Deși se zice că în politică nu trebuie să spui niciodată, niciodată, mă întreb și dacă în jurnalism e valabilă chestia. Ionuț CRISTACHE care era la cuțite cu Traian BĂSESCU când acesta era prezident, după ce a trecut la TVR1, Ionuț CRISTACHE l-a avut invitat pe Traian BĂSESCU. Mihai GÂDEA a zis public că Traian BĂSESCU nu va fi niciodată invitatul lui la vreo emisiune. Îmi amintesc de lupta fostului prezident cu Antena 3. Era și o flacără olimpică de mult, cândva. Fostul prezident întreba așa, ca pentru el:
- Antena 3 e aici?
Mai adresa el niște indicații prețioase referitoare la reținerea telespectatorilor de a mai viziona ceva la Antena 3. Mai au fost și alte ciudățenii petrecute, care l-au înfuriat pe Mihai GÂDEA și care și-a jurat în barbă că Traian BĂSESCU este persoana nongrata pentru Antene. Acum, la apusul carierei Traian BĂSESCU și-ar dori să aibă acces, la un post cu mare audiență, să glăsuiască așa cum are el poftă și cum el făcea în vremurile lui bune de dinainte de 2014. Mie Traian BĂSESCU nu-mi mai spune de luți ani nimic, pentru că el a fost acela care în 2010 mi-a tăiat 25% din salariu, chestie pentru care eu n-am săl iert niciodată. Ații au procedat altfel, că industria nu se stimulează prin reducerea consumului.
Nimeni nu pierde dacă Traian BĂSESCU nu apare la televizor. Lumea este suprasaturată de ieșirile lui aproape zilnice de seara când dacă avea ceva de zis, zicea pe sticlă.
(17 iunie 2018)
No comments:
Post a Comment