În ziarul ROMÂNIA LITERARĂ, nr. 40 din 16 septembrie la pagina 22,
Dumitru Avakian face o cronică muzicală pentru spectacolul montat de Andrei Șerban la Opera națională București și la Opera din Iați. Nu am o explicație rezonabilă asupra modului în care acest cronicar muzical vede această producție, încât mă gândeam că și-a cumpărat biletul pentru premieră, fără a primi o invitație ca tot poporul care ar trebui să scrie sau să comenteze oarece undeva, acolo. Eu îl auzisem pe marele Andrei Șerban într-un interviu la Antena 3 când avea în față pe fiica unui mare comentator sportiv, devenit și senator parcă între timp. Am înțeles că regizorul a căutat să obțină o nouă viziune și el acolo vorbea de plăcerea de a juca a unor artițti pe care niște echipe manageriale incompetente i-a ținut ani în șir pe bară. De fiecare dată criticul spune lucruri frumușele, neuitând să troznească o scatoalcă mai în glumă, mai în serios oricui se nimerește. Are pentru toată lumea câte ceva de zis. Despre unii scrie că au uzură prematură în glas, despre alții că nu se ridică la înălțimea de demult a lui Dacian, iar despre Șerban zice că a neglijat teatralitatea pentru că a fost tentat de virtuozitățile propriului meșteșug. Iar durata spectacolului i se pare cam mare, lucru care i-ar exaspera pe unii. Criticul scrie despre cârlige, găselnițe, iar mișcarea devine sufocantă, copleșitoare prin desfășurarea de forțe. Andrei Șerban este regizolul total, care are menirea de a face totul să fie nou, cu totul altfel decât se știa și asta n-a înțeles Avakian ăsta săracul de el. Păcat. Titlul articolului este neinspirat.
(03 octombrie 2016)
No comments:
Post a Comment