea de la stația de metrou, ci am mers la locația teatrului și de acolo am mers împreună spre casă.

Dacă erau aniversări ale unor colegi, am mers cu mașina spre acei colegi la dus, dar și la revenirea acasă de la ei tot cu mașina s-a făcut deplasarea. Eu am fost un părinte  de modă veche, care a considerat că fiul meu sau fiica mea trebuie protejați în acțiunile pe care le întreprind, astfel încât riscurile legate de interacțiunile cu persoane necunoscute să fie reduse spre zero. Nici nu se punea problema ca fiul meu sau fiica mea:

- să meargă cu necunoscuți,

- să accepte invitații de la necunoscuți,

- să primească daruri de la persoane străine,

- să se urce în alte mașini decât mașina mea,

- să deschidă ușa apartamentului  cuiva,

- să rămână noaptea în locuri necunoscute,

- să nu ne spună vreodată unde merg, cu cine merg,

- să nu ne spună dacă s-a întâmplat ceva ieșit din comun. 

Acum lucrurile s-au schimbat. Există rețele de socializare, există telefoane mobile, atmosfera din școli este cu totul alta, iar preocupările părinților sunt îndreptate spre noi direcții, căci obiectivele de atins sunt altele în ziua de azi. Părinții merg la muncă în străinătate. Televiziunile oferă modele dintre cele mai spectaculoase, unde banul circulă intens și se vorbește foarte puțin despre muncă de nivel înalt de calificare. Elevii cu rezultate de excepție sunt tratați la și alții, căci atenție deosebită este dată borfașilor, curvelor, violatorilor, pușcăriașilor, ei fiind cei ce aduc rating special în televiziuni.

Acum trebuie reviziuite multe, căci ceea ce i s-a întâmplat acelei copile din Dobrosloveni arată că viața a luat-o cu mult înaintea oamenilor, aceștia trebuind să se adapteze mult mai rapid noilor condiții extrem de complexe și dinamice din societate, să identifice riscurile și să caute să le gestioneze, căci nici 112, nici poliția, nici sistemul de sănătate și nici procuratura nu rezolvă nimic dacă oamenii nu se protejează singuri în peste 70% din cazuri în care acționează zi de zi, căci prevenția este esențială, mai ales la părinți față de copiii lor.

(01 august 2019)

Mr. Olympia în Ro

În mod normal, la o țară cu peste 20 milioane de locuitori și cu o importantă mișcare de bodybuilding, ar trebui să fim frecventabili din toate punctele de vedere. Au trebuit să treacă ani și ani până când concursul Tiger Classic să fie afiliat la IFBB.

Se organizează la noi competiții importante de culturism și este meritoriu pentru organizatori să invite fie pentru seminarii, fie pentru demonstrații legende ale culturismului mondial, confirmate prin obținerea titlului de Mr. Olympia cu ceva timp în urmă.

Așa se face că ne-au vizitat Dexter JACKSON în anul 2008, iar Dorian YEATES îm anul 2018. Se vorbește că marele Arnold SCHWARZENEGGER va ajunge la București în curând.

Aș fi foarte încântat dacă ne-ar vizita în acest an, să zicem Shawn RHODEN, care este Mr. Olympia en titre. 

Ar fi extrem de interesant dacă un mare culturist ne-ar vizita până în septembrie al anului curent, iar la concursul oficial Mr. Olympia ar cuceri titlul cu același nume, țara noastră fiind locul cvare anunță pe marele învingător. Scriitorii noștri ziceau că în literatură soarele răsare de la București. Așa ar fi bine dacă s-ar întâmpla același lucru și pentru culturism.
Este știut că totul costă, dar obrazul subțire, cu cheltuială se ține.

(31 iulie 2019)

De ce nu demisionează șefii în Vest?

Toată lumea se întreabă de ce nu demisionează șefii în Vest, așa cum se întâmplă la noi, când apar situații deosebite? Lucrurile sunt foarte clare. În Vest există proceduri:

- bine definite,

- acceptate de toți,

- cunoscute la perfecție,

- transpuse în practică,

iar după fiecare eveniment se analizează dacă procedurile au fost respectate de toată lumea și de cele mai multe ori, ca să nu zic că în 99% din cazuri rezultatul este că procedurile au fost respectate, căci persoanele implicate în aplicarea de proceduri sunt profesioniști, nu amatori.

La noi nu există proceduri. La noi nu există cursuri de instruire. Toată lumea s-a mirat că un polițist nu știa să folosească o aplicație informatică, fără să meargă mai în profunzime. La instalarea aplicației, obligatoriu, trebuia ca persoanele care o folosesc să participe la un curs de câteva zile sau de câteva ore, în funcție de complexitate. Neprocedându-se așa, nimeni nu trebuie să se ire că omul nu cunoștea să folosească aplicația, căci nimeni nu s-a născut învățat.

Fără proceduri:

- clare,

- obligatorii,

- cunoscute,

- simple,

- eficiente,

- verificate,

- stabile,

vom vedea că fiecare acționează după cum îl taie capul și rezultatul va fi unul de proastă calitate, cu siguranță, ceea ce s-a și văzut în cazul Caracal. Lipsa instruirilor periodice, lipsa verificărilor și evaluărilor obiective, duce la pierderea spiritului de autodepășire și oamenii știindu-se la adăpostul trecerii timpului nu depun eforturi de a fi mai buni și mai buni, cât este posibil de buni, în timp.

Și la noi nu vor mai demisiona șefii și nu vor mai fi sancționați subalternii când:

- vor exista proceduri,

- procedurile vor fi cunoscute,

- procedurile vor fi aplicate cu strictețe.

Cel mult, dacă rezultatele nu sunt cele așteptate, se va lucra la îmbunătățirea procedurilor, dar oamenii vor lucra ca la carte și nu cum se pricepe fiecare, căci iată ce a ieșit și câți șefi au trebuit să plece.

(30 iulie 2019)

Telefonul mobil și lumea de la sală

De când am reluat mersul la sală, văd cum tineretul zglobiu care vine fie să se mențină, fie să dea grăsimile jos, folosește în exces telefonul mobil.

Telefonul mobil este folosit în vestiar, fie înainte de programul de exerciții, fie după program.

Telefonul mobil este folosit de cei ce lucrează la presa pentru picioare și este comic deja.

Telefonul mobil este folosit în mod special când se merge pe bandă.

Telefonul mobil este folosit când se lucrează la sol, adică mai precis, nu se lucrează.

Telefonul mobil este folosit în pauzele prelungite dintre exerciții.

Este adevărat că telefonul mobil este o necesitate. Numai că, în opinia mea, telefonul mobil trebuie folosit eficient. Eficiența utilizării telefonului mobil înseamnă:

- separarea activităților de vorbitul la telefon,

- scurtarea convorbirilor la strictul necesar,

- evitarea dependenței totale de telefon,

- identificarea și a altor surse de informare,

- formarea unor noi obiceiuri care nu includ telefonul mobil.

După mine, cine vine la sală și stă acolo 40 de minute, are toate elementele:

- de a lăsa telefonul la vestiar,

- să lucreze la aparate fără a vorbi simultan la telefon,

- să se concentreze pe obiectivul definit pentru sală,

- să reia după 40 de minute utilizarea telefonului.

Numai Napoleon BONAPARTE știam că avea capacitatea de a face mai multe lucruri simultan. Ceilalți oameni au resurse limitate legate de o astfel de abordare, ceea ce mă face să  cred că utilizarea telefonului mobil simultan cu realizarea altor activități, determină reducerea puterii de concentrare pe acele activități cu consecințe dintre cele mai neplăcute asupra calității rezultatelor. La sală această concluzie este evidentă, căci puterea de concentrare pe ritm, durată, intensitatea în derularea programului este explus să aibă aceeași calitate când nu este folosit simultan telefonul mobil, ca în situația în care acesta este folosit, căci telefonul fie este ținut într-o mână cu care nu se mai lucrează la aparat, fie că este ținut între umăr și obraz și deci poziția corpului este incorectă.

Concluzie: din 20 de persoane de la sală, 18 utilizează telefonul mobil cel puțin de câteva ori în timpul derulării programelor, ceea ce înseamnă că degeaba vin la sală sau vin să creadă că au fost acolo, fără să fie interesați de rezultate.

(30 iulie 2019)

Profesorul Dan RACOVIȚAN

Eram pe aeroportul Otopeni și mă pregăteam să mă îmbarc în avionul care să mă ducă spre Paris, când am intrat în grupul profesorilor care plecau prin programul TEMPUS la diferite universități din Franța. Atunci l-am cunoscut pe profesorul Dan RACOVIȚAN. Venea de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, universitate foarte serioasă unde eu aveam prieteni încă din anii de armată.
Prima impresie pe care mi-a făcut-o Dan RACOVIȚAN a fost specială, căci:
- privirea sa era vioaie,
- vorba sa era clară,
- zâmbetul afișat era deschis,
- avea economie de gesturi.
Profesorul Dan RACOVIȚAN, atunci pe aeroport nu era un gras, așa cum sunt mulți profesori universitari. Profesorul Dan RACOVIȚAN nu era convențional în conversația cu mine și nu au trecut decât câteva clipe până am început dialogul pe problemele noastre de informatică, foarte exacte și spinoase, în contextul acelor ani tumultoși.
După acea mobilitate din Franța, am avut ocazia să-l reîntâlnesc pe profesorul Dan RACOVIȚAN de mai multe ori, mai ales cu ocazia Conferinței Internaționale de Informatică Economică organizată de Departamentul de Informatică Economică din ASE, dar și cu ocazia deplasărilor mele la Cluj fie la comisii de doctorat, fie la manifestările științifice organizate de catedra de Informatică Economică de la Universitatea Babeș-Bolyai. De fiecare dată am avut ocazia să văd un profesor Dan RACOVIȚAN bine orientat pe problematica de specialitate, cu o viziune clară asupra informaticii economice și deschis la o colaborare largă cu noi cei din Departamentul de Informatică Economică din ASE. Profesorul Dan RACOVIȚAN de pe poziția de decan al FSEGA a avut posibilitatea să facă foarte multe lucruri mari pentru informatica economică. Pentru rolul său determinant în dezvoltarea informaticii economice, recunoscut de toți colegii mei de departament, în anul 2004, i-a fost decernat Premiul Grigore MOISIL, iar luările de cuvânt de la ședința festivă au scos în evidență trăsăturile remarcabile ale personalității profesorului Dan RACOVIȚAN.
Cu trecerea timpului am avut posibilitatea să aprofundez unele dintre contribuțiile lui Dan RACOVIȚAN la dezvoltarea informaticii economice românești, căci lucrările de specialitate realizate de el și de colegii cu care au colaborat, de fiecare dată mi-au dezvăluit un specialist profund, cu dorința de a face numai lucruri temeinice, astfel încât studenții săi să dispună de materiale didactice valoroase, utile la locurile de muncă unde ei vor lucra după absolvirea facultății ca informaticieni ai școlii de informatică economică de la UBB.
Profesorul Dan RACOVIȚAN face parte din generația de aur a informaticii economice românești în care se includ Ion Gh. ROȘCA, Ștefan NIȚCHI, Nicolae GHIȘOIU, Gheorghe SABĂU, Nicolae TOMAI, Dumitru TODOROI și încă vreo câțiva, nu prea mulți însă.

(29 iulie 2019)

Ce mai zice managementul politic, neică?

Managementul politic zice că:

- înainte de a scoate pe gură oarece, trebuie multă cugetare,

- odată zise chestiile, așa rămân,

- numai calculele de calitate fundamentează decizii și concluzii,

- legile fizicii sunt valabile și în societate,

- empirismul este păgubos.

Noi nu cobărân din treb în gara Brașov dacă nu ne-am urcat în trenul spre Brașov, cum nu vom câștiga niciodată la LOTO dacă nu am cumpărat vreodată bilet cu cele șase numere selectate de noi.

Managementul politic mai zice că:

- există o corelație teribilă între eficiența și valoare omului,

- pe colectivități largi curba lui GAUSS e valabilă 100%,

- fără  echilibru, ci doar cu excese, totul se prăbușește,

- unde nu sunt proceduri și nu există exigență se instalează haosul,

- absența ierarhizării bazată pe valoare distruge orice sistem,

- implozia sau explozia unui fenomen sunt controlabile,

- decizia responsabilă nu este apanajul oamenilor slabi.

Să privim în jur și vom vedea mulți oameni care au ochelari de cal, căci nu au plăcerea de a privi realitatea exact așa cum este ea, imperfectă, dură, zgomotoasă, inegală și mai ales încărcată de incertitudini. Cei ce se  cred că sunt stăpânii lumii lor minuscule, uită de faptul că cimitirele sunt pline de oameni de neînlocuit și că la poartă așteaptă cel puțin 100 de inși cu mult mai buni decât ei, gata să-i înlocuiască cu succes. 

Să privim în jur și vom vedea ignoranță cât cuprinde, căci cei ce cred că ne gestionează destinele croiesc legi pentru a fi ei avantajați, fără a se gândi că peste un timp și ei vor intra în colimatorul consecințelor pe care acele legi le generează. Îmi aduc aminte că un fost premier, care după ce a fost eliberat din funcție a mers la rector și tare s-a mai mirat când a văzut cât de mic era salariul său de profesor universitar. Respectivul uitase de unde plecase și nu se gândise nicio clipă că va reveni tot acolo, la talpa țării, unde lucrurile nu sunt atât de roz așa cum erau la Palatul Victoriei sau la Parlament.

(27 iulie 2019)

Cazul Alexandra de la Caracal

Mult timp s-a făcut garagață despre Caracal cum că pe cadranul ceaului de la gară în loc de IV ar fi IIII, dar asta am văzut și la case mai mari, că acolo cimitirul se află pe strada Învierii și că pușcăria se află pe strada Libertății. Deși am avut prieteni din Caracal, pentru a-i proteja nu i-am întrebat niciodată despre aceste lucruri și nici eu nu am avut curiozitatea să ajung în Caracal să mă conving pur și simplu.

Chestia cu faptul că la Caracal s-a răsturnat carul cu proști am considerat-o o glumă neavenită, tâmpită și răutăcioasă, dar acum după ceea ce am văzut în cazul crimei odioase de zilele trecute, mă gândesc să reconsider ceea ce am scris, căci reacțiile autorităților de acolo parcă dovedesc altceva.

Eu am mai spus că lipsa:

- procedurilor eficiente,

- responsabilizării exacte,

- profesionalismului dovedit,

- soluțiilor optime,

- sancțiunilor exemplare,

vor duce la situații dintre cele mai groaznice, aproape fără ieșire, cu final previzibil, dar deloc fericit. Perpetuarea unor stări de fapt, abordările aproximative, pasarea responsabilităților și diluarea deciziilor sunt acele elemente care fac din negru alb și vice-versa, ceea ce adâncește mocirleala în care nu aflăm și crează senzația de drum înfundat pentru orice s-ar încerca să se realizeze sau să se construiască.

Dacă  la intrarea în schimb politistul care primea sesizările avea procedură:

- să se identifice,

- să dea număr de înregistrare,

- să dialogheze civilizat,

- să pornească imediat acțiuni specifice de soluționare,

- să știe exact ce se întâmplă dacă nu respectă procedura,

cu siguranță că lucrurile ar fi stat cu totul altfel.

Dacă procurorul ar fi avut și el o procedură eficientă și detaliată legată de o situație care să-i dea posibilitatea de a acționa conform situației specifice, sunt sigur că așteptarea aceea nu ar mai fi existat. 

Dacă ar exista cu mult mai multă fermitate în abordarea problemei indisciplinei cetățenilor, adică un apel fals la 112 care este identificat să însemne o amendă de 10.000 de euro sau pușcărie 5 ani fără comentarii, chestiile cu glumele și cu expresiile neadecvate nu ar mai cântării aiuritor.

Dacă indisciplina crasă s-ar solda cu ieșirea din sistem și nu cu cocoloșirea celui în cauză din spirit de castă, precis:

- învățătorul nu și-ar mai bate elevul,

- polițistul ar lucra de o mie de ori mai atent și mai responsabil,

- avocatul, notarul, judecătorul și procurorul ar cântării de un milio de ori mai cu grijă ceea ce face,

- șoferul n-ar mai batjocori regulile în trafic,

- jurnaliștii n-ar mai produce elemente false de manipulare grosolană,

- politicienii ar fi cu mult mai rezervați și ar da soluții nu acuzații.

Viața însă arată că trebuie să fim:

- iertători,

- îngăduitori,

- acoperitori,

fără să ne dăm seama că trecând peste anumite limite totul se duce de râpă și apar situații care scapă de sub control și caracterul lor ireversibil duce la pierderi incomensurabile. Se mizează pe uitare și pe memoria colectivă care musai este considerată scurtă și care la următorul ciclu electoral prin îmbibarea cu noi emoții generate artificial, va duce la rezultatul dorit prin manipularea după manual.

Cazul Alexandra de la Caracal mi-a arătat unde am ajuns dacă în Constituție nu figurează cuvântul onoare, căci tot ceea ce s-a întâmplat îmi arată că a existat un lant de oameni fără onoare, care fiecare a acționat după propriile-i reguli care nu au nicio legătură cu valorile umane sau cu Constituția care garantează dreptul la viață.

(27 iulie 2019)

Statistici aiuritoare

Vă voi spune o poveste.

Acum 1.000 de ani, Elena CEAUȘESCU a cerut statisticienilor să-i spună și ei câți doctori în științe are România, pentru a lua decizii de politici educaționale. Statisticienii, așa cum le stă lor bine, au numărtrat doctorii scoși în țărișoara noastră de pe la 1850, inclusiv pe cei cu doctorate în străinătate. Revultatul a fost de-a dreptul spectaculos, căci noi, o țară cu 22 milioane de locuitori, aveam mai mulți doctori decât USA cu 300 de milioane de locuitori.

Așa s-a luat decizia ca admiterea la doctorat să se dea o dată la cinci ani, iar doctoratul să fie ceva destinat unor elite politice, căci numai cei favorizați de soartă aveau acces la locurile scoase la admitere, mai ales că dosarul de cadre era esențial.

Acum, a apărut în spațiul public o statistică în virtutea căreia diaspora noastră numără 9,7 milioane de suflete. Au fost date și sursele care certifică această variantă de abordare cantitativă. Dacă țara noastră era:

- în război civil,

- bântuită de ciumă,

- lovită de secetă,

- dominată de foamete,

- distrusă de cataclisme,

s-ar fi justificat acest exod de 50% din populație, iar televiziunile ar fi arătat cohorte dense și nesfârșite de români în mișcare prin Europa, hămesiți de foame și îngroziți de situația pe care au lăsat-o în urmă.

Realitatea este cu totul alta. Eu am zis că statistica nu mai este demult o știință, ci o armă politică pe care cine știe s-o folosească are puteri nelimitate în a manipula și mai ales în a fundamenta cele mai aberante decizii, căci lucrul cu date neomogene tocmai așa ceva justifică dând credibilitate la orice.

Nu cred cîn acel 9,7 milioane, căci în clipa în care s-au produs erori de înregistrare, este exact ca în proverbul machedomesc: dacî într-o oală de ciorbă pui o lingură de c-c-t, totul c-c-t se numește.

(24 iulie 2019)

Radu PARASCHIVESCU scrie

Scriitorul Radu PARASCHIVESCU este prezent în librării pentru că scrie. Scrie nu oricum, ci:

- bine,

- atent,

- original,

- concis,

- clar,

- interesant,

- atractiv,

- diversificat.

Am găsit cartea referită prin:

Radu PARASCHIVESCU - Boi vorbim, nu gândim, Editura Humanitas, București, 2018, 198 pg, ISBN 987-973-50-6149-4

Autorul a avut răbdarea să transcrie zicerile unor peroane ale vieții noastre cotidiene, căci de cultură nu sunt în mod categoric aceste persoane, pentru a construi profiluri ale acestora, prin puținătatea unor vorbe concentrate, asemenea unor supe la plic, expirate, puturoase și mai ales cotrafăcute.

Radu PARASCHIVESCU nu spune că toți cei care sunt prezenți în carte sunt jalnici, dar prin ceea ce debitează arată cât de jalnici sunt.

Radu PARASCHIVESCU nu scoate o vorbă despre nimeni, dar toți ale căror ziceri sunt în carte consemnate, se autocaracterizează ca fiind superficiali, anoști și mai ales întortocheați.

Radu PARASCHIVESCU reușește să facă distincția între cel ridicol, cel penibil și cel sucit, doar prin texte scurte, în care autorii lor se chinuie să fie conciși, spirituali și să afișeze o inteligență sclipicioasă, nu sclipitoare.

Radu PARASCHIVESCU nu cruță pe nimeni dintre cei ce se cred vedete pe sticla televizoarelor și care în lumina reflectoarelor se cred zeii absolut necesari, stimulați de energii nevăzute să înceapă să filosofeze ca niște buldozerițti care se chinuie să asfalteze acea autostradă care se va surpa în zece zile, asemeni construcției din mitologia noastră cu Manole, cântat de Dorina DRĂGHICI.

Sunt prezenți cu ziceri concentrate fotbaliști, politicieni, jurnaliști, starlete, busniss-mani, curve, scriitori, cântăreți, maneliști, candidați la prezidențiale, dar și versificatori îngrozitori.

Concluzie: cartea trebuie citită, căci creionează un peisaj anost din societatea noastră, iar Radu PARASCHIVESCU merită recunoașterea talentului de a creiona profiluri din colajele cu ceea ce au produs unii și alții dorind să pară exact ceea ce nu sunt.

(25 iulie 2019)

Dinamicile procentelor

Se știe că la săritura în înălțime, cine a ajuns să sară 2,32 m cu mare greutate va sări 2,33 și cu cât încearcă să sară mai sus, cu atât dificultatea crește până la cote imposibil de atins.

Cum suntem oameni, dacă avem 40% nivelul unui indicator de sondaj, știind că 45% este nivelul maxim atins pe Dâmbăvița, este greu de crezut că o persoană cu nivelul de 40% staționar câteva luni va crește. Riscul de scădere este cu mult mai mare decât inerția de a rămâne pe loc.

Procentele trebuie conjugate.

Cineva are 40% indicatorul X, dar în 26 mai 2019 nu a jucat rol de locomotivă. Înseamnă că acel 40% are o volatilitate deosebită și mutarea sa în alt plan aduce o reinterpretare a tuturor ipotezelor. Găsesc inteligentă retragerea unei persoane considerată vedetă, mai ales prin debitul verbal și aparițiile la Tv și nu prin fapte concrete, mai ales că testul de vot ar fi însemnat un eșec real, deși ca problemă, era eșec previzibil. E mai bine să eviți eșecul decât să-l primești ca un dat, căci efectele sunt imprevizibile în timp.

Abia aștept ca după votul din decembrie 2019 să aud niște inși că se laudă că nu au sprijinit-o pe Veorica cea învinsă, făcându-și un titlu de glorie că n-au făcut-o, crezând că învingătorul îi va aprecia, deși trădătorii sunt detestați de toată lumea. Dacă Veorica va fi învingătoare, sunt sigur că lingăii de serviciu vor veni să spună cât de devotați i-au fost. ( A se vedea cei ce se consideră victimele lui Liviu DRAGNEA, deși i-au dus țucalul cu grație și vioiciune.)

Să nu uităm că România are 10.041.000 femei, iar Veorica este femeie și femeile gândesc cu ambele emisfere cerebrale, în timp ce bărbații gândesc cu una singură, cealaltă fiind deplasată în pantaloni.

(24 iulie 2019)

Viorica DĂNCILĂ este aleasa!

Viorica DĂNCILĂ este premier.

Viorica DĂNCILĂ este președinte de partid.

Viorica DĂNCILĂ este candidat desemnat la prezidențiale.

Viorica DĂNCILĂ este. Și aici ar trebui să scriu tot ce s-a zis despre ea, iar în parantreze să arăt cine a fost cel care a avut zicerea.

În această campanie, cei care sunt consilieri merg pe antiteză. Să luăm pe fiecare pretendent la fotoliul de la Cotroceni, să punem niște caracteristici și vom vedea că pentru Viorica DĂNCILĂ aprecierile sunt în avantajul acesteia.

Cine a citit câte ceva despre PROFILOMETRICS și a încercat să vadă ce și cum, va vedea că Viorica DĂNCILĂ este rezultatul unui studiu din care suprapunerea a două profiluri, al ei și, respectiv, profilul definit de votanți, suprapunerea este suficient de mare, exact cum a fost în cazul lui Traian BĂSESCU, atunci când în 2004 votanții bărbați se regăseau în acesta prin tot ceea ce făceau ei și el, prin vorbă, faptă și mai ales râsul zgomotos.

Prin mahala se vorbește că în 2019 ar fi doar un tur de scrutin. Înclin să cred în proporție de 73,12590327% că așa va fi.

Doamne, miluiește!

(24 iulie 2019)

Robert NEGOIȚĂ se dezlănțuie

Despre Robert NEGOIȚĂ am citit în presă că i s-a anulat teza de doctorat pe motiv că era plagiată. Tot din presă am citit că era și primar al sectorului trei, deși dacă era cu adevărat primar ar fi trebuit să se vadă alte chestii în afară de bordurizări și trotuarizări aiurea, pe bani mulți. Se mai schimbă coșurile de gunoi, cu altele noi, deși cele vechi nu erau mai groaznice decât cele noi.

L-am văzut pe Robert NEGOIȚĂ pe Antena 3 în data de 23 iulie 2019 dezlănțuindu-se la adresa lui Viorica DĂNCILĂ, termenii nefiind dintre cei mai protocolari. I-aș da dreptate luio Robert NEGOIȚĂ dacă banii pentru proiectele sale ar însemna:

- un spital,

- 10 grădinițe, 

- 5 școli,

- o sală polivalentă,

- un centru de recuperare medicală,

- un pasaj de trecere,

adică ceva care să fie util pentru viața de zi cu zi a celor din sectorul 3 al Bucureștiului, lucru care nu se produce. A citit acest Robert NEGOIȚĂ un text trimis de slujbașii lui din care nu reiese nimic? A trimis acest Robert NEGOIȚĂ niște persoane sub acoperire să vadă cum i se comportă slujbașii din subordine cu cetățenii? A informatizat acest Robert NEGOIȚĂ relația cetățean-primărie în afara ghișeelor de pe străzi care sunt de informare și nu funcționează?

Cred că înainte de a se dezlănțui, Robert NEGOIȚĂ ar fi trebuit să se autoanalizeze și să vadă că nu este el mai breaz decât cei pe care-i arată cu degetul. Nici nu are cum să fie și el și cei din jurul lui, căci este vorba de o matrice genetică, în care indisciplina, delăsarea și dorelismul așa-zis creator, sunt la ele acasă. Numai așa se explică soluția cu totuarele din dale care în doi ani vor arăta groaznic și pentru care sunt sigur că în contracte nu există garanție pe 10 ani și nici condiții de mentenanță. OK.

(24 iulie 2019)

Soluția cea mai simplă care rezolvă tot și toate

Dacă avem un pic de dorință de a înțelege cum merg lucrurile la noi, vom vedea că toate necazurile au cauze simple și anume:

- ineficiența,

- automulțumirea,

- lipsa de responsabilitate,

- diluarea deciziilor,

- tărăgănarea,

- tragerea de timp,

- acoperirea cu justificări,

- neîncadrarea în termene,

- sistemul de pile,

- corupția generalizată,

- neprofesionalismul,

- lucru după ureche,

- necunoașterea procedurilor,

- folosirea de șabloane generale, acoperitoare,

- absența corelației salariului cu calitatea muncii.

Dacă:

- s-ar introduce rolurile și fiecare salariat ar avea rolurile stabilite individual, nimic la comun,

- o sarcină este pentru un șef și o echipă, fiecare cu responsabilități precise,

- pentru sarcină se stabilesc termene, consumuri și responsabilități pe indivizi,

- derularea proceselor decizionale se face transparent,

- ierarhizarea persoanelor se face transparent după criterii stabilite aplicate la toți,

- se definesc proceduri și șabloane de lucru, fără a lăsa loc artei, improvizațiilor și amatorismului,

cu siguranță, lucrurle ar sta altfel.

Vedem fraze precum: conform legislației în vigoare, cu respectarea legislației în vigoare, până la soluționarea cauzei. Vedem că se fac tot felul de comisii de analiză, se trimit tot felul de corpuri de control, fără ca nimeni să educe și să facă prevenție. Dacă fiecare dintre noi ar și că reste responsabil să bată un cui, cu siguranță că va bate acel cui bine. El a primit de la șef o hârtie în care i se spune că va bate un cui, unde va bate acel cui, ce cui va bate, cu ce ciocan va face acest lucru și mai ales când și ce bani va câștiga. El este instruit să nu se accidenteze, a semnat de instruire, de primirea sarcinii. El va raporta când a făcut activitatea, i se va recepționa și ciclul este încheiat. Orice altă abordare va face să apară acel ridicol nene de la CNAIR care aduna exact ca la CARAGIALE km de autostradă, cum erau adunate cele 44 de steaguri de către PRISTANDA în piesa O scrisoare pierdută, actul I scena I.
Nici Dorel nu ne-ar mai bântui, căci responsabilizarea impune competență și nu vor mai exista băgători de seamă care se lipesc pe lângă cei care muncesc efectiv, exact ca în fabula Musca la arat de Alexandru DONICI.

(23 iulie 2019)

Întreprinderile virtuale la români

Orice întreprindere virtuală are ca obiective:

- scurtarea ciclului de producție,

- reducerea costurilor,

- creșterea diversității,

- garantarea calității,

- personalizarea produselor,

- realizarea de fluxuri informatice complete,

- creșterea nivelului de satisfacție al clientului.

La noi, întreprinderile virtuale au un caracter caricatural deoarece:

- au cicluri de producție la fel de lungi ca întreprinderile clasice,

- costurile nu sunt deloc mai mici,

- riscurile la client sunt maxime,

- fluxurile informatice au discontinuități.

Voi lua un exemplu:

- vreau să comand un produs,

- intru pe un site,

- îmi fac un cont,

- selectez produsul și caracteristicile,

- se generează o formă a produsului,

- modific și  comand,

- mi se generează o factură proforma,

- plătesc,

- se declanșează procesul de producție,

- se verifică nivelul de calitate,

- se ambalează produsul,

- se expediază coletul,

- mi se trimite produsul,

- recepționez.

Așa ar trebui să se întâmple. La noi:

- se intră pe site,

- se găsește lista produselor,

- comanda se face prin poșta electronică, fără a exista un formular,

- cineva citește poșa dacă o citește,

- dăm telefon dacă nu avem un mesaj,

- primim factura,

- plătim,

- dăm telefon că nu primim niciun semnal,

- primim detaliile despre produs,

- validăm produsul, 

- așteptăm să ni se trimită produsul,

dăm telefon,

- vine produsul prin poștă,

- recepționăm produsul singuri, fără curier.

Întreprinderea virtuală presupune un cu totul alt mod de lucru, căci fără aplicația de management de documente, fără a responsabiliza, adică fără a spune ce persoană răspunde de primirea de mesaje și de trimiterea de mesaje, indicând termene, totul se duce de râpă. Informatica înseamnă disciplină, rigoare, automatizare și mai ales fluxuri complete de circulație fără sincope a informatției. Altfel, totul este un eșec, așa cum mi s-a întâmplat mie chiar acum, când pentru niște produse, am dat nenumărate telefoane, căci întreprinderea virtuală avea doar site, restul pe fluxuri nu exista conectat, ci se lucra ca acum 100 de ani, cu muncitori și funcționari care nu au înțeles nimic, pentru că patronii au rămas cantonați în modul de lucru învechit ale stalinismului obscen.

(23 iulie 2019)

Rezistența la informatizare la români

Rezistența la informatizare la români este proverbială și se vede de la un kilometru căci:

- sistemul de sănătate stă blocat de o lună,

- primăriile nu implemenetază ghișeul electronic,

- votul electronic este la ani lumină de noi,

- catalogul electronic din școli e doar un deziderat,

- fluxurile informatice sunt incomplete și întortocheate,

- serviciile publice electronice sunt apoape nule.

La noi un buletin de identitate nu se comandă electronic. Nici pașaportul nu se comandă electronic. Despre plata impozitelor lucrurile sunt aberant de sofisticate, căci interfețele sunt atât de neprietenoase încât îi sperie și pe cei mai perseverenți cetățeni care ar vrea să-și îmbunătățească nivelul de confort și să facă economie de timp.

În loc să intrăm pe un site și să solicităm o adeverință, acum:

- mergem la sediul instituției,

- depunem o cerere tip care este înregistrată,

- ni se dă un termen de soluționare,

- dăm un telefon să vedem dacă la acel termen e gata răspunsul la cerere,

- facem un drum să luăm hârtia cu soluția.

Totul se rezolva prin informatizare astfel:

- intram pe un site,

- ne făceam un cont,

- completam minimal un tabel bifând,

- eram căutați în baza de date,

- ni se genera soluția,

- soluția era trimisă ca document,

- noi tipăream paginile.

Există o mare rezistență la români în chestia cu informatizarea căci statul care este un manager foarte slab nu știe să pună problema. Dacă la plata de impozite s-ar reduce cu 15% nivelul doar pentru cei ce plătesc online, dacă managementul de documente i-ar ierarhiza pe funcționari pentru calitatea prestațiilor în online, dacă rețetele compensate din sistemul manual ar fi cu 30% mai scumpe decât în mediul online, cu siguranță că presiunea ar fi alta și informatizarea ar avea un alt ritm. Și pentru celelalte aplicații tot așa ar sta problema, căci totul se reduce la bani. Dacă depunerea bilanțurilor ar fi stimulată financiar, dacă obținerea de certificări și examinările s-ar face online în condiții avantajoase pentru cetățeni, cu siguranță că informatizarea nu ar mai fi un obstacol.

Există mentalitatea că informatizând, nu se mai fură, nu se mai tărăgănează. Un pic de adevăr există și aici, căci odată introdus un document în sistem, el lasă urme chiar dacă este șters și sistemele de autentificare identifică persoana, locul și momentul când se produce o activitate, deci nu se mai invocă niciun nu am știut sau nu știu cine a făcut cutare chestie. Informatizarea disciplinează, responsabilizează și eficientizează, adică face exact ceea ce au nevoie cetățenii acum.

(23 iulie 2019)

Despre declarațiile scrise și semnate

Observ că de la un timp încoace apar niște situații pe care le consider:

- bizare,

- stupide,

- neverosimile,

- absurde, 

- incredibile.

Oamenii dau declarații și apoi le contestă:

- că au fost făcute sub presiune,

- că au fost scrise de alții și semnate sub presiune,

- că pur și simplu nu le aparțin,

- că s-au răzgândit așa dintr-o dată.

Ar trebui să se vorbească despre declarații valabile și despre declarații care nu au nicio valoare. O declarație care să fie considerată valabilă ar trebui dată în fața unui notar, a unui medic care atestă că persoana este în totalitatea facultăților mintale, în fața unui polițist care constată că persoana care dă declarația  nu se află sub presiune și în prezența a trei martori aleși aleator. Despre persoanele prezente se vor lua toate datele și semnăturile care dau greutate declarației.

Nimeni în nicio împrejurare nu va invoca dreptul de a folosi o declarație care nu îndeplinește condițiile de valabilitate. Despre delarații în carta drepturilor omului ar trebui inclus un paragraf, căci altfel abuzurile groaznice au cale liberă, iar cei ce smulg declarații sub constrângere trebuie să fie pedepsiți exemplar, nu ca acum că scapă nepedepsiți sau chiar sunt promovați și beneficiază de efectele declarațiilor invalide în realitate.

Observ acum că după ani și ani se vorbește despre delarații scrise de unii și semnate de asistenți maternali, deși la vremea respectivă nu au semnalat aceste lucruri. Ar trebui ca în America, omului să i se spună fraza standard că declarația pe care o dă este valabilă dacă și numai dacă... În cazul în care fraza nu i s-a spus, declarația își pierde valabilitatea automat.

(22 iulie 2019)

Despre performană și contra-performanță

Starea jalnică în care se află managementul în companiile de stat și în ministere arată că legislația are carențe atât de mari încât blocajele au devenit o obișnuință, ca o a doua natură. Dacă citim legea salarizării vom vedea că:

- salariul nu este corelat cu calitatea muncii,

- nu se vorbește nimic desprte performanță,

- bonusurile și penalizările sunt pe ultimul loc sau lipsesc,

- nu există inclus conceptul de incopetență,

- inițiativa pozitivă nu este răsplătită,

- egalitarismul bolșevic este la el acasă.

Mă așteptam ca legea salarizării să fie revoluționară, adică:

- să diferențieze pe oameni după performanță,

- să sancționeze contra-performanța,

- să măsoare și să răsplătească eficiența,

- să difetrențeze obligatoriu oamenii după performanțele reale.

Lipsa unor criterii de evaluare și mai ales lipsa transparenței a dus la cele mai bizare și nesimțite evoluții, dintre acre cele mai scandaloase au fost cele legate de candidatura unui striper la un minister cheie și a unei femei afoane tot la un minister unde profesionalismul este esențial. Acestea au cele ce s-au văzut, dar cele nevăzute sunt cu mult mai numeroase și efectele generate au născut deja monștii neperformanței și ai birocrației cu rădăcini adânci până în inima pământului.

Singura modalitate de a depăși starea aceasta deplorabilă în care indivizi plătiți la greu nu fac altceva decât să găsească argumente cu care să demonstreze de ce nu se fac spitale, de ce nu se construiesc autostrăzi, de ce nu crește nivelul de trai. Pentru așa ceva nu trebuie indivizi plătiți cu mii de euro pe lună, ci niște puști care între două reprize de înjurături pe uliță, dau tot felul de ziceri din care să rezulte acele argumente, unele chiar mai solide din care nu se face nimic, ci se taie frunză la câini. 

(22 iulie 2019)

Teme false

Mai nou, puritanii noștri au tăbărât pe iaurtul grecesc, cum că această denumire ar crea ideea falsă cum că acest iaurt ar fi produs în Grecia. La noi sunt mai multe produse cu denumiri care nu sugerează nici pe departe idei trăznite ca aceasta. Astfel:

- salamul de Sibiu se produce în multe alte locații, fără ca nimeni să se scandalizeze că nu se produce fix, la Sibiu, căci așa are numele,

- mușchiul țigănesc nu se produce acolo unde îi zice numele și nici măcar nu i-a fost schimbat numele așa cum nici epopeea Țiganiada nu a fost rebotezată sau opereta Voievodul Țiganilor nu a avut titlul schimbat,

- salamul săsesc nu se produce din câte știu într-o fabrică dintr-o localitate săsească, cu muncitori sași, ci are doar o rețetă moștenită și perpetuată din lumea săsească de odinioară.

În concluzie, ar trebui ca temele reale să fie altele. căci nu denumirea este esențială, ci calitatea, iar ca să scoți un produs de succes de pe piață doar pentru că ar induce o anumită idee denumirea lui, este chiar o atitudine bizară. Cred că protecția consumatorului ar trebui dirijată spre alte ovbiective, mai ales că în târg există nenumărate produse care sunt falsificate, care nu corespund exigențelor UE și care mai au și prețuri aiurea.

(22  iulie 2019)

Sorina a plecat!

Timp de o lună televiziunile au arătat scena oribilă în care o copilă era bruscată. Timp de o lună toți s-au întrecut în a arăta că adopția internațională este ilegală și trebuie anulată.

S-au spus teribil de multe. Au fost arătați cu degetul unii și au fost căinați alții. Hotărârile judecătorești definitive au fost comentate.

Au fost citite texte dintre cele mai dense despre aspecte întunecate. S-au vărsdat lacrimi și s-au adus acuzații. Cu toate acestea, duminică 21 iulie 2019, fetița Sorina a plecat cu părinții ei adoptivi în America. Unii spun că a plecat la mai bine, alții spuneau că este plecată pentru organe, alții spuneau că a fost un business cu 30.ooo USD.

Pe mine m-a mirat cum un astfel de subiect ține presa o lună pe jar, deși aviditatea presei pentru scandaluri este atât de mare încât niciun subiect nu are o durată de o lună, căci atenția trebuie captată de altceva tot timpul. 

Acum justiția trebuie să meargă mai departe, iar supravegherea Sorinei trebuie să continue pentru a vedea cum s-a acomodat ea în America, cum a învățat limba și mai ales dacă noua ei familie este ceea ce ea are nevoie pentru a se dezvolta. Tot timpul noi trebuie să acordăm încredere demersurilor care au în spate hotărâri judecătorești definitive și executorii.

În continuare, mă voi ruga la Dumnezeu ca legiuitorul nostru să capete acea înțelepciune că facă texte de legi cu mult mai bune decât până acum, astfel încât un al doilea caz de tip Sorina să nu se mai repete niciodată, căci și magistrații trebiuie să răspundă cumva la cât de mari le sunt salariile.

(22 iulie 2019)

FIREA se bagă singură-n seamă

Văzând că șansele sale de a fi candidată din partea PSD la prezidențiale s-au prăbușit, Gabriela VRÂNCEANU FIREA apare pe la televiziuni și vorbește despre tot felul de subiecte. Nu a înțeles acestă distinsă doamnă, că trebuie:

- să nu critice pe nimeni,

- să nu vorbească despre sine ca persoană,

- să se prezinte prin proiectele realizate deja.

Dacă ar fi descongestionat circulația în oraș, altfel stăteau lucrurile.

Dacă spitalul metropolitan era inaugurat deja, altfel stăteau lucrurile.

Dacă o sală polivalentă era operațională, altfel stăteau lucrurile.

Dacă orașul ar fi avut clădirile cu bulină roșie consolidate, altfel stăteau lucrurile.

Dacă banul cetății era cheltuit altfel decât pe șușe, altfel stăteau lucrurile.

În absența realizărilor notabile, benefice pentru bucureșteni, Gabriela VRÂNCEANU FIREA vine cu teme neinteresante, crezând că ceea ce a făcut Traian BĂSESCU este repetabil. Zicerea cu dragă STOLO are caracter de unicat. Se știe!

Este extrem de trist că oamenii nu-și dau seama ce reprezintă ei singuri, fără partid și ce reprezintă ei cu un partid care-i urmează necondiționat. Există o știință numită profilometrie care spune cu mare acuratețe cum stau lucrurile în zona candidaților la prezidențiale, din punctul de vedere al profilurilor. Votantului trebuie să i se ofere ceea ce dorește el, nu ceea ce vrea cel ce cerșește votul acestuia.

(21 iulie 2019)

Fără șanse...

De la un timp unele canale Tv o prezintă pe Ramona Ioana BRUYNSEELS în postura de candidat la prezidențialele din toamna lui 2019 din partea Partidului Umanist Român - PUR.

În opinia mea, doamna Ramona Ioana BRUYNSEELS este un candidat fără șanse deoarece:

- nu are nume politic așa cum avea Traian BĂSESCU,

- discursul său este foarte complicat,

- temele abordate nu sunt în agenda votantului,

- are comportament de prezentator de știri la Tv,

- dicția sa este perfectă, în timp ce votanții sunt imperfecți,

- dantura sa este impecabilă, în timp ce 80 % din populație are probleme,

- nu are capacitatea de a trezi interesul prin verb, ton și mimică.

Doamna Ramona Ioana BRUYNSEELS este un om de mare valoare, numai că voturile se primesc numai de către cei în care electoratul se regăsește ca prezență, ca atitudine, ca vorbă și mai ales ca gestică, iar doamna Ramona Ioana BRUYNSEELS nu se suprapune deloc pe profilul așteptat de votant care vrea:

- o persoană care să le semene,

- pe cineva care să-i mintă,

- un povestitor șarmant,

- teme dragi lui, adică pomeni, pomeni, pomeni,

- un tătuc direct sau o mămuncă protectoare.

Sunt sigur că pe poziția de premier, Ramona Ioana BRUYNSEELS ar avea contribuții de excepție, dar nu va atrage suficiente voturi pentru poziții în care scrutinul este esențial. Uneori merită ca în peisaj să apară și persoane deosebite, care fac diferența, iar peste ani alegătorii le vor regreta așa cum se mai întâmplă și acum, dacă votul ar fi fost altul în 2004. Pentru Ramona Ioana BRUYNSEELS acum este un exercițiu foarte interesant, o lecție de viață, căci nu este ușor să vorbești unor colectivități de peste 500 persoane și să bați țara-n lung și-n lat, așa cum face distinsa doamnă. Probabil partidul care a propus-o are capacitatea de a strânge semnăturile și dacă va apare în confruntările dintre candidați, Ramona Ioana BRUYNSEELS va face o figură frumoasă, căci are argumente, are mesaj, numai că este cam sofisticat. Să nu uităm că Clotilde ARMAND venea cu pantalon, dar avea ie, ceea ce-i dădea o notă de distincție, o făcea să fie de-a pământului, cum se zice la țară. Nu sugerez nimic, dar o mămică emoționată că-și vede fiica în tribună,  trebuie să apară ceva mai târziu în decor, căci și filmul cu copilul lovit în figură a fost dat prea devreme, acum  10 ani și efectul n-a mai fost cel scontat. E chestie de strategie.

(18 iulie 2019)

Regretați-l pe DRAGNIA!

Cei care ies acum să-și arate nemulțumirea că li se fixează reguli privind călătoriile, trebuie să-l regrete pe DRAGNIA, adică pe Liviu DRAGNEA, căci el a fost artizanul călătoriilor nelimitate cu trenul, ca formă de a-i obșiga pe cei din CFR să primească de la stat bănuțul, dar nu oricum, ci făcând și ei ceva, adică să-i ducă pe studenți de colo-colo, cum pohtea voia ce pohtiseră.

Îmi aduc aminte că la un moment dat, printre ultimele interviuri ale lui DRAGNIA de la Antena 3, acesta s-a lansat și cu propunerea ca studenții să aibă reducere cu 50% pe cursele aeriene interne. Ori acum, când DRAGNIA e la pârnaie și Orlando se gândește ca restanțierii să nu mai aibă gratuități și numărul de călătorii să fie plafonat la 12, chestia cu rmersul cu avionul la preț redus, deja este poveste irealizabilă.

Așa că, studenți, aveți de ce să-l regretați pe DRAGNIA căci el a fost cu gratuitățile și el le dorea să fie extinse. De acolo din pușcărie doar constată că nu a fost apreciat și-și vede de muncile lui pe la atelierul auto, probabil gândind că ideile lui nu au fost apreciate. Oricum, gratuitățile nu prea sunt nici prin țările spre care ne îndreptăm privirea și scandăm: vrem o țară/ ca afară!.

Votul din 26 mai 2019 a arătat cu claritate ceea ce vor românii, deci și studenții, care detestă pomenile ciumei roșii, fiind vorba de pomenile primite de alții, așa cum vor fi pensionarii, de exemplu, nu de pomenile date lor de către ciuma roșie.

(18 iulie 2019)

A plecat Carmen DAN

Sute de mii de oameni stau triști și-și freacă ochii plini de lacrimi. Carmen DAN a plecat de la Ministerul Afacerilor Interne, MAI. Timpul s-a oprit în loc, copacii și-au lăsat crengile în jos a tristețe maximă. Carmen DAN a închis pentru ultima oară ușa cabinetului său de ministru de interne.

Cocorii care bântuie prin Bucureștiul Gabrielei VRÂNCEANU FIREA s-au încolonat disciplinați și i-au dat onorul celei care a păstorit un timp destul de îndelungat o structură fundamentală a statului nostru de drept și nu numai, dar mioritic cu siguranță.

Cine a crezut că fosta ministreasă Carmen DAN a fost luată și pusă la întâmplare să se ocupe de acest minister, face o dublă greșeală, căci ea era din Teleorman, una la mână și avea experiență politică, doi la mână. La noi, politicianul se pricepe fix la orice. Numai așa se explică faptul că un electronist a fost ministru la agricultură, un economist a fost ministru la sănătate și o ingineră în nu știu ce se și vedea ministru la justiție, dar i s-a dat peste nas.

Oricum, Carmen DAN avea vorba la ea, nu făcea dezacorduri grave, știa să păstreze măsura și distanța, iar acolo, bănuiesc că n-a dat cu bâta în baltă din moment ce a rezistat la trei premieri, ba pe unul chiar l-a schimbat.

Se știe că în fiecare minister, pe un perete se află numele miniștrilor de la începuturi până în prezent. Și numele lui Carmen DAN va fi pus acolo în listă. Dacă unii sunt mai vrednici și pun și tablouri, cu siguranță, un pictor obscur îi va face și lui Carmen DAN portretul și tabloul său va fi agățat pe perete alături de cele al lui Teohari GEORGESCU, Alexandru DRĂGHICI și Emil BOBU, desigur.
Îmi voi aduce aminte de eșarfele drăguțe cu care venea Carmen DAN legată la gât, căci succesorul ei nu va purta așa ceva, căci este un domn, nu o doamnă.

(16 iulie 2019)

Translatarea unui obicei mioritic

Printre oamenii acestui pământ sunt și unii bolnavi de funcții. Ei acceptă orice, doarpdoar să rămână într-o funcție. Am cunoscut un ins care a fost prorector și după ce nu s-a mai ales, a acceptat umila funcție de prodecan. Era un tip care a fost rector și pentru a-și păstra o oarece poziție, și-a construit o funcție fantomă de președinte de universitate. Am văzut tipi care erau directori generali și când partidul lor a pierdut puterea, au acceptat funcții de trepăduși, așteptând următoarele alegeri în speranța unei următoare rotiri de cadre. Obiceiul acesta degradant mi s-a părut a avea rădăcini mioritice, spre dâmbovițene. Urmărind ce se întâmplă la vârful UE, bag seamă că fenomenul a devenit molipsiitor din moment ce de pe poziția de vicepreședinte un personaj, a prins cu bucurie un ceva oarecare, dar ceva, doar pentru a rămâne în funcție.

(16 iulie 2019)

Ignoranța naște erori monstruoase

Scena politică arată pentru a nu știu câta oară ignoranța politicienilor:

- uzați,

- demodați,

- previzibili,

- hârșiți,

- orgolioși,

- primitivi,

- egoiști,

dar în aceste zile lucrurile devin de-a dreptul enervante, căci totuși suntem în anul 2019 și experiențele trecute ar fi trebuit să ducă la niște învățăminte, pe care politicienii să le mai și pună în practică. La noi empirismul și improvizația lucrează mână în mână, de parcă nu s-ar fi auzit de management politic și de utilizarea de metode cantitative în viața de zi cu zi. La noi, oamenii fac tot cum îi taie capul și merg în direcții greșite, cotra-productive, iar la final se întreabă de ce s-au întâmplat lucrurile aiurea.

Să emiți pretenții de prezidențiabil al celui mai mare partid când partidulețul tău nu a trecut pragul de 5% la europarlamentare, este de neînțeles, căci este demostrat faptic simplul lucru că persoana care emite pretenția nu a jucat rol de locomotivă pentru partidul său, ci vrea doar un oarece transfer de notorietate, exact așa cum s-a întâmplat în USL cu un alt partid, care a obținut ceea ce și-a dorit și acum culege roadele.

Să crezi că ai forță atunci când nu ai făcut nimic trei ani pentru cei care te-au votat și ai emis tot felul de ziceri la adresa celui care te-a făcut om, este deja o abordare nerealistă. Oricum, și persoana cu doi prezidențiabili în familie, nu a dovedit prin cele peste 20 de companii declarate ilegale, că are carențe manageriale serioase, iar despre proiecte vorbește doar la timpul viitor, când acum ar fi momentul de a culege roade, dacă munca sa nu s-ar fi limitat la chestii simple și nesemnificative, căci e ușor să arăți cu degetul spre alții, fără a arăta propriile carențe. 

(16 iulie 2019)

Cornelia CATANGA, exponentă a muzicii lăutărești

Acum ceva timp apărea o tânără cu acordeon care cânta frumos muzică lăutărească. Avea apariții interesante în showuri Tv, căci Cornelia CATANGA știa să se prezinte și alegea cu grijă cântecele pe care le interpreta.

A imprimat muzică bună și a vândut multe CD-uri dar și discuri pe vinilin. Pe youtube circulă multe dintre interpretările ei, pe care le numesc antologice și care vor figura la loc de cinste într-o istorie a muzicii lăutărești de la noi. Enumăr aici doar câteva:

Fetele lui tata

Bate-mă, omoara-mă

Mama mea e florăreasă

Şi de-ar fi sa mor diseară

La crâşma din Ferentari

În interpretarea Corneliei CATANGA toate cântecele, inclusiv cele din repertoriul clasic al muzicii lăutărești, capătă o notă personală, inconfundabilă căci ea le imprimă ceva specific, propriu personalității sale puternice. Vocea sa este clară, puternică, expresivă, unică, iar dicția sa este fără cusur. Dacă această artistă ar avea un manager excelent, cu siguranță implicarea sa în diferite acte artistice șim participarea la evenimente i-ar permite punerea în eviță a calităților sale artistice cu totul deosebite.

(16 iulie 2019)

Construcții lingvistice bizare

Auzim tot felul de bazaconii generate de lipsa unei culturi solide a celor care bântuie prin televiziuni.

Azi 15 iulie 2019 la televiziunea România Tv se vorbea pe la ora 8,15 despre un copilaș numit Abel și despre bunica lui cărora focul le-a mistuit casa. Știrista a zis că primarul din acea comună s-a mobilizat și a făcut tot ce trebuia să le curme suferința. Eu știam că atunci când cineva vrea să curme suferința unui animal sau a unui om, îi ia viața pur și simplu. Persoana cu microfonul la gură, ori nu știe ce vorbește, ori din grabă vrea să pară ceea ce nu este, folosind expresii ale căror înțelesuri nu le pricepe.

(15 iulie 2019)

Plouă cu cacofonii pe televiziuni

Lipsa de:

- cultură,

- exercițiu,

- concentrare,

- modestie,

duc inevitabil spre direcții neplăcute pentru ascultători, dar și pentru cei care devin subiecte de analiză, bârfă, critică și mai ales, de bășcălie. Cei ce se cred mari și tari în ale oratoriei vin pe televiziuni și se dezlănțuie în tirade, cu o viteză nemaipomenită, generând construcții în care cacofoniile sunt atât de numeroase, încât devin enervante, iar cei ce le emană devin penibili.

Se știe că în limba română sunt admise doar cacofoniile:

biserica catolică

Ion Luca CARAGIALE
Monica COLUMBEANU
epoca capitalistă
banca comercială

tactica cavaleriei.

Eu nu mai știu altele, așa că toate asocierile de forma ...ca ca... sau ...ca că.... sau ...că că... sau că ca... sunt în opinia mea cacofonii și nimic altceva, iar cei ce le-au zis merită să fie arătați cu degetul.

Pe 14 iulie 2019 în jurul orei 22,21 Răzvan DUMITRESCU la emisiunea Sinteza zilei de pe Antena 3 a zis politică ca ....
În 16 iulie la ora 8,10 pe Antena 3 era un pragment al lui Varujan VOSGANIAN care zicea că percepția publică care leagă....
Pe 15 iulie 2019 la ora 19,31 pe România Tv Viorica DĂNCILĂ zicea ... modifică candidații ... în emisiunea Andreei CREȚULEZSCU intitulată România la raport.

(15 iulie 2019)

Roșii românești

Există un program național de încurajare a producției de roșii, adică mai boierește, de tomate. În magazine au apărut și roșiile românești:

- nesortate,

- borșite,

- lemnoase,

- scumpe,

- chimice,

deși programul ar fi trebuit spă ducă la introducerea pe piață a unor roșii cât mai puțin alterate chimic, de calitate și mai ales cu gustul pe care-l știam de demult. N-a fost să fie, căci producătorii români și comercianții se lăcomesc și orice ar face statul, ei, prin lăcomioa lor nemăsurată distrug și mai ales compromit ideile care ar trebui să ducă la dezvoltare. Nimeni nu cumpără la prețurile lor acele roșii care nu au aspect comercial, nu sunt gustoase și pe deasupra sunt și foarte scumpe. Dacă statul s-ar îngriji să pună verificări pe tot ciclul ar fi altceva. Ori, staul bagă bani la producători și aceștia în cârdășie cu comercianții fac tot ceea ce știu, adică-l păcălesc și jefuiesc pe cumpărător.

Dacă ar fi fost sortate și dacă prețul ar fi fost unul decent, probabil s-ar fi vorbit de un program de dezvoltare pe plan național al producției de tomate autohtone. Ori, roșii necoapte, lovite, nesortate, la preț mare, nu reprezintă câtuși de puțin atingerea unui obiectiv, ci ratarea lui.

(15 iulie 2019)

Un exemplu de carență managerială

Se știe dintotdeauna că persoana care înregistrează o marcă are niște drepturi, care generează avantaje. Mereu se pune problema priorității, ceea ce face ca persoana care are documentația completă depusă la OSIM, obține dreptul de proprietate asupra acelei teme descrise în documentație, apărând conceptul de marcă înregistrată, descrisă complet și deci protejată de lege.

Oricare dintre noi, dacă are o idee și crede că are elementele pentru a defini o construcție originală pe care legea să i-o apere, va merge ciu o documentație la OSIM, face înregistrarea și dacă devine proprietar legal,  din acea clipă nimeni nu are voie să folosească ceva definit în acea construcție protejată de lege, fără acceptul celiui care este proprietarul legal.

S-a întâmplat așa cu tot ce este legat de Constantin BRÂNCUȘI și de câteva zile, cu tot ceea ce este legat de Arsenie BOCA. Un cetățean, pe care televiziunile nu s-au sfiit nicio clipă în a-l anunța ca find maghiar, a obținut prin decizie definitivă dreptul de a folosi tot ceea ce este legat de imaginea lui Arsenie BOCA. Deci, nimeni nu mai are voie să comercializeze icoane, magneți, basoreliefuri sau oricare alte materiale în care apare chipul lui Arsenie BOCA, fără acordul celui care este proprietarul acestui brand, acord care se dă plătind cetățeanului proprietar de marcă înregistrată o sumă anumită, rezultată din negogiere.

Eu zic că aici este vorba de o carență managerială.

Dacă vrei să faci ceva, trebuie parcurși niște pași și anume:

- se definește acel ceva,

- se fac studii de impact,

- se analizează eficiența,

- se înregistrează totul la OSIM,

- se trece la realizarea acelui ceva,

- se comercializează deci ca proprietar de brand acel ceva.

La noi, datorită unor carențe manageriale, se parcurge întreg ciclul, mai puțin etapele legate de elaborarea documentației, mersul la OSIM și obținerea dreptului de proprietare pe brand. Această neglijență face ca adevărații creatori sau chiar statele să piardă drepturi importante, pe care le consideră naturale, din moment ce alte persoane sau organizații înregistrează ca marcă, ceea ce alții au crezut că li se cuvine ca un dat.

Să nu uităm problemele cu mititeii, cu anumite sortimente de brânzeturi, PLAFAR, dar și multe altele unde statul fluieră acum a pagubă, căci alții au luat caimacul, doar din zgârcenia de a nu plăti taxe la OSIM pentru a înregistra mărci, ceea ce arată că unii nu percep adevărata realitate, ci trăiesc într-o lume paralelă. Iată, zilele acestea a apărut încă o dovadă că birocrația, inerția și lentoarea au născut o situație căreia justiția i-a dat soluția: cetățeanul X deține marca înregistrată. Lucrurile devin mai dramatice și frustrante, atunci când proprietarul este dintr-o ală țară, acest proprietar având singura calitate că a fost mai iute de picior, cum se zice, a avut ideea și aplătit taxe devenind singurl deținător de drept al mărcii respective.

De regulă, românul este prevăzător. Chestia cu făcutul vara sanie și iarna căruță se aplică în la mărcile înregistrate, căci înregistrarea trebuie să preceadă comercializarea unui nou produs.

(14 iulie 2019)

Simona HALEP este eroina noastră

În peisajul tern al politicii de doi bani dâmbovițene, în care contează lucrurile mărunte, nesemnificative, bătutul pasului pe loc și ineficiența crasă, vestea că Simona HALEP a devenit marea câștigătoare a turneului de tenis de la Wimbledon i-a găsit nepregătiți pe toți cei care trebuiau să arate că știu să susțină adevăratele valori naționale.

Sâmbătă 13 iulie 2019, Simona HALEP a învins-o pe Serena WILLIAMS pe terenul de tenis din finala turneului de la Wimbledon.

Televiziunile noastre n-au transmis meciul așa cum ar fi trebuit. După terminarea finalei, toți din televiziuni erau buimăciți, căci nu erau pregătiți să prezinte marea victorie. Ceea ce am văzut eu în televiziuni era anost, stupid, șters și mai ales improvizat. În vremurile de demult, transmisiunea de la Montreal cu acel 10 istoric al Nadiei, a avut intensitate, culoare și mai ales trăire, în timp ce acum știriștii televiziunilor se pierdeau în detalii fără relevanță, fiind depășiți de măreția rezultatului Simonei HALEP.

Pe Wimbledon nu a fost nici premierul, nici prezidentul, nici ministrul de externe, ci erau români de rând înfășurați în tricolor și la loc de cinste membri ai familiei regale a Marii Britanii. Marea învingătoare de la Wimbledon, Simona HALEP, a avut răspunsuri de excepție la întrebările reporterilor, ceea ce dovedește valoare, educație și caracter. Acum Simona HALEP este legenda tenisului noastru. Sunt tare curios să vedem ce politicieni disperați vor încerca un transfer de notorietate de la Simona HALEP spre ei, în zilele următoare.

Bravo, Simona HALEP!

(14 iulie 2019)

Dan BARNA este candidatul USR pentru Cotroceni

Cum era și de așteptat, Dan BARNA în calitatea sa de președinte de partid, va intra în competiția de la toamnă pentru fotoliul de președinte de la Cotroceni.

Dan BARNA este un tip foarte înalt.

Dan BARNA dă dovadă de capacități manageriale deosebite.

Dan BARNA are verb.
Dan BARNA are o ținută care impune respect.
Dan BARNA se face înțeles din prima.
Dan BARNA stăpânește arta dialogului argumentat.

Dan BARNA a reușit să ducă partidul la peste 22% la europarlamentare.

Dan BARNA este o prezență.

Dan BARNA are dialog cu toate televiziunile.

În lupta cu actualul președinte, Dan BARNA are șanse foarte mari de a ieși învingător, căci lumea așteaptă întotdeauna să semneze cecuri în alb noului venit, chiar dacă este tot din Sibiu. Este acel plus de voturi pe care în aduce novicele, în care lumea își pune speranțe mai mult sau mai puțin justificat. Întotdeauna necunoscuții nasc unanimități surprinzătoare.
Dan BARNA a obținut 324 de voturi din totalul de 492, adică 65,8%.
Mihai GOȚIU a obținut 134 de voturi din 492, adică 27%.
Dragoș DINULESCU a obținut 3 voturi din 492, adică 0,6%.

Mi-a plăcut la Dan BARNA fermitatea cu care s-a impus și consecvența cu care a arătat că USR va avea candidat propriu, chiar dacă această opțiune divizează dreapta, dar dreapta nu dispune de acea personalitate unificatoare, asemeni lui Alexandru Ioan CUZA de la 1859, pe care toți cei de pe dreapta politică să-l accepte ca fiind simbolul lor. Întotdeauna mi-am dorit o dreaptă puternică, dar mai ales unită, căci mobilizarea din turul al II-lea este posibil să nu mai fie necesară, dacă prezidentul se alege din turul întâi, variantă ce nu trebuie deloc exclusă în contextul toamnei 2019.

Baftă, Dan BARNA!

(14 iulie 2019)

Ceva care se vrea subtil

De la un timp, Gabriela VRÂNCEANU FIREA a așteptat ca statutul lui Liviu DRAGNEA să se modifice, drept care și-a limitat atacurile la adresa acestuia, iar din 27 mai 2019, nu i-a mai pronunțat nici numele. Neavând niște consilieri buni, Gabriela VRÂNCEANU FIREA a mers pe improvizații care i-au afectat imaginea, deși se află în fruntea unor clasamente, pentru care eu am mari semne de întrebare, datorită seriozității cercetărilor statistice de acolo de la institutele de sondare a opiniei publice.

Vestea despre sacrificiul lui Viorica DĂNCILĂ de a candida la prezidențiale dacă partidul i-o va cere, i-a creat lui Gabriela VRÂNCEANU FIREA un disconfort major. Repet: Gabriela VRÂNCEANU FIREA nu are consilieri buni, căci dacă ar avea nu s-ar fi deslănțuit imediat după anunțul premierului, să reproșeze guvernului că:

- i-a refuzat marile proiecte,

- i-a pus bețe-n roate,

- i-a tăiat 40% din buget.

Este foarte confortabil să arăți cu degetul spre alții ca fiind cauze ale propriilor nerealizări, fără a vorbi un minut despre cheltuirea banilor pe acțiuni fără valoare, dar care aduc beneficii unora care nu le merită, dar care s-au obișnuit să sugă constant la vaca numită bugetul Bucureștiului. După trei ani de mandat, Gabriela VRÂNCEANU FIREA nu prea are cu ce se lăuda, pentru că alții au fost de vină, desigur. Acum, iată că se profilează un alt inamic, iar ambiția nedeclarată de a fi candidată la prezidențiale îi fuge de sub nas lui Gabriela VRÂNCEANU FIREA. Altcineva i-a luat caimacul, treabă care o deranjează, pe cea care crede că a devenit primar prin ceea ce era ea și nu prin forța partidului și nici datorită contextului creat de acel guvern zero, care inflamase pe toată lumea. Atunci, populația Bucureștiului ar fi votat și un scan de la PSD pentru primar, să fie clar. În trei ani, Gabriela VRÂNCEANU FIREA nu a dovedit:

- calități manageriale,

- forță organizatorică,

- apritudini de armonizare,

- capacitate decizională,

- eficiență în derularea de proiecte,

iar pretențiile de a accede la funcția de prezidențiabil este deja o exagerare în comparație cu Viorica DĂNCILĂ care:

- a condus coerent un guvern,

- a dovedit reținere,

- a construit, nu demolat,

- a derulat proiecte de succes,

- știe să se îmbrace,

- și-a corectat discursul,

- a înregistrat succese,

- a înfruntat obstacole,

- s-a arătat româncă demnă.

Numai o atitudine inteligentă o va salva pe Gabriela VRÂNCEANU FIREA de o prăbușire înainte de termen, căci va fi foarte greu să se înfrunte cu contracandidații în emisiuni televizate și în adunări publice pentru că:

- are discurs liniar,

- este previzibilă,

- nu are noutăți,

- e percepută drept certăreață,

- echipa sa este slabă,

- nu vine cu realizări evidente pentru bucureșteni.

Sunt mai mult ca sigur că nu va proceda în acel mod care s-o ajute, ci va trece la atacuri mai mult sau mai puțin voalate, încurajată de cei din presă unde a și lucrat cândva, pentru că postura de prezidențiabil i se insuflă că o și merită. Așa cum stau lucrurile, Gabriela VRÂNCEANU FIREA de pe poziția de primar al capitalei, prin similitudine cu Traian BĂSESCU, se vrea prezidențiabil, fără să țină seama că fostul președinte juca într-o piesă scrisă cu talent de marele dramaturg. Gabriela VRÂNCEANU FIREA nu are nici piesa scrisă, nici dramaturgul. Este celebră zicerea lui Pierre CORNEILLE cu Cidul este gata, mai am doar să-l scriu. Numai că treaba se întâmpla undeva înainte de decembrie 1636, nu acum în 2019 când Internetul permite documentare despre orice.

Aștept tunete și fulgere, căci pe Dâmbovița numai lucrurile mărunte sunt esențiale, așa cum au fost dintotdeauna, toate ducându-ne spre cele mai nefericite soluții, chiar dacă unii ne-au vrut binele.

(13 iulie 2019)

Și-a tras singură preșul de sub picioare sau i-a fost tras?

Toată suflarea PSD-istă aștepta ca Gabriela VRÂNCEANU FIREA să se lupte în primul tur de la prezidențiale și cu soțul său, care și-a anunțat candidatura. Mi se părea extrem de interesant.

Numai că Viorica Vasilica DĂNCILĂ a zis la CD NEWS că dacă partidul i-o va cere, va candida. Să văd și eu ce partid nu-i cere președintelui său să nu candideze. Deci, concluziile firești sunt:

- partidul îi va cere lui Viorica Vasilica DĂNCILĂ să candideze la prezidențiale,

- cum într-o teacă nu încap două săbii, Gabriela VRÂNCEANU FIREA, va trebui să decidă,

- ceilalți înscriși pe listă zic eu, trebuie să se resemneze deja, că nu au nicio șansă,

- cu o campanie inteligentă, se va întâmpla ceea ce am anunțat pe 25 ianuarie, aici pe blog.

Cine are urechi de auzit și urechi de văzut, trebuie să înțeleagă că Viorica Vasilica DĂNCILĂ este în campanie electorală din momentul în care a ieșit la Tv și a vorbit de băiețelul pe care l-a înfiat. Să urmărim cu atenție luările de poziții ale lui Viorica Vasilica DĂNCILĂ în legătură cu adopția Sorinei și durata acestui subiect, dar și cu creșterea în intensitate a evoluției cazului. Pe lumea aceasta nimic nu este întâmplător, iar emoțiile sunt esențiale în a obține un anumit rezultat. Istoria recentă cunoaște care sunt rezultatele prin care colectivitățile sunt impresionate profund prin atitudini generate de anumite situații caracterizate prin dramatism, intensitate și mai ales desfășurare.

Gabriela VRÂNCEANU FIREA este sau mai precis, era cotată bine în sondaje, dar a scăzut semnificativ când lumea și-a dat seama că-și dirijează energiile:

- în lupta cu DRAGNEA,

- pentru organizarea de concerte,

- doar în proiecte despre care vorbește la viitor,

- spre organizații declarate ilegale de instanțe,

fără a oferi oamenilor ceea ce ei așteptau, adică lucruri mărunte dar esențiale, nu chestii intangibile din moment ce nu a demonstrat eficiență în a realiza lucruri simple de zi cu zi, dar esențiale bucureștenilor.

Acum, Gabriela VRÂNCEANU FIREA are doar șansa să se lupte cu Viorica Vasilica DĂNCILĂ direct și fără menajamente și va pierde sau să o sprijine pe Viorica Vasilica DĂNCILĂ și va avea șanse superioare pentru o evoluție viitoare în partid, mai ales că Liviu Nicolae DRAGNEA va fi liber ca pasărea cerului și mai puternic ca niciodată.

(12 iulie 2019)

Sacrificiul suprem

Era în piesa Domnișoara Nastasia o replică:

- Am trăit să mă văd și moartă!

a Anetei Duduleanu. 

Merită să revedeți piesa. Se potrivește perfect cu ceea ce s-a difuzat de pe DC News când Viorica DĂNCILĂ a spus că dacă partidul i-o va cere, va candida.

Mai știam eu un banc, dar nu-l voi scrie aici că e cam porcos. Se potrivește de acolo replica dată de milițian:

- Cum, mama dracului?

Restul este poveste de adormit copiii, căci eu am scris încî din 25 ianuarie că ni se pregătește într-un mod inteligent ceva, prin crearea de antiteze puternice, care devin manipulări în toată regula. Cine citește o carte oarecare de management politic va vedea că pașii următori sunt doar într-o singură direcție, adică turul al doilea nu va exista.

(12 iulie 2019)

Radu ZAMFIR, un prezidențiabil redutabil

Radu ZAMFIR este doctor.

Radu ZAMFIR a rămas în memoria oamenilor ca supraviețuitorul catastrofei aviatice din Munții Apuseni.

Radu ZAMFIR este o personalitate.

Radu ZAMFIR este un profesionist, căci practică meseria de chirurg cu succes.

Radu ZAMFIR este singurul care are dimensiunea de candidat la prezidențiale care să aducă acel standard înalt, de care societatea românească are nevoie, căci ne-am săturat de repetenți, de mediocri și de neisprăviți.

Trebuie doar ca un partid adevărat să-l ia de mânuță, să-l introducă în temă, iar el trebuie numai să accepte. Este suficientă cartea sa de vizită.

În mocirleala dâmbovițeană de azi, mă cam îndoiesc că va exista acel partid care să facă așa ceva, căci se zice că cine se aseamănă se adună, iar el nu are nimic comun cu cohortele de politicieni fără meserie, care s-au târât prin școli și care mint, promit și sunt în stare să fure și ouăle de sub cloșcă, doar pentru a le fi lor bine.
Radu ZAMFIR nu știe să mintă.
Radu ZAMFIR nu promite, ci face lucrurile care trebuie.
Radu ZAMFIR nu se laudă niciodată.
Radu ZAMFIR doar salvează vieți prin meseria sa de chirurg de excepție.

(11 iulie 2019)

Lumea cu dosul în sus

Pe vremuri, se zicea că lumea s-a întors cu dosul în sus, adică s-au făcut schimbări foarte dure, dar mai ales schimbări în rău.

O mamă s-a dus cu fiica sa elevă de gimnaziu, la coafor și a aranjat-o vopsindu-i părul cu diferite nuanțe. Venind la școală, diriginta a luat foarfeca și a tuns-o în fața clasei. A ieșit tărăboi, dar n-a rezultat nicio clipă că:

- mama nu trebuia să încurajeze copila să-și vopsească părul,

- diriginta nu trebuia să facă gestul acela în fața clasei,

- s-au luat măsuri severe care să stopeze fenomenele.

Totul a rămas în coadă de pește, așa cum toate rămân la noi, care suntem oameni fără:

- onoare,

- verticalitate,

- principii,

- morală,

- fermitate,

- demnitate.

Acum a mai ieșit la iveală un scandal cu o profesoară care a beștelit-o pe o elevă care nu a promovat BAC-ul invocând oarece motive. M-a șocat faptul că profesoara a zis că o comisie a hotărât ca eleva să intre în BAC. Deci nu mediile contează, ci o comisie care trece peste orice, adică ajustează mediile pentru a face din alb negru și invers.

Nici de aici nu se va învăța nimic, pentru că nu un copil trage în jos un liceu, ci liceul se trage singur din moment ce o comisie hotărăște că.

(11 iulie 2019)

O nuntă de transmis la Tv

Duminică 8 iulie 2019 pe toate televiziunile au fost date detalii privind nunta lui Florin PASTRAMĂ și a lui Brigitte SFĂȚ. Nu mă voi apuca aici să spun nimic despre cei doi însurăței, căci au curs sute de litrii de cerneală, cu lucruri bune și cu lucruri rele, căci vorba proverbului, gura lumii nici pământul nu o astupă.

Cele câteva imagini pe care le-am prins pe la o televiziune, căci aveam niște chestii de făcut, mi-au arătat o doamnă elegant îmbrăcată și un domn extrem de emoționat. Noi ar trebui să fim cu mult mai înțelepți și să nu privim în urmă, ci doar în față, să vedem că viitorul este întotdeauna frumos, dacă fiecare dintre noi ne străduim să fie astfel. Cei doi sunt trecuți de 35 de ani și în opinia mea au suficientă experiență să facă lucrurile să decurgă exact așa cum își doresc ei, adică frumos, lin și mai ales cu înțelegere, respect și iubire.

Le urez casă de piatră!

(10 iulie 2019)