Românii s-au dovedit mari importatori de revoluții.
Ei au importat revoluția în 1848 prin tinerii școliți la Paris.
Revoluția bolșevică a fost importată cam târzoi, căci declararea RPR după 1948 s-a făcut la 31 de ani diferență față de Marea Revoluție Socialistă diin Octombrie.
Revoluția decembrie din 1989 a fost și ea un import al destrămării lagărului comunist, căci mișcările care au dărâmat sistemele comuniste din Cehoslovacia Polonia, Grmaina de Est, Ungaria și Bulgaria, au avut o prelungire firească, dar sângeroasă și la București.
Undeva prin anul 2004 s-a importat revoluția portocalie care a pprins la noi și în Ukraina.
Acum este în curs de a fi importată nu revoluția, ci mișcarea #REZIST cu sorginte în USA și cu obiective precise, declarate, care aici pe Dâmbovița are definite mesaje clare antiguvernamentale și anticorupție. Nu reușeșete să coaguleze milioane de cetățeni, așa cum s-a întâmplat în anul 1989, când muncitorii, numeroși și concentrași pe mari platforme industriale, s-au alăturat revoluționarilor. Societatea românească nu este acum pregătită pentru o revoluție profundă, pentru că însăși Europa nu este pregătită pentru așa ceva, cum America nu este nici ea pregătită din moment ce Trump a câștigat alegerile fiind candidat anti-sistem.
Tăticii marxism-leninismului au vorbit de coacerea condițiilor. Acum nu sunt coapte condițiile pentru vreo revoluție. Nu există acel nivel de antagonism și la noi nici nu are cum să existe, căci despre clase antagoniste nu are cum să fie vorba din moment ce bogații sunt câțiva și aceștia leșinați, iar muncitorii și țăranii sunt ei înșiși amețiți prin sărăcia lucie în care se zbat. Corporatiștii sunt prea puțini să intre în calcule. Așa că, acest tablou este simplificat la maximum și să stăm liniștiți că nu va fi nicio revoluție, nici măcar de o răscoală nu există forțe să se pună, chiar dacă pregătirile în exterior ar fi extrem de asidue și sistematice, pentru a se exporta ceva ca noi să avem ce importa.
(26 decembrie 2017)
No comments:
Post a Comment