Wednesday, July 13, 2016
Examenul de ministru
Pe vremea mea, când puricelese potcovea cu potcoave de 9 ocale de argint și câinii umblau cu cobrigi în coadă, cine dorea să treacă de la căpitan la maior, dacă nu avea facultate, trebuia să dea un examen, numit simplu: examenul de maior.
Numai că cel care promova acel examen era de o mie de ori mai bun dcât unul cu facultate. Deci, examenul de maior era foarte greu. De aceea mă gândesc cu groază cum apar tot felul de penibili în funcții de miniștrii și spun lucruri trăznite, fără cap, pentru că emisiunea aceea cu copii care spun lucruri trăznite evidențiau calitățile unor puști. Aici, când din gurița unei ministrese sau din cavitatea bucală a unui ministru ies cuvinte care puse cap la cap dau niște mizerii, deja îmi crează senzația că miniștrii trebuie să dea examen de ministru. Nu orice terchea-berchea trebuie musai să ocupe fotoliul de ministru, numai pentru că a lins botinele și a cărat cafele sau a lipit afișe pe la partid.
Examenul de ministru, în viziunea mea trebuie să evidențieze că subiectul:
- are cei 7 ani de acasă;
- știe să comunice;
- se abține să abereze;
- oferă soluții inteligente;
- nu este primitiv;
- nu este arogant;
- nu este prost făcut grămadă;
- gândește înainte de a vorbi;
- știe să compătimească;
- este sensibil la greutățile celor sărmani;
- nu e obraznic cu săăracii.
Examenul trebuie să conțină:
- probe teoretice;
- proba practică de curățat în cocina de porci;
- proba de penitență;
- proba cinstei;
- proba respectului;
- proba de comunicare televizată.
Totul trebuie să fie la vedere și cu votul publicului. Numai primii 3 vor promova examenul.
În felul acesta se deschide șansa ca specialiștii adevărați să acceadă la asemenea demintate, fără a avea drept ministru un tâmpit care așteaptă să i se sufle din stânga ce să bâiguie și el.
(13 iulie 2016)
No comments:
Post a Comment