Fiul măcelarului

Înainte de 1989 nu se găsea carne în galantarele magazinelor, iar măcelăriile erau tot timpul goale. Nici muștele nu aveau ce bâzâi.

Din când în când mai soseau cantități nesemnificative de carne de vită, de porc sau de pui. Se făceau cozi imense și chiar dacă se vindea pe cartelă, tot nu ajungea. Statisticile mincinoase ale regimului comunist exprimau carnea în kilograme sau în pachete de 1/2kg pentru a fi numere mari care impresionează și pentru a fi creată senzația că s-au făcut aprovizionări cu cantități însemnate de carne. În loc să se spună 4 tone se spunea 4.000 kg. În loc să se spună 2 tone de carne de pasăre se zicea 3.000 pachete de pui preambalați.

Măcelarul nu mai era o persoană, era o instituție, căci dacă avea un fiu elev, învățătorul sau dirigintele erau oameni aranjați, nemaifiind obligați să piardă timpul cu statu la cozi la măcelărie sau la alimentara pentru a prinde un kil de carne oarecare. Tăticul măcelar știa să se poarte cu învățătoarea sau cu dirigintele în mod corespunzător, invitându-l la ore discrete să vină să-și ia cărnica de calitate, neuitând să amintească despre efortul și riscurile la care se expune. Niciodată acest părinte nu cerea nimic în schimb și nici nu era prea mirat dacă fiul său primea note mari, convins fiind că acesta învață, că este un copil deștept și conștiincios.

Am argumentele mele să subliniez că tăticul măcelar sunbânțelegea totul corect, dar era interesat să curgă totul natural, pe principiul vezi-mă cu un ochi că te văd și eu cu doi.

Morala: rezultatele la învățătură depindeau înainte de 1989 și de cel care-ți aducea la nas ritmic și gratis pachetul de carne. 

(20 ianuarie 2018)