Cu Dominic BUCERZAN despre matematică, informatică şi atletism

Voi realiza acest interviu in care, aşa cum am mai făcut, cel cu care discut, Dominic BUCERZAN va apare cu DB, iar eu Ion IVAN, cel care întreabă, apare cu II.

II: Dominic, ieri la ARAD a fost o surpriza totală să aflu că tu ai facut atletism. Când ai început? În ce ramură de sport ai activat?

DB: Am început sa practic sportul cu plăcere din clasa a-V-a, asta era prin 1968 şi ca orice copil care ajungea pe un stadion de atletism (atunci erau mai multe ca acum), am început cu alergări şi sărituri fără o probă preferată; competiţiile şcolare din acea perioadă te mobilizau şi îţi ofereau o atmosferă propice competiţiei. După ani de zile am ales să mă specializez in probele de alergări peste garduri.

II: Cum s-a împăcat sportul cu studenţia?

DB: Excelent. Efortul fizic produce o recuperare intelectuală nemaipomenită. În consecinţă, pot spune că efortul intelectual este potenţat de exerciţiul fizic. Pe de altă parte recunosc faptul că trebuie să-ţi gestionezi bine timpul disponibil şi timp  pentru discoteci nu prea mai ramîne.

II:Ce rezultate ai avut?

DB: Am început ca un sportiv oarecare fără perspective de sportiv de performanţă. Patru ani de zile rezultatele au intârziat sa apară. Dar făceam totul cu plăcere şi ambiţie; am avut şi norocul să intâlnesc un profesor şi om de exceptie, pe numele lui Traian Magheru care în ciuda performanţelor mele modeste la momentul respectiv a avut pasiunea si talentul de dascăl să stea cu mine multe ore in fiecare săptămână (fără să spere foarte mult –a recunoscut mai târziu). După 6 ani de muncă adevarată ( cel puţin 3 antrenamente pe săptămînă)  acumularea cantitativă a dat brusc rezultate în primăvara anului 1974 când, după un cantonament de iarnă cu o pregătire extrem de dură am ieşit pe pistă în primăvară cu rezultate care se clasau in primele 3 din ţară in probele de 110 m garduri şi 300 m garduri. În acel an am devenit şi campion naţional in proba de 200 m garduri. Din acel moment am rămas constant in primii 4 alergători de garduri din România toată perioada junioratului.

II: După terminarea facultăţii ai mai facut sport?

DB: Toată perioada facultăţii am continuat sportul de performanţă ( locul III la Campionatele Universitare ale României); din păcate o dată cu terminarea Facultăţii de Matematică din Timişoara – Specializarea Informatică am terminat şi cu sportul de performanţă.

Am încheiat etapa din viaţă dedicată sportului de performanţă dar sport am făcut şi voi face toată viata !

Acum joc tenis de 2 ori pe săptămînă, fac gimnastică în fiecare dimineaţă şi îmi petrec multe ore la sfîrşit de săptămînă pe dealuri cu ATV-ul .

 II: La ce te-a ajutat sportul în cariera ta?

DB: Competiţia sportivă te ajută cum puţine alte lucruri o fac, să inveţi să munceşti  de-adevăratelea, să ştii că nu poti trişa ( atletismul este un sport în care rezultatele sunt absolute, măsurabile chiar daca eşti în competiţie cu alţii), să strângi din dinţi şi să incerci să-ţi învingi limitele de moment, să inveţi să pierzi fără să poţi da vina pe altcineva, să ştii că după o infrângere ai o singură alternativă: să munceşti mai mult şi mai bine ! Astfel de lecţii aplicate în carieră nu pot duce decât la rezultate adevărate!

Formarea ca sportiv de performanţă m-a ajutat enorm toata viaţa, să lupt, să ştiu  să pierd dacă e cazul dar mai ales să am spirit si moral de învingător!

II: Ţi-ai facut prieteni printre sportivi?

DB: Lumea unui astfel de sport dur prin pregătirea care o presupune, leagă oamenii din interiorul ei chiar dacă pe teren ei sunt adversari. Prieteniile din acea perioadă au rămas pe viaţă.

II:Ce-i sfatuieşti pe cei care azi stau numai pe telefon şi pe tabletă?

DB: Citez: “Mens sana in corpore sano” – traduc: nu cunosc medicament mai bun decât mişcarea sub orice formă şi la orice vîrstă; nu am principial nimic cu internetul pe telefon sau tabletă, dar nu in loc de mişcare, nu in loc de a face ceva pentru perpectiva ta - orice iţi face plăcere, orice faci cu pasiune.

II: Informatica este sau nu compatibilă cu sportul?

DB: Pe scurt, în 1974 elev in clasa a-X-a la Liceul Ioan Slavici din Arad în  clasa cu profil de matematică am fost campion al României la atletism şi in acelaşi an, după ce am fost primul în judeţ la olimpiada de matematică, am avut rezultate bune la faza finală a olimpiadei şi am concurat in proba de baraj pentru selecţia in lotul naţional al României de matematică – m-am oprit aici. Atunci am vrut sa demonstrez multora că se poate face performanţă şi in sport şi in matematică. Nu vreau să detaliez acum cu ce eforturi – de aceea n-aş recomanda această demonstraţie ca un model de urmat, dar este un răspuns documentat la intrebarea Dvs.

II: Care a fost motto-ul tau de viaţa ca sportiv?

DB: Se poate mai mult !

II: Care este atitudinea unui sportiv în faţa succesului?

DB: Bucuria succesului in sport, în special într-un sport individual este greu de descris, dar a doua zi vei găsi sportivul adevărat tot pe pista de antrenament cu aceeaşi ambitie !

II: Există un management al succesului?

DB: Este o intrebare dificilă; consider ca este o chestiune foarte legată de individualitatea fiecărui om, de anturaj şi de particularităţile succesului inregistrat.

II: Există riscuri generate de succese?

DB: Pentru anumiţi oameni da, dar pentru cei adevăraţi nu este decât o confirmare a drumului ales şi un imbold de a merge mai departe cu mai multă energie, pentru că succesul îţi reîncarcă bateriile.

II: Colegii tăi din departament ştiu că tu ai fost sportiv de performanţă?

DB: Nu, cu excepţia unui coleg, profesor universitar în informatică cu care am fost coleg de stadion aproape toată facultatea – el aruncător de greutate cu rezultate foarte bune, Octavian Cira.

II: Studenţii tăi ştiu ca tu ai fost sportiv de performanţă?

DB: Am incercat să discut cu studenţii mei despre sport, despre pasiunea lor de a face sport şi după mai multe incercări dezamăgitoare pentru mine am renunţat.

II: Daca ar şti, crezi ca te-ar privi altfel?

DB: Din păcate prea mulţi dintre ei nu ştiu ce inseamnă practicarea sportului de performanţă şi atunci nu am riscat să sune a laudă şi am incercat sa mă apropii de ei pe alte direcţii.

Nu pot să trec aşa uşor peste părerea mea despre aplecarea studenţilor lor către sport – nu sunt vinovaţi.

Eu am trăit perioada liceului şi a facultăţii când multe te împingeau să faci sport, de la stadioane, de la atmosfera la orele de sport din şcoală până la aprecierile colegilor pentru un sportiv. Finanţarea sportului şcolar era o realitate concretizată în condiţii de antrenament, deplasare, alimentaţie.

Acum ajut cât pot financiar atleţii din judeţ să participe la competiţiile naţionale. Nu mai au asigurat nici transportul cu trenul la clasa a II-a, nici cei care au şanse majore de a urca pe podium la campionate naţionale !

În timp  lucrurile s-au schimbat dramatic, nimeni si nimic nu te mai împinge spre efortul de a face performanţă sportivă (şi nu mă refer aici la marea performanţă). Întreaga societate şi-a schimbat atitudinea faţă de educaţia sportivă a tinerilor din ziua de astăzi.

Consecinţele se văd şi se pot măsura în numărul de medalii olimpice in probele atletice comparativ între anii 1970- 2000 si astăzi ! Ma doare sufletul!

II:Când priveşti spre trecut, dacă ar fi s-o iei de la capăt, ce ai schimba?

DB: Nimic !

(01 februarie 2017)

Demonstrațiile populare

Există în istorie cazuri în care poporul iese în stradă:

- singur;

- folosit;

- înregimentat;

- îndemnat;

- manipulat;

- plătit;

- împins;

- aiurea.

Analițtii politici trebuie să fie foarte atenți de fiecare dată când iese populație în stradă, pentru că atunci când nu interpreteză corect sensul ieșirii în stradă, nici analiza pe care o vor face nu este corectă. De la OUG nr.13, se iese în Piața Victoriei, ceea ce arată o mare nervozitate, mai ales că rezultatul alegerilor din 11 decembrie a fost unul catastrofal pentru partidele de dreapta. REle și-au dorit acest rezultat pentru că nu au fost în stare să se unească, să aibă o platformă comună, trăgându-și preșul unul celuilalt.

Trebuie să se pornească de la niște adevăruri care exced orice logică și care nici cel puțin în regulile simple ale jocurilor de sumă nulă nu se încadrează. 

Nici în ultimii 5 ani nu s-au construit autost răzi.

Nici în ultimii 5 ani nu s-a întâmplat nimic semnificativ pentru noi.

Nici în ultimii 5 ani nu s-a ameliorat sistemul de sănătate.

Nici în ultimii 5 ani nu a crescut calitatea sistemului educațional.

Nici în ultimii 5 ani nu s-a înregistrat creșterea agriculturii.

Nici în ultimii 5 ani nu a crescut calitatea hranei populației.

Viața și-a avut cursul ei, molcom, plat, banal și mai ales șters, căci din nimic nu are cum să apară fenomene de antrenare multiplă cu efecte benefice pentru comunități largi și mai ales pentru cei care trebuie să se apuce să muncească, fără a fi forțați, ci prin dezvoltarea de motoare specifice și eficiente în acest sens.

Numai că în ultimii 5 ani au crescut imens salariile demintarilor.

Numai că în ultimii 5 ani parlamentarii și-au votat nenumărate avantaje.

Numai că în ultimii 5 ani au fost înregistrate cazuri de corupție cu mult mai multe.

Numai că în ultimii 5 ani au apărut niște coincidențe absolut stranii.

Numai că în ultimii 5 ani sistemul judiciar duce o luptă îndârjită pentru autoconservare.

Numai că în ultimii 5 ani am mers pe drumul vechi de la Pitești la Sibiu.

Numai că în ultimii 5 ani aceleași figuri modeste cultural, rân în nas tuturor.

Numai că în ultimii 5 ani actorii politici repetă ostentativ rolurile unor care duc tava.

Concluzia este una singură: o slugă, niciodată nu va fi boier.

De aceea, populația are tot dreptul să iasă în stradă, când vede numai slugi în jur și când vede atâta lentoare, indiferență și nemișcare. Poporul crede că acum este momentul protestelor. Este dreptul lui și el trebuie să facă corecțiile de rigoare, mai ales când cei puși să conducă o iau razna. Mai ales că, el, poporul i-a cocoțat acolo sus la butoane.

(15 februarie 2017)

MECIPT 1, calculator românesc

Am avut deosebita surpriză să primesc de la un foarte bun prieten un articol deosebit de important pentru cei care vor să scrie o istorie a informaticii, intitulat MECIPT-1, A PAGE OF HISTORY, realizat de Dan FRAECAȘ de la Academia Romănă și de Ștefan MĂRUȘTER de la Universitatea de Vest din Timișoara. MECIPT este acronim de la Mașina Elelectronică de Calcul a Institutului Politehnic Timișoara. Calculatorul acesta a fost realizat în intervalul 1959-1961. Elementele de bază folosite pentru realizarea lui MECIPT 1 au fost:

- tuburi electronice pentru realizarea circuitelor logice;

- memorie pe tambur magnetic de 4 Kb;

- cititor de bandă perforată;

- imprimantă electromecanică.

Ca poziționare în producția de calculatoare electronice din țara noastră, la Institutul de Fizică de la Măgurele  fusese realizat în anul 1977 calculatorul CIFA -1, iar la Cluj a fost realizat calculatorul DACICC-2000 din aceeași generație la Institutul de Calcul din Cluj, pus la lucru în anul 1962.

Dimensiunile calculatorului MECIPT 1 sunt impresionante, cam 4 dulapuri cu câte două uși fiecare. A fost gândit realizat de dr. Iosif Kaufmann și de Wili LOWENFELD de pa I.P. Timișoara. Sistemul de operare, dar și primele programe au fost scrise în cod mașină și șase ani mai târziu a fost gândit un limbaj de asamblare cu mnemonice pentru a implementa structurile de bază ale programării:

- secvențe liniare;

- structuri alternative;

- structuri repetitive.

Folosirea explicită a instrucțiunii de salt necondiționat era obligatorie pentru a delimita și schimba sensul de execuție.

Au lucrat la realizarea dar și la utilizarea calculatorului MECIPT 1 Dan FARCAȘ și Vasile BALTAC. Cei care au dezvoltat programe, scriind rutine care au soluționat probleme precum:

- rezolvarea de sisteme liniare;

- interpolare și aproximare;

- metoda celor mai mici pătrate;

- implementare de metode de integrare numerică;

- prelucrări de date statistice;

- rezolvarea de ecuații diferențiale ordinale.

Erau probleme din cărțile de metode numerice foarte bine reprezentate, știut fiind faptul că revista Communications of the Association for Computing Machinery - ACM apărută în 1957 includea multe elemente pe această temă, dar cortina de fier făcea imposibilă circulația informației din occident spre țările din lagărul comunist.

Acest calculator a permis dezvoltarea de aplicații și de rezolvări a nenumărate probleme practice, dar a permis luarea în considerare a unor probleme care azi sunt de mare importanță, așa cum este cea a rețelelor neuronale, de care Dan FARCAȘ se ocupa încă din 1964 sau problemele care erau soluționate folosind tehnici de simulare de către Alexandru  CICORTAȘ în 1968.

Acum, când suntem în era tabletelor, a laptopurilor și a calculatoarelor super-performante, o privire în trecut este necesară, pentru a se vedea de unde s-a plecat în urmă cu 60  de ani și care a fost saltul uriaș făcut. Cine are curiozitatea să meargă pe la muzeele de tehnică din țara noastră va vedea și unele dintre aceste piese, acum de muzeu, dar revoluționare la vremea respectivă. Este greu de imaginat aici și acum realizarea unui muzeu al tehnicii de calcul, dar un muzeu virtual n-ar fi imposibil, pentru că informația există, fondurile nu sunt imposibil de obținut pentru a avea finanțare efectivă, iar dezvoltatorii se înghesuie pentru că este ceva deosebit de interesant din toate punctele de vedere și încă mai trăiesc acei pionieri inimoși, perseverenți, care au știut să înceapă ceva și să finalizeze, căci atunci șara noastră era al treilea producător în lume de calculatoare după USA și URSS, la o populație de cel puțin 10 ori mai mică decât la fiecare dintre marile puteri.

(06 februarie 2017)

Cristian Pîrvulescu, politologul

Din start trebuie să spun că-l urmăresc pe profesorul Cristian Pîrvulescu de foarte mulți ani și speranțele mele în el se spulberă de la un ciclu electoral pentru că:

- rămâne în afara jocului;

- nu vine să pună umărul;

- îi lasă pe amatori să se implice;

- rămâne numai pe margine;

- stă doar la stadiul de judecăți și de afirmații.

Experiența acumulată în cei 27 de ani de activitate, lucrările scrise și aparițiile sale televizate îl arată pe profesorul Cristian Pîrvulescu ca pe un om care stăpânește meseria, dar care stă doar în sfere teoretice și numai din când în când face reflecții despre situații concrete asemeni studiilor de caz din seminarii de la Universitate. Fiind în fruntea asociației PRO-DEMOCRAȚIA, este în posesia a nenumărate elemente care îi permit o abordare frontală, o implicare efectivă în actul decizional ori la guvern, ori la președinție. Îmi aduc aminte de doi universitar care mai apar și acum pe la televiziuni, care însă au fost jalnici ca miniștri acolo unde aveau menirea de a produce schimbările majore la nivel economic, adică să facă reforme.

Am crezut că fiind guverne politice, profesorul Cristian Pîrvulescu nu dorește să se înhame la căruțe de stânga. Nici când dreapta a fost la putere profesorul a stat pe margine. Credeam că din noiembrie 2015, odată cu venirea guvernului tehnocrat, un portofoliu va fi ocupat de Cristian Pîrvulescu. Dezamăgirea mea a fost totală, pentru că eu vedeam în Cristian Pîrvulescu persoana de notorietate și de echilibru aptă să aducă valoare acolo, chiar dacă stagiile sale la Brussels nu sunt de bifat. N-a fost să fie. L-am văzut și când pe la o televiziune vorbea despre electorii care dacă s-ar suci... Cristian Pîrvulescu confunda politica dâmbovițeană cu onoarea americanilor.
Cristian Pîrvulescu, politologul este de așteptat să treacă din zona teoriei și experimentelor, spre partea aplicativă, adică să devină ministrul adică persoană la butoane, care ia decizii și-și verifică gândirea, prin acțiuni concrete. Cristian Pîrvulescu este la vârsta și la nivelul de experiență care îi permit să ia viața în piept, să verifice că gândirea sa teoretică și experiența acumulată, dacă sunt puse în slujba poporului, acesta va obține exact ceea ce politologul își dorește, adică prograsul.
Oricum, mă aștept ca profesorul Cristian Pîrvulescu să devină o persoană implicată, ministru vreau să spun, căci de pe margine oricine dacă are de zis ceva, zice, dar pe mine mă interesează ca persoana care zice ceva, să și ia decizii și mai ales să se verifice că tot ce scoate pe gură, se verifică în ptactică și nu oricum, ci ca proiecte de succes. Am încredere în profesorul Cristian Pîrvulescu.

(05 februarie 2017)

Manipularea ordinară în Tv

Televiziunile sunt instrumente de manipulare perfectă. TVR a manipulat la greu la Revoluția din 1989 și a mai fost și o manipulare deosebit de eficientă. Am văzut și o manipulare evidentă prin anul 2006 cu un spectacol de la Scala înreryupt cu huiduieli. TVR a arătat că a fost un succes, preluând imagini de la un cu totul alt spectacol.

Ieri 4 februarie, o televiziune de tot râsul anunța că a avut loc o avalanșă. Era un filmuleț cu zăpadă, cu câini de salvare și echipe de salvatori cu niște bețe cu care încercau zăpada. Scria cuvântul arhică, dar datorită zăpezii albem scrisul alb nu se vedea. Știristul zicea că nu s-au înregistrat victime. Filmul era din alt loc, de la o avalanșă de pe un munte de undeva din străinătate.

Ca să fie specaculos, de la accidente se vorbește ceva, dar imaginile groaznice sunt de la cu totul alte accidente. De multe ori nici nu se scrie că sunt imagini de arhivă.

(05 februarie 2017)

Managementul politic și impactul

Despre impact am văzut scris în ultimul moment doar acolo unde s-ar face nu știu ce și pe lângă nenumăratele studii de fezabilitate, inutile dar mâncătoare de bani, se mai fac și studii de impact. Numai că acolo sunt nenecesare, mai ales când este vorba de o investiție cerută de viață. Nu este spital. Nu se justifică niciun studiu de impact dacă la un milion de cetățeni nu e niciun spital. Nu este nicio sală de concert la trei milioane de locuitori. Nu se justifică niciun studiu de impact. Nici pentru stațiile de metrou din Drumul Taberei nu sunt necesare studii de impact cân se știe că trei sferturi de milion de suflete se chinuie să ajungă la muncă zi de zi.

În schimb, în managementul politic, analiza impactului este absolut necesară. Și în cazul OUG 13/31-01-2017 dacă cuiva îi bubuia mintea să facă măcar o schiță de impact ar fi estimat că este o mare aiureală mai ales că chestia cu compensarea nu mergea, căci nu se fac adunări și scăderi între mere și pere. Unii și-au zis că dacă facă măriri (mere), prin compensare introduc grațierea și chestia cu abuzul în serviciu (pere), ceea ce nu merge, căci în clasa a întâia se vorbește că la adunări și scăderi operanzii trebuie să fie omogeni.

Există la circ acrobați prea siguri pe ei, care îmbătați de perfecțiunea la care au ajuns pierd concentrarea și tocmai atunci cad în gol, zdrobindu-se, dacă au lucrat fără plasă. Exact așa s-a întâmplat zilele acestea cu cei care au crezut că au totul la picioarele lor. Studiul sumar de impact, bazat pe reguli simple de management politic le-ar fi arătat că chiar dacă dispun de majoritate confortabilă, poziția este fragilă, ca orice poziție de început. Cine face lucruri nenecesare și schimbă prioritățile, cu siguranță va înregistra rezultate nedorite, mai ales în lipsa unei analize de impact. Ideia de a lucra prin compensare merge dar în cu totul alte condiții. Populația așteaptă cu totul altceva decât grașieri, amnistii și iertări. Oamenii simpli nu fură nici mâncare, nu fac nici abuzuri și cu atât mai mult ei nu sunt violenți. Ei așteaptă schimbarea funcționarilor de la ghișeu față de ei, ei vor școli bune, cu profesori buni. Ei vor spitale bune, cu doctori buni. Ei vor autostrăzi. Ei vor să fie apărați de legi clare. Ei vor ca vinovații să plătească, iar de partea nevinovaților să fie dreptatea. Înseamnă că toate măsurile care duc spre aceste direcții, vor avea impactul pozitiv, celelalte, nu. Chestia cu impactul este simplă ca bună ziua. Oricine cunoaște cât de cât cine este grupul țintă va vedea care este comportamentul grupului țintă.

În logica booleană, componenții grupului ținăt sunt mulțumiți, respectiv, nemulțumiți, o altă stare nefiind luată în considerare. Dacă grupul țintă are 18 milioane de persoane și OUG 13/2017 mul/umșște 500.000 să zicem, înseamnă că 3% sunt mulțumiți și restul de 97% sunt nemulțumiți. La problema cu pensiile, dacă se face mărirea acestora, beneficiază 6 milioane, adică 30% la care se mai adaugă vreo 25% dintre cei care stau pe lângă pensionari, deci vor fi nemulțumiți, dar nu mai mulți de 45%. Nu trebuie nici cibernetică, nici minte prea multă pentru a face calcule și simple și simpliste pentru a vedea care este impactul și pentru a lua decizii care să nu nemulțumească peste 70% din membri oricărui grup țintă. Cam atât.

(05 februarie 2017)

Vin studenții!

Taman că guvernul a dat gratuitate pe tren studenților și aceștia folosesc acest drept exact împotriva celor cărora li l-au dat. Și acest lucru, pentru că guvernut a greșit.  Machedonii au o vorbă: dacă într-o oală de ciorbă pui o lingură de rahat, totul rahat se numește. OUG 13/31-01-2017 lingura de rahat fuse.  Eun știu de înseamnă să apară studenții și mai ales ce efecte are venirea studenților, pentru că știu ce au însemnat studenții în anul 1990.

Studenții sunt:

- o masă omogenă;

- bine organizați;

- motivați;

- orientați spre nou;

- revoluționari;

- instruiți;

- activi;

- disciplinați;

- dinamici;

- definiți;

- direcți;

- progresiști.

În anul 1990, studenții au avut un rol activ, nu numai pentru Piața Universității, ci și pentru universitățile unde ei învățau. Să nu se uite că primul deținut politic de după decembrie 1989 a fost un student care a luptat împotriva guvernului, care împreună cu colegi de-ai lui au intrat în clădirea guvernului și chiar aveau un plan să pună un alt guvern.

Este foarte important ca această uriașă forță să fie cunoscută în detaliu și energiile ei să fie lăsate să se reverse exact așa cum dorește studențimea. Cine are urechi de auzit să audă lozincile studenților și să țină seama de ceea ce scandează aceștia.

În seara aceasta Piața Victoriei va fi exact așa cum îi spune numele, o piață a VICTORIEI pentru că s-au acumulat prea multe contradicții în societatea românească și ele nu mai suportă așteptare. Cine crede într-o soluție îngustă, va pierde. Lumea vrea altceva, decât chestii cosmetizate și de moment. Lumea vrea decizii și nu scuze. Lumea vrea să trăiască mai bine acum și nu peste 5 ani. Lumea vrea corectitudine acum și nu în viitor. Lumea vrea eficiență reală și nu bâlbâieli. Lumea vrea dreptate, dreptate și iar dreptate. Dreptate până la capăt. Până acum nu văd ca cineva să fi înțeles ce vor cei veniți să protesteze. Dacă înțelegea careva, aș fi văzut atitudinea corectă. În afară de a se spune că este dreptul lor să fie în piață și că le respectă acest drept nu am văzut că cineva înțelege. Nici nu este de mirare, căci, dacă cineva sesiza ceva, deja erau întreprinse acțiuni care să nu ducă la amplificarea protestelor. Sunt sigur că toți cei ieșiți în stradă vor cu totul altceva decât au sesizat politicienii și guvernanții. Sunt doar câteva cuvinte magice care dacă ar fi rostite, totul s-ar rezolva. Lumea vrea acele cuvinte, dar cei chemați să le rostească, nu le știu, căci dacă le-ar ști, le-ar rosti. Ele nu se referă la bănuții-pomană, la amnistie, la grațiere sau la abuzul în serviciu. Trebuie văzuți cei din piață, care nu sunt nici beneficiari ai amnistiei, nici beneficiari ai grațierii și nici nu stau cu mâna întinsă la câțiva leuți. Ei vor altceva: egalitate, transparență, decență, dreptate, demnitate, mândrie, eficiență și onoare. Dacă cineva crede că este în stare să le ofere oamenilor din stradă aceste lucruri, să o facă rapid, fără a mai sta pe gânduri. Nicio altă variantă nu va fi de succes, oricâte ordonanțe se abrogă, oricâte guverne se vor schimba și cu oricâte jumătătți de măsură de va opera. Cei din stradă au simțit măsura forței lor și dacă până acum dusul cu zăhărelul a mers, acum caii au scăpat din hățuri și zburdă liberi în câmpie, aproape în sălbăticie. Numai omul providențial are capacitatea să-i stăpânească și camerele de vederi sunt ațintite spre direcția de unde el trebuie să reapară
Studenții au venit și continuă să vină în București. Ei vor contribui la formarea acelei mase critice care are menirea de a transforma cantitatea în calitate în curând.
Venirea studenților la București pentru a se alătura protestatarilor din Piața Victoriei are menirea de a schimba multe aspecte, iar în ceea ce privește masa critică de care am mai vorbit, sunt șanse reale ca această masă critică să fie atinsă în această seară, mai ales că multe televiziuni anunță o participare record în Piață.

(04 februarie 2017)

4 februarie 2017

Există nenumărate portaluri care arată:
- care sunt celebritățile născute într-o zi de 04 februarie;
- ce evenimente s-au desfășurat într-o zi de 4 februarie.
Despre noi, oamenii de rând nu există portaluri, nu există emisiuni, nu există articole de ziar, deși ceea ce facem noi, în anonimatul nostru sunt cam exact aceleși lucruri, normale, banale și ieftine pe care le fac și cei ce se cred celebrități, fără să fie.
Ei dansează, dansăm și noi, cei anonimi.
Ei taie tortul, îl tăiem și noi, cei anonimi.
Ei se bucură, ne bucurăm și noi, cei anonimi.
Ei primesc daruri, primim  și noi, cei anonimi.
Ei cântă, cântăm și noi, cei anonimi.
Ei primesc felicitări, primim și noi, cei anonimi.
Singura diferență este că despre ei se scrie și se vorbește, deși se bălăcesc în banal și în ieftinătate. Mare pagubă-n ciuperci. Oricine își dorește momentele sale de intimitate. Să nu creadă nimeni că paparazzi ajung din întâmplare colo și colo să surprindă scene fabricate. Nu, ei sunt pur și simplu, chemați.

(04 februarie 2017)

Grupul țină și revin

Eu aș porni de la lucruri foarte simple și anume:

- cel ce vrea voturi;

- cei care dau voturile.

Cei care votează, eu îi numesc grup țintă și se caracterizează prin niveluri diferite de:

- vârstă;

- cultură;

- opțiuni;

- experiență;

- credință;

- dorințe;

- acceptare;

- evaluare;

- măsurare;

- participare;

- ierarhizare.

Cel care vrea voturi, dacă știe cum să abordeze problema și mai ales dacă își ascultă consilierii va avea o imagine asupra grupului țintă care merge la vot, care votează și care bagă buletinul în urnă. El se va adapta la cerințele persoanelor din grupul țintă și va construi mesaje care să fie:

- înțelese;

- acceptate;

- urmate;

- determinante;

- propagate;

- comparate;

- crezute.

În caz contrar, în mintea celui ce vrea voturi este creat un grup virtual, așa cum și-l imaginează el și toate acțiunile sunt planificate pentru grupul virtual, dar sunt prezentate grupului real.

Sunt deja două mulțimi, mulțimea persoanelor reale, mulțimea persoanelor virtuale și există următoarele posibilități:

- cele două mulțimi sunt disjuncte;

- intersecția lor este nevidă;

- mulțimea virtuală o include pe cea reală;

- mulțimea reală o include pe cea virtuală.

Cel mai rău este cazul în care intersecția dintre cele două mulțimi este mulțimea vidă, lucru care arată că doritorul de voturi este rupt de realitate. Grupul țină real este esențial să fie cunoscut de către cel ce vrea voturi și acesta trebuie să găsească limbajul de comunicare adecvat. Altfel, va zice că l-a învins sistemul, deși el s-a învins singur, căci s-a adresat în exclusivitate, grupului țintă virtual.

(04 februarie 2017)

Avocatul și profesorul Gheorghe PIPEREA

Trebuie să recunosc că până în vară când i-a refuzat pe liberlali, n-am știut nimic de avocatul  Gheorghe PIPEREA. Din vară am urmărit mai atent aparițiile acestuia și le caracterizez ca fiind:
- argumentate;
- echilibrate;
- solide;
- decente;
- politicoase;
- concrete;
- aplicate;
- detaliate;
- clare;
- în cunoștință de cauză;
- la obiect.

Am înțeles de ce Gheorghe PIPEREA nu a vrut să se amestece în lumea politică. El vine dintr-o altă zonă și lui îi trebuie acea libertate care slujește caracterele puternice, persoanelor foarte bine pregătite profesional și care exercită o meserie la cote dintre cele mai înalte. Avocatul și profesorul de drept comercial Gheorghe PIPEREA, prin aparițiile sale în emisiuni tv ridică foarte sus ștacheta abordărilor, eclipsându-și partenerii de platou. În serile acestea foarte fierbinți, profesorul PIPEREA prin tot ceea ce a spus a dovedit că trebuie ascultat chiar și de persoane îmbibate de lozinci.

Admirație totală, maestre, Gheorghe PIPEREA!

(03 februarie 2017)

Masa critică

Am văzut la o înmormântare un fiu care-și jelea tatăl mort și se dădea cu capul de marginea sicriului spunându-și toate păsurile și regretând amarnic tot ce făcuse. Și făcuse acel fiu, care era un bărbat de vreo treizeci de ani, cât un munte, care nu muncise la viața lui nicio oră. Defunctului îi plesnise inima tocmai când s-a dus să-și vadă fiul încătușat pentru o încăierare într-un club, fiu care era beat clei și bătut, dar și el bătuse la rându-i. Degeaba regreta malacul, căci mortul de la groapă nu se mai întoarce.

Pe listele de alegători au fost înscriși 18.881.604 persoane. Dacă în 11 decembrie 2016 se prezentau la vot în jur de  17.500.000 și cel puțin 17.000.000 de buletine erau anulate, cu siguranță că avea loc acea restartare de cate vorbește prezidentul IOHANNIS, căci reformarea clasei politice din interior este numai o iluzie, gustul ciolanului și atracția spre câștiguri pentru muncă de noncalitate sunt la niveluri nemaiîntâlnite ca să se producă vreo restartare în partide.

Acum mai există șansa unei restartări, dar aceasta presupune atingerea unei mase critice, cu peste 17.000.000 de cetățeni onești, pașinici și tăcuți în stradă, fără ca politicieni să încerce să confiște puritatea mesajelor lor. Clasa politică se va autodizolva de la sine, se va trece la crearea de noi lideri, de obținerea de noi mesaje și numai în acest fel se va produce restartarea de jos în sus, căci nimeni niciodată nu va mai îndrăzni să facă altceva în afara cinstei, onoarei și mândriei de a aparține acestui popor măreț care este poporul român, unicul popor român, biruitor în istorie prin vitejia și atitudinea lui curajoasă, rațională și orientată spre progresul real al nostru al tuturor.

(03 februarie 2017)

In interviu catastrofal

Rar mi-a fost dat să văd un reporter care are un invitat și face un interviu, dar care vorbește el și numai el. Adică, în loc să ascult ce zice George MIHĂIȚĂ despre rolul lui Cocoșilă de la teatrul Act, o auzeam pe reporterița Marina și nu mai știu cum, căci așa i se adresa actorul. Vorbea, vorbea și nu se mai oprea insa. Făcea o demonstrație de cultură, care nu mă interesa. Aveam în față un mare actor și ce ar fi spus acesta aș fi vrut să aud. Despre bucătăria rolului doream noutăți. Am explicația de ce lumea nu consideră util să vizioneze tvr3. Pentru că toți reporterii vorbesc cu mult mai mult decât invitații. Așa s-a petrecut și în cazul maestrului George MIHĂIȚĂ care spunea ceva printre picături despre rolul lui Cocoșilă. Era bruiat de o avalanșă de considerații contraproductive ale amfitrioanei, ale cărei intervenții erau enervante, lungi, obositoare și neavenite.
Ori acea Marina și nu mai știu cum, nu se mai oprea din tot felul de paranteze și considerații. De aceea am închis televizorul și am considerat că probabil voi merge să văd piesa dacă locația unde se joacă are loc de parcare. Altfel, nu.

(04 februarie 2017)

Țările lagărului socialist

După terminarea celui de al II-lea război mondial, s-a format lagărul socialist, care a inclus următoarele țări:

URSS

Polonia

România

Bulgaria

Ungaria

Chehoslovacia

RD Gremană

Albania.

Mai târziu s-a alătura Cuba, dar într-un alt context.

Lagărul socialist includea:

- țări prietene;

- țări unde comuniștii erau la putere;

- țări cu aceeași doctrină;

- coordonarea planurilor cincinale;

- întrajutorarea reciprocă;

- alianța militară;

- rubla convertibilă.

Îmi aduc aminte cum toți secretarii partidelor comuniste participau la congresele PCUS.

Îmi aduc aminte cum toți secretarii generali mergeau alături de NS Hrusciov la New York la ONU cu același vapor Baltika.

Îmi aduc aminte cum dacă ploua la Moskova, în toate celelalte capitale oamenii își deschideau umbrelele.

Se dorea ca toată lumea să învete în școală limba rusă, ceea ce s-a și întâmplat, numai că de vorbit lumea n-o vorbea.

Îmi aduc aminte cum în 1956 și în 1968 armatele prietene au intervenit pentru a salva comunismul, prima dată de revoluția din Ungaria și mai apoi de primăvara de la Praga.

Îmi aduc aminte de un economist Valev care vorbea de complexe și noi ne transformam în agricultori și se distrugea industria noastră. Suntem în anul 2017, și.

Îmi aduc aminte că un doctrinar comunist a zis că dacă țările lor, comunismul nu va aduce prosperitate reală, așa cum a venit ca mod de producție artificial, tot așa va dispărea, ca vântul și ca gândul. Chiar Stalin a încercat să facă multe pentru adâncirea prieteniei dintre țările socialiste și după el și ceilalți și-au dorit același lucru. Numai că propsperitatea nu s-a arătat, pentru că una este ce este scris pe hârtie ca principii și alta este ce se întâmplă în realitate, adică menținerea diferențelor și chiar adâncirea decalajelor dintre țările membre ale lagărului socialist.

Pentru unii absurzi și pesimiști, se zice că istoria se repetă. Aceeași scenă, cu alți actori. Aceiași actori în alt decor. Sunt numai jocuri de cuvinte. E un câștig să văd Europa cu cartea de identitate și să nu mai stau pe la cozi la ambasade, așa cum făceam până în 2007.

Nu fac nici analize, nu pun nimic în paralel, căci oricum istoria nu se repetă din moment ce timpul nu am cum să-l dau înapoi, oricât aș vrea eu.

(03 februarie 2017)

Chestia cu ursul

Există un proverb: azi joacă ursul la mine, mâine joacă la tine. Înseamnă altfel spus, că nu este bine să te bucuri de răul altuia. Am văzut nenumărați jurnaliști careși frecau mâinile de bucurie, când tovarăși de breaslă de-ai lor erau în necaz. Viața, cât este ea de complicată, i-a adus și pe ei în aceeași situație. Se uită după ajutor și exact de la cei cu care erau în gașcă, la ananghie le-au întors spatele. Exact cei în care ei au dat, acum le sar în ajutor, dar nu uită să le reproșeze tarele trecutului lor. Eu am o vorbă: niciodată o slugă n-are cum să se comporte ca un boier. Și mai am o vorbă: stăpânul când nu mai are nevoie de slugă, o îndepărtează cu un șut puternic, însoțită de disprețul său. 

Se știe că stăpânii nu-și respectă niciodată slugile, mai ales atunci când la ușa lor este mare înghesuială, căci pupăturile părților celor moi este meserie mult mai ușoară decât prostituția pe centură. Slugile o consideră loialitate, noblețe și chiar datorie de onoare. Stăpânii nu-i consideră altceva decât niște vidanjori utili exact pentru a face curățenie, căci dejecțiile nu se îndepărtează cu mijloace mecanice, cu mături sau cu lopeți.

Este vorba, toată lumea știe despre ce. Numărul 38 spune totul.

(03 februarie 2017)

Dantura lui A.L.

C. L. apare excesiv de des la televizor. Nici nu știu ce zice, dar zice. Nu înțeleg nimic, pentru că în loc să ascult ce zice, eu îi analizez dantura absolut nelucrată. La banii lui, ar fi trebuit să aibă o dantură dacă nu de vedetă de film american, cel puțin una curățată cu atenție de un stomatolog foarte bun. Eu am niște chestii care mă distrag, precum:

- mâneca descusută sub braș a Patriciei Kaas la concertul de la București plătit de o rețea de mobile;

- un student care scrie cu stânga și stă în primul rând când eu predau cursul, fără a citi de pe foi;

- persoanele care mestecă gumă când eu vorbesc liber;
- ciorapii cârpiți la balerini;
- nasturele rupt de la sacoul unui orator plin de el;

- musca de pe fruntea unui invitat la un show tv.

Respectivii chiar dacă sunt superbi, chiar dacă spun lucruri nemaipomenite, pe mine m-au pierdut. Au ei un nu știu ce, care mă fac să mă concentrez pe altceva și ei chiar dacă spun lucruri geniale, nu-i mai urmăresc pentru că nu am capacitatea să mai fac și acest lucru din moment ce întreaga mea atenție este concentrată pe un detaliu absolut nesemnificativ. Acum este dantura lui A. L. personaj deloc sărac în condițiile în care stomatologia are progrese excepționale și nici durerile nu mai sunt cele de acum 30 de ani. Am mai văzut un domn care tot așa are o problemă cu partea dreaptă de sus a danturii, dar cred că este în lucru. Nici dantura lui Ion Iliescu nu era fără cusur, tocmai pentru că era perfectă, inuman de perfectă.

În opinia mea, dantura îl definește pe fiecare dintre noi 100%. Unul cu bani și fără dinți în gură este un fricos. Unul cu bani și cu o dantură naturală și îngrijită este omul care știe ce vrea de la el și va cere și altora lucruri importante. Unul fără bani dar cu dantură ca lumea este sănătos și de aici începe orice dialog. Omul fără dantură bună, va ține mâna la gură când vorbește, arătând și o notă de falsitate. Omul cu bani și cu dantură neîngrijită și pe care și-o mai și expune, arată cât de mult îi disprețuiește pe cei din jur.

(03 februarie 2017)

Nu, nu, nu și iarăși nu!

De câteva zile văd cum se exersează arta de a spune nu. Nici nu mă miram, pentru că din:

- nu e momentul;

- nu este oportun;

- nu este bine;

- nu este încă timpul;

- nu ne trebuie;

- nu ne învață nimeni;

- nu primim sfaturi;

- nu intrați;

- nu rupeți;

- nu călcați;

- nu atingeți;

- nu vreau;

- nu depinde de mine;

- nu se aprobă;

- nu se, nu se și iar, nu se...

Îmi aduc aminte că pe vremuri, Nicolae Ceaușescu a auzit de la un ministru de-al lui ă cascadă de propoziții care începeau cu nu. Atunci, viitorul odios, în acele vremuri, conducătorul adulat, s-a înfuriat și ar fi zis că și un bebeluș la orice i se zice răspunde tot cu nu, fără însă a primi salariul de ministru și nici accesul la magazinele speciale ale nomenclaturii.

Azi, decidenții care au salarii de-a dreptul astronomice, care însă au probleme de rezolvat, fie le:

- tergiversează;

- abandonează;

- pasează;

- ignoră;

- distrug;

- soluționează prost;

- distorsionează.

Oricum, în zilele din săptămâna aceasta ceea ce am auzit au fost prea multe fraze care încep cu nu, ceea ce explică de ce nu:

- avem autostrăzi;

- există spitale ca lumea;

- au școlile avize ISU;

- sunt locuri în pușcării;

- se recuperează 100% prejudiciile;

- se progresează;

- știe lumea carte;

- sunt oamenii fericiți.

Eu niciodată nu am acceptat să vină cineva să-mi zică despre soluția mea la o problemă că este proastă, dacă nu are o soluție mai bună ca a mea. În acest fel am reuțit să-mi îndepărtez toți chibiții care vorbesc și ei să se afle în treabă. Când cineva vrea să vorbească despre ceva, trebuie să spună cine este, pe cine reprezintă și mai ales, care sunt realizările lui pe acea problemă. Altfel, să-și caute calea. Nu, nu, nu și iarăși nu! Acesta este refrenul care este auzit de la mai toți oficialii. Pe mine nu mă interesează de ce nu merg lucrurile bine sau ceea ce nu s-a făcut. Toți primesc salarii pentru a face lucrurile bine sau foarte bine, nu pentru altceva.

(03 februarie 2017)

Decapitările în Revoluția Franceză

Am citit câte ceva despre istoria Franței și am fost surprins să văd că Revoluția Franceză care s-a încheiat în toamna anului 1789, s-a caracterizat prin decapitări.

Guvernatorul Bastiliei  de Launay, a fost decapitat pe 14 iulie  1789.

Regele Ludovic al XVI-lea, a fost decapitat pe 21 ianuarie 1793.
Fiica, ginerele și nepoții regelui au fost ghilotinati pe 21 ianuarie 1793.
Regina Maria Antonia Iosefa Iohanna de Habsburg-Lorena,  a fost decapitată în anul 1793.

Maximilien François Marie Isidore de Robespierre, a fost decapitat pe 28 iulie 1794.
Antoine Laurent de Lavoisier a fost decapitat la data de 8 mai 1794.
Georges Jacques Danton,  a fost decapitat la data de 5 aprilie 1794.
Charles Armand Tuffin  a fost decapitat pe 30 ianuarie 1793.
Marchizul de la Rouerie   a fost decapitat pe 30 ianuarie 1793.
Charlotte Corday, asasina lui Jean-Paul Marat a fost ghilotinată în 1793.
Numărul celor decapitați la Revoluția Franceză este cu mult mai mare, căci au avut loc nenumărate abuzuri, iar istoria a trecut la și altele acele tragedii, născute numai și numai din setea de sânge și de distracție a unor conducători cărora puterea le luase mințile.
Decapitările în Revoluția Franceză sunt descrise în multe cărți de istorie fie care se întind me multe volume, fie că sunt ceva mai scurte și mai literare.ste ciclul romanelor Regii blestemati de Maurice Druon, deși se referă la o altă perioadă, arată tentative nereușite de restartare.

Unii scriitori sau istorici cred că așa procedând, s-a atins obiectivul cu care acea revoluție a început, ceea mi se pare cam exagerat, din moment ce dansul pe ruinele unei cazarme-pușcărie a fost numai unul dintre momente, nu cel care a definit mersul și esența Revoluției Franceze. Despre multe revoluții s-a zis ba că au început într-un fel și s-au încheiat altfel, ba că au fost deturnate, ba că au fost șterpelite. Cert este că revoluția aceasta și-a devorat proprii copii și așa merge și vorba.
Pe străzile Bucureștiului în iarna anului 1989 se striga: moarte intelectualilor, tot așa cum Caffinhals a spus în 1794 răspicat:Revoluția nu are nevoie de învățați!  Trecuseră numai 200 de ani, dar viziunea era aceeași.

(03 februarie 2017)

Fișiere

Viața noastră este formată din fișiere, din nimic altceva. Totul este un fișier. Nu este nimic care să nu fie fișier. Îngrozitor, dar așa este. Să mă explic:

- se consideră o mulțime a simbolurilor;

- mulțimea de simboluri formează un alfabet;

- șiterele sunt un caz particular de simboluri;

- cifrele sunt al caz particular de simboluri;

- cuvintele sunt secvențe de simboluri;

- un cucânt este caracterizat prin lungime și semnificație;

- cuvântul este pus în corespondență cu ceva din viața reală;

- o mulțime de cuvinte formează un vocabular;

- un text este format din cuvinte dintr-un vocabular;

- textul descrie o realitate percepută sau imaginată de o persoană;

- textele sunt utilizate pentru a comunica între ființe.

Alfabetul latin este format din 27 litere mici și 27 litere mari.

Limba română este formată din cuvinte care formează un vocabular.

Fiecare cuvânt e pus în corespondență cu elemente din realitatea percepută, construită sau raționamente ale minții omului.

Cu cuvinte se construiesc texte rspectând gramatica.

Noi comunicăm construind texte folosind cuvinte din limba română.

Ikebana este un limbaj al vechilor japonezi.

Dacă se presupun creioane, guma, tocul, penarul, cărți și caiete ca fiind simbolurile unui alfabet, cu ele se construiesc cuvinte și cu acestea se construiesc texte.

Textele alcătuiesc un fisier.

Cartea este un fișier.

Un teanc de poze formează un fișier.

Cărămizile unui zid formează un fișier.

Prăjiturile de pe un platou formează un fișier.

Mașinile dintr-o parcare formează un fișier.

Oamenii care stau la coadă să plătească impozite formează un fișier.

Un catalog al clasei cu notele elevilor formează un fișier.

CD-urile dintr-un suport formează un fișier.

Cântecele de pe un CD formează un fișier.

Clădirile de pe o stradă formează un fișier.

Componentele sistemului osos al omului formează un fișier.

Ca să formeze un fișier, elementele unei colectivități trebuie să fie cât de cât omogene.

Un element din fișier se numește articol sau înregistrare.

Firele de păr din cap formează articolele unui fișier.

Părțile din care este alcătuit corpul uman sunt elementele unui fișier numit corp-uman.

Sper să fi fost convingător că totul este fișier. Minciunile formează un fișier.

Legile formează un fișier.

Bancurile se stochează într-un fișier.

Fișierele sunt asemenea ca aerul. Sunt peste tot și nu scăpăm de ele orice-ar fi. Cele 52 de cărți de șeptică sunt un fișier, cărțile dintr-o bibliotecă formează un fișier. Până și ceea ce mâncăm se consideră fișiere. Feliile de pâine sunt articole ale unui fișier. Fișierele ne-au invadat. Acum reprezentările digitale ale pozelor, filmelor, discurilor de muzică, deja fac generalizarea reprezentării oricărei realități în format digital. Tomografiile computerizate sunt stocate în fișiere. Fișele cu rezultate ale analizelor se stochează în fișiere.
Despre baze de date, altădată...

(02 februarie 2017)

Mircea DIACONU

Cineva spunea azi în metrou că Mircea DIACONU este candidatul său la președinția șării. Nu l-am luat în considerare pe ins, deși părea destul de spălat și ținea și niște ochelari pe nas, un pic cam ciudați ca formă. Când am văzut discursul lui la Parlamentul European mi-am dat seama că președintele Ronald REAGAN tot actor a fost și el, Mircea DIACONU fiind cu mult mai mare artist, zic eu. Discursul lui Mircea DIACONU a fost:

- concentrat;

- expresiv;

- nuanțat;

- ferm;

- direct;

- simplu;

- concret;

- adevărat;

- apăsat.
A spus ceva memorabil:
Lăsaţi România să-şi găsească calea, singură!
N-am mai auzit ceva măreț de la Kogălniceanu când anunța pe 9 Mai 1877:
Suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare.

El are un mandat acolo la parlament tână în 2018, dar la întoarcere, cu inițiativele de acolo, cu o imagine foarte bine conturată, unii îi vor construi poziția de om din afara sistemului, acel independent atât de căutat în toată lumea, neînregimentat cumva.

Stau și mă întreb de ce personajul Iordache Brînzovenescu din piesa O scrisoare pierdută de la Bulandra, pusă în scenă de Liviu CIULEI în 1972? Răspunsul este unul singur: rolul este interpretat de Mircea DIACONU, care a știut să facă dintr-un rol scurt, un personaj uriaș. Se confirmă că Mircea DIACONU este mare pe scenă, este mare și la repetiții, dar este mare și ca om politic independent.

Bravo, Mircea DIACONU! Te aștept.

 (02 februarie 2017)

Erele informaticii economice

Informatica economică a traversat asemenea schimbări ca profunzime încât fără a greși, perioadele despre care voi scrie se numesc ere.

Era cartelei perforate corespunde dezvoltării de aplicații informatice în care au fost implicate mașini electromecanice precum tabulatoarele, calculatoarele electronice, unde gradul de complexitate a prelucrărilor era considerat  la acea vreme deosebit de complex, iar azi cel mai complex sistem informatic de atunci este considerat un ERP primitiv, neperformant și cu inerție. Cartelelerealizarea transpunerii de date în ele, verificarea și apoi citirea fie mecanică, fie optică cu oarece riscuri.

Era benzii perforate a apărut în condițiile în care volumele de date nu au fost covârșitoare, ci programele de prelucrare meritau să fie stocate pe benzi de hârtie. datele, în volume reduse, stocate și ele tot pe benzi de hârtie cu orificii unde erau codificate datele, dar și cu orificii de antrenare, făceau deliciul operatorilor care trebuiau să știe să fie ordonați pentru a nu încurca cutiuțele cu mici suluri de benzi perforate, care uneori nu depășeau 5 metri lungime, dar multe erau mult mai scurte ca lungime.

Era benzilor magnetice a reprezentat un salt pentru că pe o lungime de multe zeci de metri se stocau date în volum cu mult mai mare, iar riscul de a rata citirea a două sau cinci cutii cu cartele din cauza că una dintre cartele a fost agățată și distrusă nefiind citită și deci întreaga rulare compromisă, deci acel risc era deja eliminat.

Era unităților de disc, deși foarte greu de transportat, au reprezentat un mare câștig pe zona de capacitate și fiabilitate, dar nu oricine își permitea să stocheze datele pe un disc extern și mai ales nu orice centru de calcul avea bani să facă achiziții așa de costisitoare. De cele mai multe ori discurile externe erau folosite în sala calculatorului numai pentru stocări intermediare și atât.

Dischetele de 1,44Mb sunt încă foarte cunoscute și nu dezvolt aici problema.

Compact disc-urile de 700Mb sunt atât de ieftine, rezistente, obișnuite încât rar mai se găsește careva care să nu aibă acasă un CD sau să nu se fi jucat cu un CD sau să nu aibă niște poze stocat pe un CD.

Discurile externe portabile care se găsesc acum pe piață și au ajuns și la 2 sau 4Tb cu prețuri accesibile deja sunt banale.

Stik-urile de memorie care sar de 128Gb în mod curent împresionează prin dimensiunile lor minuscule și prin vitezele cu care se fac transferurile. Acum cine nu are un memory stik de cel puțin 16Gb nu există, exact cum era pe vremuri cu cei care nu existau dacă nu figurau în cartea Pagini Galbene.

Sunt ere pentru că au avut arii foarte largi de răspândire și au marcat dezvoltarea omenirii.

(02 februarie 2017)

Externalizarea, ce?

Externalizarea ar trebui să ducă la scăderea costurilor, ceea ce nu se întâmplă. La noi, externalizarea este o chestie de intermediere și duce decât la creșterea costurilor. În mod normal dacă un salariat e angajat, dar el lucrează numai 4 ore pe zi prin specificul muncii sale, prin externalizare ar trebui să scadă costurile cu cel puțin 25%. In loc de așa ceva, se înregistrează, din contră, creșteri cu 30-40%. Externalizarea nu se face pentru lucruri complicate, ci se face pentru lucruri simple și apare mai mult ca operație de intermediere. În loc să se facă curățenie cu personal propriu cu X lei pe lună, se face externalizarea plătind 1,5* X lei sau chiar dublu. Pentru verificare să se vadă firmele de intermediere care se ocupă de cumpărat bilete de avion sau de cazări în organizațiile de stat. Eu am văzut că am plătit Y USD ca ins privat, iar cei care veneau prin firmă au plătit 2,8 * Y USD...

Deși managementul de proiect ar trebui să scadă costurile, la noi le crește, deși externalizarea ar trebui să genereze economii, la noi apar creșteri de costuri. Într-un cuvânt, pe plaiul cel mioritic, acestea două, sunt pe dos ca efecte.
Externalizarea în loc să ducă la economii, aduce cheltuieli suplimentare, căci nu este bazată pe factori economici concreți, ci este un business de intermediere pură, cu avantaje pentru două părți din care una nu este organizația care chipurile beneficiază de externalizare.

Nu se bagă nimeni la un profit net de 5%, ci numai de la 80% în sus, pentru că regulile de licitații sunt laxe și făcute exact pentru cei ce știu ceea ce înseamnă parandărătul și cum funcționează acesta.

(01 februarie 2017)

O nouă specie literară

Mi-am adus aminte de secvența de film în care Gheorghe DINICĂ zice că mâna întinsă care nu are o poveste, nu primește pomană. Am deschis un ziar JURNAL ARĂDEAN din 31 ianuarie 2017 (nr. 7755) și am văzut la pagina 11 acolo unde sunt anunțuri cu comemorări că sunt texte în versuri. Nu am citit pur și simplu acele texte, ci le-am citit și ca individ care a mai citit și mai citește poezie. Consider că chiar dacă au un circuit restrâns și dacă au o anumită încărcătură emoțională, autorii ar trebui să fie extrem de atenți cu ceea ce scriu. Eu vreau să le transmit că pe când eram copil, la cimitirul din Găvana-Pitești, de peste linia ferată era chiar la gardul de la marginea drumului o cruce pe care era scris:

Călătorule, oprește-ți pasul

Și privește-acest mormânt,

Că ceea ce sunt eu aztăzi,

Vei fi și tu în curând.

Vreau să spun că eram copil și acele versuri m-au marcat, pentru că de multe ori m-am gândit la acel epitaf, care n-aș zice că m-a influențat, dar nici vesel nu m-a făcut să fiu tot restul vieții. Așa sunt unii, nu gândesc prea departe și cred că spusele lor rămân fără ecou și chiar îi fac să creadă că au avut o datorie de care s-au achitat scriind niște stihuri. Sunt mulți oameni care știu să sufere decent, în tăcere, dar cu maximă profunzime.

(01 februarie 2017)

Demonstrația de ieri din Capitală

Ieri în Capitală, a avut loc o demonstrație de mare amploare în Capitală. Consider că aceasta a avut două componente:

- componenta pașinic, a oamenilor care ies în stradă pentru a protesta împotriva stagnării, lipsei de progres a acestei țări, toate neajunsurile fiind create de o vină generală, care cred că are corespondent în proverbul dă, Doamne, românului mintea cea de pe urmă; mă refer la faptul că românii aveau USR ca stindard de reformare și dacă mergeau la vot și-l propulasau pe acesta ca majoritar, cu siguranță multe s-ar fi rezolvat; aici mai este și ceva la USR că unii au avut grijă să-l catalogheze ca soroșist, dar nici ei nu au avut puterea să facă delimitările necesare și precise; dacă dreapta avea 70% în parlament, lucrurile altfel ar fi stat, dar nu sunt sigur că stagnarea n-ar fi continuat, căci neimplicarea, încetineala, bătututl apei în piuă sunt caracteristici ale noastre, ale tuturor; să nu uităm că mulți dintre noi spun ce nu este bine cum se face, dar și mai puțini vin cu alte soluții, iar cei ce se implică sunt de-a dreptul insignifianți ca pondere;

- componenta violentă, a unor tineri vânjoși, asociați galeriilor de fotbal, destul de compacți, un fel de mineri care vin exact la momentul potrivit, se manifestă, lasă obolul de sacrificați pe mâna poliției, dar își ating scopul, exact așa cum au făcut și în 2012; aceștia trebuie observați și analizați cu mare atenție pentru că ei sunt cheia transformărilor la nivel structural în sistemul social; istoria arată că cei ce sunt numiți acum ultrași au un anumit obiectiv și nu trebuie căutate nici cauze și nici efecte, ci trebuie căutat ceea ce lipsește, ceea ce trebuie modificat, iar prezența lor printre demonstranți are rolul de a evidenția minusuri, de a evidenția o lipsă a ceva; cine vrea să vadă funcționalități, să evidențieze fie ce funcționalitate a lipsit, adică ce disfuncționalități sunt în societate; rolul lor este să evidențieze disfuncționalități și pe principiul funcția crează organul, să impună efectuarea de corecții.

Toată lumea s-a întrebat unde este Liviu DRAGNEA, căci ieri nu a fost prezent. Dacă aceiași consilieri de campanie electorală care l-au dus atât de sus la nivelul votului continuă să-l sfătuiască, deja trebuie să ne imaginăm o tablă de șah, cu piese și cu mutări, făcute de cineva, adică de doi jucători. Mă întreb dacă alfabetul se parcurge și invers, adică Y, M și B, acestea fiind numele unor localități cu rezonanță istorică, prima fiind nefastă pentru noi: Yalta.
Mă bucur că sunt în Capitală și în țară oameni care nu mai suportă hoția, minciuna, stagnarea, inactivitatea, neimplicarea, suficiența, arivismul și lipsa de viziune. Mă bucur că civismul este acum la mare preț. Am îndoieli privind tentativele de confiscare a acestor mișcări de partide care sunt formate și  din ceva oameni mincinoși, hoți, corupți, ariviști, neimplicați, fără cariere, partide care n-au reușit să se reformeze, tocmai din cauza cașcavalului care este prea gustor când au ajuns destul de sus,  la frâiele puterii. Acolo este și butoiul cu miere, unde au căzut destul de mulți prea-lacomi, căci 30.000 de ha de pădure nu sunt o mică parcelă la margine de sat.

Este necesar să se separe exact lucrurile, așa fel încât ceva curat, sincer, izvorât din conștiință de înalt nivel să nu fie nici transformat și nici acaparat exat de cei care-și doresc perpetuarea unui sistem cibernetic în care funcția de reglare a murit.

(02 februarie 2017)

Stocarea informației ți înțelegerea istoriei IT&C

Se spun foarte multe despre istorie, dar generațiile care vin nu prea sunt interesate de ceea ce a fost cândva, pentru că ele vor să trăiască intens prezentul lor. Trecutul este trecut și cel mult este dat uitării dacă nu cumva este trecut în cărți de istorie sau dacă nu sunt găzduite de muzee anumite obiecte pe care cei de demult le foloseau pentru a le fi și lor un pic mai bine.

Dintotdeauna stocarea informației a fost o problemă. În era calculatoarelor, stocarea informației s-a făcut pe:

- cartele perforate;

- bandă de hârtie;

- bandă magnetică;

- unități de discuri;

- dischete;

- CD-uri;

- HDD-uri externe;

- stick-uri.

Dintotdeauna s-a vorbit de capacitatea de stocare, măsurată ca număr de caractere, la un moment dat, număr de înregistrări, Kb, Mb, Gb și acum este la ordinea zilei Tb.

Pentru a avea o bună înțelegere a evoluției trebuie menționat că epoca pentru cartela perforată a fost undeva prin 1960, iar despre Tb se vorbește curent și accesibil ca preț la nivelul anului 2015. Se impune efectuarea comparabilității pentru a vedea ce înseamnă acest lucru.

Dacă se consideră o populație de 20.000.000 locuitori și se dorește efectuarea recensământului, fiind necesare pentru o persoană descrierea pe 400 de caractere, înseamnă că pentru întreaga populație trebuie memorate 8.000.000.000 caractere, adică opt miliarde de caractere, scris în cuvinte.

Pe o cartelă perforată încăpeau 80 de caractere. 

Pentru 20.000.000 locuitori trebuie 80.000.000 cartele perforate.

Cartelele perforate erau stocate în cutii, în care încăpeau 2.000 de astfel de cartele.

Dacă sunt puse în cutii, trebuie 40.000 cutii de cartele. Eu am văzut în 1977 când se perforau cartele la Directția Centrală de Statistică din Splaiul Unirii, existau camere îngtregi cu cutii de cartele, dar mai erau nenumărate cutii și în țară la DJS-uri.

Trecerea la suporți magnetici unde deja se lucrează cu Kb și un bait corespunde unei reprezentări de caractere ASCII.

1Kb este format din 1024 de vaiți.

Cele 8.000.000.000 de caractere pentru descrierea populației de 20 de milioane de locuitori, necesită un necesar de memorie NMKb exprimat în Kb dat de realția:

NMKb = [LCH/ 1024] +alfa unde alfa=1 dacă restul este nenul și alfa=0  în caz contrar.

Pentru cazul concret, NMKb = 7.812.500 Kb

Un Mb are la rândul său 1024Kb.

Necesarul de memorie exprimat in Mb, NMMb este dat de relația:

NMMb = [NMKB/ 1024] +alfa unde alfa=1 dacă restul este nenul și alfa=0  în caz contrar.

Pentru cazul concret, NMMb = 7.630 Mb.

Până pe la începutul anului 2000 se foloseau dischete de 1,44 Mb. Pentru a stoca datele recensământului pe dischete erau necesare un număr de dischete dat de relația:

NDSK =  [NMMB/ 1,44] +alfa unde alfa=1 dacă restul este nenul și alfa=0  în caz contrar.

Pentru a stoca pe dischete datele recensământului era nevoie de NDSC= 5.299 dischete, nici ele nefiind prea lesne de manipulat din cauza numarului și mai ales a ușurinței de a le încurca.
Câțiva ani mai târziu au venit pe piață CD-urile acronim de la Compact Disk, cele mai multe dintre ele având capacitate de 700Mb. Numărul de CD-uri necesare NCDN, pentru a stoca date a căror lungime este specificată în Mb, NMMB, dacă un CD are capacitatea CCD exprimată în Mb este dată de relația:

NCDN =  [NMMB/ CCD] +alfa unde alfa=1 dacă restul este nenul și alfa=0  în caz contrar.
Pentru stocarea datelor referitoare la recensământul celor 20 de milioane de oameni, date ce necesită NMMb = 7.630 Mb, sunt necesare  NCDN =  [7.630/ 700] +alfa = 11 CD-uri, ceea ce este destul de civilizat, pentru că ele se păstrează ușor într-o cutiuță mititică.
Revoluția a început cu apariția stick-urilor de memorie, MS - memory stick, iar azi, cine nu are un stick de 32Gb este deja o perosnă umilă. Cine nu are un calculator cu cel puțin 256Gb pe HDD nu are cum să zâmbească luminos spre public. Eu am un laptop cu un HDD de 1 Tb și deja îmi râd în nas destul de mulți.
Pornind de la ideia că 1 Gb are 1024Mb, lungimea zonei de memorie NMGb exprimată în Gb  necesară pentru a stoca date exprimate în Mb este dată de relația:
NMGb = [NMMB/ 1024] +alfa unde alfa=1 dacă restul este nenul și alfa=0  în caz contrar.
Pentru exemplul dat cu populația:
NMMb = [7.630 / 1024] +alfa = 8Gb
Un Memory Stik de 32Gb ușor, mic de pus breloc la niște chei va fi ocupat numai în proporție de 25%. Pe un HDD de 500 Gb acele date vor ocupa numai 1,6%.
Cine are curiozitatea să vadă cum stă treaba pe un HDD unde deja se lucrează cu Tb lucrurile nu sunt complicate, căci lungimea în Tb, NMTb a datelor se exprimă prin relația:
NMTb = [NMGB/ 1024] +alfa unde alfa=1 dacă restul este nenul și alfa=0  în caz contrar.
În cazul concret, gradul de ocupare a unui HDD de 1 Tb este dat de relația
GOTb = ([NMGb / 1024] +alfa )*100= (8 / 1024] +alfa )*100= 8%. Dacă populația globului are 5 miliarde de locuitori și ne vom propune să facem un recensământ al acesteia, calculele sunt simple. Populația globului este de 250 de ori mai mare decât populația la care am făcut referire, ceea ce ar necesita
NMGb = [(250*8)/ 1024] +alfa = 2Tb.
Un memory stick de 2Tb costă azi 02 februarie la eMag sub 450 lei. Acum nu mai este vorba de limitări ale capacității de stocare, ci doar de limitări la nivelul utilizatorilor care trebuie să știe ce să stocheze și la ce să folosească ceea ce au stocat. Oricum, nemaifiind limitări de stocare nu se mai justifică:
- ștergerea de fișiere cu cărți în edituri;
- suprascrierea pe câmpuri în baze de date;
- lipsa gestionării de versiuni de software;
- frecvențele prea mari dintre două salvări.
Acum nici limitări de stocare nu mai sunt, nici limitări de viteză nu prea mai sunt. Omul va trebui să-și dovedească creativitatea în a merge mai departe pentru a face din calculator ceea ce trebuie acesta să fie, adică o prelungire naturală a sa, așa cum ciocanul, cleștele, coasa și creionul sunt de mii sau sute de ani și nimeni nu s-a plictisit încă.
BYTE: 1byte=8 biți (se mai zice în loc de bytre, octet, se notează b sau o.
KILOBYTE: 1 kilobyte = 1024 bytes, se notează Kb.
MEGABITE: 1 megabyte = 1024 Kb, se notează Mb, 1Mb are 1.048.576 bytes.
GIGABYTE: 1 gigabyte = 1024 Mb =  1.048.576 Kb = 1.073.741.824 bytes.
TERABYTE: 1 terabute = 1024 Gb = 1.048.576 Mb = 1.073.741.824 Kb = 1.099.511.627.776bytes.
EXABITE: 1 exabyte = 1024 Tb
ZETABYTE: 1 Zb = 1024 Eb
YOTTABYTE: 1 Yb = 1024 Eb
BRONTOBYTE 1 Bb =1024 Yb
GEOPBYTE: 1 GPb = 1024 Bb.
Pentru acestea deocamdată nu am făcut calcule pentru că nu dispun eu de suport de stocare ce depășesc terabytes, nu de alta dar nici n-aș acea ce să fac cu așa ceva din moment de pe un HDD de 1 Tb am posibilitatea  87.382 de poze cu rezoluție de 12Mb pe poză, ceea ce ar însemna să tot pun de acum încolo 10 ani poze, poze și iar poze pe acel HDD imens.

(01 februarie 2017)

Demisiile în bloc

Liberalii, drăguții de ei ai ieșit în 31 ianuarie 2017 la ceas de noapte cu o zicere, cel puțin halucinantă. Ei vor să-și dea demisia în bloc și să forțeze alegerile anticipate. N-ar fi o ideie rea numai că:

- aleșii pe 4 ani au salarii astronomice;

- nu prea știu cine dă pasărea din mână pe cioara de pe gard;

- a mai fost vehicualtă ideia și a fost doar o demisie;

- votul pe liste prelungește procesul prea mult;

- nimeni nu dă asigurări că după alegeri dreapta va fi învingătoare;

- suntem totuși nehotărâți din moment ce la vot in 11 decembrie au ieșit prea puțini.

Asta cu demisiile în bloc este o glumă tot atât de proastă cum a fost aceea cu demisiile în alb. Nici nu s-au scris, iar dacă au fost scrise nu-mi aduc aminte decât de un tip din vremea FSN-ului care a folosit-o. Sunt așa mulți ani de atunci, iar omul nici nu a apucatt să soarbă din cupa unicității pe un interval istoric semnificativ.
Demisiile în bloc au fost un element care ar fi șocat omenirea dacă era spusă de alții nu de un deputat PNL, pentru care am avut și încă mai am aprecieri dacă fac o analiză a calităților de comunicator al zicătorului de cimilituri la miez de noapte. Stau si mă intreb, de ce i se spune demisie în bloc și nu ise zice demisie în vilă sau demisie în cont, gândindu-mă că mulți liberali au și vile au și conturi grase.

Stau și mă întreb dacă oamenii știu ce vrea poporul acesta. Înainte de ideologii, de teorii și discursuri, acum că este iarnă, poporul vrea cald în case, vrea păpică, vrea și o țuiculiță. Taman la primăvară poporul ar mai vrea și altceva, dar acum oamenii sunt cu grijile și necazurile lor. Sistemul educațional e la pământ, industrie nu avem, autostrăzi nu avem. Doar se bate pasul pe loc într-o mediocritate poleită care strălucește orbitor, dezvoltând o realitate amețitoare, colorată, dinamică, dar falsă.

(01 februarie 2017)

Protestele oamenilor cinstiți

De câteva săptămâni, oamenii cinstiți au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva unor decizii luate de guvern legate, de grașiere și amnistie. ceea ce mi se pare înfiorător de nasol, este că partidele politice încearcă nu să confiște că nu sunt în stare, dar să tragă și ele ceva spuză pe turta lor, dacă alegători n-au reușit să tragă în 11 decembrie 2016, cu ocazia alegerilor parlamentare. Sunt puțin contrariat că l-am văzut pe fostul premier Dacian Cioloș zicând și el acolo oarece. Nu are căderea morală să zică ceva, căci guvernul lui trebuia să corecteze articolele din dodul de procedură penală, ceea ce n-a făcut. Nici ministreasa lui nu trebuia să se înfățășeze la proteste, căci ea trebuia să dea soluții, lucru care nu s-a produs.

Este un fel de talmeș-balmeș pentru că lucrurile nu sunt clare.

Azi am înțeles că avodatul poporului zice că nu e de competența lui să atace la CCR acea OUG și stau și mă întreb, dacă textul unde se definește ce are Victoraș de făcut erau clare, el trebuia să se execute. În plus, dacă spui ce trebuie să faci, alături trebuie să fie ce ți se întâmplă dacă nu faci, fără a se face trimiteri în formularea vulgara: repectând legislația în vigoare, fără a spune clar ce articole din ce legi, fără a fi nici vagi și nici absurzi.

Și azi vor fi mișcări de stradă. Sunt tare curios să mai văd mutre de politicieni care vor să se folosească de acest prilej pentru a uita lumea că n-au fost în stare să spună ceva și că s-au mâncat între ei, ineficient, barbar și feroce.

(01 februarie 2017)

Cauza răului, OUG și Florin IORDACHE

Eu am o teorie, adică mai multe teorii. 

Prima teorie este că avem știința amânării și indeciziei dusă la perfecțiune. S-au făcut codurile care au fost adoptate prin asumarea de către guvern. Mă gândesc că dacă erau coduri foarte bune, trebuia să fie supuse discuției și aprobării de către Parlament. Fiind coduri oarecare, au fost adoptate și apoi CCR le-a găsit nenumărate bube, ce ctrebuiau fremediate în 45 de zile, ceea ce nu s-a întâmplat.

S-a încălcat termenul de către guvern, s-a încălcat termenul de către Parlament și n-am văzut pe nimeni smulgându-și părul din cap că este nesocotită însăși Constituția care zice destul de clar la articolul 147, alineatul 1) litera c) cum stau lucrurile.

Acum văd că s-au produs modificările, au fost publicate în MO ieri noapte. Un val de proteste au izbucnit în toată țara. Lumea este nemulțumită. 

A doua teorie este legată de Fenomenul Pitești care a evidențiat aplecarea unora spre a face lucruri rele, așa cum a fost reeducarea, cu efecte dezastruoase și pe termen lung asupra a tot ce a însemnat societatea românească. Și codurile acelea au avut efecte suprapopularea pușcăriilor, dar neacompaniată de recuperarea prejudiciilor. Stau și mă întreb eu în sinea mea cea interioară, cam cum ar fi ca hoțul sau cel cu abuzul în serviciu să fie pbligat să plătească la stat:

- prejudiciul X;

- să dea societășii 0,75*X pentru jignirea poporului;

- să dea societății 0,25 *X pentru lipsa de caracter.

În plus, cine nu returnează suma să i se tripleze pedeapsa și să piardă alte nenumărate drepturi. Totul să fie făcut în așa fel încât:

- să le piară cheful hoților să fure;

- să se recupereze prejudiciile;

- societatea să se răcorească deplin.

Cauza răului stă în modul aiurea și dezlânat de a acționa a tuturor.

OUG se face pentru a da o soluție. Dacă guvernele ar fi fost formate din genii în acțiune, cu siguranță nu s-ar fi ajuns aici. Mai mult, manipularea a atins cote alarmante. Se manipulează la televizor 200.000lei au devenit 200.000euro, s-a vorbit că guvernul a adoptat legea amnistiei, ceea ce nu este adevărat.
Cauza răului, OUG și Florin Mihai-Alexandru Iordache, vin din istoria milenara a poporului nostru. Textele imprecise ne vor duce spre pierzanie. Cred că toti cei care fac legi în Parlament să treacă pe la un curs de Scheme logice si sa nu mai folosească în vecii vecilor verbul A PUTEA.

Tare îmi doresc să intrăm în Spațiul Schengen cel puțin o dată cu Bulgaria, care am impresia că ne-a luat-o înainte. Îmi doresc autostrăzi, ceea ce văd că se amână la nesfârșit. Măcar autostrada Pitești-Sibiu să fi început, zic.

CSM a luat atitudine.
procurorul general este bine să-și corecteze dantura. Implanturile i-ar folosi.

Despre Florin IORDACHE unii spun că ar avea sânge-n pix. Mira-m-aș...

(01 februarie 2017)

Bicepsul culturiștilor români

Am observat că la noi oamenii se preocupă foarte mult de latura calitativă, extraordinar de importantă pentru participarea în competiții, dar și latura cantitativă trebuie luată în calcul, că una fără cealată nu duc spre adevărata performanță. Mi se pare că multă lume se laudă cu circumferința brațului și ani în șir a existat obsesia lui 50, adică brațul culturistului să ajungă la circumferința de cel puțin 50 de centimetri. Acum cu suplimente și nu numai, cei ce-și propun să atingă și să depășească această graniță, cu puțină ambiție o fac și încă foarte bine.

Am scris articole despre mulți culturiști și de fiecare dată am căutat să identific date biometrice ale acestora. De aceea, în continuare voi trece numele culturiștilor de la noi și apoi voi trece circumferința brațului. Modul de măsurare a acestei circumferințe se află în filmulețe dar și în poze pe Internet.

În continuare, prezint date despre unii culturiști de la noi și rezultatele măsurătorilor lor la circumferința brațuli.

Roberto ALEXANDRU circumferință brat 56cm

Feri ANDRASONI circumferință brat 50 cm

Marius Eduard ANTOHE circumferință brat 50 cm

Cristian BECHEȘ circumferință brat 48 cm

Virgil BURUIANĂ circumferință brat 51 cm

Costică CĂILEANU circumferință brat 48 cm

Petru CIORBĂ circumferință brat 50 cm

Alex FLORUȚ circumferință brat 44 cm

Joco GABOR circumferință brat 47 cm

Nicu GIURI circumferință brat 50 cm

Gheorghe HUMĂ circumferință brat 50 cm

Attila KATONA  circumferință brat 44 cm

Constantin LAZĂR circumferință brat 48 cm

Ionuț NOVAC circumferință brat 44 cm

Florin UCEANU circumferință brat 50 cm

Culturiștii români au o opțiune clară spre a avea proporții perfecte în competiții, fără a exagera în nicio direcție, lucru de apreciat. Ei corelează dimensiunile în raport cu înălțimea și au realizat construcții care au fost încununate de succes. Se observă că ei nu sunt dominați de granița trasată de numărul 50, care nu este o limită, ci un număr pur și simplu.

(01 februarie 2017)