23 august 1944, privit ca un deget

Ion ILIESCU spunea că un deget privit din diferite unghiuri arată altfel Și avea perfectă dreptate. Cine încearcă, se va convinge ușor. Degetul privit din partea unde se vede unghia arată într-un fel. Același deget din profit este cu totul altceva. Dacă îl privim din partea unde se vede podul palmei, deja ne dezvăluie o altă imagine. Este normal, pentru că degetele noastre nu sunt făcute prin strunjire. Mama natură le-a făcut să arate așa.

Numai că nu prea învățăm ce trebuie de la mama natură și facem ce face ea, dar în locuri nepotrivite. Voi exemplifica prin modul în care a fost interpretat  evenimentul de la 23 august 1944 de-a lungul anilor, după interese, niciodată științific, pentru că fiecare trebuie să tragă spuza istoriei pe vatra lui sau a nimănui, de la caz la caz.

Mai la începuturile comunismului când Ro era încă sub ocupație sovietică, ziua de 23 august 1944 era denumită ziua marii insurecţii naţionale armate antifasciste şi antiimperialiste din 1944, când România a încetat războiul antisovietic şi a întors armele împotriva Germaniei fasciste.

Ceva timp după Revoluția din '89, același 23 august 1944 era descris pe colo și pe colo ca fiind ziua în care regele Mihai a dat  lovitura de stat, în care l-a arestat pe mareșalul Ion ANTONESCU şi a ordonat  încetarea războiului împotriva Uniunii Sovietice, alăturându-se coaliției antihitleriste.

Pe la congresele PCR s-a tot definit și redefinit însemnătatea zilei de 23 august 1944 ca fiind ziua în care a început revoluția democratică anticapitalistă și antiimperialistă în țara noastră sub conducerea, bineînțeles înțeleaptă, a partidului Muncitoresc Român.

Cu trecerea timpului, chiar vârfurile comunismului autohton au început să facă unele mișcări interesante care să schimbe percepția reală a istoriei și 23 august a devenit doar o zi importantă a istoriei poporului român, fără să se mai spună de chestia cu întorsul armelor și nici despre estimarea de la Vocea Americii cu scurtarea războiului cu 6 luni și poziția dată de cei peste 300.000 de ostași uciși pe cîmpurile de luptă.

Consider că istoricii trebuie să se aplece cu mai multă atenție și să pună în cărți elaborate pe bază de documente, cu conștiința lucrului bine făcut, ceea ce s-a întîmplat în ziua de 23 august 1944, legând faptele cap la cap pentru a da dimensiunea corectă a faptelor, căci adevărul istoric este unul, până când apar documente și mărturii care să-l schimbe.

Oau, ce istorie! Halal, ce istorici...

(08 aprilie 2017)