Am avut privilegiul de a merge la atelierul pictorului Dorin APREUTESEI, cel despre a cărei expoziție pe care am vizitat-o și despre care am scris, m-a făcut să devin și mai interesat despre modul cum acesta crează și desăvârșește tablouri, pornind de la o ideie, reușind să definească un subiect și în final să aducă acea formă finală cu care să iasă în expoziții.
Azi am avut ocazia să văd tablouri în diferite stadii ale realizării și ceea ce m-a impresionat este faptul că artistul nu realizază un tablou dintr-o suflare. El construiește o lucrare, o aduce într-un anumit stadiu, iar finalizarea vine în momentul în care el consideră că acumulările au atins acel nivel care îi permit să exprime prin culoare exact ceea ce el își dorește. Azi am văzut tablouri despre care eu aș fi crezut că sunt terminate, gata de pus în ramă. Și totuși, artistul mi-a explicat că simte nevoia să mai facă unele detașii, să schimbe nișe detalii. Este exact ca un poet care a scris un sonet, dar care simte nevoia să revină î dată și încă o dată, șlefuind, pentru a-l aduce exact acolo unde el și-a imaginat că trebuie să fie ca ideie și ca sonorotate.
Aș vrea să discut despre acel Brâncuși absolut deosebit, care conține și o simbolistică aparte care îi dă o altă încărcătură, mai ales că acum marele sculptor a trecut printr-o mare umilință cu Cumințenia pământului, datorită ezitărilor și managementului deficitar de foarte de sus.
Aș vrea să scriu despre acea icoană, absolut specială, cu unghiul acela nou și cu acel chip care ma duce spre un alt mod de a vedea o lume mai bună și mai atentă la ceea ce se întâmplă în jurul nostru cu alți ochi, cu altă seninătate.
Aș vrea să scriu despre acele case din veneția care își așteaptă detaliile pentru a fi altceva decât spații definite în planuri riguros distanțate, în vederea realizării unei armonii care pentru mine dă semnificații noi, mai ales că am văzut acel oraș și-i știu mirosul, atmosfera și înțelesurile bine ferecate. Aș vrea să scriu despre tabloul de pe șevalet cu mirosul uleiului, în care brândușele parcă abia acum sunt luate de pe câmp și puse în pahar. dacă ar fi după mine, la acel tablou ar fi foarte puțin de lucrat pentru că la nivelul acesta al sugestiilor și al accentelor și detaliilor care sunt obținute de artist, îmi este suficient să simt o emoție puternică generată de florile delicate ale unei toamne prelungite.
Aș vrea să scriu despre stâncile din Marea Neagră, despre casele acelea din Balcic, dar nu scriu pentru că oricine vrea să vadă acele atblouri, să urmărească momentele în care pictorul Dorin APREUTESEI are expoziții să meargă să le vadă pentru că niciodată cuvintele prin sărăcia lor nu au cum să compenseze ceea ce oferă tabloul însuși.
Sunt multe despre care aș vrea să scriu, dar faptul că am fost la atelerul artistului și am avut ocazia să văd drumul spre desăvârșire al lucrărilor sale, a fost pentru mine o mare sărbătoare. Mie mi-a plăcut să intru în atelierele unor maeștii, am apreciat fluxul pe care îl parcurg operele lor până ajung să fie în expoziții. De fiecare dată am căutat să văd cum îi avantajează lumina atelierului, cum au tablourile în lucru și mai ales cum arată șevaletul, dar și paleta și tuburile cu culorile în ulei. Întotdeauna mi-am propus să simt mirosul din ateliere și să retrăiesc pentru o clipă momentele de concentrare câns artistul stă cu pensula și vrea să obțină acea combinație care să sublinieze o umbră, o rază de lumină sau să accentueze un volum.
Azi a fost o zi minunată, o zi care nu se uită. Când voi merge la o nouă expoziție a lui Dorin APREUTESEI voi ști care a fost geneza unora dintre tablourile lui.
(06 aoctombrie 2016)
No comments:
Post a Comment