Thursday, November 8, 2018

Mircea SIBICEANU e mereu pe podiumurile de concurs


Așa cum ne-a obișnuit, celbrul Florin TEODORESCU, a organizat și anul acesta:
- a XIII-a ediție a concursului Classic Florin TEODORESCU care s-a desfășurat în ziua de 03  
  noiembrie 2018 începând cu ora 17,00 la Casa de Cultură din Lugoj;
- a XXIX-a ediție a Cupei Libertății-Memorialul Vasile BALMUȘ care s-a desfășurat la casa 
  Tineretului din Timișoara în ziua de 4 noiembrie 2018 începând cu ora 17,00.
La ambele competiții a participat și culturistul Piteștean  Mircea SIBICEANU care s-a clasat pe poziții care i-au adus trei medalii.
La concursul de sâmbătă 3 noiembrie 2018 Classic Florin TEODORESCU de la Lugoj, sportivul piteștean a obținut medalia pentru locul al III-lea la categoria masters +60 ani.
La concursul de duminică 4 noiembrie 2018 la Cupa Libertății-Memorialul Vasile BALMUȘ de la Timișoara, Mircea SIBICEANU a obținut o medalie pentru locul al II-lea de la categoria seniori 85 kg  și locul al IV-lea la categoria masters +60 de ani.
Trebuie menționat că la aceste concursuri este o participare internațională formată din sportivi renumiți printre care se numără și campioni mondiali, europeni și balcanici. Anu acesta a participat de exemplu marele culturist Petar CELYK multiplu campion mondial, european și balcanic.
Trebuie menționat aici că sportivul Mircea SIBICEANU a depus eforturi considerabile pentru pregătirea acestei participări. După câștigarea titlului de vicecampiona național șa concursul masters din 5 septembrie 2018 de la Sibiu a reușit să slăbească 18 kilograme, ajungând la Lugoj să cântărească 80 kilograme. Programul complex de antrenament, dieta și mai ales disciplina sa priverbială în realizarea ciclurilor de pregătire a competițiilor au făcut ca toate competițiile la care a participat să se concretizeze prin locuri pe podiumuri, învingând sportivi redutabili. Concret, el a executat exerciții la liber cu patru serii pe exercițiu și 25 -30 repetări  pe serie cu pauze de 30 de secunde între serii. Alimentația sa a constat din piept de pui, curcan, vită, peste fiert sau fript. Albuş de ou. Carbohidrați numai din legume. A băut numai apă distilată.

(08 noiembrie 2018)

No comments:

Post a Comment