Saturday, December 30, 2023

ISU: carul a fost pus înaintea boilor

Noi românii avem proverbul conform căruia lucrurile făcute pe dos sunt similare cu a pune carul înaintea boilor. Se știe că o construcție trebuie să răspundă unor cerințe de bază pentru ca în situații de urgență să reducî numărul victimelor. Absența ușilor de defluire a populației în caz de incendiu are consecinte dramatice. Existența ușilor de defluire, dar încuierea lor cu lacăte și lanțuri este ca și cum aceste uși nu ar exista, din momewnt ce sunt de nefolosit atunci când este mare nevoie de ele. Chiar modul în care se deschid ușile este esențial. Una este ca ușa să se deschidă spre interior și cu totul altfel stau lucrurile dacă ușa se deschide spre exterior. Și culoarele de acces sunt importante. Și sistemele de stingere a incendiilor sunt esențiale. 
Există clădiri noi care trebuie proiectate astfel încât să respecte cerințele impuse de situațiile de urgență. Nici nu trebuie să se construiască ceva care nu respectă cerințele impuse de ISU. La construcțiile vechi trebuie făcute modificări ca ele să îndeplinească cerințele impăuse de situațiile de urgență. Toate modificările necesită bani, mulți bani, dar trebuie ori alocați acești bani, ori asumarea riscurilor, ori închiderea acelor obiective. Situații de mijloc nun există, iar oamenii trebuie să știe în ce se bagă atunci când deid să meargă la un film, să consume într-un bar, să meargă la un meci pe stadion sau să se odihnească la un hotel.
În vremurile de demult, astfel de probleme nu se puneau și de aceea lumea era liniștită, dar nici facoti care să crească riscurile nu prea erau în acele vremuri. Acum lucrurile s-au schimbat și a introduce inspecția înaintea luării măsurilor de remediere a situaiilor în clădirile deja existente, este ca și cum ai face frecție la un picior de lemn. Știm că din 15.000 de școli 14.000 funcționează fără avize ISU. Mă întreb și eu atunci de ce există ISU? Știm că sunt 200 de teatre și dintre ele 150 funcționează fără avize ISU. Deci mă întrem de ce există ISU? Să comnstate, ce? Clădiri simbolice precum parlamentul, guvernul, președinția nu au avize ISU și atunci de ce există ISU? Normal ar trebui ca înainte de un inspecttorat să existe o altă structură care să pregătească clădirile pentru a respecta cerințele de funcționare care minimizează riscurile în situații de urgență. Numai după ce au fost alocați banii pentru toate cele 100.000 de clădiri și numai după ce au curs termenele, un inspectorat se jucr=tifică, pentru că trebuie să fie sancționați cei care nu și-au făcut treaba din moment ce aveau resursele s-o facă. Așa cum stau lucrurile cu avize temporare, fără avize, cu exceptări, cu închiderea ochilor, cu corupție cât cuprinde căci orice inspecție include sâmburele corupției, problema nu va fi nici definită, nici rezolvată și tot timpul ne vom min uma că au apărut catastrofe, căci sunt morți, căci unii nu și-au făcut treaba. Este mult zgomot pentru nicio măsură eficiență, gântită ca lumea, ci doar ceva de dragul de a zice că s-a făcut ceva, ceva oarecare.


(30 decembrie 2023)

Friday, December 29, 2023

Semnificația zilei de 30 Decembrie 1947

Eu am trăit copilăria mea cu o anumită semnificație a zilei de 30 Decembrie 1947 și anume:
- 30 Decembrie 1947 era ziua în care țara a devenit Republica Populară Română, 
- 30 Decembrie 1947 era ziua în care regele MIHAI a semnat actul de abdicare,
- 30 Decembrie 1947 era ziua în care poporul a ieșit în stradă fericit nevoie mare,
- 30 Decembrie 1947 era ziua a fost proclamată R.P.R.
Aveam un prieten ceva mai mare decât mine, care în ziua de 30 Decembrie 1947 era militar în termen, cu haine ponosite, cu ghete scâlciate și cu păduchi, iar comandantul de garnizoană i-a strâns pe platou pe toți camarazii lui și pe el, spunându-le că sunt ața cum sunt din cauza regelui, iar în ziua abdicării lui, noua orânduire le dă haine, le dă ghete, le dă săpun și-i scapă de păduchi. Îmi spunea prietenul meu că la mintea lui de atunci, a pus toate relele în cârva regelui și s-a bucurat că acesta plecase, cu trenul încărcat de bogății, căci așa îi spuseseră comandanții lui. Dar prietenul meu a trăit și în comunism, căci ceea ce-mi spunea era undeva prin anul 1991 și făcea diferența.
Când eram elev în clasa a VII-a, am vizitat Castelul Peleș și Palatul Republicii. Pe zidul Palatului Republicii era o placă pe care scria că acolo era locul unde regele semnase actul de abdicare, act ce era expus și pe care l-am văzut, dar ceea ce-mi amintesc era legat de faptul că era frumos caligrafiat, iar textul era cu mult mai scurt decât textul publicat după 1989. Țin minte că ghizii nu s-au sfiit să ne spună despre luxul în care trăia familia regală și sărăcia în care trăia poporul, iar un element esențial era cel a descrierii parchetului din diferite esențe diferit colorate, în tip ce poporul trăia în frig și foamete.
Acum ziua de  30 Decembrie trece ca o zi oarecare, este ceva mai tristă și nu prea ne place să vorbim despre ea, deși bine ar ti dacă niște istorici cu creierul la ei s-ar apleca pe documente și ar scrie 10 pagini definitorii, pe care niciodată, nimeni să nu le mai modifice, reinterpretându-le, pentru ca noi, muritorii de rând să înțelegem clar ce a însemnat această zi sau ce nu a însemnat și punct.



(30 decembrie 2023)

Marile mirări legate de Ferma Dacilor

Nu degeaba noi avem proverbul că după război, mulți viteji s-arată. Și acum, după îngrozitorul incendiu de la Ferma Dacilor, au apărut tot felul de purtători de vorbe, inși fără niciun căpătâi, care dau lecții despre ce trebuia făcut, cum trebuia făcut, de către cine trebuia făcut și bla, bla, bla, bla.
Dacă privim în propria ogradă, lucrurile merg așa cum merg, pentru că noi suntem așa cum suntem. Avem nuneumărate instituții destinate să controleze, dar de fapt ele nu controlează, ci se manifestă plenar în zona corupției. Au fost incendiile de la Colectiv, de la Crevedia, acum de la Ferma Dacilor și în toate cazurile s-a văzut cum s-a lucrat, cum s-a controlat și mai ales, cum fiecare controlor a scos un oarece profit de pe urma poziției lui în raportul cu cel controlat.
Există mari mirări legate de cum s-au derulat activitățile de construire, de control și de funcționare de la Ferma Dacilor și așa-zișii specialiști, de fapt indivizi care-și dau cu părerea despre orice, căci adevărați specialiști nu sunt, chipurile, în exclusivități date televiziunilor, scot la iveală nereguli, care de fapt se vedeau cu ochiul liber și de pe Lună.
Pe mine nu mă mai miră absolut nimic. Noi avem prea multe probleme nerezolvate, prea multe chestii unde au intervenit prescripțiile și vinovații zburdă liberi prin locuri exotice, încât sunt sigur că Ferma Dacilor este doar o haltă într-un lung șir al evenimentelor dramatice care vor să vină, dacă nu se sparge buboiul, adică:
- legile nu vor fi clare,
- nu vor fi identificați adevărații vinovați,
- se va abandona mângâierea pe creștet a vinovaților,
- lucrurile vor trebui făcute ca lumea,
- orice aprobare are o singură semnătură și numele în clar,
- nimeni nu mai semnează pentru altcineva,
- cine semnează răspunde pentru durate definite, să zicem 30 de ani,
- măsurile energice nu vor fi definite și aplicate.
Diluarea responsabilităților este aceea care duce la corupție și la imposibilitatea de a identifica făptașii. Lucrurile clare trebuie să facă soluționarea instantanee a problemelor, fără a lăsa la discreția unor birocrați corupți obținerea de avize și de autorizații. Legile și procedurile clare exclud abordările subiective ale unora și ale altora. Dacă se va schimba comportamentul tuturor factorilor, este clar că și cei ce se vor beneficiari, vor reacționa ca atare, căci știindu-și drepturile, vor apela la instanțe care să le acorde acele drepturi, iar cei ce pun bețe-n roate vor fi pedepsiți exemplar, iar inspectorii și controlorii știind ce-i așteaptă dacă sunt supăerficiali și corupți, își vor face treaba ca lumea, nemailăsând nereguli în urma lor.


(30 decembrie 2023) 

Există proiecte pentru construcții noi, de tip ISU?

În mod normal, ar trebui să existe construcții tip ISU, adică să se facă proiecte, să se dea autorizații, să se construiască clădiri care îndeplinesc cerințele ISU, astfel încât, să zicem că începând cu anul 2024 toate construcțiile care se realizează, îndeplinesc automat cerințele ISU.
Condițiile ISU le definește chiar ISU și orice proiectant, oric e arhitect, orice constructor, le învață ca pe o Biblie și le aplică, astfel încât să nu mai apară în vecii-vecilor problema că există construcții noi fără avize ISU. Lumea trebuie să știe că nimic nu se cpnstruiește nimic fără ca proiectul să fie proiect ISU. În lege trebuie să existe că o construcție nouă, care nu este de tip ISU, se demolează de drept.
Dacă nu se vine cu chestiuni clare și ne facem că facem, nicio problemă nu va duce niciunde și tragedia de la Ferma Dacilor se va repeta. Când se știe că la constatarea existenței unei construcții de tip nou fără a fi și de tip ISU, automat buldozerul își face apariția și o demolează automat, nimeni nu va risca să încalce legea, iar cei care totuși cuteză să încalce legea, vor păți rigorile acesteia, care vor fi semnificative și care nu se prescriu. Ar trebui, dar cum mocirleala este la ea acasă, timpul va trece, construcțiile aiurea vor popula spațiul mioritic și accidentele se vor ține lanț, noi ne vom minuna, vom ridica din umeri și viața va merge maoi departe așa cum a mers și până acum, căci ceea ce ar trebui să se întâmple, nu se întâmplă.

(29 decembrie 2023)

De ce se fac excepții?

Mulți latră pe la colțuri că nu ne trebuie excepții, nu ne trebuie nici exceptări, nu ne trebuie nimic special, că toți suntem o apă și un pământ. Numai că a apărut o listă de exceptări de la avizele ISU privind deci avizele legate de siguranță, de situațiile de urgență și aici mă refer la incendii. Clădirea parlamentului, clădirea guvernului, clădirea președintelui, sunt clădiri exceptate de la avizele ISU. Se motivează că avizele ISU dacă lipsesc, cel ce nu le are, dacă dispune de echipă de pompieri e OK.
În loc să scoată banul pentru:
- a face planul ca inspectorii să dea avizul ISU,
- să modifice clădirea pentru a i se da avizul ISU,
se găsește paleativul cu pompierii, care nu garantează nimic și care duce problema avizelor ISU în derizoriu, știut fiind faptul că un procent covârșitor din clădiri funcționează fără avize ISU. Sunt școli care nu dispun de avize ISU. Sunt spitale care nu dispun de avize ISU. Sunt săli de teatru care nu dispun de avize ISU. Sunt ministere care nu dispun de avize ISU. Sunt întreprinderi care nu dispun de avize ISU. Sunt blocuri de locuit care nu dispun de avize ISU. Sunt muzee care nu dispun de avize ISU. Sunt hoteluri care nu dispun de avize ISU. Și câte și mai câte din construcții funcționează fără să aibă aviz ISU. Ori toți îl au și e OK. Ori cine nu-l are își închide activitatea și țara nu mai funcționează. Punct.


(29 decembrie 2023)

Coloanele Marii Moschei Șeic ZAYED din Abu Dhabi

La Marea Moschee Șeic ZAYED din Abu Dhabi, coloanele reprezintă elementele fundamentale de susținere a întregului edificiu. Multe dintre coloanele de marmură albă au intarsii din pietre semiprețioase care reprezintă flori și frunze, toate executate cu măiestrie și migală de artiști care stăpânesc la perfecție tehnica necesară. Am studiat cu mare atenție modul în care elementele colorate din pietre semiprețioase sunt încastrate în marmura albă și am admirat perfecțiunea execuțiilor, execuții care necesită precizie,  experiență, îndemânare și mai ales un nivel de exigență ieșit din comun.















Ceea ce se vede la coloanele Marii Moschei, evidențiază cu atât mai mult că ne aflăm în fața unei bijuterii de arhitectură contemporană, care a îmbinat noile stilizări, cu tehnicile seculare ale încastrării pietrelor semiprețioase în marmură. Ochiul de artist se vede la fiecare floare, căci îmbinările de culor sunt fără cusur, iar detaliile sunt urmărite la milimetru.




(22 decembrie 2023)