Fragilitatea stabilității

Până mai acum 10 sau 15 ani ne-am tot văitat că am rămas în urmă:

- ba că au venit turcii peste noi;

- ba că popoarele migratoare ne-au prăduit;

- ba că rușii ne-au încălecat când au avut chef;

- ba că occidentul ne-a supt de vlagă.

Niciodată n-am scos o vorbă că suntem prea inventivi și lucrăm fără proceduri, că începem prea multe și nu terminăm nimic sau și mai rău, că avem cultul demolorării, adică ce fac unii, când se schimbă puterea, zicem că nu a fost bine și schimbăm totul, luând-o de la capăt ca maimuța cu toiagul la spinare pe scara evoluției, vai de capul nostru.

Uite, că din 2004, când am intrat în NATO și din 2007 de când suntem membri UE, nu prea mai suntem de capul nostru și altții ne arată că fiind la răscruce de imperii, suntem cei importanți, adică cei mai importanți, drept care nu mai trebuie:

- să ne certăm ca chiorii pe sărăcia noastră;

- să punem mâna pe treabă care se vede;

- să lucrăm numai li numai după proceduri;

- să scăpăm de acel ghinion cu merge și așa;

- să jucăm după cum alții cântă sau ne dictează.

Aici în zonă trebuie stabilitate, mai ales că foarte aproape de granița noastră este una dintre marile puteri nucleare ale lumii,  Federația Rusă, mai ales că Marea Neagră întotdeauna a fost sursă de conflicte. S-a văzut de la o poștă predilecția noastră spre bârfă, micime, mahalagisme, miștocăreală, ambiții mărunte, dat la geoale, tras de preș de sub picioare, manifestarea de ambiții mărunte, lipsă de strategie. Cred că nu a uitat nimeni cum la ora 14 era primit gabriel Oprea să depună jurământul ca ministru de interne, iar la ora 19 întregul guvern Ponta depunea jurământul. Cine crede că a fost o străfulgerare  și nu o copită dată drept în față cui trebuie, de cine trebuie, se înșeală. Și în ianuarie, lucrurile o luaseră razna rău de tot cu mișcări dintre cele mai distructive. S-a văzut de la o poștă că după o anumită vizită, s-a așternut liniștea. Și acum pe 29 martie 2017, un ghiduș vroia el să se dea în bărci, iar vizite succesive l-au potolit. Văd că nu prea se înțelege că totul trebuie făcut altfel.Aici în regiune trebuie stabilitate și aici în regiune stabilitatea este fragilă. Ea se menține cu luciditate, rațiune și cu măsuri pozitive, în armonie. Cui îi place să fie umilit și să primească palme peste ochi, n-are decât, le va primi, căci din 2004 și din 2007 nimeni nu mai are chef să stea nepăsător să vadă niște puști care își aruncă unul altuia nisip în ochi, după care demolează castelele de nisip, vor să-și ia jucăriile și strigă fiecare la mamele lor cum că au fost înghiontiți sau îmbrânciți.

(01 aprilie 2017)

CSIE'50 - ședințele de catedră festive

Înainte de 1989, chiar dacă funcționa faimosul decret 400, la noi în catedra de Cibernetică Economică, înainte de Crăciun se făceau ședințe festive, un fel de bairamuri stropite cu vinuri și nu numai, cu friptane, cu dulciuri și cu atmosferă, nu glumă. Numai în vreo două rânduri ne-am mutat sediul de la sala 2305 la un restaurant de lângă Atheneu, zice-se frecventat de Nicușor-beizadeaua. În rest, se strângeau sume diferențiate pe grade didactice. Eu că eral lector dădeam 20 de lei, profesorii dădeau cel mai mult. Erau și colegi care veneau fără să fi cotozat și urmărindu-i vedeam că nu erau câtuși de puțin stingheri, ba din contră.

Acola, șeful, care stătea în mijocul mesei înconjurat tot de profesori universitari ca și el, vorbea, spunea tot felul de chestii. Pe măsură ce timpul trecea și voia bună creștea, oamenii se dezlegau la vorbă și începeau să spună bancuri, să recite versuri proprii sau să povestească despre fapte din trecut, scăpându-le detalii care se doreau a fin îngropate pe vecie. Și eu am aflat un lucru înspăimântător referitor la o anchetă a securității din 1970, dar ce era terificiant stătea în aflarea celui din cauza căruia se produsese totul. Era insul cu care în cămin împărțisem și o bucată de pâine. De atunci am luat teama și nu mi-am mai dorit să aflu nimic despre dosarul meu de la securitate, de teama de a nu mai afla și alte grozăvii despre persoane din cercul zero.

Ne cam temeam noi că există turnători și că probabil se va afla oarece, dar luați de val, în acele momente uitam de tot și de toate. Ne dădeam drumul la gură și aveam cam toți ziceri din cele mai specifice, folosind uneori și termeni deloc academici.

Acolo am recitat o parodie după Arghezi:

L-ați văzut cumva pe treanță,

care dă mereu din clanță?

E un tip libidinos,

Tâmpițeș și ofticos.

....

Nu mai știu restul, dar lumea știa la cine mă refer, căci insul prea îi deranjease pe mulți. Cu un alt prilej am mai recitat o poezie, tot pamflet după Arghezi:

Cel ce gândește singur, află azi cu mânie,

Că pentru a se șterge nu va găsi hârtie.
Ființa zâmislită, ce-a traversat oceanul,

La cinșpe'ani lumină, va folosi coceanul.

...

1965+15 = 1980, deci atunci am recitat. Am cam tremurat că nu era prea fără perdea zicerea. Ori a fost prea subtilă, ceea ce nu cred, ori nu m-a turnat nimeni, ori le-a plăcut și securiștilor ori nici ei n-au înțeles-o. Oricum, n-an pățit nimic, dar nici hârtia igienică nu s-a găsit în târg din acel moment. Alți colegi, cu mult mai talentați decât mine aveau epigrame de se cutremurau pereții de râs când le recitau. Șeful se cam repeta zicând chestii prea des recitate din Păstorel, precum
De-ar fi apa din fântână
Vin de "Codru" sau "Cotnar",
M-aş lăsa de medicină
Şi m-aş face... fântânar.
Multora le plăcea doar să asculte și să comenteze, căci chiar dacă aveau talente, le țineau ascunse. Știu că profesorul Boldur, cu un anumit prilej a recitat un catren original, extraordinar de bine structurat și cu mult tâlc. Toți l-am aplaudat. Era ceva cu o pendulă. A mai recitat profesorul M.C. Demetrescu ceva în franceză de Charles Baudelaire, ce mi-a plăcut foarte mult. Numai că erau și tipi cu mai puțină cultură, cam rânjitori și guralivi, care l-au acoperit cu niște banalități de Gorj.
Le ziceam noi ședințe extinse, dar nu erau ședințe că nu se discuta nimic despre școală, ci despre chestii vesele. Nu aveau nimic convențional din mesele festive de azi, când se plimbă managementul istituției prin sălile unde lumea prăznuiește. Toți stau țepeni și regrupați de parcă ar fi înghițit pari de telegraf. Azi lumea nici nu mai știe să se distreze. Vin cu sorcova copiii unora, care sunt ușor enervanți că uită că deja ne-au mai sorcovit. Lăcomia e rea.

(31 martie 2017)

Iar despre muzica populară românească din televiziuni

Totul este:

- sporovăială;

- făcătură;

- imporvizație;

- artificial;

- împopțănare;

- supraîncărcat;

- pâclos;

- bâțâială;

- gestică;

- spoială;

- poleială;

- lăbărțat;

- șabloane;

- vulgaritate;

- artificial;

- aiurea.

Mă uitam la tezaur folcloric care a devenit o emisiune despre Mărioara și cu Gheorghița, din moment apar niște tablouri cu ele. Când prezintă Iuliana te apucă jalea și apare indigestia. Au mai apărut niște nefericiți pe la niște televiziuni care se dau loviți de folclor și produc niște chestii de divertisment oribile, ca emisiuni de folclor.

Figurile solistelor sunt niște măști grotești. Toate au manichiură și sânii siliconați la vedere, iar sprâncenele sunt atât de înegrite că le fac pe unele și mai urâte decât sunt.

Până și copilele au luat năravurile cântărețelor versate și emit sunete înfricoșetoare, țopăie necontrolat și se fardează de parcă ar vrea să-și acopere riduri și cearcăne.

Deja am început să am coșmaruri când văd emisiuni de folclor. Totul este previzibil. Voi face și exemplificări, că m-am săturat de atâta uriciune.

(31 martie 2017)

CSIE'50 - ședințele de catedră extinse

Cu anumite prilejuri, dar de cele mai multe ori primăvara, se organizau în Aula Magna a ASE ședințe ale Catedrei de Cibernetică Economică extinse, la care participa Manea MĂNESCU. Acesta avea plăcerea de a fi în prezidiu și de a avea săli pline. Privea de sus de la tribună spre vulg, rece și distant. I se zicea sfinxul.  Erau lângă el rectorul ASE, decanul Facultății de Cibernetică și prof.dr.doc Constantin IONESCU. Uneori locțiitorului șefului de catedră stătea acolo dar pe laterală. Lingăii lui Manea MĂNESCU, căci avea nenumărtați, erau în primul rând musai să fie văzuți. Când venea în ASE în Piața Romană mergea la cabinetul rectorului pentru câteva minute. Erau în hol niște inși care făceau în așa fel încât intrarea lui Manea MĂNESCU să fie fără obstacole. Mereu s-ar fi găsit colegi care să-l întâmpine fie să-i ceară un favor, fie pur și simplu să-l lingușească.

Ședințele de catedră extinse erau prilejurile cele mai nimerite pentru cei care doreau să se întreacă în a ridica ode. Structura unei ode era obligatorie următoarea:

- partea în care autorul aducea închinare conducerii de partid, respectiv, lui Nicolae Ceaușescu;

- partea a doua, în care laude se aduceau după 1981 și Elenei Ceaușescu;

- partea a treia unde laudele se aduceau cu smerenie lui Manea MĂNESCU;

- partea a patra consta în prezentarea în roz a situației din catedră;

- partea a cincea și ultima, conținea musai angajamente.

Dacă îndrăznea cineva să zică și o nasolie, respectivul era taxat, iar vinovații erau dați afară de catedră. Manea MĂNESCU nu stătea să analizeze și să caute vinovați, cause și cauze de remediere, altele decât cele radicale și sigure în mintea lui.

Veneau la ședințele acelea nu numai cadrele didactice permanente ale catedrei, ci și cercetători din Centrul de Calcul, specialiști din ICI, DCS, ITC care aveau ore la facultate în calitate de cadre didactice asociate. Uneori erau prezenți și profesori din Politehnică și Universitate care aveau ore la noi sau de la Institutul de matematică, înainte de desființare.

Totul era cu o regie perfectă și mult mai târziu, în democrație am înțeles mecanismele arivismului, când s-a pus problema ca fiecare să evolueze prin propriile mijloace și nu sub arbirariul șefilor sau sub propulsarea partidului. Și atunci am sesizat o mică fisură, pe care am considerat-o o glumă, dar care era de fapt o realitate aiuritoare. La o ședință dintre acestea extinsă, Manea MĂNESCU nu a mai venit fiind chemat de boss-ul lui, căci și el avea un boss, oricât de sus îl consideram noi. A început ședința. Prezidiul a rămas în structura pe care o știam în cvazul în care Manea MĂNESCU ar fi fost în sală. Locțiitorul șefului de catedră a vorbit tot de jos din public. Vorbitorii ceilalți în marea lor majoritate și-au scurtat osanalele către Ceaușescu și că tre Manea MĂNESCU. Unul dintre vorbitori, pe care eu îl mai respectasem până atunci și-a început cuvânartrea adresându-i-se lui Manea MĂNESCU ca și cum acesta ar fi fost în sală. Ca să ducă penibilul la cele mai înalte cote ale desăvârșirii, tot discursul i se adresa lui Manea MĂNESCU, vorbitorul parcă așteptând ca cel de fapt absent să-l aprobe dând din căpșorul său cel de sfinx.

Au mai fost și alte momente interesante, dar știu că lumea se înghesuia să dea mâna cu Manea MĂNESCU și unii chiar se lăudau ori de câte ori aveau ocazia cu acest fapt. cei care reușeau cu greu, dar reușeau să-i spună ceva în particular, deja se considerau adevărați eroi.

După aceste ședințe extinse, ne reluam activitatea noastră de sclavi pe plantație. Culmea este că după revoluție niște scelerați ne-au arătat cu degetul ca fiind marii profitori de pe urma lui Manea MĂNESCU. Se știa  că acesta n-a luat pe nimeni dintre colegii meifie tânăr, fie mai puțin tânăr să-i ofere o sinecură. Singurele lucruri pe care le-a făcut Manea MĂNESCU au fost pentru facultate și pentru laboratoarele Catedrei de Cibernetică Economică prin impunerea unui standard care se vede și în ziua de azi. Mă întreb dacă acum la 50 de ani de Cibernetică Economică va fi omagiat cum se cuvine acest Manea MĂNESCU?

(31 martie 2017)

List to do

Toată lumea pare șocată atunci când cineva primește o listă cu ce are de făcut. Ceea ce este regulă în managemetul de proiecte eficient, adică lista de activități extrasă din graful GANTT, pe Dâmbovița este ceva neobișnuit.

Faptul că la noi face oricine cam ce-l taie capul, nu este ceea ce trebuie făcut acolo unde lucrurile sunt bine puse la punct. 

La un service auto, maistrul dă de lucru muncitorilor tot list to do, unde el înșiră ce mașini trebuie reparate, căci a estimat cam cât e de lucru și vrea ca muncitorii lui să fie cât mai uniform încărcați.

O gospodină, în fiecare dimineață, în mintea ei își construiește un list to do cu tot ce trebuie să facă în ziua cu pricina pentru a nu se găsi în situația de a o prinde noaptea fără a fi realizat lucrurile esențiale.

Un șef de stat are un list to do, făcut din timp pentru fiecare zi, pentru a nu se găsi în situația de a încurca lucrurile, de a-i face pe unii să aștepte fără rost. De aceea se spune clar ora de început și durata unei întrevederi cu un șef de stat, căci sunt și alții ce trebuie primiți. rareori se laudă cineva că a fost programat să fie primit pentru 20 de minute și a zăbăvit acolo 40 de minute.

Când am avut poziții de management, dacă era ceva de făcut, solicitam executanților să-mi spună când sunt îndeplinite sarcinile și când vor să ne întâlnim să verific. De cele mai multe ori, respectivii își puneau termene foarte largi și atunci știam că nu vor face nimic din ceea ce li se solicita. La scadență, chiar așa era. Respectivii ridicau din umeri.

Acum, când se merge colo și colo, unii oficiali primesc un list to do care șochează în lumea presei. Scriitorii, actorii, regizorii nu prea au cum să-și facă un list to do pentru că ei nu au cum să-și planifice talentul, inspirația și nici alte activități creative cu caracter de unicat. De aceea, ei nu prea înțeleg cum se face că unii când se întorc de la Brussels au în buzunar un list to do. Nu trebuie văzut ca o jignire sau ca un semn de dispreț sau de subapreciere. Interlocutorii spun că cel căruia i se înmânează un list tot do are drept să facă fix orice, numai că el este interesat de 3 sau 5 sau 11 chestii pe care le consideră esențiale și cam atât.

În opinia mea, a da cuiva un list to do este:

- un semn de apreciere că respectivul contează;

- este o garanție că sarcinile sunt realizabile;

- arată încredere că toate celelalte neconținute se vor executa;

- forma concretă pe care o iau discuțiile;

- un mod de a specifica o prioritizare curentă.

Nimeni nu trebuie să stea cu coada pe sus și mai ales să se considere de către alții că are o poziție inferioară dacă i se spune ce are de făcut. În loc să irite, un list tot do, primit trebuie să fie urmat de un sărut mânușița adresat celui care-l oferă.

Am zis un list to do pentru că sunt obișnuit cu cuvântul listing din vremea când rulam programe pe IBM 360 sau FELIX C-256 și ziceam am primit un listing și nu o list.

(31 martie 2017)

Femeia cu părul de foc

Ieri 30 martie 2017 la ora 21,00 Mihai GÂDEA a avut invitată la emisiunea Sinteza zilei pe Ingrid MOCANU, fostă înalt funcționar în Ministerul Justiției. El a mai avut într-o altă emisiune invitat pe un ofițer de rang superior din SPP sucursala Ploiești, iar  Dana GRECU a preluat tot în săptămâna aceasta un telefon al Elenei UDREA, chiar în seara după ce UDREA a primit sentința în procesul Gala BUTE de 6 ani de pușcărie cu executare.

Toate aceste persoana au în comun mai multe elemente dintre care enumăr:

- toate au făcut înainte, parte din sistemele pe care le critică acum;

- toate au beneficiat de resursele sistemului acum criticat;

- toate, prin activitatea lor, au slujit cu credință sistemul;

- toate au început să vorbească după intrarea în coliziune cu sistemul;

- toate au tăcut, fiind complice la neregulile din sistem;

- toate spun exclusiv numai și numai ceea ce le convine;

- toate nu-și antrenează complicii sau coechipierii;

- toate se consideră absolut nevinovate, deci inocente.

Mi-am adus aminte de un demnitar ceaușist adus de la Timișoara cu un bou-vagon și se mira că există așa ceva, fără a gândi o clipă că exact așa au călătorit mii și mii de deținuți de dinaintea lui. Numai că fostul nomenclaturist, se întorcea în 1989 sau la începutul lui 1990 de la Timișoara nu de la bal mascat, ci de la masacre pe care le orchestrase împreună cu alți criminali ca el.

Toți cei care ajung azi să dea socoteală, parte din sisteme odioase, unele mai recente, altele vetuste, au crezut că tot ceea ce fac rău sau foarte rău îi va ocoli pe ei întrucât se vedeau imuni. Luați de val, credeau că lor nu li se va întâmpla niciodată nimic, mai ales că Revoluția din Decembrie este exemplul cel mai recent în care unii dintre torționari sau înflăcărația apăratori de dictatură au îmbrăcat cămașa de revoluționari sau de golani și s-au strecurat cu succes printre revoluționarii cinstiți, adevărați luptători și apărători ai democrației, respectiv, ai  cuceririlor revoluției. Poeților de curte nu le-au apărut pe coperțile cărților texte incriminatoare, așa cum se întâmplă în Franța cu cei care au colaborat cu guvernul de la Vivhy al mareșalului Philippe Pétain. Nu am pretenția să fi fost ghilotinați ca la Revoluția Franceză, dar nici să stea în fruntea bucatelor cum au stat și stau acum la noi. Dar să revin la femeia cu părul de foc, Ingrid MOCANU. În opinia mea:

- Ingrid MOCANU este o femeie foarte deșteaptă;

- Ingrid MOCANU are un discurs impecabil;

- Ingrid MOCANU are răspunsuri spontane de-a dreptul geniale; 

- Ingrid MOCANU știe extrem de multe lucruri despre sistem;

- Ingrid MOCANU are de spus despre erori din sistem;

- Ingrid MOCANU nu se consideră nedreptățită, ci este nedreptățită;

- Ingrid MOCANU nu spune tot, ci doar cât consideră necesar;

- Ingrid MOCANU are uneori puncte de vedere subiective;

- Ingrid MOCANU crede că dacă  este cinstită, toți sunt ca ea;

- Ingrid MOCANUtrebuie să spună chiar tot dacă dorește libertatea.

Mi-a plăcut chestia cu metoda coperta la tragerea aleatoare dar o consider primitivă, nedemnă pentru niște informaticieni care stau pe lângă orice sistem informatic unde interactivitatea generează cu mult mai multă spontaneitate și inventivitate. La loteria bulgară, o aceeași combinație a ieșit câștigătoare la o săptămână, ceea ce arată ccă ceea ce zic este un adevăr de QED.

Chiar îmi doresc să se soluționeze dosarul lui Ingrid MOCANU și adevărul adevărat să iasă la suprafață, căci mie mi-a făcut impresia unui om de ispravă, picat într-o chestie cu miros sulfuros, în care cei ce au știut ce fac și au acumulări, zâmbesc și nu au regrete, în timp ce alții care au lucrat conștiincios își pun mii de întrebări legate de când, cum, unde, de ce, prin ce, pentru ce, la cine și ce au greșit, iar răspunsurile sunt o nebuloasă.

Ce bine ar fi fost dacă toți, când erau pe funcții își puneau mii de întrebări și ar fi măsurat de o mie de ori înainte de a tăia pânza, așa cum face croitorul. După ce ai decupat materialul folosind un tipar greșit, evident, orice încercare de a încropi ceva nu va duce la o haină deosebită, ci la o gioarsă, iar caii se numesc în echivalent, gloabe. 

(31 martie 2017)

CSIE'50 - Constantin DANCIU,decanul special

Așgreși fundamental acum când se împlinesc 50 de ani de Cibernetică Economică, dacă n-aș scrie despre începutul începuturilor, începuturi care se leagă indisolubil de numele profesorului Constantin DANCIU.

Mugurele informaticii economice, Secția de Mecanizare și Automatizare  a Calculului Economic s-a format pe tulpina Facultății de Economie Politică din cadrul ISEP V.I. Lenin, căci așa a stat scris pe clădirea din Piața Romană nr. 6 sector 1 București ani și ani. În iarna anului 1965 pornea la drum prima grupă de studenți selectați după notele de la proba de matematică de la admiterea din vara-toamna anului universitar 1964-1965, studenți care fuseseră de acord să urmeze cursurile unei noi specializări, cea de Mecanizare, după ce o serie de profesori le-a explicat ce și cum în detaliu. Următorii boboci de atunci au și absolvit ca prima promoție de Mecanizare și Automatizare  a Calculului Economic a facultății de Calcul Economic și Cibernetică Economică:

Apostol Constantin-Gelu

Bajenaru Filofteia

Borocan Petre

Brodeala Alexandru

Bruss Alexandra

Caramalis Cristina

Cofman Liliana

Dan-Frunzescu Gertrude Denise

Glodeanu Mariana

Grigore Elena

Hirtu Constantin

Lepadatu Octavian

Manea Nicolae

Mihai Jana

Mucheci Petra

Nica Petre

Nicolae Ion

Oprisan Maria Mimi Doina

Panduru Marius

Pelaghe Margareta

Radulescu Emil

Rosca Valer

Stacescu Vasilica

Surugiu Nicolae

Tsaganea H. Costel Doru.

Dacă este analizat contextul, este ușor de înțeles de ce această tânără secție s-a format în facultatea de Economie Politică. Așa cum l-am cunoscut mai târziu pe profesorul Constantin DANCIU, prin vastitatea cunoștințelor sale, prin modernismul abordărilor și mai ales prin formația sa ca economist, era singurul apt să înțeleagă adevăratul mers al istoriei, într-o lume bântuită de nălucile unui dogmatism dus până la obscenitate, unde elefantul cel mai mare era elefantul sovietic, unde chiar se credea că puiul de găină s- făcut prin Urali doar din albuș, așa cum ziarul cu bulină roșie al lui Ion Cristoiu 50 de ani mai târziu susținea aberația că o găină a născut pui vii și cum un dicționar tradus din limba rusă avea un articol cum că cibernetica este o știință reacționară.

profesorul Constantin DANCIU era un om așezat, cu vorbă caldă și preda planificarea. Era și decan al Facultății de Economie Politică, cu un cabinet undeva în clădirea din Romană de sub sala 1 de cectură a Bibiotecii ASE, la parter, cu un hol groaznic de întunecos. Pe vremurile acelea, deschiderile de an universwitar erau un pic mai spectaculoase, dar fără preoți și tămâie, fără discursuri în limbă de lemn, pentru că erau mulți studenți ceva mai copți care proveneau din clasa muncitoare și la ei nu ținea cu gargara. decanul Constantin DANCIU avea alocuțiuni scurte și-i lăsa pe alții să se dezlănțuie. Când s-a format facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică și până în 1978 îl întâlneam foarte rar pe profesor. După unirea Ciberneticii cu Planificarea și constituirea facultății de Planificare și Cibernetică Economică, despre care am scris mult mai multe, am avut ocazia să-l întâlnesc pe profesorul Constantin DANCIU, care nu se sfia să-și exprime nemulțumirea despre modul îngust în care se înțelegea știința planificării și riscurile de a vedea planul național ca o construcție anchilozată, ceea ce m-a determinat de fapt să-mi pun și eu mii de întrebări, dar mai ales să-mi dau răspunsuri, mai ales legate de caracterul aleator al variabilelor cu care se definesc un plan anual sau un plan cincinal. Lumea a făcut și face confuzii între variabilele aleatoare și datul cu zarul. În opinia mea, producția unei fabrici este o variabilă aleatoare, dar nu în sensul de a da cu zarul. Una este să dai cu zarul și alta este să definești un interval și nivelul producției să fie o variabilă aleatoare ale cărei valori se încadrează 100% în acel interval. Adică ne propunem să facem zilnic 100 de tractoare. Producem cel puțin 80 de tractoare și niciodată mai puține, respectiv, producece, cel mult 120 și niciodată mai multe că n-avem ce face cu ele. Faptul că azi producem 105, mâine producem 99, poimâine producem 107, eu zic că producția zilnică este o variabilă aleatoare și dacă avem pasiuni bolnăvicioase, calculăm și o medie și să zicem că iese că luna aceasta am făcut 102,7 tractoare. De fapt n-am făcut niciunul că fabrica de la Brașov s-a ales pde ea, dar vorba vine, că am făcut.

Profesorul Constantin DANCIU a fost și președinte al Asociației Filateliștilor din România și eu filatelist fiind, am discutat de multe ori și chiar m-a ajutat să cumpăr niște timbre mai rare. După pensionare, l-am întâlnit pe profesorul Constantin DANCIU, primul meu decan, prin Piața Amzei. Era neschimbat. Am discutat de fiecare dată și de fiecare dată ne-am despărțit cu speranța unei alte revederi.

(30 martie 2017)

Victor Viorel PONTA cel dottore...

Nu-mi iese din minte privirea aceea tulbure, lăptoasă, rea, urâtă, dușmănoasă, vampirică, a celui care acoperea ecranele în cele mai bizare momente. Nu-mi oese din minte zâmbetul acela   strâmb, hidos, lătăreș, diform, asimetric și grotesc al omului hăhăit și cu greșeli impardonabile în a conjuga verbe. Dar, mai abitir, nu-mi iese din minte cuvântul acela dottore, spus cu o invidie nemascată, cu o plăcere sadică și cu o apăsare mai mult decât scârțâitoare, care anunța un dezastru între micime, nesăbuință, distrugere și nelegiuire, întreținută de slugi abjecte. Știa că victima n-are nicio șansă, deși plagiatori erau peste 80% dintre cei cu patalama de după 2000. Numai că hățișul legislativ a făcut ca atra aruncată de un tulburat acum mulți ani, nici acum să nu fie scoasă din mâl. Este o căutare fără de sfârșit, așa cum fără de sfârșit sunt sărăcia, durerea și patima la noi, cum fără de început sunt autostrăzile, tot la noi. Și capra vecinului, vecinul dușman politic trebuia să moară neprihănită, prin lovituri ale invidiei și turma să fie decimată de streche. Ceea ce trebuia să fie o demonstrație a carențelor, s-a dovedit a fi o mitraliere din poziții de chimiști, iar revista s-a decredibilizat prin utilizarea ca instrument publicitar, căci în știință până și un corigendum are legile lui în revistele tari, pentru a nu se pângări. Ceea ce trebuie înțeles este legat de faptul că cine se respectă, ceea ce face, face bine, responsabil, fără abatere și mai ales respectându-se pe sine însuși. Ceea ce văd azi, îmi arată că lucrurile nu stau așa și pescuitul în ape tulburi nu se potrivește oricui, chiar dacă dottore se crede om fin de spirit.

Încep să dau dreptate celui care mi-a vorbit urât despre puștiul Viorel. Victor nu spun, pentru mă gândesc la cum s-a adresat Elena, generalului: 

- Victoraș, ai grijă de copiii mei.

Ce au ajuns copilașii ei și ce a ajuns Victoraș, nici nu vreau să mă mai gândesc.

(30 martie 2017)

Lecția de drept

Cine are un dram de talent, ar trebui de ieri să se năpustească și să scrie o piesă cu mult mai bună decât Lecția de engleză de Nataşa Tanska, pentru că sunt sigur că teatrul Mic ar găsi un WC unde să se joace și tot acolo s-ar găsi și un nene care să joace rolul principal. Bineânțeles că obligatoriu, piesa se va numi Lecția de drept, va fi într-un act și va fi extrem de apropiată de tragediile grecești ăentru că se va caracteriza prin:

- unitatea de timp, producându-se între orele 18,00 și 18, 44;

- unitatea de spațiu, totul fiind în fața unui birou cu microfoane;

- unitatea de acțiune, care se referă la sub 100 de pagini ale unei deciziiCCR.

Există și tragedii optimiste, drept care cel cu suficient har are tot ce trebuie, sare, dar și piper încât să scoată dintr-o întâmplare reală ceva care să se producă pe scenă cu casa închisă. Îl avertizez pe respectivul să nu plece de la Lecția lui Eugen Ionesco, pentru că toată lumea va ști sursa. Îl mai fătuiesc să nu se depărteze de penibilul din viața reală, pentru că publicului îi plac manelele și cântecele proste presărate cu vulgarități și porcărele. Sunt sigur, că dramaturgul va găsi pe youtube tot spectacolul de ieri, sursă inepuizabilă pentru umoriști, dar și pentru făcătoriii de balade lălăite pentru posturile tv unde dai 300 de lei și te difuzează oricât de netalentat ai fi ca rapsod sau cam așa ceva.

(30 martie 2017)

Similitudini bizare

Ieri 29 martie 2017, pe la ora 17,30 când mă întorceam de la aprozar, m-a lovit o amintire. Era un grangure de la garda Financiară, mare barosan din Vîlcea, care luat de val, s-a apucat să spună că va face dezvăluiri incendiare a doua zi în parlament, unde va arăta ce și cum, cum și ce de se va cutremura universul. În naivitatea mea, l-am crezut și am stat cu ochii pe televizor să văd live grozăvia. A apărut un individ, cu totul schimbat de cât viteazul de o zi mai devreme. parcă era beat. Vorbea incoerent și nu spunea nimic. L-am trimis la origini. Toată lumea a fost dezamăgită. Ieri, în sinea mea cea interioară, mi-au revenit în minte imaginile acelea catastrofale a unui ins de nimic, insipid, banal și grotesc, pus să macine vorbe fără noimă. Au început să mă devoreze temerile legate de ora 18,00 în care urma un anunț important pentru țară. Mi se povestise despre Proclamația Regelui Mihai I către țară de la 23 august 1944, care îi zguduise pe oameni. Nu credeam că cel ce va glăsui la ora 18,00 va avea aceeași rezonanță, dar tot credeam că va fi oarece.

Îmi venise involuntar în gând imaginea cu nefericitul gardist-financiar și persistau în mintea mea bâjbâielile și pauzele respectivului. La început am căutat să mi le alung din gând. Nu am putut. Era o premoniție. Tot discursul de 44 de minute al lui Tudorel Toader a fost o gargară plicticoasă, pe care deontologii o văd ca o lecție de drept încheiată cu 10 secunde când respectivul dă o pildă generoasă. M-am gândit la un ziar în care un comunist viteaz nevoie mare a înlocuit o literă într-un cuvânt pentru care a primit 25 de ani de pârnaie și noroc că l-au scos tot ai lui din pușcărie când s-au instalat la putere după război. Nu i se potrivea acestuia din vremurile noastre că nu este damă, dar cam tot aia a fost. Aveam o mătușă, Dumnezeu s-o odihnească, sunt sigură că ar fi zis pe la ora 18,50:

- Nepoate, i-a luat Dumnezeu mințile, săracul de el!

Am închis televizorul și în minte mi-a apărut o secvență când un boxer de-al nostru făcut knockout în primele secunde ale meciului, era prezentat de crainic drept marele învingător, în timp ce doctorii căutau să vadă dacă mai trăiește. Deontologii de serviciu au inventat un erou, dintr-un om zâmbitor care traversase momente penibile create de propria-i imaginație și de managementul său păgubos.

(30 martie 2016)

CSIE'50 - Istoria informaticii românești

Sunt multe cărți de istorie a informaticii. Există în numeroase oașe din lume muzee ale tehnicii de calcul. Și la noi există câte ceva, dar mult mai mult la nivel de intenții. Eu am văzut disprețul cu care sunt privite etapele mai vechi ale informaticii, indiferența față de mari personalități acare au activat în informatică. Este mult mai ușor de a se complimenta contemporanii între ei pentru tot felul de mărunțișuri, decât să fie apreciate marile personalități ale trecutului. 

Am văzut numeroase lucruri care mă fac să cred că încă va mai trece timp până când se vor pune lucrurile în matca lor firească.

În primul rând, este vorba de titlul pe care ar trebui să-l aibă o astfel de lucrare. Opțiunile sunt Istoria informaticii românești, Istoria informaticii din România, Personalități ale informaticii românești, Învățământul de informatică românesc, Informatica româneasc, trecut, prezent și viitor sau Istoria producției de calculatoare românești. Am ieșit dintr-o sală unde discuția se împotmolise la titlul care era în două variante: Istoria informaticii din Româina, respectiv, Istoria informaticii românești. Au trecut de atunci cam 15 ani și progrese vizibile sau nevizibile nu s-au făcut.

În al doilea rând, cu trecerea timpului se risipesc până la distrugere acele mărturii atât de necesare reconstituirii perioadelor esențiale care privesc dinamica unui fenomen. În zona tehnicii de calcul, uzura morală este extrem de accelerată. Înlocuirea de echipamente nu s-a făcut decât în foarte rare cazuri cu conservarea undeva a echipamentelor scoase din funcțiune. de cele mai multe ori calculatoarele din generațiile vechi au fost scoase din uz, au fost date ca materiale reciclabile, în aplauze furtunoase, iar acum prezentarea lor ca material arheologic este imposibilă.

În al treilea rând, chiar conservarea unor detalii privind înaintașii care au activat în domeniul informaticii, lasă foarte mult de dorit. dacă la Universitatea București amfiteatrele poartă numele unor mari savanți, iar catedrele au pe pereți tablouri cu portretele unor mari profesori, nu același lucru s-a întâmplat acolo unde au lucrat informaticieni de vază. S-a părut normal ca marile personalități din informatica unui trecut mai mult sau mai puțin îndepărtat să vină, să plece și apoi să cadă în uitare. O astfel de abordare este păguboasă, căci o istorie eliminată de subiectivism și de pasiuni sterile, se construiește pe documente și pe materiale palpabile. Singura condiție este ca și documentele și echipamentele dar și mărturiile să existe, pur și simplu.

În al patrulea rând, este necesar ca orice istorie a informaticii românești să fie realizată de un grup de lucru, în mai multe etape, cu condiția ca din start să se accpete caracterul iterativ al definitivării acestui demers. Consider esențiale demersurile făcute descentralizat de diferite persoane care au lucrat în informatică sau care au avut pasiune pentru acest domeniu, contribuind cu articole, memorii, interviuri, donații, documente originale, manuscrise, echipamente, fotografii sau filme la strângerea de mărturii mai mult sau mai puțin sistematizate, ca materie primă pentru cei ce vor scrie lucrări monumentale.

În al cincilea rând, prezintă importanță capitală utilizarea de modele de astfel istorii în alte țări, pentru a vedea structuri ale acestor tipuri de lucrări, nivelul de detaliere și în egală măsură dimensiune și structura grupului țintă. Fără a lua în considerare modele deja existente se crează premisa de a lua totul de la zero cu tot ce presupune un nou început, care ar corespunde redescoperirea la București a apei calde. Pornind de la ceva existent se va produce o perfecționare și se va reuși prin comparație să se vadă similitudini, dar și diferențele specifice, fără a exista suprapuneri și utilizarea de șabloane, mai ales că mult timp unele aspecte s-au derulat independent, căci Internetul a apărut foarte târziu în raport cu zorii informaticii.

Acum că se împlinesc 50 de ani de cibernetică economică, trebuie înlăturată confuzia conform căreia cibernetica înghite informatica, pentru că o astfel de abordare este sortită eșecului prin tot ce s-a întâmplat cu adevărat în cele două zone ale științei contemporane. Unii se plâng că nu există fonduri pentru a trece la realizarea unui demers complet. Nimeni nu va ieși în stradă cu un sac de bani pentru a-l pune în mijlocul carosabilului ca oricine să vină să se înfrupte după cum îl taie capul. Local, fiecare are șansa de a pune o cărămidă la un edificiu, iar dacă devine convingător, cu siguranță, vfor parae și banii, pentru că elaborarea unei cărți de Istorie a informaticii românești de 500 de pagini, deja este o investiție importantă. Se atribuie realizarea unei autostrăzi de 200km unei companii care a realizat deja o autostradă de 100km. Așa și cu o lucrare științifică de amploare. Cine o realizează va fi răsplătit. E ca la frizer. Mai întâi mă tunzi după aceea te plătesc și-ți bag bacșișul în buzunar. Înainte, nu o fac niciodata, să fie clar!

(29 martie 2017)

29-03-2017, ziua marilor anunțuri

Azi națiunea așteaptă cu sufletul la gură marea conferință de presă legată de evaluările celor doi șefi de parchete, Augustin LAZĂR și Laura Codruța KOVESI. Ieri tama a fost prima zi de început a unei prăbușiri de regimi, mult așteptată, grație unuia dintre actori.
Ora 09,31: nimic.
Ora 10,04: nimic.
Ora 10,07: nimic.
Ora 10,19: nimic.
Ora 10.49: nimic.
Ora 11,21: nimic.
Ora 11,22: nimic.
Ora 11,23: nimic.
Ora 11,45: nimic.
Ora 12,00: nimic.
Ora 12,18: nimic.
Ora 12,29: nimic.
Ora 12,30: nimic.
Ora 12,44: nimic.
Ora 13,11: nimic.
Ora 13,55: nimic.
Ora 15,20: nimic.
Ora 16,59: nimic.
Ora 18,01: nimic.
Ora 20,14: nimic.
Ora 21,13: nimic.
Ora 22,06: nimic.
Ora 23,33: nimic.
Ora 25,02: nimic.

29-03-2017, ziua marilor anunțuri de după evaluări, curge zemos, banal și tărăgănat, doar încărcată de apăsări, pentru care frustrările sunt nemărginite. E lupta dintre bine și răul care ne macină de zeci de ani, numit șăgalnic corupție generalizată la cele mai înalte niveluri.

(29 martie 2017)

#rezist = 1.000.000

Am văzut foarte multe materiale cu #rezist. Mă bucur că lumea se mișcă. La un moment dat am impresia că deja se dezvoltă și prosperă o mică industrie așa cum este în jurul Prislopului.

Voi fi sigur că lucrurile se mișcă în direcția schimbărilor de substanță radicale, atunci când în Piața Victoriei vor fi un milion de cetățeni simpli, fără politicieni, fără manipulatori, exact cum erau în zilele fierbinți ale sfârșitului de decembrie 1989, când se cutremurau clădirile atunci când din piepturile clasei muncitoare se auzea acel îndemn: veniți cu noi!

Trebuie să se știe că trecerea de la 10.000 la 50.000 este un salt cantitativ. Trecerea de la 100.000 de mii la 500.000 tot salt cantitativ se cheamă. Numai trecerea de la 999.999 la 1.000.000 înseamnă cu adevărat transformarea cantității în calitate.

Se zice că mămăliga nu explodează. Istoria a arărat co nu este așa, dar sevele trebuie să conveargă spre o singură direcție. Aștept și sper.

(29 martie 2017)

Mă mențin la ideia: chiar nu are nimic

În 3 decembrie 2016 am scris un articol în care am făcut din titlu o afirmație categorică, iar ieri 29 martie 2017, până în ora 24,00 s-a adeverit integral. Deci, cele Ț furgonete care au defilat spre Scroviștea imediat după încheierea mandatului, fie au fost goale, fie erau încărcate cu nimicuri inutile primite de zilele onomastice, care sunt primite de cel omagiat, dar care nici valoare de simboluri nu sunt. 

Am cunoscut persoane foarte inteligente care știau să fie deținătotoare ale unor adevăruri indubitabile, ascunse, terifiante și devastatoare. Numai că acele dovezi trebuie scoase la momentul oportun, căci amânarea momentului se întoarce împotriva deținătorului, căci nici șantaj nu se mai numesc, ci glume grotești, fără rost, penibile, de doi bani și redundante.

Cei ce se cred veșnici, își percep veșnicia pur și simplu ca pe o aură, de asemenea, veșnică și apare fenomenul de beție a puterii, care îi face să aibă mintea împânzită de fapte sugerate, care se succed în cascadă pentru propriul bine, pentru o autosatisfacere supremă prin răul absolut generat în jurul lor cu grație, plăcere și decadență.

În niciun caz, aseară pe posturile de știri nu am văzut niciun vânat rănit, ci neputința celor slabi aflați la ananghie, care atunci când erau puternicii vremurilor deja trecute, credeau în propria nesfârșire a stării de purtători ai dreptului de viață și de moarte ai oricui vrea mușchii lor.

Dacă nici aseară nu s-au succedat secvențele?

- breaking news

- film-1

- demisie-1

- breaking news

- film-2

- demisie-2

- breaking news

- film-3

- demisie-3,

este clar că bulgărele de zăpadă se rostodolește liber, șăgalnic și strivitor, exact peste cei care și-au imaginat intangibilitatea ca pe o zeamă de varză bună după un chef zdravăn. Articolul acesta nu este despre cine s-ar crede, adică despre doamna .... sau despre domnul ...., ci este despre niște fantome care bântuie prezentul, venind din tenebrele unui oarecare trecut. Mî mențin la ideia: n-are. N-are nicio dovadă, căci acolo unde erau dovezi, dacă era așa ceva, satul avea câini strașnici de pază, care făcea imposibilă orice mișcare în afara regulilor.

(29 martie 2016)

CSIE'50 - generația tânără - Anamaria ALDEA

Am scris despre foștii mei profesori, am scris despre unii dintre colegii mei de generație, am scris despre unii dintre absolvenții primei promiții de la Secția de Cibernetică Economică, din facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică. Azi mi-am făcut un pic de curaj și vreau să scriu despre generația tânără de profesori. Nu este deloc ușor pentru că generația tânără:

- este diferită de generația mea;

- are alte preocupări;

- a făcut altfel de școală;

- vede altfel lumea;

- dispune de alte fundamente;

- și-a definit alte obiective.

Ca să fiu sincer, voi scrie despre mai tânăra mea colegă Anamaria ALDEA, care a venit în Departamentul de Informatică și Cibernetică Economică - DICE, de la fosta Catedră de Cibernetică Economică, înghițită de Catedra de Informatică Economică grație aberațiilor conținute în legea învățământului, căreia eu îi zic legea lui Boc.

Eu o știam pe Anamaria ALDEA încă de pe vremea când era asistentă, căci ne intersectam pe culoare și discutam rapid despre viețile noastre de salahori, prost plătite și despre greutățile de zi cu zi, când profesorul universitar ar trebui să aibă un cu totul alt statut decât cel de milog. Cine discută cu Anamaria ALDEA va fi impresionat de vocea sa caldă, de calmul cu care abordează orice problemă. Eram la sala 2314 și-mi beam cafeaua, iar la pauză discutam cu un coleg care terminase o activitate didactică despre un chilipir pe care l-am întâlnit la un magazinaș din Bonn de unde cu 3 euro am cumărat un CD cu Montserrat Caballé, Samuel Ramey, José Carreras, înregistrare din 1977. Atunci a intrat în discuție Anamaria care s-a arătat interesată să asculte acea înregistrare. Eu știam despre pasiunea ei pentru operă, mai discutasem de complexul meu de a nu fi fost niciodată la un spectacol la Teatro alla Scala din Milano, lucru pe care și ea și-l dorea. Discuțiile noastre au continuat mult pe teme spectacolelor de la Opera națională București și ea m-a convins să revin la sala ONB pe care o părăsisem după ce văzusem:
- un balet în care ele aveau ciorapii cârpiți și murdari;
- o Tosca neprinsă când s-a aruncat de pe metereze;
- o Traviata cu un tenor leșinat și cu balerine prea grase.
Am văzut un spectacol cu Faust de Faust de Charles cu Ștefan POP și cu o soprană din Republica Moldova. Știam ariile, Le Veau D'or  și Air des bijoux din operă,  le așteptam dar uneori mi-a fost greu să le identific, probabil că le știam sub niște interpretări absolut remarcabile de pe CD-uri. Era ca și cum mersesem la pomul lăudat cu sacul și mă întorsesem cu el gol. Nici tenorul nu prea strălucise, căci atunci când cineva își suprasolicită vocea o mai și dă în bară. Basul din acel spectacol comparat cu Ghiaurov, deja era o glumiță.
A urmat un spectacol tot la ONB cu Elena MOȘUC în rolul principal din Traviata de VERDI în ianuarie 2014, care a fost un adevărat eveniment artistic. Am văzut clasa acestei mari soprane și tot așa se vedea diferența între ea și tenorul danez Sune Hjerrild, care nu prea se auzea. restul cântăreților a fost doar să slujească divei, care a dat dovadă de o vigoare neimaiîntîlnită, ceea ce a făcut diferența. Trebuie să spun că știu mari interpretări ale rolului, CALLAS, CABALLE, GHEORGHIU, SUTHERLAND și prin comparație, MOȘUC stă lângă acestea la egal, fără niciun fel de problemă.
În martie 2016 tot bunăvoinței de care a data Anamaria, am văzut spectacolul cu La bohème  de Giacomo Puccini, iarîn rolul lui Mimi rea soptana Elena MOȘUC. Știam opera și am urmărit-o pe ea. A fost perfectă. Ceea ce era foarte nasol, se referă la sală care fusese modificată cu dispunerea scaunelor într-o pantă prea abruptă și renovarea de către niște nepricepuți tembeli de constructori a distrus acustica, ei crezând în prostia lor că a renova o sală de spectacol este același lucru cu a construi o hală de pește sau o hazna. Cele trei spectacole speciale, mă îndreptățesc să sper că și în viitor după ce Anamaria ALDEA va trece de perioada ei dificilă din viață, mă va sprijini în a merge să văd și pe alți mari cântăreți români de operă, care duc faima țării în lume.
Voi puncta și acel ianuarie 2016 când la sala Radio am văzut-o  pe Ruxandra DONOSE, superba mezzosoprană cântând în rolul Leonorei din La favorita în compania unor voci speciale, sub bageta unui dirijor special. Vocea Ruxandrei DONOSE era cu totul deosebită și arta ei m-a făcut să nu clipesc tot spectacolul.
Trebuie să conchid că Anamaria ALDEA este un om cu foarte mult bun gust și este foarte exigentă. Am discutat cu ea și despre preocupările pe care le are în activitățile cu studenții care o apreciază foarte mult. Cine vrea să afle mai mult despre constănțeanca Anamaria ALDEA în plan profesional, discipline predate, teza de doctorat, articole și cărți publicat sau pe la ce conferințe a prezentat lucrări, intră pe internet, caută CV-ul ei și vede în clar totul. Cine vrea să intre si mai multe în detalii să meargă la biblioteca ASE unde sunt lucrările ei publicate sau să cpnsulte paginile web ale revistelor și va fi foarte plăcut surprins, căci Anamaria ALDEA când face ceva o face cu seriozitate și când publică ceva, o face numai după ce s-a asigurat că acel lucru este perfect.
Bravo, Anamaria ALDEA!

(27 martie 2017)

Victor Viorel PONTA, produs de marketing politic

Managementul politic zice că un politician este asemeni unui produs care are un ciclu de viață. Orice produs destinat comercializării are un ciclu format din următoarele etape:

- conceperea;

- proiectarea:

- producția;

- lansarea;

- creșterea;

- maturitatea;

- saturația;

- declinul;

- dispariția.

Unii, consideră că primele trei etape și ultima nu fac parte din acest ciclu, dar eu cred altfel și de aceea le-am pus, că produsul nu trebuie văzut  numai și numai prin ceea ce apare în târg și cum este perceput de cumpărător. Este ceva mult mai complex și mai elaborat, din moment ce produsul apare cu un brand, cu un preț și cu o funcționalitate.

Cărțile de marketing au și un desen pentru ciclul de viață al produselor care includ lansarea pe piață, creșterea vânzărilor, maturitatea, saturația și declinul. Este ca un deal care urcă ceva mai lent la început, după aceea cu o pantă cu înclinația mai accentuată. Coama dealului este teșită și corespunde saturației, după care urmează coborârea, adică volumul vânzărilor scade, adică produsul intră în declin. Despre dispariție nu se zice nimic în cărțile de marketing.

Și oamenilor politici li se aplică exact aceleași principii și elemente, pentru că în piața politică ei sunt doar simple porduse, care se supun legilor imuabile ale dinamicii politice, exact cum este chestia în mecanică, în cuantică sau oriunde știința spune oarece.

Deci, Victor Viorel PONTA este politician. Deci Victor Viorel PONTA este un produs. Deci Victor Viorel PONTA are un ciclu de viață. Deci Victor Viorel PONTA a parcurs anumite etape din acest ciclu de viață. Deci Victor Viorel PONTA trebuie analizat sub acest aspect.

Victor Viorel PONTA a fost proiectat și realizat între 1995-1999.

Victor Viorel PONTA s-a lansat între 2000-2004.

Victor Viorel PONTA a parcurs etapa de creștere 2005-2011.

Victor Viorel PONTA a atins maturitatea în intervalul 2012 - iulie2014;

Victor Viorel PONTA a ajuns la saturație august 2014 - iulie 2015.

Victor Viorel PONTA a parcurs continuă între august 2015 - octombrie 2015.

În momentul de față Victor Viorel PONTA postează tot felul de mesaje pe facebook și se bagă în seamă, enervat fiind că nu este luat în considerare.

De regulă, viața în piașă a produselor politice este destul de lungă. Este frustrant pentru cei ajunși la apogeu la 43 de ani să constate că în timp foarte sucrt devin produse aflate în declin, sortite dispariției de pe piață, dar cu bogată activitate în afara acesteia. Depinde numai de ei să se rebranduiască așa cum NOKIA a făcut cu modelul 3310. Numai că managementul politic impune niște restricții dure pentru cei ce doresc să se reinventeze, pentru că trecutul lor atârnă mult mai greu decât o piatră de moară de gât și infinit mai greu decât o tinichea de coadă.

(27 martie 2017)

Daniel CONSTANTIN și managementul politic

Sunt de mare răsunet erorile de management politic făcute de cei care ar trebui să cunoască cât de cât acestă știință extrem de importantă, utilă, riguroasă, care are menirea de a-l urca pe culmi pe un politician sau de a-l probuși definitiv.

În politică sunt lucruri care nu se fac sau dacă se fac, se fac, trebuie cu totul altfel realizate, dar politicienii noștri se cred prea deștepți, ativi înzestrați cu geniul mioritic încât nu ascultă de nimeni și de nimic, ceea ce-i duce ireversibil spre lundul uitării ca să nu spun spre pierzanie.

Eu voi face câteva remarci importante și anume:

- Daniel CONSTANTIN are nume politic, ceea ce este  important pentru cel ce vrea să evolueze;

- Daniel CONSTANTIN este un bărbat foarte tânăr, având numai 38 de ani;

- Daniel CONSTANTIN face de mulți ani politică la nivelul cel mai de sus;

- Daniel CONSTANTIN a fost președinte de partid, iar apoi copreședinte;

- Daniel CONSTANTIN a ocupat în administrația centrală funcții importante;

- Daniel CONSTANTIN a fost apărat atunci când a fost nevoie.

Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu, celălalt copreședinte al ALDE este un om de 65 de ani, deci cu 27 de ani mai vârstnic decât Daniel Constantin, ceea ce îi permite mai tânărului său coechipier să spere în ocuparea unei poziții la supervârful ALDE. Rămâne de neînțeles modul de a acționa al tânărului Daniel CONSTANTIN, ceea ce mă duce cu gândul că mulți dintre noi aleg drumuri nebănuite pentru că se satură de bine și se amăgesc de noi șanse pe care și le crează în imaginație. Sunt trist acum, mai ales pentru faptul că nu era momentul în coaliție pentru astfel de frământări. Dar cum lipsesc noțiuni fundamentale de management politic, și foarte tânărul politician Daniel CONSTANTIN pornește de la propriile ipoteze, făcând ceea ce mulți alți politicieni, care nici ei nu au cunoscut management politic, își închipuie că lumea este a lor și totul începe de la ei încolo. APR, UNPR, PMP au fost proiecte interesante, construite pentru a sluji niște idealuri și s-a dovedit că slujind interese, nu duc prea departe, să ocupe dacă nu prima, cel puțin a doua poziție ca importanță pe scena politică. M-aș bucura să știu că drumul ales de Daniel CONSTANTIN slujește țării, prosperității acestui popor și măreției istoriei lui milenare. Proverbul cu spune-mi cu cine te împrietenești ca să-și spun cine ești, funcționează și în politică al naibii de bine.
Acum văd cât de mare este diferența între om politic și bărbat de stat.

(26  marie 2017)

Zonalele de culturism

În 4 martie 2017 și în 11 martie 2017 s-au desfășurat zonalele de culturism, așa cum ele au fost anunțate de Federația Română de Culturism, pentru două zone.

Culturiștii din  Argeș, Botoșani, Bacău, Buzău, Brăila, București, Călărași, Constanta, Dolj, Dâmbovița, , Galați, Gorj, Ilfov, Iași, Ialomița, Mehedinți, Neamț, Olt, Prahova, Teleorman, Tulcea, Vaslui, Valcea și  Vrancea au fost grupați să participe la Ploiești unde s-a desfășurat competiția pentru zona a I-a în ziua de 11 martie 2017. Orașul Ploiești este unul dintre polii culturismului românesc, cu tradiții în organizarea de competiții de anvergură.

Județele Alba, Arad,  Bihor, Bistrita Nasaud, Brasov, Caras-Severin, Cluj, Covasna, Harghita, Hunedoara,   Maramures, Mures, Satu Mare, Salaj, Sibiu, Suceava, Timis au fost regrupate în zona a II-a și zonalele s-au desfășurat în data de 4 martie 2017 în orașul Mediaș, cunoscut prin ceea ce se întreprinde acolo pentru dezvoltarea și consolidarea culturismului.
Rezultatele importante care au fost obținute de culturiștii participanți au marcat stadiul avansat al pregătirilor pentru marile competiții care se vor desfășura pe tot parcursul anului 2017, după calendarul deja anunțat al FRCF, dar și de către organizatorii unor competiții tradiționale și de mare răsunet.
Se observă preocuparea celor care bat la porțile afirmării pentru a participa la zonale. Marii competitori preferă să vină direct în competițiile de anvergură, ceea ce arată o anumită abordare, în ideia care se practică și la alte sporturi de a nu exista obligativitatea de a participa la toate etapele de selecție. La Olimpiade lucrurile stau altfel, căci indiferent cât de titrat este un sportiv, numai participări și poziționări adecvate de un anumit nivel dau posibilitatea îmscrierii acolo și participările la toate etapele din Olimpiadă fiind obligatorii.
Consider că în comparație cu anii precedenți aceste zonale se prezintă la un nivel calitativ mai bun, ceea ce conduce la ideia că și în viitor trebuie lărgită participarea de ordin calitativ, pentru a se obține un nivel de concurență adecvat, adică de peste 25 de competitori la orice categorie, din care peste 15 să fie pretendenți la medalii. Atractivitatea zonalelor trebuie să crească în primul rând prin stimulentele acordate și prin importanța pe care acestea să genereze în ceea ce privește cursurile de antrenori, clasificările în ierarhiile locale de la săli și în multe, multe alte direcții, inclusiv prin ierarhizarea instructorilor și antrenorilor ca factor de apreciere și de plată.
Este necesar să se analizeze cauzele din care participanți la zonale nu se mai regăsesc în competițiile naționale.
Voi urmări fenomenul mai îndeaproape, întrucât de aici se trag și niște concluzii legate de aspecte ce merită luate în considerare în viitor.
Mi-aș fi dorit ca anunțul FRCF de la calendar să conțină și alte aspecte precum organizarea unor seminarii și mai ales ceva demostrații ale unor mari culturiști. Trebuie să fie bugetate aceste acțiuni, dar cîștigur ar fi imens în masa tinerilor care bat la porțile culturismului de clasă.

(14 martie 2017)

Arta de a compromite

După atâta amar de vreme, cu gtristețe, constat că noi ca indivizi avem gena artei de a compromite. Noi suntem în stare să compromitem orice. Nu există domeniu, nu există perioadă, nu există ceva pentru care să nu avem resurse infinite și talent măreț de a compromite deplin și definitiv, adică ireversibil ceea ce pentru alții este greu de imaginat, dacă nu chiar imposibil.

Compromiterea comunismului mi s-a părut la început greu de realizat, dar cu trecerea timpului, pe măsura schimbărilor de gardă, de la corifeii entuziaști spre comumiștii hrăpăreți și pragmatici, lucrurile deveneau pe zi ce trece mai clare, mai bine conturate și tot ce se întreprindea făcea să crească discrepanța dintre vorbe și realități, ceea ce inevitabil era direcția spre compromitere. Atât timp cât conducătorii vorbeau de creșterea nivelului de trai și lumea murea de foame, atât timp cât unii umblau ca vai de capul lor și unii, puțini, dar existau, se lăfăiau în bogăție, deja însemna că fundamentul societății bazate pe principii solide s-a zdruncinat serios și prăbușirea devenea chestiune de luni, cel mult de ani, lucru care s-a și produs în 1989. Compromiterea s-a făcut prin propaganda deșănțată, prin nenumăratele slugi care mințeau mai ceva decât respirau și prin nemunca ridicată la rand de virtute, printr-un egalitarism de o vulgaritate crasă. Ceea ce era frumos, devenea hidos, ceea ce trebuia să fie bun se transforma în rău absolut, ceea ce trebuia să fie cinste se metamorfoza în hoție poleită și zornăitoare. Dacă peste tot comunismul a însemnat și un pic de libertate, și un pic de consumatorism și ceva pluralism și ceva deschidere, numai la noi, comunismul a însemnat un tip de închisoare tristă, în care textele sforăitoare indicau un viitor luminor, mult prea îndepărtat însă. 

Compromiterea specialiștilor a reprezentat o altă latură în care noi ca nație ne-am manifestat plenar, indicând drept specialiști niște persoane care habar nu aveau pe ce lume se află. Specialiștii autentici, cei care știau meserie se ascundeau de jenă, pentru a nu fi confundați cu tot felul de neaveniți care se înghesuiau la bucatele pe care partidul le oferea celor care știau să se orienteze și să dea din coate pentru a ajunge la masa cu bunătăți. Nu am o explicație la faptul că arhitecți au proiectat balcoanele acelea inutile late de 70cm și lungi, lungi. Nu am o explicație nici la blocurile de pe Victoria Socialismului, care arată mizerabil, hidos, megaloman și atroce prin tot ce au în ele. Nu am o explicație nici la grozăviile acelea de fântâni care nici la Phenian nu sunt atât de urâte ca cele de pe la Unirea, nefuncționale, încărcate și devastatoare pentru ochii celor care le sunt prin preajmă. dacă în vremurile acelea s-a compromis conceptul de specialist, bomboana pe colivă au pus-o numirile drept specialiști în poziții de conducere a unor agramați sau a unora care nu aveau nicio tangență cu domeniul în fruntea cărora ar fi trebuit să se așeze. ca miniștri ai învățământului au funcționat indivizi care nu au avut nicio tangență cu domeniul acesta deosebit de sensibil, iar la justiție a fost ministrează înainte de 1989 o tipă care numai carte de drept nu știa, iar în toamna lui 2015 tot la justiție  a primit unanimitate o ingineră. Să nu uităm ce dezastre au fost la agricultură cu electroniști și ginecologi, iar la sănătate cu economiști în loc de medici. Și acestea nu au fost acum 1000 de ani, ci în trecutul foarte apropiat, mâzgos, lent, incolor dar cu miros de nesuportat de câți bani a păpat.

Compromiterea tehnocraților este așa de proaspătă încât a insista ar însemna răscolirea unor dureri care nu au încetat și oploșirea în continuare a unor răni nevindecate, supurânde, cu miros pestilențial. În mintea mea, un tehnocrat este un absolvent de Universitate din primele 10 ale lumii, care funcționează fie ca profesori, fie ca șefi ai unor laboratoare sau instituții, unde numai competența este cea care face ca rotițele de acolo să se miște și să iasă banul, rezultate și mai ales prestigiu. Tehnocrații sunt cei solicitați să coordoneze proiecte și soluțiile obținute să conducă la rezolvări care să se vadă palpabil prin poduri unicat suspendate, construcții de 1,000 m înățime, tuneluri pe sub oceane, introducerea de noi tehnologii care revoluționează medicina, adică totul pe principiul văzut-plăcut-cumpărat-folosit-apreciat. Când în timpul unui guvern Ponta a venit o fătucă la finanțe, titrată zicea lumea, am crezut că face rahatul praf. Când am văzut-o că vorbea de combaterea marii evaziuni fiscale sancționând-o pe nefericita din colț care vinde și ea o legătură de pătrunjel să supraviețuiască, mi-am dat seama că nu prea știe tehnocrata din ea cam nimic din viața reală și bine ar face să plece de unde a venit. Dar sfârțitul de an 2015 ne-a adus valul de tehnocrați personificați prin specimene care nici mari universități nu terminaseră, nici laboratoare celebre nu coordonaseră și nici lucrări de răsunte nu realizaseră. La drept vorbind, dacă ar fi fost ceva din cele ce am zis, trebuia să fie nebuni să lase lucrul și să ia mucul. Așa că, pe linia compromiterii conceptului de dehnocrat, au venit niște inși și niște inse de niciunde, cu niciun background, imaculați în ale rezultatelor care s-au grăbit să spună nițte tâmpenii mai mari ca Himalaia și aici mă refer la muncitorii care trebuie să muncească pe doi lei, la drepturile care sunt un lux și la mirarea cu carnea care e prea ieftină aici și mai scumpă la Brussels. La câtă lipsă de calități gogomăniile, oricare ar fi fost ele n-ar mai fi contat, atât timp cât obrăznicia exprimată arogant, care înlocuiește nonperformanța, este ceva firesc pentru orice nerușinat, care se autointitulează fraudulos tehnocrat.

Se zice că regele Midas ajunsese ca orice atingea se transforma în aur. Acum observ că tot ce se încearcă se compromite, căci nu eu am pus becuri la vulturul de la Filipeștii de Pădure, nu eu am pus termopane la monumentul istoric din Tîrgoviște, nu eu am înlocuit dalele de secole din bisericuța salvată prin mutare din București. Despre compromiterea trecutului și a istoriei nu scriu aici, pentru că însuși procesul comunismului a fost tot o modalitate de a compromite o felie din trecutul nostru, bun sau rău dar a fost trăit și îndurat de toți, străbătându-l și rămânând cu fruntea sus.

(26 martie 2017)

CSIE'50 - baza de date a profesorilor

Când prin anii ' 80 la o expoziție organizată pe holurile clădirii din Dorobanți a Facultății de Cibernetică am văzut sub sticlă un brevet pe software, m-am minunat. Era vorba de o aplicație de realizare a bazei de date a profesorilor sin sistemul educațional din țara noastră. Era un produs de concepție românească 100%. Eu știam cu exactitate ce și cum, dar acolo a funcționat cu exactitate ceea ce era în bancul acela cu asistentul universitar. Asistentul merge la profesorul său și-i spune că a scris un articol și vrea să-l publice. Profesorul merge la decan și-i spune că a scris un articol și vrea să-l publice. Decanul merge la rector și spune că a scris un articol și vrea să-l publice. Rectorul se uită la articol, este de acord. Spune că sunt prea mulți autori și propune să fie scos din lista de autori chiar asistentul universitar.

Acolo erau mulți coautori ai proectului, software și algoritmi, în frunte cu directorul Centrului de Calcul, bineînțeles, care cred numai că doar îi încurajease, căci algoritmi și scriere de texte sursă nu avea el habar. Era în listă și șeful de sector, mă rog, pentru asistență și pentru că suferise în tăcere cu echipa. dar echipa era prea numeroasă și mulți de acolo cam lipseau. Știu că din echipă făceau parte Gabriel Diaconescu, care era și creierul întregii construcții, Manole Velicanu, Mircea Magda, Liviu Toma, Viorica Ștefănescu, Margareta Pencea, Vasile Ionescu. Mai ar trebui amintiți aici și cei care au lucrat la încărcarea celor peste 400.000 de articole în baza de date. Știu că la o vizită a mea la Oficiul de calcul din Ministerul Educației și Învățământului, prieteneul meu Ion Marcu și șeful lui Virgil Chichernea, cel care mai târziu a devenit profesor de informatică la Universitatea Româno-Americană, mi-au arătat că merge și eu am verificat după o cheie, regăsind datele ce defineau activitatea soției mele, profesoară de fizică la o școală generală din București. M-a uimit nivelul de detaliere care era acolo. Cred că fără efort s-ar fi introdus și numărul de la pantofi, că prea multe se găseau în descrierile acelea. În plus, uimea după câte criterii se regăseau și se selectau articolele acolo. Am verificat cu data de naștere a mea și mai știam încă doi profesori, care mi i-a arătat aplicația, ceea ce arăta că datele erau complete și corecte, ceea ce era mare lucru în acele vremuri.

Acum se vorbește de baze de adte de milioane de înregistrări, dar surprizele sunt destul de bizare, dacă mă gândesc la generarea de chei unice, care sunt de fapt chei duble. Știu o cântăreață, care la decesul într-un accident, s-a văzut că avea cnp comun cu al altei persoane. Și am mai văzut și altceva, chiar despre mine o operatoare mă acuza că nu-mi știu adresa, dar ea nu avea baza de date actualizată, căci din 1987 până în 2001 numele străzii din Dumitru Petrescu cel comunist, devenise Turnu Măgurele. Nu mai sciu nimic că mă supăr și nu vreau, dar baza de date a profesorilor era prea frumoasă pentru a rezista unor micimi inerente și mioritice, căci de conversie nu a fost vorba. dacă cineva vrea mai multe detalii, le va găsi în lucrarea elaborată de un grup format din G.Diaconescu, M.Velicanu și alții, intitulată  Sistemul de regăsire MUSCEL –faciltăţi şi restricţii, prezentată  la a 5-a Consfătuirea MEI de la Timişoara 26 iulie 1982, care cred că se găsește într-un volum, măcar multiplicat pe undeva.

(25 martie 2017)

CSIE'50 - teze de doctorat coordonate de Manea MĂNESCU

Cine are curiozitatea să citească biografii ale lui Manea MĂNESCU, va avea surpriza să constate că el era profesor universitar fără să aibă titlul de doctor. Știu că în vremurile de început ale comuniștilor erau:

- doctori în științe fără liceu;

- ingineri făcuți pe puncte;

- absolvenți de facultăți fără a ști să scrie;

- profesori universitari cu facultate de doi ani;

- academicieni de o mediocritate crasă.

Printre aceste ciudățenii s-a numărat și calitatea de conducător de doctorate a lui  Manea MĂNESCU pe motiv că era cine era, dar fără să aibă el însuși titlul de doctor. Se zice că persoana care are titlul de academician are drept de conducere doctorate în mod automat. Știu că  Manea MĂNESCU a condus doctorate și înainte de a fi academician. 

Ceea ce-mi amintesc eu cu claritate este că atunci când inginerul Valeriu PESCARU, cel care-mi fusese profesor de Analiza și proiectarea sistemelor informatice a susținut teza de doctorat, în 1975 intitulată Contributii la modernizarea sistemului informational in activitatea de prelucrare a titeiului in R.S. Romania, conducătorul lui, Manea MĂNESCU a spus: 

- Așa trebuie, tovarăși! O teză de doctorat adevărată se face în șapte ani.

Eu știam că la șapte ani de dezgroapă morții. Acum mă întreb cât de neadevărate sunt tezele de doctorat care se scriu acum în stagii doctorale de trei ani.  De pe Internet am identificat unele dintre tezele de doctorat coordonate de Manea Mănescu, cel dorit cu ardoare în acele vremuri de nenumărați tineri, dar care prefera doar pe cei care dovediseră prin funcții anumite talente.

Profesorul de mai târziu Oprescu, I. Gheorghe, a susținut teza de doctorat Modelarea cibernetica a mecanismului economico-financiar la nivel de intreprindere / I. Gheorghe Oprescu, conducător științific Manescu, Manea, la  ASE, în anul 1988.

Profesorul de analiza eficienței a investițiilor, fost director la ICI, Ion Romanu, a susținut teza de doctorat Calculul economic al eficienței investițiilor, având conducător științific pe Manea Mănescu, în ASE, 1974. 

Profesorul Mitran, Traian, de la catedra de Cibernetică economică a susținut teza Calculul eficientei economice a introducerii progresului tehnic in industria electrotehnica, având conducător științific pe Manea Mănescu, în ASE, 1974.

Cel cu care am avut onoarea să colaborez ani buni, profesorul Tudor Baron, a elaborat și susținut teza de doctorat   Modelarea fenomenelor si proceselor tehnico-economice, având conducător științific pe Manea Mănescu, în ASE, 1970.

Șeful laboratorului din Centrul de calcul lunde eu mi-am desfășurat activitatea de analist stagiar, Vasile Ionescu, matematician la bază, a susținut teza Modele si tehnici de optimizare a amestecurilor de produse petroliere, sub coordonarea științifică a lui Manea Mănescu, în ASE, 1980, pe atunci academician. Vasile Ionescu mi-a fost și asistent de cercetări operaționale în vremea studenției mele cu 38 de ore de școală pe săptămână, cinci ani.

Directorul de la Direcția Centrală de Statistică Vasilescu, Marinache a susținut teza Cercetarea selectiva a bugetelor de familie, unde conducător științific era Manea Mănescu, în ASE, 1980. Dr. Vasilescu, Marinache a ținut ani în șir pe postura de cadru didactic asociat, cursuri de statistică pentru studenții din Facultatea de calciul Economic și Cibernetică Economică, CSIE de azi.
Zilele următoare cred că voi merge la Bibioteca ASE, la sala cu tezele de doctorat să văd exact cine au fost cei care i-au fost doctoranzii lui  Manea MĂNESCU și pe care nu i-am regăsit pe adresa de web http://tinread.biblioteca.ase.ro.

(25 martie 2017)

Meciul Danemarca - România

La o zi de după Buna Vestire, se va juca pe Cluj Arena din Cluj-Napoca de la ora 21,45 meciul Danemarca - România. Mi-aș dori ca echipa de la noi să obțină punctele necesare pentru a-și mări șansele de calificare. Privind realist, după cum arată echipa lui Daum și mai ales după învoirea de 5 ore dată de antrenor fotbaliștilor, se vede că meciul e tratat exact cum s-a întâmplat la meciul cu reprezentativa Insulelor Feroe, câștigat în toamna lui 2015 cu 3 - 0 pentru noi.

Sunt sigur că a fost aleasă varianta interesantă pentru intonarea celor două imnuri. Sunt sigur că deja cronicarii și-au scris textele pentru 2-0 pentru noi, pentru 1-0 pentru noi, pentru 0-0 tot pentru noi și deja au texte vitriolate la adresa arbitrilor pentru 0-1 sau pentru 0-2 dar și pentru 0-3, factorii determinanți ai catastrofei fiind dintre cei mai halucinanți.

Chefurile de la U21 și cluburile populate de fotbaliștii fără impresari și manageri personali arată că banul din fotbal este șo ochiul diavolului și drumul spre pierzanie al talentelor de acolo și garantarea non-performanței în confruntările mari. Probabil, o altă abordare, dar făcută prin 2014 ar fi spart ghinionul care ne mușcă de vreo 20 de ani încoace.

Apropo, Ion Ion va antrena Steaua. Jiji, nu zici tălică nimica?

(25 martie 2016)

Tomescule, bre...

După monstruosul scandal cu vioara Stradivariul a lui Ion Voicu, vioară care nu este de fapt Stradivarius, mă așteptam și eu la niște chestii și mai ales să rămân cu gura căscată. Numai că face  săli și stadioane pline André Rieu cu o vioară care pe lângă că sună de o mie de ori mai bine decît hodorogitura nefolosită zeci de ani. Trebuie recondiționată urgent, undeva la un maestru autentic.

Alexandru Tomescu, violonist despre care Wiki enumeră premii și săli unde a concertat, dar mie mi-a atras atenția premiul din 1995 de la Phenian, Coreea de Nord, are multe concerte în care inițiații apreciază calitățile sale. Ceea ce cântă el acolo sunt chestii prea rafinate, care mă depășesc și tocmai de aceea nici nu mă pronunț nici nu cad pe spate.

Întrucât sunt cu multr mai bătrân decât el și mai am și alte considerente, chiar dacă am nume de rus, mi-am intitulat articolul așa pentru că îi zic:

- Tomescule, brei, ia vioara, vino pe Stadionul Arena National și zi-i tălică în deschidere Deșteaptă-le române, să se încrețească pielea pe toți cei de acolo. Zi-i, nene în pauză Balada lui Ciprian Porumbescu, să izbucnească lumea în hohote. Dacă vrei, bagă și Hora Stacatto a lui Grigoraș Dinicu. Mai pune tot așa ceva măreț și sunt sigur că meciul va fi favorabil României, pentru că tălică i-ai înaripat pe jucători și i-ai făcut pe toi ce te-ar asculta să se simtă pentru câteva ore mai români, mai mândri, mai eroi.

Te org eu, ia-ți inima-n dinți și fă-o!

(25 martie 2017)

CSIE'50 - academicianul Vladimir TREBICI

În vremurile de demult, dosarul de cadre era esențial. Peste tot există dosare de cadre, numai că în comunism erau așa de prost folosite că multele erori făcute prin interpretarea lor au sfărâmat destine sau au propulsat nulități în prim planuri, cam așa cum se întâmplă și în zilele noastre.

Conferențiarul universitar Vladimir TREBICI, un om de mare cultură, preda disciplina numită demografie. Era un om deosebit de distins, cu vorbă clară și așezată, de o verticalitate rar întâlnită. Am avut în câteva rânduri posibilitatea să stau de vorbă cu el și de la mare distanță se vedea că este cu mult mai mult decât conferențiarul universitar de la demografie, om care depășea prin tot ce trebuie pe mulți dintre cei ce ocupau poziția de profesor universitar.

Știam că Vladimir TREBICI mergea iarna în Herăstrău împreună cu profesorul TUFESCU, făceau o copcî în gheață, intrau și se scăldau la minus nenumărate grade Celsius spre admirația trecătorilor care îi aplaudau. Neluțu T. mi-a povestit că ăpoposind undeva în Bucovina într-un sat, l-a întâlnit pe un domn care dimineață de dimineață, fie vară, fie iarnă, intra într-un butoi cu apă rece, rece de tot și făcea înviorarea. Era fratele lui Vladimir TREBICI.

Cu mult înainte de Revoluție, la o masă festivă dată de catedra noastră, aparent fără un motiv, stropită cu băuturi alese și îmbogățită cu friptane și tot feluri de delicatese, am aflat motivul: conferențiarul universitar Vladimir TREBICI se pensiona, deși era om în putere și în acele vremuri continuitatea nu era o problemă ca în vremurile mârșave de azi, generate de legea lu'boc din 2011. Știam că Vladimir TREBICI se plimba prin cele mai înalte sfere și într-o formă voalată a rezultat că prinsese un culoar ca pensia să-i fie favorabilă. Nu-mi venea să cred că omul înalt, drept, plin de viață, cu vocea aceea calmă, dar pătrunzătoare, cu zâmbetul acela plin de înțelesuri se retrage în plină glorie, asemeni unui Hamlet de geniu, care la 27 de ani se retrage, deși gloria sa este abia la început, iar triumful îl însoțește pas cu pas. Cel care publicase cartea monumentală Demografia în 1979 la Editura Științifică și Enciclopedică, își lua la revedere, așa deodată, sec și brusc, iar noi cei din jurul lui rămâneam nedumeriți. Recensământul populației din 1977 a avut la bază ideile sale. A fost și o mare manifestare pe teme de demografie sub înal patronaj, coordonată de Emil BODNĂRAȘ parcă, precedată de sesiuni cu adevărat științifice în diverse instituții de învîțământ și cercetare în care au fost dezbătute probleme, mai ales în forme destul de directe s-a vorbit și de limite și erori în politicile demografice ale acelor vremuri, punându-se sub semnul întrebării chiar și decretul 770 din 1966 referitor la interzicerea avorturilor, atitudine îndrăzneață pentru anii respectivi.

După Revoluție, am urmărit intensa activitate desfășurată de Vladimir TREBICI și am aflat cu plăcere de la prietenii lui, rămași în Catedra de Cibernetică Economică vestea că a devenit membru titular al Academiei Române.

L-am mai întâlnit de căâteva ori pe marele Vladimir TREBICI, dar nu în ASE. că nu mai dădea pe acolo, ci cu alte prilejuri ușor private, niște doctorate, dar după susținerile publice. Era același om cu zâmbet fin, cu vorba așezată și arăta o înțelepciune aparte. Nu se schimbase deloc și-și purta anii cu demnitatea omului care a trăit și a luptat pentru crezul său, pentru care timpurile nu au avut puterea să-l clintească vreun pic.

Vladimir TREBICI este unul dintre puținii oameni pentru care am avut admirație totală. Cu un anumit prilej, pe când doream să public o carte și-a zis un adevăr crud despre dijmuiala redactorilor șefi din edituri, care era triplă față de zeciuiala pigmeilor cu parandărătul de la contractele de azi. Eram prea tânăr atunci să aud de la un om trecut prin viață un adevăr așa de crud. Tocmai pentru curajul de a mi-l  spune mie, să înțeleg mersul vieții și să-mi recalibrez toate eforturile, l-am prețuit pe marele om de știință Vladimir TREBICI.

(24 martie 2017)

CSIE'50 - Sala de Consiliu

Când am intrat ca analist stagiar în Centrul de Calcul prin voința lui Manea Mînescu, am auzit de o sală unde se luau can toate deciziile, numită Sala de Consiliu, cea de la etajul al IV-lea din clădirea de pe Aleea Macedonski, acum sala 2416, apropiată de cabinetul directorului Centrului de Calcul și cu ușă de legătură cu cabinetul lui Manea Mănescu. Acum, cine vrea să o viziteze, constată că nu diferă cu nimic de ceea ce era în acele vremuri. Iluminatul din tavan a rășas neschimbat. Tot cele originale au rămas și mesele și chiar și scaunele. Au apărut câteva elemente noi, precum posturile de lucru de pe peretele de la intrare, jaluzelele care sunt pliabile și ecranul cu videoăroiectorul din tavan. Am uitat să specific și prezența mochetei. 

Înainte de Revoluție am intrat acolo de câteva ori când:

- erau ședințe de catedră restrânse la care participa Manea Mănescu;

- trebuia să prezint părți de contraxt în fața comisiei de avizare;

- aveau loc ședinșe ale colectivului de informatică, conduse de directorul Centrului;

- când erau în discuție probleme specifice ale cadrelor didactice.

Acolo se luau cele mai importante decizii, pentru că se desfășurau ședințe cu șefii de laboratoare unde se discutau:

- politici de dezvoltare a cercetării pe bază de contract;

- promovările cercetătorilor;

- aspecte legate de consfătuiri cu invitați de marcă din informatică;

- probleme în seminarii științifice cu caracter restrâns;

- sancționări ale celor indisciplinați;

- criterii de acordare a primelor de contracte de cercetare;

- avizările pentru plecările în străinătate;

- achizițiile de tehnică de calcul.

Desființarea Centrrului de Calcul, cel mai mizerabil eveniment ce s-a produs după 1990 prin și de către unii dintre cei ce au activat acolo, care au căutat să tragă tot ce era de tras din turtă spre spuza lor, după care să se care spre cele patru vânturi, a făcut ca laboratoarele să dispară, iar Sala de Consiliu să devină o sală unde:

- se susțin teze de doctorat;

- au loc ședințe de catedră;

- se țin prezentări la secțiunile Conferinței IE;

- se fac predări ale stadiilor contractelor de cercetare;

- se desfășoară lucrările Seminarului Științific Racoveanu;

- au lic uneori ședințele Consiliului Profesoral al CSIE;

- se prezintă în fața comisiilor locale teze sau referate de doctorat;

- cercuri științifice studențești desfășoară lucrări.

Acum, se merge cu câteva zile înainte la secretariatul Departamentului de Cercetare al ASE, care este într-o sală alăturată, se face programare, spunând cine face rezervarea, scopul rezervării și ora și în ziua și la ora cu pricina sala este la dispoziția cui o solicită, pentru una dintre activitățile enumerate. Eu am a spune doar că pentru mine respectiva sală nu a reprezentat niciodată un moment de fericire, întrucât toate întâlnirile mele de acolo înainte de 1989 au fost sunbre, jegoase, oribile și cu rezultate arbirar de groazince. Tot ce a fost a fost, dar cred că era interesant dacă nu era dat jos de pe perete acel panou sugestiv din care rezultau contractele de cercetare cu platformele industriale, căci cercetarea era finanțată de industrie, soluțiile obținute erau pentru probleme concrete din fabrici, uzive și combinate și nimeni nu făcea cercetare de dragul cercetării. Activa triada învățământ-cercetare-producție și acest lucru spune tot, ca în America.

(24 martie 2017)

CSIE'50 - diplomele pentru cercetare

Activitatea de cercetare științifică desfășurată de colegii mei din CSIE a fost răsplătită învcepând cu 1999 prin diplome acordate în ședințe festive ale Senatului Academiei de Studii Economice. Am văzut că aceste diplome, ca forme de recunoaștere a valorii activității de cercetare desfășurată de tineri și nu numai, au avut un rol foarte important în elaborarea CV-urilor. Chiar dacă nu am mai fost la vârsta marilor emoții pe teme de recunoaștere a muncii mele, am fost foarte emoționat să primesc din mâna rectorului ASE diplome care mi se acordau, căci am avut activitate de cercetare științifică, sub forma unei reminiscențe din vremurile în care lucram cot la cot cu cercetătorii din Centrul de Calcul, înainte de 1989, primind pentru tot ceea ce făceam și bănuți frumoși, cu mult mai mulți decât pe orele în sistemul plata cu ora.

S-au acordat mai multe tipuri de diplome, ținând seama de experiența în activitatea de cercetare științifică, din care amintesc:

• Diploma de laudă pentru debut în activitatea de cercetare științifică economică.
• Diploma de excelență Virgil MADGEARU pentru activitatea profesional-științifică desfășurată în Academia de Studii Economice.
• Diploma  Nicolae GEORGESCU ROEGEN pentru rezultate deosebite în activitatea de cercetare științifică economică.
• Diploma Opera Omnia pentru întreaga activitate de cercetare științifică economică.

Este foarte important să se facă diferența între cei ce realizează activități de cercetare științifică și cei care derulează alte activități. oamenii nu sunt toți la fel. De aceea, diferențierile sunt absolut necesare, fără a fi vorba de discriminări, ci de opțiuni selectate de fiecare pentru a-și folosi resursele. Mă mândresc cu faptul că toți cei cu care am colaborat, au obținut astfel de diplome, ceea ce a marcat cu certitudine valoarea lor și mai ales, capacitatea de a derula cicluri complete de cercetare științifică, ceea ce le-a fost de un real ajutor când au lucrat în stagiile doctorale. Este cunoscut faptul că finalizarea etapelor de contract a presupus elaborarea de studii, de efectuare de experimente, de măsutători și de predare către comisii de recepție a materialelor. Acele studii au fost pași importanți în a scrie cu claritate ceea ce s-a obținut, fundamentare și comparații cu ceea ce este în literatură, aspecte care în elaborarea unei teze de doctorat sunt esențiale, iar existența exercițiului favorizează eliminarea riscurilor de a prelungi durata de scriere a tezei cu termene nepermise de lege. 

Unele dintre diplome le-am scanat și le-am pus la mine pe site, mai puțin diploma de laudă, căci eram prea bătrân pentru a mi se mai înmâna așa ceva.

(23 martie 2017)

Oameni fără onoare

Rar mi s-a dat să văd să văd oameni fără nicio urmă de onoare, așa cum am văzut ieri 22 martie 2017 când televiziunile de la noi au transmis discursurile penibile ale unor inși veniți într-un grup masiv de la București să sedea în stambă în comisia LIBE a Parlamentului European. Am pretenția că am văzut multe la viața mea, dar am văzut atât lucruri bune, cât și lucruri rele sau chiar foarte rele. Nu m-a mirat să aud ce am auzit  ieri din gurile unor persoane despre care și ultima brumă de respect s-a risipit dintr-o dată, vertiginos și ireversibil. Eu am o teorie: dacă vreau să fiu respectat undeva, nu trebuie să-mi bârfesc țara, poporul și istoria noastră. Ori de câte ori am avut ocazia am verificat teoria și am văzut că este așa cum am presupus. Am vorbit întotdeauna despre măreția poporului meu, despre frumusețea istoriei noastre milenare, încărcată de fapte de vitelie și despre minunățiile care fac din țara mea cel mai frumos loc de pe pământ. Cu puținul meu, am reușit să-i plimb pe unii dintre străini la Peleș, la Sighișoara, la Văratec, la Bran sau la Curtea de Argeș. I-am văzut cum s-au minunat și nu le venea să creadă că aici sunt atâtea lucruri extraordinare. Ori de câte ori am plecat pe la alte universități am avut cu mine fie un album, fie o icoană pe sticlă, fie un vas de Horezu, fie un ștergar cusut de mână. Am dus și cartea aceea Eterna și fascinanta Românie, care a uimit pe foerte mulți dintre președinții de universitate cărora le-am înmânat câte un exemplar, cadou de la mine.

N-am să înțeleg pe unii care se consideră buni români că fac tot ce le stă în putință să se pună de-a curmezișul binelui patriei lor. Să se considere unul bun român, patriot și în loc să spună că patria lui merită tot ceea ce este cel mai bun pe acest pământ, merge și-și aruncă patria la periferie, deja este de neînțeles.

Ceea ce am văzut ieri m-a dezamăgit cumplit. Aici, dacă vrem, spunem orice. Aici dacă vrem, facem orice. Suntem acasă și acasă suntem liberi să ne manifestăm. Când însă ieșin din casă, pentru a ne iubi alții, trebuie să arătăm că merităm să fim iubiți. Ca să ne respecte alții, trebuie să arătăm că ne respectăm mai întâi noi între noi. 

(23 martie 2017)

CSIE'50 - muzeul virtual al ciberneticii economice

M-am gândit, m-am tot răzgândit dacă să scriu sau să nu scriu despre necesitatea existenței unui muzeu virtual al ciberneticii economice - MVCE.

Este adevărat că neavând niciun respect față de trecutul nostru, chestia cu realizarea unui muzeu virtual al ciberneticii economice pare fie o erezie, fie o glumă proastă, fie o aiureală cap-coadă, din moment ce tumultul prezentului ne acaparează ca să nu spun ne invadează cu brutralitate, fără a mai ne lăsa să respirăm.

În mintea mea, atâta câtă mai am, eu văd realizarea acestui muzeu MVCE pe etape, prin adăugare, fără a fi cu o structură rigidă, exact după modelul femeii de la Coloanele din Piața Romană care croșeta rozete. dacă făcea o rozetă și o vindea, ok. dacă nu o vindea, din vreă șase rozete făcea un mileu. dacă-l vindea, ok. dacă nu-l vindea tot lucra pănă făcea o față de masă. De când nu mai este sediul de bancă unde fusese florăria, că clădirea are bulină roșie, nici femeia cu croșeta nu mai vine, dar exemplul ei, este de urmat.

Ca să se miște lucrurile cât de cât, mă gândesc să se ia așa mărunțel, pe etape. 

Etapa 1: crearea unei prime pagini cu un text din care să rezulte despre ce este vorba. Se va spune că este un sistem deschis, care va evolua pas cu pas,. Se va spune că nimic nu este bătut în cuie și că toți care vor, au posibilitatea să contribuie la realizarea MVCE. Va apare și un buton care să arace că ceva-ceva se va găsi acolo și că vor urma și altele, încet-încet.

Etapa 2: butonul va avea cuvântul profesori. Când se face click pe el se intră pe trei secțiuni, ce corespund celor patru catedre afiliate facultății, adică profesori de la cibernetică, profesori de la statistică, profesori de la informatică și profesori de la matematică. Cine face click pe unul dintre butoane, va găsi acolo numele profesorilor puse în ordine alfabetică. Făcând clik la fiecare, se va găsi poza respectivului și ceva din CV-ul acestuia. dacă are cineva chef să pună acolo mult mai multe o va face, dar să se păstreze proporțiile, să nu ne găsim în situația în care inși cu contribuții minore să aibă nenumărate texte insignifiante și profesori de mare anvergură să aibă un text jalnic cum că prezentarea lor este under construction.

Aș mai vedea și alte etape în care să se prezinte:

- planurile de învățământ;

- listele cu studenții pe grupe din fiecare promoție;

- poze cu laboratoarele;

- prezentări ale conferințelor;

- coperți cu cursuri publicate;

- format electronic ale manualelor;

- scanări ale unor manuscrise de la profesori;

- filmulețe cu tot felul de aspecte;

- poze cu tehnica de calcul;

- poze de la sesiuni științifice de odinioară.

Idei sunt multe, numaică că una este să aibă omul idei și alta este ca oamenii să contribuie la transpunerea propriilor idei în viată. Este foarte greu să se facă un asemenea pas, dar nu este imposibil, dacă prin accesarea de fonduri se alocă forță de muncă, se trece la derularea etapelor și mai ales, la scormonirea arhivelor pentru a reconstitui trecutul, care este atât de necesar cunoașterii adevărului și de a se ști exact de unde se pornește, pentru a porni spre viitor cu încredere.

Tare aș vrea ca acum când se împlinesc 50 de ani de la înființarea facultății de Cibernetică, Statistică și Informatică Economică adevărurile să fie puse în matca lor, fără patimă, ci rațional și să văd și eu niște amfiteatre care poartă numele unor înaintași iluștri și toată lumea să știe ce rol a jucat fiecare în dezvoltarea acestei facultăți. Aici ironiile nu-și au rostul și de aceea nu fac eu acestă propunere, căci din autosuficiență trecutul este dacă nu negat, ocolot cu siguranță. E trist, chiar foarte trist. Dacă aș avea talent, aș scrie și eu un fel de Epigonii și aș enumera: Mănescu, Racoveanu, Nicolau, Vasilescu, Vaida, Tovissi, C și H Ionescu, iar în dreptul fiecăruia aș zice măcar o vorbuliță. Cum n-am nici har și nici nimic, tac și privesc în jur descumpănit, pur și simplu.

(22 martie 2017)