Presa bolșevică despre regele Mihai întâiul

Se știe că scrisul rămâne peste ani, peste decenii, peste veacuri. Tocmai de aceea oamenii ar trebui să fie extrem de atenți când scriu, să cântărească fiecare cuvânt pe care-l aștern pe foaia de hăârtie. Unele texte necugetate, publicate acum aporape 30 de ani în urmă, se răzbună pe autorii lor, care nu au cugetat și s-au avântat în a fi slugi credincioase unor stăpâni care nu au dat vreodată doi bani pe ele, exact așa cum fac toți stăpânii cu slugile lor.

Au fost ziare care între 1947 și 1989 au scris despre regele Mihai I numai neadevăruri, dar existau explicații legate fie de cizma sovietică, fie de propaganda comunistă, explicații care nu duceau niciunde, căci țara avea cu totul alte obiective și monarhia nu mai era demult un subiect de dispută, căci într-o republică populară sau într-o republică socialistă se trăia prin planuri cincinale.

După 1989 mă așteptatm ca lumea să fie mult mai înțeleaptă și să abordeze problema monarhiei cu mult mai multă intelsa să dea dovadă de construcții mult mai elaborate, eliberate de minimalismul abrupt al luptei de clasă din anii '50, ceea ce nu s-a întâmplat deloc.

Așa au apărut articole precum Fir-ai al naibii, Majestate!, scris de Sergiu Andon, deputat conservator, care azi când este luat în bâză tot caută explicații și mai ales caută să rămână tot el deasupra, deși ceea ce a scris este ceva urât, urât, urât. Pamfletarii autentici când scriu chestii pe o anumită temă și de o anumită factură au talentul de a păstra o tonalitate care să nu ducă producția în afara literaturii, ceea ce la acest ins nu se întâmplă.

Un alt ziarist, ceva mai târziu autor de editoriale, dar mai mult scriitor de literatură SF, a avut abordări dintre cele mai nesăbuite legate de deformarea istoriei legată de plecarea regelui Mihai I după ce a abdicat. Ziaristul este republican, dar există forme mult mai reținute și mult mai inteligente, dar literare în același timp, de a proslăvi republicanismul, fără a pune în antiteză această formă de guvernământ cu monarhia, căci cele două nu suportă comparații de niciun fel. Republica este republică, monarhia este monarhie. Aici m-am referit la Cristian Tudor Popescu, cel încruntat tot timpul, cel cu voce tunătoare și cel despre care Corneliu Vadim Tudor a scris oarece chestii, care și acum trebuie analizate cu atenție.
Presa bolșevică și regele Mihai întâiul merită o analiză așezată pentru a scoate la iveală fracturile jurnalismului modern și mai ales dependențele acestei meserii fără certificări în a manipula grosolan sau în a deforma ireversibil adevăruri prin mijloace dintre cele mai primitive, nedemne de secolele al XX-lea și al XXI-lea.

Unii nici nu au puterea să recunoacă eroarea făcută și tac sau caută justificări dintre cele mai jenante, deși pozează în moraliști, ei neavând nicio calitate care să-i recomande pe această latură. În loc să dispară pur și simplu, ies exact cu mie păduchii în frunte, să arate că existe și mai ales să arate că au deja un domeniu cucerit fără vreo luptă, ci doar că au fost în solda cuiva, care i-a aruncat ca pe otrepe murdare, pe care nimeni nu mai are interes să le bage într-o mașină de spălat cu eficientulVenish pentru100 de pete total diferite, din care nu mai rămâne niciuna.

(15 decembrie 2017)