Acum avem părinți care muncesc de la 9 la 18, deci nu au timp să stea cu copiii lor să le supravegheze lecțiile. Tot acum s-a inventat acea caricatură de after school unde învățătorii își fac schimb de elevi și chipurile îi supraveghează să facă temele. Copiii care au alte opțiuni sunt luați la ochi și au mari probleme, căci se crează presiune ca și ei să vină la after school pentru a umple buzunarele acelor învățători care nu mai găsesc căi cinstite de a face bani.
Există o modalitate de a face bani și anume:
- se închiriază spațiu,
- se fac dotări cu bănci și tablă,
- sunt angajați specialiști adevărați,
- se fixează prețuri decente,
- se fac înscrieri și vin copiii.
În acest fel, se face pregătire civilizată, independentă și dupăprogramă, fără a exista acea imoralitate pe care o generează învățătorii, care acum s-au organizat tocmai că au timp liber și nu au nicio preocupare pentru a se perfecționa și pentru a-și pregăti temele pentru a doua zi. dacă stăm de vorbă cu 100 de învățători vom vedea că mulți dintre ei merg în virtutea inerției la ore pe a doua zi, fără săfi făcut ceva în ziua precedentă, să zicem o oră sau două ore.
Numai că acestă activitate dacă iese din cadrul legal, așa cum ne place nouă să desfășurăm orice business că altfel nu ne simțim bine, devine și ea tot caricaturală, ca multe activități care se produc în spațiul carpato-danubiano-pontic, acolo unde:
- comunismul a fost compromis,
- capitalismul a fost ridiculizat,
- inițiativa privată este sufocată,
- bugetarii devin milionari rapid,
- boul care trage tot el este biciuit.
Munca cu puștimea este grea și lumea nu prea are răbdare și nici calitățile de a se apropia de suflețelele acelea să le facă să iubească matematica și cititul. Eu vorbesc din experiența mea, căci nu am avut învățător bun, că din nenumărații mei profesori, pe cei pe care îi pomenesc îi număr pe degetele celor două mâini fără vreo dificultate. Restul erau fără valoare, fără chemare.
(06 iunie 2018)
No comments:
Post a Comment