Liviu DRAGNEA a fost condamnai în primă instanță la 3 ani și 6 luni cu executare, azi 21 iunie 2018. Am văzut și eu primele reacții, să le zicem la cald ale unor lideri politici.
Viorica DĂNCILĂ premier:
Cred cu tărie în nevinovăţia preşedintelui PSD şi îl asigur de toată susţinerea mea la conducerea partidului şi a Camerei Deputaţilor - aceasta este singura atitudine corectă pentru respectarea prezumţiei de nevinovăţie, aşa cum ne cere Comisia Europeană, prin Directiva 2016/343. Consider că cei care cer demisia preşedintelui PSD înainte de pronunţarea unei decizii finale încalcă grav Constituţia României, Directivele Europene şi standardele Comisiei de la Veneţia, care garantează toate prezumţia de nevinovăţie. Guvernarea PSD -ALDE rămâne unită, obiectivele noastre, angajamentele noastre, determinarea noastră rămân aceleaşi. Vom realiza programul de guvernare şi vom duce până la capăt angajamentele pe care ni le-am asumat în faţa cetăţenilor, uniţi şi puternici în faţa tuturor piedicilor puse de cei care nu doresc binele acestui popor.
Crmen DAN ministru de interne:
Nu este pentru prima dată când eu și colegii mei de partid trebuie să ne arătăm unitatea și tăria de caracter în fața unor momente grele. Am fost și voi fi alături de președintele partidului, Liviu Dragnea, şi sunt convinsă că, până la final, își va demonstra nevinovăția.
Rovana PLUMB ministru la fondurile Europene:
E o zi tristă pentru noi toți, dar eu îi sunt alături lui Liviu Dragnea, eu și tot partidul. Liviu Dragnea beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțatarea deciziei finale ca orice cetățean. Decizia vine pe un val uriaș de presiune pe care l-am trăit și îl trăim cu toții. E inadmisibil să sacrificăm oameni și să frângem destine pentru a satisface presiunile politice ale unora. Liviu Dragnea trebuie să rămână președintele PSD și al Camerei Deputaților. Guvernarea trebuie să ducă la îndeplinire programul. Toate deciziile au fost luate în folosul României. Este normal să avem acest CEx.
Claudiu MANDA senator PSD:
Recunosc că m-a luat prin suprindere. Nu mă așteptam. Mă așteptam ca judecătorii să respecte decizia Curții Constituționale.(...) Până la decizia finală, orice cetățean din România ar trebui să fie considerat nevinovat. (...) Cred că ar trebui să rămână în continuare la șefia PSD și în fruntea Camerei Deputaților.
Dan BARNA, președinte al USR:
Este inacceptabil ca un infractor cu două condamnări penale să rămână în una din cele mai importante funcţii de conducere ale statului şi să reprezinte România. Decizia ÎCCJ de astăzi este o dovadă că justiţia este independentă şi a rămas imparţială în ciuda presiunilor teribile exercitate de Liviu Dragnea şi de PSD în ultimul an şi jumătate.
Dan BARNA, președinte al USR:
Este inacceptabil ca un infractor cu două condamnări penale să rămână în una din cele mai importante funcţii de conducere ale statului şi să reprezinte România. Decizia ÎCCJ de astăzi este o dovadă că justiţia este independentă şi a rămas imparţială în ciuda presiunilor teribile exercitate de Liviu Dragnea şi de PSD în ultimul an şi jumătate.
Victor PONTA fost președinte PSD și fost prieten al lui DEAGNEA:
Pentru ca să fie salvat PSD și Guvernul – Dragnea trebuie să demisioneze azi.
Când ai o funcție publică sunt lucruri mult mai importante decat cariera personală / eu am demisionat atunci când am fost inculpat (pe nedrept) ca să salvez PSD, Guvernul și regulile de drept în societatea romanească / după a doua condamnare Liviu Dragnea trebuie să se retragă dacă îl interesează soarta PSD, a Guvernului și a României.
P.S. – exact pe 21 Iunie (cu un an în urmă) toți pesediștii au fost traumatizați și umiliți de Liviu Dragnea să voteze moțiunea de cenzură contra Guvernului PSD Grindeanu/iată ca justiția le spală azi rușinea de atunci!
Călin POPESCU TĂRICEANU președinte al ALDE:
Trebuie spus faptul că este o decizie în primă instanță, ceea ce înseamnă că Liviu Dragnea se bucură în continuare de prezumția de nevinovăție, valabilă până în momentul unei decizii definitive a instanței.
Indiferent de sentința definitivă, vreau să subliniez importanța continuării dezbaterii și adoptării reformelor necesare pentru stoparea abuzurilor și a încălcării drepturilor și libertăților cetățenilor.
Mihai FIFOR, ministul apărării:
Guvernul, miniştrii şi Partidul Social Democrat (PSD), ales de o majoritate covârşitoare, democratic, prin vot liber exprimat, îl susţin pe preşedintele Liviu Dragnea la conducerea partidului şi a Camerei Deputaţilor, în urma deciziei de condamnare de la ÎCCJ.
Punerea în aplicare a Programului de Guvernare, în interesul cetăţenilor, nu va fi în niciun fel afectată de decizia luată de instanţă în cazul preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, indiferent de cât de mult zgomot fac adversarii politici.
Ludovic ORBAN președintele PNL:
Nu am obiceiul să comentez deciziile instanţelor, dar cred că după această decizie a instanţei,Liviu Dragnea trebuie să demisioneze de urgenţă din toate funcţiile publice pe care le deţine.
Ludovic ORBAN președintele PNL:
Nu am obiceiul să comentez deciziile instanţelor, dar cred că după această decizie a instanţei,Liviu Dragnea trebuie să demisioneze de urgenţă din toate funcţiile publice pe care le deţine.
.....................
Să vedem reacțiile și celorlalți actori ai scenei politice. Până în prezent nu toată opoziția nu are o reacție la condamnarea lui Liviu DRAGNEA. Nici președinția nu are o poziție pe acest subiect.
(21 iunie 2018)
No comments:
Post a Comment