Am văzut că la CNN când se prezenta vremea, a lipsit de multe ori temperatura de la București. Am văzut că și la Euronews nu prea era prezent ceva despre România.
Când eram în Franța am văzut că televiziunea TV5 nu acea nici ea la meteo nimic despre noi. M-am înfuriat teribil. Am scris un e-mail și după un timp am văzut că a apărut Bucureștiul pe hartă și temperaturile de acolo. La USA today ca să apară și Bucureștiul acolo la meteo am înțeles că trebuie abonamente făcute în Ro la acest ziar. Cred că o prezență mai activă nu ne-ar strica.
Există niște mici monumente cu distanțe de la anumite localități spre alte zone, exact așa cum este și în turnul din Sighișoara.
În Graz există o astfel de construcție și acolo apare Bucureștiul. Înseamnă că existăm, ceea ce nu se vede în multe alte locuri, pe care nu vreau să le numesc aici pentru a nu-mi strica buna dispoziție că mâine este baba mea.
Ar trebui ca diplomația noastră să fie mai activă, căci din lucrurile mărunte se va evita ca în viitor să mai fie confundat Bucureștiul cu Budapesta, așa cum se întâmplă în foarte multe cazuri, căci noi credem că suntem așa de măreți încât alții sunt obligați să facă ceea ce de fapt noi trebuie să facem cu tenacitate și scoțând ceva din teșcherea, fără a crede că risipim banii aiurea.
(05 martie 2019)
No comments:
Post a Comment