Nicolae CUCU este unul dintre coautorul acelei monstruozități numită clădirea Teatrului Național București sau din București, căci nu-mi amintesc exact. Ce l-o fi determinat și pe acest arhitect, că era să zic artist, să contribuie la așa ceva nu-mi dau seama, dar probabil, srăcuțul chiar o fi crezut că face bine ceea ce face. Dacă fac o analiză comparativă a caselor de la Muzeul Satului din Herăstrău cu ce le-a clocit mintea celor care au format echipa de realizare a TNB, bă gândesc ce metamorfoze teribile a produs comunismul în mințile oamenilor de a-i face să treacă de la echilibru, de la proporțiile perfecte, la acea groaznică, disgrațioasă, și halucinantă configurare de volume pentru timp și spațiu.
Pălăria mexicană, zifurile fără ferestre și lălăiala indefinită în beton gri mă duc cu gândul la o pocitanie dintr-un basm terifiant. Nu știu unde or fi fost piramidele egiptene în mintea acelor arhitecți. Nu știu de ce nu s-au inspirat din înălțimile domurilor di vestul Europei. Nici măcar din zidul Kremlinului n-au ciugulit nimic să-și arate devotamentul față de Armata Roșie eliberatoare.
Nicolae CUCU este arhitectul durerii căci numai o durere infinită avea darul să-l ducă pe arhitect spre caznele teribile care să nască un asemenea avorton numit clădirea TNB.
(30 iulie 2018)
No comments:
Post a Comment