Homeschooling de pe Dâmboviţa

Caţavencu: Ei bine! Ce zice soţietatea noastră? Ce zicem noi?... Iată ce zicem: această stare de lucruri este intolerabilă! (aprobări în grup. Cu tărie.) Până când să n-avem şi noi faliţii noştri?... Anglia-şi are faliţii săi, Franţa-şi are faliţii săi, până şi chiar Austria-şi are faliţii săi, în fine oricare naţiune, oricare popor, oricare ţară îşi are faliţii săi (îngraşă vorbele.)... Numai noi să n-avem faliţii noştri!... Cum zic: această stare de lucruri este intolerabilă, ea nu mai poate dura!...

(I.L. Caragiale - O scrisoare pierdută, ACTUL III, SCENA III)

Trebuia să avem și noi un ceva ca să intrăm în rândul lumii și acest ceva se numi pe fugă Homeschooling. Parcă este un făcut, un ceva anume se introduce și aici cu tam-tam, cu scandal și mai ales împroșcând cu noroi. 

Ideia nu este rea și se aplică în multe țări evoluate, unde există condiții reale pentru a face cu adevărat așa ceva. Homeschooling înseamnă:

• cadrul legislativ, ceea ce noi nu avem;
• sistem alternativ de completare, ceea ce nu avem;
• manuale speciale, care lipsesc;
• oferta concretă a familiei, care e numai la nivel declarativ;
• comparații nerealiste cu alte țări;
• costuri greu de suportat;
• abordare complexă și completă a proiectului;
• nivel de responsabilizare exceptional;
• riscuri cu mult mai mari în raport cu avantajele oferite;
• limitări de continuare și de integrare.

Discuțiile sunt duse îmcrâncenat la noi și noul nu este acceptat pentru că se caută introducerea lui abruptă, nu din partea dascălilor, ci a părinților și societatea  percepe homeschooling-ul ca pe un moft datorită proastei argumentări și caracterului izolat necoordonat al punerii în operă. Cu totul altfel se punea problema dacă madame X și mister Z discutau despre subiect înainte cu doi ani de a-și da copilul la școală despre această intenție. Era și mai interesant dacă discuția era într-un ONG, dacă se obținea o finanțare pe un proiect și lucrurile se produceau natural, liniștit și așezat. Sunt tare curios să văd entuziasmul acelor părinți care au optat spre homeschooling peste trei luni, peste un an și mai ales să vedem care sunt performanțele copiilor lor. Se știe exact din practică care sunt reacțiile copiilor când părinții vor să-i învețe ceva sau vor să-i asculte la lecții. Consider că din o 1000 de profesori de mate care dau meditații și sunt foarte eficienți cu copiii altora, nici 10% nu reușesc să-i facă pe propii lor copiii să accepte să lucreze cu ei matematică. Homeschooling este la o cu totul altă dimensiune, pentru că orice s-ar zice puștii nu sunt 100% autodidacți. Tot trebuie să le mai zică una-alta o altă persoană. dacă sunt părinții sau bunicii este pe gratis. dacă este altcineva, costă și nu puțin. Homeschooling de pe Dâmboviţa este subiectul tratat superficial, așa cum suntem să privim cam tot ce ne înconjoară. Ar trebui să nu fie conflictul cuiva cu societatea, ci o altă abordare, cu mult mai temeinică a unei probleme foarte importantă. Fiecare părinte vrea pentru copilul lui tot ceea ce este cel mai bun, adică școala cea mai bună, clasa cea mai bună, învățătoarea cea mai bună. Mai târziu, părinții vor liceul cel mai bun, facultatea cea mai bună. De ce ar fi altfel? De aceea ești părinte! Să vrei tot ceea ce este mai bun pentru copiii tăi, mai ales că părinții nu trăiesc 1000 de ani și trebuie să-și rostuiască odraslele să fie în viață pe picioarele lor.

(20 septembrie 2016)