Cercetarea științifică: diseminarea cercetării

Cercetarea științifică parcurge un ciclu format din etape precum:

• definirea problemă;
• identificarea finanțării;
• constituire echipă;
• documentare;
• găsirea de soluții originale;
• testare;
• verificare;
• prototip;
• brevetare;
• implementare;
• diseminare;
• exploatare;
• generalizare.

Probabil mai sunt și altele, dar pentru ceea ce mă interesează pe mine cred că etapele sunt suficiente. Diseminarea este modalitatea prin care se fac cunoscute soluțiile originale în lumea specialiștilor și li se consacră valoarea. Diseminarea se realizează prin:

• elaborare de studii;
• participări la conferințe;
• prezentări în seminarii științifice;
• publicare de articole;
• publicare de cărți;
• prezentare de cursuri la studenți.

Diseminarea are loc în a treia parte a ciclului de cercetare și trebuie să evidențieze folosind rezultate ale analizei cantitative că:

• soluția este originală,
• soluția este mai bună;
• soluția este eficientă.

Este cunoscut faptul că în lumea internetului circulă tot felul de date și nimeni nu mai are cum să invoce că abordarea este incompletă din lipsa informațiilor, iar analizele trebuie să fie așezate exact așa cum trebuie pe date exacte cu indicarea surselor. Orice abordare este nefericită și are consecințe dramatice, însoțite de pierderi de imagine dar și de saccțiuni în plan financiar.
Și diseminarea e un lucru greu pentru că presupune muncă de organizare a materialului care va fi elaborat și trebuie făcut efort pentru a scoate în evidență într-o revistă cu impact că ceea ce se prezintă este valoros. Un articol se muncește între șase luni și un an când rezultatele cercetării sunt foarte clare, iar publicarea lui necesită între un an si doi ani.

(02 octombrie 2016)