Vedem de la un timp repetarea unei erori grave și anume se fac transfuzii pacienților cu sânge din alte grupe de compatibilitate. Consecințele sunt deosebit de grave. Există metode de a reduce sever această situație, dar trebuie întreprinse niște măsuri și anume:
- fiecare cetățean să-și determine gratis grupa sanguină la un laborator autorizat și să obțină o fișă standard, semnată și ștampilată;
- fișa va conține (O,I) sau (A,II) sau (B,III) sau (AB, IV);
- fișa cu grupa sanguină să reprezinte document obligatoriu al cetățeanului care vrea un document de indentitate nou, dacă cel vechi nu are trecut pe el grupa sanguină;
- documentul de identitate restructurat va avea trecută pe el grupa sanguină în mod foarte clar, vizibil, inclusiv cu un simbol grafic, un pătrat de o anumită culoare;
- la recoltarea de sânge, pe pungă acolo unde se scrie grupa de sânge va exista un timbru cu aceeași culoare convenită pentru grupă care există și pe documentul de identitate;
- pe flacon se va scrie pe lângă grupa de sânge a donatorului, grupele de sânge compatibile ale primitorilor, pentru că lucrurile sunt foarte clare;
- la intrarea într-o unitate medicală, obligatoriu pacientul internat va purta o brățară de plastic, asemenea celor date la concerte, exact cu culoarea existentă pe documentul de identitate;
- la orice operație care presupune transfuzii, înainte de orice se analizează corespondența de culoare, adică se verifică dacă în flacon se află sânge de care are nevoie pacientul;
- pentru a marca flexibilitatea de a realiza transfuzii de la grupa cu caracter mai general, se va găsi o soluție prin combinarea de culori, dar acest lucru este marcat pe flaconul de sânge care va fi transfuzat și cadrele medicale vor ști să facă interpretarea.
Consider că dacă sunt aplicate reguli simple vor fi excluse erorile de a pune pentru transfuzii sînge unor grupe care nu sunt compatibile.
Important este să se obțină un sistem de codificare grafică simplu, imposibil de a genera erori, lucru realizabil, întrucât sunt numai 4 grupe de sânge și din cele 4294967295 de culori recunoscute la ora actuală, se vor găsi cele care vor fi fără risc de a fi puse în corespondență eronat.
(11 august 2018)
No comments:
Post a Comment