Un fals: comanda socială

Nu este un fals mai mare decât ceea ce orgolioșii și falsificatorii aduc în spațiul public sub denumirea pompoasă de comandă socială. Sunt profesori universitari care vor să obțină finanțare ca o biată disciplină să devină din facultativă, disciplină obligatorie la nivelul întregii universități. Uneori reușește, dacă respectivul deține o funcție și toți tremură în fața lui sau de el depinde o finanțare sau un alt interes.

Am cunoscut un personaj care a căutat și a impus tot felul de ramificații pornind de la o disciplină minoră, să zicem Stând în limbă. A propus o nouă disciplină numită, Fundamentele statului în limbă. A mers mai departe cu obrăznicia și a zis că fără disciplina Tehnologii moderne de stat în limbă, universul se oprește în loc iremediabil și noi vom cădea de pe planetă undeva aiurea. Pe an ce trecea, el mai venea cu câte ceva despre statul în limbă și avea și cine să țină cursurile dar și o armată de asistenți pentru seminarii.

S-a întâmplat ca insul să cadă de pe soclu și am văzut cum tot edificiul ridicat de el s-a năruit, căci nu exista nicio comandă socială. Am stat de vorbă și cu unii care îi semnau hârtii din care arătau că specialiștii în statul în limbă sunt absorbiți de piața muncii. În realitate ziceau ei că nu scăpau de individ până nu avea hârtia semnată și ștampilată. Comanda socială era numai în mintea nesăbuitului, căci cine ar fi avut nevoie de foarte muți absolvenți pregătiții pe verticală exclusiv în tot ce ănseamnă statul în limbă.

(30 ianuarie 2017)

Contemporan cu ei

A fi contemporan cu unele figuri ilustre ale culturii este o chestiune de mare cinste, cum este o rușine să fiu contemporan cu tipi care prin tot ce au făcut au arătat cât de netrebnici sunt. Voi începe să mă laud cu cine am fost eu contemporan, căci a fost o mare bucurie să am prilejul să le citesc cărțile, să-i văd jucând pe scenă, să-i aud cântând, sau să le admir opera în mod direct, nu din presă și nici de la televizor. Încep aici prin a-i enumera, plin de admirație și de respect:

Gheorghe D. ANGHEL

Corneliu BABA

Cezar BALTAZAR
Sabin BĂLAȘA

Ștefan BĂNICĂ

Radu BELIGAN

George CALBOREANU

Toma CARAGIU

Marin CONSTANTIN

Ileana CONSTANTINESCU

Octavian COTESCU

Iurie DARIE

Gheorghe DINICĂ

Forry ETERLE

Florin FILIP

Emil GAVRIȘ

Angela GHEORGHIU

Dimitrie GHIAȚĂ

Nicolae HERLEA

Ștefan IORDACHE

Maria LĂTĂREȚU
Naie LĂZĂRESCU

Ion LUICAN
Manea MĂNESCU

Iolanda MĂRCULESCU
Ștefan MĂRUȘTER

Angelo MICULESCU

Mariana MIHUȚ

Grigore MOISIL

Angela MOLDOVAN

Emil MUNTEANU

Ion MUSCELEANU
Edmond NICOLAU

Draga OLTEANU MATEI

Gina PATRICHI

Amza PELEA

Irina PETRESCU

Florin PIERSIC

Romica PUCEANU
Nicolae RACOVEANU

Marcela RUSU
Petre SĂLCUDEANU

Dinu SĂRARU

Părintele STĂNILOAIE

Maria TĂNASE
Doru TZAGANEA

Dragoș VAIDA

Mircea VAIDA-VOIEVOD

Grigore VASILIU BIRLIC
George VRACA

Au mai fost și alții, dar pe măsură ce mi-i voi reaminti, îi voi pune aici, căci fiecare om devine mai bun, mai înțelept cu cât intră în contact cu oameni cu mult mai buni și mai înțelepți decât el.

(29 ianuarie 2017)

Să vorbim și despre Romeo, un pic

William Shakespeare, marele Will nu mai este atât de mare pe lângă versificatorii Adi Copilul Minune, Adi de la Vîlcea, Minodora, Florin Salam, Guță, Edy Talent, Ionuț Cercel, Babi Minune, Bogdan Artisti, Casanova, Copilu de Aur, Danezu, Lorenna, Mădălina, care ne umplu zilele și străzile din boxele mașinilor de lux. Dar nu despre acest lucru aș vrea să scriu, ci despre necesitatea ca oamenii să înțeleagă care este momentul lor de:

- start;

- glorie;

- crepulscul;

- apus;

- cădere;

- penibilitate.

Pentru aceasta voi exemplifica cu un tânăr de 25 de ani pe care regizolul îl cheamă să-i ofere rolul lui Romeo din piesa Romeo și Julieta de Shakespeare. Tânărul acceptă. Învață rolul, este sprinten, are niște mici stângăcii dar urcă pe scara de sfoară în balconul Julietei și OK.

După 10 ani de jucat, actorul are acum 35 de ani, s-a împlinit un pic, este tot sprinten, acum este sigur pe el, urcă pe scara dee frânghie, dar își simte greutatea un piculeț. Știe când să se oprească din tirade să primească aplauzele.

După alți 10 ani, el actorul de 45 de ani, joacă tot Romeo. Are burtică și funduleț. Gușulița îi curge destul de accentuat. Se machiază să nu i se vadă cearcănele. Acum urcă pe scară dar face opriri dese. Își trage sufletul, dar rolul curge. Lumea este în delir, că el știe când să apese pe pedala dramatismului, chair să smulgă lacrimi.

Mai trec 15 ani și la 60 de ani, actorul se încăpățânează să fie tot Romeo. Dja burta se scurge oribil peste curea, scara de sfoară este înlocuită cu una de lemn, care dă în balcon aiurea de nefiresc. El gâfâie la monoloagele mai lungi. Nu mai are mobilitate. Lumea murmură.

Când face 65 de ani, la 40 de ani de când joacă rolul, la 2.000 de reprezentații, diavolul îl împinge să ceară scara de sfoară. Încearcă să urce, prea sigur pe el fiind, cade și-și fracturează piciorul drept. Urlând de durere contină să joace. Chestia că Julietele s-au tot schimbat și inocenta din balcon, de numai 30 de ani este dezamăgită, căci acela era de fapt momentul ei. Romeo, iese pe targă, iar publicul plătitor nu are compasiune, căci acesta nu era cel de acum 40 de ani, să înțeleagă ce înseamnă longevitate pe un rol.

Morala: în viață este bine să ai capacitatea să-ți dai seama când esti penibil, pentru a ieși din scenă cu               demnitate.

(29 ianuarie 2017)

Traviata de la Craiova

Craiova si-a dorit sa aiba tot felul de chestii care sa o faca ceea ce nu este de fapt. Are o biserica numaita Madona Dudu, are un muzeu de care se zice ca proprietarul avea posibilitatea sa-l inveleasca cu galbeni de aur de 24 carate, are teatru national dar are si opera si la opera se juca traviata. Cei de la TVR Cultural, inexplicabil si-au consumat 3 ore intr-o noapte in a da spectacolul de la Craiova, inregistrat bineanteles. Eu am talentu de a ma autoflagela cu mijloace rafinate precum emisiuni tampite la tv., asa cum era: Iarta-ma, Surprize-surprize, Cireasa de pe tort si Show-ul pacatos de la miezul noptii, la care s-a adaugat pe ultima suta de metri acel spectacol preluat de la Craiova.

Persoane de bun simt ar fi lasat decorurile, corul orchestra si ceva cantareti ff secundari si ar fi adus din alte teatre pe cei mai buni pe rolurile importante. dar, ca orice provincial si mai ales, ca niste alteni care se respecta, regizorul si directorul, au purces in a da solutie cu resurse locale. Au gasit o Violeta batrana si rasuflata ca voce, un Alfredo batran si chinuit dar si un Giorgio Germont, bariton de clasa care insa era mult mai tanar ca fiul sau si mult mai bun decat toti la un loc.

Totul a fost greoi, invechit, mai ales ca opera aceasta a fost prezentata tot la TVR Cultural cu mari vedete, sa amintesc numai pe Angela Gheorghiu la debutul ei cel Londonez, unde era si frumoasa si tanara si cu o voce excelenta.

Violeta de Craiova se misca incet, era grasuta si avea gesturi batranesti, iar pieile ii atarnau jenant.

Iubitul, vai mama lui, nadusit si dogit se scremea din toti rarunchii sa fie si el cat de cat prezent, fara a-i reusi mare branza.

Timpul parca nu mai trecea. Desi nu sunt eu al mare cunoscator, totul era atat de groaznic incat ii inteleg pe toti cei care merg cu partiturile sa-i urmareasca pe cantaretii de la Scala, Metropolitan sau de la Opera din Paris si sunt de acord ca le arunca cu oua clocite daca o iau pe aratura.

Am facut suficienta penitenta rabdand acele schelalaituri incat am tot dreptul sa fac vreo zece pacate de nivel mediu pentru ca imi vor fi iertate si daca ma gandesc, mai incap ci cateva pacate mici, la cum a murit de penibil in final Violeta.

Norocul meu este ca se canta in italiana si nu ma apuc acum sa fac o analiza pe text ca ar umple paharul. Oricum, verdi nu a fost in sala, nici Francesco Maria Piave si mi s-a spus ca nicxi Dumas-fiul n-ar fi fost in Craiova cand s-a facut inregistrarea de catre carele TVR Cultural. Mare noroc...

Trebuie verificat daca in noaptea cu pricina au ajuns la camerele de garda ale spitalelor de urgenta mai multe cazuri de infarct, pentru ca in viitor sa nu se reia acea intamplare, caci TVR Cultural are obiceiul reluarilor...

(29 ianuarie 2017)

Arta FLORESCU, a fost odata ca niciodată

Nu-mi închipuiam că uitarea se va instala cu o viteză atât de mare când este vorba de valori autentice ale culturii noastre, căci Arta FLORESCU, soprana Arta FLORESCU, a fost o astfel de mare valoare pentru că a fost:

- o mare cântăreață la Opera din București;

- a dublat cu vocea în filmul Darclee;

- profesoară de canto la Conservator;

- artistă a poporului din RSR;

- o prezență la spectacole de televiziune;

- membră în jurii de concursuri importante.

Și cu toate acestea, Arta FLORESCU:

- nu are discuri în târg;

- miră lumea când îi rostești numele;

- nu te duce cu gândul către ceva.

Pe vremea când eram în liceu, la aparatul meu de radio ascultam transmisiuni în direct de la Scala din Milano și erau voci dintre cele mai mari, având astfel posibilitatea să compar, iar vocea lui Arta FLORESCU era de departe o mare voce.

Nu am văzut-o la operă jucând ceva, ci am văzut-o la televizor cântând și pe vremea aceea se cânta în direct, iar înregistrările erau numai pentru sepctacolele de Revelion, ceea ce explică puținătatea mărturiilor complete despre ceea ce era de fapt Arta FLORESCU, ca artistă, ca joc și ca voce. 

Când eram student în anul întâi și mergeam pe Calea Victoriei, aveam curiozitatea de a intra în aticariate unde se găseau cărți vechi, desene ale lui Grigorescu dar și bijuterii foarte scumpe, unele ajungând la 60.000 lei, în condițiile în care un salariu de muncitor nu depășea 500 lei. Un premiu de stat, primit de scriitorii partidului era lejer 25.000 lei, căci trompetele se plăteau bine. La consignația de peste drum de Magazinul Victoria, acolo unde sunt coloanele acelea, mai precis peste drum de Poliția Capitalei, prin 1962 am văzut-o pe Arta FLORESCU cumpărând o tabachere de aur. M-am minunat că am posibilitatea s-o văd pe marea cântăreață în carne și oase și am recunoscut-o după părul blond și după vocea sa autoritară.

În anul 1983 eu am obținut titlul de lector universitar evidențiat dar din motive de jogging nu am mers s-o ridic că aveam niște bătături oribile la picioare după un maraton spre drumul spre Călărași, dar m-am angajat că voi merge în anul următor să mă spăl de păcate. Așa că în anul 1984 am mers la Conservator și am văzut cum au primit diferiți astfel de titluri. La full professors, a fost nominalizată Arta FLORESCU, care în  speech-ul său a tras niște limbi nejustificate conducătorului mult prea iubit cum nu mi-am închipuit că cineva ar face vreodată. În sală era și Petre ROMAN, care a primit tilul de confernețiar universitar evidențiat, avân și el o zicere oarecare. Mi-a lăsat o impresie nu prea bună, dar am înțeles, că omul ci vârsta mai dă în mintea copiilor. Ce m-a impresionat neplăcut atunci a fost că niște eleve ale ei, studente de fapt în ani terminali, au dat și ele niște cântări îmbrăcate în costume populare pe care le-am revăzut peste ani pe la niște celebre cântărețe de folclor, mămici bineînțeles, tinere care s-au încurcat de s-au făcut de cacao pe scenă.

La radio, pe vremuri, am auzit că Arta FLORESCU a făcut o deplasare la Toulouse cu tinerii Viorica CORTEZ și Ludovic SPIESS în 1964, de unde aceștia s-au întors încununați de glorie de la Concursul Internațional de Canto, ceea ce a însemnat rampa lor de lansare.

Când prin deceniul al IX-lea al secolului al XX-lea, colegul meu profesorul de azi Traian SURCEL a discutat cu Arta FLORESCU pentru a o include în baza de date a celor peste 450.000 de cadre didactice, bază de date unică la vremea aceea prin dimensiune, a avut surpriza să vadă niște lucruri ca acumulări de toate felurile și ca activități de o extraordinară diversitate, dar și de recunoașteri ale statului nostru, încât articolul ei din acea bază de date era absolut complet și ca o oală sub flacără, mai dădea și pe dinafară.

Urmărind interviuri cu mari soprane consacrate pe scene la fel de mari, le-am auzit vorbind de rău despre Arta FLORESCU, ceea ce m-a mâhnit, pentru că niciodată despre învățător nu trebuie vorbit de rău, ci trebuie să i se sărute nu mâna, ci piciorul, zice un proverb arab. Tristețea mea a fost și mai mare când cele două sunt Angela GHEORGHIU și Marina KRILOVICI, iar postura lor este atât de specială, încât chiar dacă Arta FLORESCU le-a făcut nasolii, Arta FLORESCU este moartă și nu are cum să se mai apere, iar ele sunt atât de mari, încât nu mai este nevoie de un asemenea episod în biografiile lor, marea Arta FLORESCU, fosta lor profesoară, fiind minusculă în raport cu ele.

În continuare voi merge în magazilele de muzică să caut un disc cu Arta FLORESCU, chiar dacă Electrecord-ul și-a făcut portal unde se ascultă muzică pe bani, fi-le-ar rușine să le fie, căci vechile înregistrări s-au făcut pe când era de stat și erau făcute din sudoarea poporului, bre.

(29 ianuarie 2017)

TOSCA la Opera Romana

TOSCA trebuia sa fie un eveniment pentru ca in Scarpia era distribuit pentru acea seara Nicolae HERLEA, marele bariton roman. Venea sa cante o soprana de la Cluj. Imi pusesem mari sperante pentru acea seara stiut fiind faptul ca vazusem o mica secventa in filmul DARCLEE cu vocea lui Arta FLORESCU.

Dezamagirea a fost mare cand am vazut ca Floira Tosca era interpretata de o matahala care se revarsa pe toata scena. Ma rog, a cantat saracuta sa-si dea duhul nu alta...

Finalul a fost pe masura. Se stie ca eroina, se urca pe metereze, zice ea ceva si se arunca de acolo in gol. Asa s-a si intamplat, numai ca saracii, baietii care trebuiau sa o prinda, au scapat-o jos. S-a auzit un urlet groaznic. Ea nu a mai aparut sa culeaga aplauzele. Asa s-a terminat acel nefericit episod al mersului meu la opera, caci.

(29 ianuarie 2017)

Traviata cu Angela GHEORGHIU

ANGELA GHEORGHIU, IN ROLUL VIOLETTA DIN La TRAVIATA de Giuseppe VERDI , LA METROPOLITAN

Vineri 4 februarie 2006, marea sala a Metropolitan House Opera a fost martora unui eveniment cu totul special. Marea soprana Angela GHEORGHIU canta in Traviata de Verdi rolul Violetta. 

In pliantul de sala care se distribuie spectatorilor Angela GHEORGHIU este prezentata simplu:born in Adjud, Romania dupa care sunt detaliate performantele de exceptie ale celei care se mandreste ca este romanca. Este specificat debutul cu rolul Violetta VALERY de la Coven Garden din 1994 unde a facut dovada caliatilor sale interpretative si actoricesti de exceptie in fata unui public deosebit de exigent. Intr-o companie absolut speciala, sub bagheta lui Sir Georg SOLTI si avandu-i alaturi pe Frank LOPARDO in rolul lui Alfredo GERMONT, iar in rolul Giorgio GERMONT pe Leo NUCCI, Angela GHEORGHIU a impresionat asistenta in asa masura incat si cei mai exigenti critici muzical au conchis ca ea este adevarata Violetta VALERY

In distributia de exceptie,

Violetta VALERY - Angela GHEORGHIU 

Alfredo GERMONT - Jonas KAUFMANN 

Giorgio GERMONT - Anthony Michaels MOORE 

aceasta seara va ramane pentru mult timp in memoria spectatorilor prin magia jocului si prin perfectiunea interpretarii de la prima arie, pana la ultimul acord al orchestrei.

Angela GHEORGHIU este o prezenta puternica, avand un timbru care atinge toate nuantele dramatice si care prin jocul sau acopera intreaga scena, natural, in concordanta cu sensurile pe care le contine libretul si pastrand ritmul muzicii.

Productia asigurata dupa conceptia lui Franco ZEFFIRELLI defineste atmosfera specifica acelui Paris in care viata tumultuoasa si suferinta sunt componente ale multor destine orientate spre tragism. 

Conducerea muzicala a fost asigurata de Marco ARMILIATO care a dat demersului artistic ritm si echilibru. 

Pentru a intregi atmosfera de permanenta distractie, pentru a creste dinamismul actiunii, grupul de dansatori format din Sara ERDE, Desiree SANCHEZ MEINECK si Griff BRAUN au reusit sa reproduca la cote de exceptie miscarea dansului spaniol si mai ales sa se integreze in atmosfera de bal, incluzand pe unii dintre eroi. 

Pe parcursul mai multor ore Angela GHEORGHIU a traversat cu o usurinta pe care numai marii artisti si tehnicieni in acelasi timp, o pot demonstra, intreaga gama de stari ale eroinei, de la exuberanta si stralucire, la bunatate, de la sacrificiu, la sfarsitul tragic, bazat pana in ultima clipa pe speranta unui vis care se va implini. 

Voce puternica, cu incarcaturi dramatice profunde, fara stridente, joc de scena desavarsit dat de aspectul fizic impecabil si de frumusetea clasica, cu care marea soprana este daruita, Angela GHEORGHIU a dominat intreaga scena fie cantand arii solo, fie in duet cu Alfredosau cu Giorgio sau fiind prezenta alaturi de cor. 

In aceasta seara, au aparut personaje armonioase, echilibrate, cu joc natural, fara teatralitate in gesturi, cu joc scenic strict orientat pe actiune, acoperind scena fara a da senzatia de artificialitate in pozitionare si mai ales in gesturi. 

Beneficiind de performanta tehnica a scenei s-a desfasurat schimbarea de decor care a definit abordarea unei arii folosind scara ce leaga dormitorul de salon, ceea ce a dat o anumita continuitate desfasurarii actiunii. 

Comparand spectacolul acesta cu alte spectacole ale altor mari romance care au jucat la Metropolitan de-a lungul anilor, folosind pentru comparatie fie inregistrari audio, fie inregistrari video, Angela GHEORGHIU a creat deja istorie prin tot ceea ce a facut. 

Virginia ZEANI, Mariana NICOLESCO si Ileana COTRUBAS au realizat, fiecare cu mijloacele si la nivelul de performanta specific, cate o Violetta, cu stralucirea si cu dramatismul ei. 

De aceasta data insa, lucrurile stau cu totul altfel, pentru ca: 

- personajele au o potrivire perfecta cu caracteristicile reale ale interpretilor 

- s-a inregistrat o concordanta perfecta a vocilor cu orchestra 

- duetele au avut la baza ritm si adaptare la un nivel de comuniune dat de fiecare situatie creata de eroi 

- jocul a fost natural, dramatismul a fost cu o dinamica strict orientata spre eroi 

- s-a inregistrat obtinerea unui intreg unitar, natural si stralucitor 

- coloristica decorurilor si costumelor au subliniat perfect starile sufletesti ale eroilor, definindu-i 

- a fost respectat spiritul clasic al operei, inregistrand prin simplitatea si naturaletea gesturilor o apropiere deosebit de buna de cerintele teatrului modern 

- s-a produs acea magie pe care toata lumea o asteapta atunci cand se ridica cortina si se aud primele acorduri. 

Spectacolele la Metropolitan sunt scumpe. Cei mai bunci cantareti din lume ai rolurilor din opera care se joaca au onorarii importante. In plus, masinaria complexa care face ca intregul spectacol sa curga lin, fara incidente, nu se pune in miscare oricum. Rolul sponsorilor este deosebit si de aceea, programele de sala anunta de fiecare data cine contribuie cu generozitate pentru a transforma un vis intr- o realitate care prin perfectiune pare a fi tot un vis. Dr. Chun Chin Lin si Fundatia Sybil B. Harrington sunt cei care prin contributiile lor au fact posibil acest demer artistic de exceptie. 

Spre deosebire de alte creatii de opera, La TRAVIATA este o opera care place. Contine arii frumoase pe care oricine incearca sa le fredoneze o face fara mari riscuri de esec. 

Este opera pe care foarte multi iubitori de muzica doresc sa o revada, iar atunci cand o fac analizeaza si compara, reusind sa ierarhizeze astfel incat sa obtina un clasament, avand bineanteles cea mai buna reprezentatie si , respectiv, pe cea mai slaba.

Sunt situatii in care solistii canta pe langa.

Sunt situatii in care solistii au infatisari care sunt departe de a fi aproape de ceea ce si-a dorit marele Verdi. Soprana este cam corpolenta sau tenorul este cam scundut si cam grasut si are si un pic de chelie.

Sunt situatii in care pe scena se urla si nu se inteleg cuvintele din cauza dictiei care numai limba italiana nu se chiama limba in care se canta.

In fata unor situatii tragice specifice unui management artistic neperformant, spectatorul vine la teatr sa vada, sa asculte, sa analizeze si mai ales sa inteleaga daca modelul ideal pe care si l-a creat in minte se va regasi pe scena.

Asa a fost in acea seara de 4 februarie 2006.

Trebuia sa vedem daca Violetta este frumoasa, daca este imbracata asa cum trebuie, daca se misca pe scena marcand toate starile si trairile pe care le traverseaza de-a lungul intregii povestiri.

Daca vocea ei este clara, cristalina, puternica, dramatica, lejera, profunda, dramatica, dozata, echilibrata, tonica, rezistenta, patrunzatoare si mai ales daca se mentine la aceeasi cota de performanta pe intreg registrul definit de personajul creat.

Toate ariile sunt frumoase, se retin cu usurinta si prin aceasta cel ce le asculta le doreste sa fie interpretate intr-un anume fel, la modul ideal.

La ridicarea cortinei acel superb Libiamo ne'lieti a fost startul unui traseu intr-o lume pe care Zeffirelli a definit-o cu precizie prin detaliile pe care numai un mare regizor de film le-a trasat. In film sunt reguli precise, sunt detalii care nu scapa regizorului. Acest mod de abordare a regizorului se vede cu ochiul liber de la primele miscari ale solistilor si ale corului - pe care Zeffirelli il defineste ca pe un personaj cu rol activ in parcurgerea timpilor muzicali interni ai destinului eroinei.

Asteptarea Angelei GHEORGHIU pentru a intra dramatic in aria E strano! E strano! si pentru a face duet cu Alfredo in Sempre libera. 

Trecerea rapida a timpului datorita concentrarii asupra tuturor detaliilor de costum, de miscare, de gest, de atitudine, de intelegere a textelor, de urmarire a firului melodic, devine ditr-o data sesizabila cand se trece la duetul Violetta - Georgio Germont Dite alla giovine.

Toata lumea din sala asteapta interpretarea Angelei GHEORGHIU in aria Adio del passato, in care soprana isi valorifica toate resursele dramatice si vocale la cel mai inalt nivel.Sala este intr-o liniste desavarsita, iar la terminarea ariei, ca o descatusare, incep ropote de aplauze, semn al recunoasterii unei interpretari perfecte.

Finalul este de o maretie aparte. Violetta, intr-o camasa simpla, alba, traieste clipele finalului sau increzatoare, imprumutand prin interpretarea Angelei GHEORGHIU tragismul marilor eroine ale antichitatii grecesti. Finalul este abrupt, marcand parca scurgerea unitatii de timp, spatiu si de actiune ce caracterizeaza constructiile clasice ale antichitatii.

Am avut in fata exact ceea ce fiecare dintre noi si-a dorit. Albul costumelor, trecerea de la stralucire la suferinta folosind albul stralucitor al rochiei de bal si, respectiv, albul mat al camasii in care eroina isi poarta durerea finalului, dau un sens nobil intregului spectacol.

In holul teatrului se afla in acea seara rochia neagra cu margele si paiete a altei Violette care cu multe decenii inainte de acest eveniment a creat rolul intr-o alta viziune, probabil a contrastelor puternice.

Ovatiile si repetatele iesiri la rampa au dominat recunoasterea evenimentului unic prin intensitate, maretie si perfectiune.

Buchetul de flori la Met este ceva special, iar gestul divei de a da flori spectatorilor este specific numai celor care canta cu sufletul si cu inima pentru acestia.

Marele George Calinescu incheia cartea dedicata vietii Luceafarului poeziei romanesti, specificand ca vor seca ape, vor disparea munti pana cand seva acestui popor se va aduna sa nasca un nou poet nepereche.

Si in aceasta seara, tot astfel se va zice, pentru ca Angela GHEORGHIU a fost daruita cu talent, voce, putere, echilibru, geniul interpretarii, frumusete, modestie, arta miscarii, arta intelegerii contextului, claritate, dictie, lejeritatea acoperirii unui registru deosebit de intins, astfel incat cuvantul diva este insuficient pentru a o defini complet.

Cuvintele sunt de prisos. Trebuie vazut spectacolul sau cel putin acea inregistrare de la Covent Garden, care este acum element de referinta in orice studiu, in orice abordare a acestei opere sau a rolului Violetta VALERY.

(28 ianuarie 2017)

Productivitățile muncii

Productivitatea muncii se calculează așa cum fiecăruia îi bubuie în cap sau cum fiecăruia îi cade mai bine, adică îl avantajează. Dacă se produce un nu știu ce și:

- în stoc se află produse finite de 10.000lei;

- la clienți se află produse neîncasate de 5000lei;

- clienții au plătit și s-au încasat 20.000 lei;

- au fost întroduse în producție matrii prime de 45.000lei;

valoarea producției VP va fiVP=10.000+5.000+20.000+45.000=80.000lei

Dacă în fabrică lucrează 150 persoane NP, productivitatea muncii WM este

WM=VP/NP=80.000lei/150 muncitori =  533,3lei/muncitor.

In realitate trebuie calculată productuivitatea pentru cei 100 de muncitori care chiar stau si lucrează efectiv, iar degeaba se produce sau se fac artificii cu introducerea de materii prime cărora nu li se face nimic, doar că fie categorisite ca producție neterminată. De aceea productivitatea muncii ia în considerare ceea ce s-a produs și s-a vândut și s-a âncasat, adică WM=20.000/100=200lei/muncitor.

De aici trebuie pornit. Altfel este poveste. Pentru creșterea de salarii de la acest indicator, așa cum l-am dat trebuie pornit. 

Deci, productivitatea muncii este raportul dintre valoarea producției recunoscute de societate prin cuumpărare și plată, respectiv, numărul de muncitori efectivi din secțiile de producție. Suprapopularea companiilor cu tot felul de specii de meserii care nu participă efectiv la producție sau includerea de produse pe stoc sau în diferite stadii, arată de fapt o gogoașă umflată aiurea și fără rost. Productivitățile muncii? Pardon! Productuivitatea reală a muncii

(28 ianuarie 2017)

Anul 2040. Pagini de jurnal.

12 ianuarie 2040, ora 08,23: deschid televizorul și iubitul meu președinte vorbește și se acompaniază la xilofon. Cuvintele lui mă înaripează și plec la muncă plin de elan.

12 ianuarie 2040, ora 10,54: am ajuns la serviciu, deschid ziarul Scânteia liberă, încep să citesc cuvântarea de ieri a iubitului conducător, iar aplauzele pe care le și aud în urechi, mă mobilizează și mai mult să lucrez pentru patronul meu, care este îmbrăcat exact cu aceeași uniformă ca a mea și care zâmbește la fel de simetric ca și mine.

12 ianuarie 2040, ora 14,74: pentru a fi mai mobilizat am deschis telefonul pe muzică șo ascult înregistrările de la festivalul de la Mamaria de anul trecut, pentru că acolo toți compozitorii și toți soliștii s-au întrecut pe ei, cu cântece dedicate copilăriei iubitului conducător. În acest an tema va fi adolescența iubitului conducător, iar pentru următorii 75 de ani sunt programate ediții legate de tinerețea lungă și rodnică a sa. 

12 ianuarie 2040, ora 17,00:01: plec de la muncă încărcat de cele mai frumoase sentimente pentru conducător, pentru privirea lui care împrăștie numai bunătate și optimism în jur. Sunt mândru de mine că față de perioadele trecute trăiesc într-o lume pură, încărcată de idealuri, fără deputați și senatori corupți, fără guvern. Singurul nostru far este el, iubitul conducător. Iubesc nespus muzica lui la xilofon și abia aștept să deschid televizorul unde am programat înregistrările celor mai importante momente ale celor zise de el. Le voi asculta cu respirația oprită.

.........................

31 decembrie 2040, ora 07,51: deschid televizorul și iubitul meu președinte vorbește și se acompaniază la xilofon. Cuvintele lui mă înaripează și plec la muncă plin de elan. Nu mă gândesc la decadentul revelion în care oamenii se distrau ca descreierații și mâncau ca porcii. Am alte idealuri.

31 decembrie  2040, ora 10,54: am ajuns la serviciu, deschid ziarul Scânteia liberă, încep să citesc cuvântarea de azi a iubitului conducător, iar aplauzele pe care le și aud în urechi, mă mobilizează și mai mult să lucrez pentru patronul meu, care este îmbrăcat exact cu aceeași uniformă ca a mea și care zâmbește la fel de simetric ca și mine. Nu mă gândesc la decadentul revelion în care oamenii se distrau ca descreierații și mâncau ca porcii.

31 decembrie 2040, ora 16,74: pentru a fi mai mobilizat am deschis telefonul pe muzică și ascult pentru a nu știu câta oară înregistrările de la festivalul de la Mamaria de anul trecut, pentru că acolo toți compozitorii și toți soliștii s-au întrecut pe ei, cu cântece dedicate copilăriei iubitului conducător. În acest an tema va fi adolescența iubitului conducător, iar pentru următorii 75 de ani sunt programate ediții legate de tinerețea lungă și rodnică a sa. Am auzit că și lui îi plac acele cântece. Mă mândresc că am aceleași gusturi cu acest simbol al eternității.Nu mă gândesc la decadentul revelion în care oamenii se distrau ca descreierații și mâncau ca porcii. Azi mi-am propus să lucrez 16 ore, pentru a-mi arăta mie însumi că merit să mă numesc om.

31 decembrie  2040, ora 21,00:04: plec de la muncă încărcat de cele mai frumoase sentimente pentru conducător, pentru privirea lui care împrăștie numai bunătate și optimism în jur. Sunt mândru de mine că față de perioadele trecute trăiesc într-o lume pură, încărcată de idealuri, fără deputați și senatori corupți, fără guvern. Singurul nostru far este el, iubitul conducător. Iubesc nespus muzica lui la xilofon și abia aștept să deschid televizorul unde am programat înregistrările celor mai importante momente ale celor zise de el. Le voi asculta cu respirația oprită. Nu mă gândesc la decadentul revelion în care oamenii se distrau ca descreierații și mâncau ca porcii. Televiziunea de seară funcționează seara 6 minute. Ziarele au tiraj 1 la 1, adică un ziar pentru un om care știe să citească. Parcă aș mai vrea să aud ceva despre Moș Crăciun sau despre Moș gerilă, numai că mi-am propus să stau în miez de noapte să dorm plin de sentimente nobile și de speranță că mâine va fi la fel de frumos ca azi și .

(28 ianuarie 2017)

Ce-o mai fi făcând Sebi GHIȚĂ?

Sebastian GHITĂ a dispărut de peste o lună de zile și națiunea stă cu sufletul la gură să soarbă de pe Realitatea Tv zicerile sale sibilinice, că tot își zicea el Sebi. Și nu oricu,. din spatele unui zid alb, sub lumina reflectoarelor, cu voce șoptită, dar gravă. Culmea este că pe mine nu mă interesează zicerile unui fugar care acum își motivează fărădelgile prin așa-zise gânduri bune, el fiind doar un micuț naiv indus în eroare de toată lumea, o păpuțică trasă de sfori, deși în realitate este omul:

- avar;

- lacom;

- arivist;

- mincinos;

- fals;

- persuasiv;

- aglomerat;

- ambiguu;

- rău;

- marionetă;

- dușmănos;

- laș;

- fricos;

- profitor;

- intrigant;

- ranchiunos;

- și multe, multe altele.

Este un fugar și nimic mai mult, gata oricând să pună pe tavă nu propria-i inimă ca semn al devotamentului, ci tot ce este de pus pentru:

- ați salva piele;

- a rămâne cu milioanele;

- a ne face rău nouă;

- a aduce frământări;

- a-i fi numai lui bine.

La televizor,  pe tren, la chișcul de ziare , dar și în autobuz lumea vorbește și mulțre acest Sebi GHIȚĂ, dându-și fiecare cu părerea unde este, așa că am colectat și eu părerile lor, dintre care niciuna nu merită să fie împărtășită deoarece pe Sebi GHIȚĂ inteligența nu-l dădea afară din cutia lui cea craniană, care de multe ori, îmi dădea senzația că zornăie a mărunțiș prea puțin.

Unii spun că  Sebi GHIȚĂ este plecat într-o țară cu care noi nu avem acord de extrădare și se vine cu niște exemple celebre, de specimene care au exersat așa ceva. Nu  cred pentru că  Sebi GHIȚĂ nu avea cum să treacă granița pentru că el nu era o biată musculiță care să zboare de colo colo și să se facă nevăzut, dar nici mielușel nu părea a fi.

Unii glăsuiesc că  Sebi GHIȚĂ este martor protejat al unei puteri aliate, ceea ce mă îndoiesc, pentru că nimeni nu-și pune mintea cu un om cu gravele carențe ale acestuia, mai ales că orice martor protejat trebuie să dețină niște adevăruri, ori ceea ce a vânturat  Sebi GHIȚĂ pe sticlă sunt doar niște bârfe și doar a aruncat cu noroi în cei care cândva l-au ajutat să fie cine era.

Unii miorlăie că  Sebi GHIȚĂ ar fi într-o ambasadă pitulat și că de acolo ar trimite lăturile pe care le aruncă sau le arunca pe sticlă, pentru că de la un timp se vede că nu mai are ce. El a anunțat niște continuări dar încetarea episoadelor dă apă la moară celor care interpretează tăcerea cu o cădere la pace. Mi se pare nefirească interpretarea din moment ce episoadele prezentate aveau un caracter total anost, simplist și mai ales minor prin subiectele abordate și prin repetările lui obsesive.

Unii cred că el are o ascunzătoare în București și acolo stă și tot acolo are stocuri de documente pe care la o adică le-ar livra spre diferite direcții. Este așa de subțire ipoteza, încât îmi este milă de cei ce au formulat-o, dar și de cei ce o susțin.  Sebi GHIȚĂ nu era înzestrat cu dârzenia și curajul de a-și asuma un asemenea risc, mai ales că milioanele acelea așteaptă să fie cheltuite, de el și nu confiscate.

Unii aberează cum că  Sebi GHIȚĂ este deja mort, că el ar fi lăsta cuiva înregistrările și dacă după un timp nu apare, respectivul să le livreze propriei televiziuni pentru a o scoate din hazna, ca un ultim dar făcut, interpretabil ca gestul suprem al unui patron duios și tandru. Aceștia dau o importanță mult prea mare unui om superficial și mai ales lipsit de scrupule, încât îl și văd erou pe un soclu, deși faptele lui sunt de-a dreptul minore, doar bune să facă rating la o televiziune care mie nu mi-a spus nimic altceva decât lucruri bombastice, depășind OTV la capitolul pornografie politică.

Eu am colectat aceste mici ipoteze făcute de unii și de alții la gura sobei căci la -10 sau la -15 grade mintea ar adormi și este bine să fie ținută trează, ori fabulând, ori scornind ipoteze de roman polițist, ori pur și simplu, acceptând ce spun cei care macină vorbe pe canalele de știri, fără a zice nimic.  Sebi GHIȚĂ este doar un personaj inventat și nimic altceva. El este ca un fum care se risipește o dată cu căderea cortinei, căci un fugar este și neinteresant și stupid, din moment ce a ales să iasă din scenă așa, pe întuneric, nici pășind, nici zburând, nici nimic.

(28 ianuarie 2017)

Costul pentru un km cu mașina ta

Autoturismul personal este doar un instrument de a exersa o plăcere nevinovată, căci despre eficiență este foarte greu de presupus că aceasta mai și există. Pentru a demonstra acest lucru, trebuie construit un sistem de ipoteze pe care să-l considerăm acceptabil.
În ipoteza că am cumpărat un autoturism de 18.ooo de euro si îl folosim 10 ani, costul anual cu amortizarea va fi de AMR=1.8oo euro pe an.
În ipoteza că că avem un loc de parcare, acesta costă PAR=25 euro pe an.
În ipoteza că asigurarea CASCO este de CAS=400 euro.
În ipoteza că asigurarea RCA este RC=2oo euro.
În ipoteza că că impozitul anual este de IMP=50 euro.
În ipoteza că un salariu de șofer este 4 euro pe oră.
În ipoteza că se merge cu 80 km pe oră.
În ipoteza că cele 187,5 ore presupun 15 cazări cu 30 euro pe noapte CAZ=450 euro
În ipoteza că pe an parcurgem distanta DST=15.oookm.
În ipoteza că că la un litru de combustibil se plătește 1,2 euro.
În ipoteza că la 100km consumul este de 7litri.
În ipoteza că la service lăsăm SEV=25oeuro
Consumul de combustibil total CCT = (15.ooo/1oo)*7=1.050litri.
Prețul plătit pentru combustibil este PPC= 1.050 *1,2 =  1.260 euro.
Timpul cât se conduce TC=15.ooo/8o=187,5 ore.
Salariul pentru șofer SSF= 187,5 * 4 =750
Ceea ce plătim că avem mașină și o folosim în acele ipoteze este dat de relația:
COST=PPC+IMP+RC+CAS+PAR+AMR+SSF+CAZ+SEV
COST=4.95o euro
Costul unui kilometru va fi CKm=COST/DST, adică CKm= 0,34 euro/Km adică CKm=1,53lei, ceea ce înseamnă că față de 1,39 lei/km cât e taxiul în București sau 2,19 lei/km la Cluj sau Timișoara sau 1,79 la Constanța este eficient să folosești propriul autoturis, Lucrurile devin dramatice în condițiile în care ceea ce este dat în ipoteze sunt date pe alte nibeluri. dacă autoturismul are amortizare de 3.ooo euro pe an, dacă se merge în oraș și connsumul la 100km este de 15 litri, dacă RCA este cu mult mai mare și tot așa. Când omul își cumpără o mașină face astfel de calcule, căutând să nu aibă costul la un km mai mare decât pe taxi.
Modelul propus de mine folosește niveluri medii. Este posibilă construirea de modele cu mult mai complicate.


(27 ianuarie 2017)

Tipuri de state

Se vehiculează în târg tot felul de chestii legate de tipurile de state, punându-se etichete dintre cele mai bizare, care crează confuzii și înfirbântă imaginația multor persoane la un moment dat.

Statul sclavagist, așa cum îi spune și numele avea populații numeroase, formate din oameni  lipsiți de libertate, considerați unelte vorbitoare, pentru care alții aveau drept de viață și de moarte, dar și de a vinde, respectiv, de a cumpăra astfel de oameni. Cine crede că în secolul al XXI-lea sclavagismul a fost eradicat se înșeală. Dacă folosesc cuvântul Băiculești, am spus totul. Despre jucătorii de fotbal care sunt cumpărați sau vânduți, încă se mai fac analize, căci ei cu bună știință își amanetează libertatea, dându-se pe mâna impresarilor și nu degeaba, avantajele fiind aparent reciproce.

Stuatul comunist este condus de un partid unic, în ideia de a egaliza cetățenii, dar procesul în loc să fie pozitiv, egalizarea se face în sărăcie, adică toți devin din ce în ce mai săraci, bogăția fiind ceva iluzoriu și chiar fundamentat teoretic ca fiind un lucru rău și nenecesar. datorită faptului că în comunism datorită unor grave disfuncționalități productivitatea muncii ca singura sursă a prosperității nu a crescut suficient, s-au dezvoltat acele elemente care au erodat construcția artificială și în final au apărut mișcări, numite revoluții, de catifea sau violente, care au dus la prăbușirea acestui tip de stat.

Statul mafiot corespunde situației în care legea este făcută de anumiți oameni care au puterea economică și financiară, care desfășoară preponderent afaceri bazate pe alcool, carne vie, droguri, jocuri de noroc și armament și care se pun în fruntea crimei organizate. Funcționează legea tăcerii. Toți oamenii sunt înrolați în familii între care se nasc conflicte determinate de dominația de teritorii delimitate pentru afaceri, conflicte, mai corect răfuieli, care se soluționează prin atacuri armate sângeroase, numite de cele mai multe ori reglări de conturi. 

Statul de drept este acela unde legea domnește, actul de justiție este omniprezent și justiția este funcțională manifestându-se cu înalt profesionalism. Există coduri de procedură penală și de procedură civilă, există judecători inamovibili și procurori. Sistemul juridic este astfel structurat încât să regleze totalitatea problemelor care apar și să ducă la bun sfârșit actul juridic, fără a se înregistra producerea de nedreptăți sancționate de instanțe superioare. În conștiința publică, această formă de stat esteesențială pentru combaterea corupției, violenței și a abuzurilor de orice fel.

Statul nazist pune pe primul plan rasismul, antisemitismul, naționalismul și anticomunismul. Ideologia nazistă s-a bazat pe faptul că oamenii se ierarhizează după apartenența la o anumită rasă, numită superioară aflată în vârful piramidei rasiale, iar viața este doar lupta pentru supraviețuire. Singura formă de existență a statului este guvernarea prin dictatură caracterizată prin agresivitate, luptă, orientată spre obținerea spațiului vital necesar celor care au rolul superior, civilizator. Statul nazist a fost nu numai promotorul holocaustului, dar a creat și a făcut să funcționeze ani în șir lagărele de exterminare în masă. Statul nazist este caracterizat prin megalomanie.

Mai sunt și alte forme de stat, precum statul federal, regatul, statul dictatorial, statul înapoiat, statul nedezvoltat, statul dezvoltat, state beligerante, state frățești,  statul industrializat, statul avansat, statul agresor, statul unitar, stat național, dar pe care le voi aborda tot aici cu ale ocazii.

(27 ianuarie 2017)

CSIE'50 - șefii catedrei de Cibernetică Economică

Acum că se fac în acest an 2017 cei 50 de ani ai facultății de Cibernetică, Informatică și Statistică Economică, trebuie spus cu claritate că a existat și o catedră de Cibernetică Ecpnomică, de care nu s-a atins nici Nicolae CEAUȘESCU, nici Ion ILIESCU, nici Emil CONSTANTINESCU, dar s-au atins indirect, prin oameni de bună credință, slugile lui Traian BĂSESCU. Așa că, în primăvara lui 2011, Catedra de Cibernetică Econolică, a fost absorbită de catedra de Informatică Economică, devenind astfel Departamentul de Informatică și Cibernetică Economică-DICE. Pentru prima dată, la denumirea unei facultăți, nu corespunde o catedră care să preia din acea denumire, mai ales că într-o enumerare este obligatorie virgula, iar și-ul din denumirea departamentului întărește forțarea cu care s-a produs acea înghițire a unui pește mare de un alt pește ceva mai mare, dar nu îngrozitor de mare. Deplând acel moment nefericit și nu-mi reproșez nico clipă că nu am mers să discut despre găsirea unei soluții în care cred și acum.

Aici nu este vorba că mortul de la groapă nu se mai întoarce. Era bine ca ciberneticienii, în acești 5 ani de la înghițire să facă ei un anume ceva ca să elimine exact acel criteriu care a stat la derularea acelui proces dezastruos de dispariție. Nu numai că nu s-a făcut prea mare lucru, ci unele aspecte s-au adâncit, pentru că managementul din DICE este favorabil tinerilor, tocmai cei care sunt majoritari și care în niciun caz nu doresc revenirea la metehne dictatoriale păstrate din vremurile de demult când șef era un profesor pe ușa căruia sclavii i-au scris măscări, de bun ce era...

Voi scrie în continuare câteva cuvinte despre șefii care au condus Catedra de Cibernetică Economică de la înființare de dinainte de 1967 și până la dispariția din 2011.

Primul șef de cateră a fost Manea NĂNESCU, mai mult cu numele și cu coordonarea din umbră, căci datorită funcțiilor importante în stat nu avea el timp să se ocupe la nivel de detaliu și de management de catedră, dar principii și linii directoare dădea acesta la greu și nimeni nu-i ieșea din cuvânt mai mult de frică, decât din convingere. Dar tot în numele lui se făceau abuzuri, căci fiecare ce visa noaptea venea și zicea că așa s-a găndint tovarășul academician, mai ales dacă acestea erau zise de oamenii ce asigurau legătura între el și mase. Pe acel interval, Catedra de Cibernetică Economică a cunoscut cea mai mare înflorire.

Următorul șef de catedră a fost unul Mircea BULGARU sau Mircea BULGARIU, despre care nu scriu dimic, pentru că, deși a stat în fruntea catedrei ani buni, dar a stat și ca director al Centrului de Calcul al ASE.

După acesta a devenit șef de catedră profesorul Virgil SORA, care a fost ani buni decan al Facultății de Calcul Economic și Cibernetică Economică. El preda disciplina numită Demografie și-și trăsese partea leului ca fond de timp, căci natalitatea ca problemă de partid și de stat  îi dădea apă la moară. N-am să uit momentele penibile când într-o sală din clădirea veche, ne-am strâns noi niște bărbați oarecare să ne punem cenușă în cap, unii de ce nu au copii și alții de ce nu au patru su mai mulți decât atât. Am văzut atunci ce înseamnă politrucul ordinar și cum caută să iasă basma curată. Sștiu numai că în anul 1990 pe mandatul său, datorită marilor discrepanțe de gândire și de evoluție, noi cei de la subcolectivul de informatică economică, ne-am desprins și am format Catedra de Informatică Economică și am evoluat cu o dinamică spectaculoasă de i-am lăsat pe mulți cu gura căscată, căci șeful nostru de catedră, lectorul Ion Gh. ROȘCA știa ce vrea și noi eram în consonanță cu el.

Șeful de catedră Geo VASILESCU, marele profesor și decan al Facultății de Cibernetică, deși a căutat să evite, inevitabilul s-a produs și subcolectivul de cibernetică economică s-a desprins și el, construind Catedra de Cibernetică Economică, cea nouă, plecând deci cu brandul, lăsând subcolectivul de statistică într-o situație delicată.

Cel care și-a luat misiunea de a refonda catedra de Cibernetică Economică din temelii, a fost profesorul Emil SCARLAT, despre care știam că a terminat strălucitor facultatea de 5 ani, chiar Secția de Cibernetică Economică, mă refer la Facultatea de Calcul Economic și Cibernetică Economică de pe vremuri, când învățământul superior însemna ceva.

Au urmat la cârma Catedrei de Cibernetică Economică profesorii  Eugen Țigănescu și Marin DUMITRU, dar despre ei vreau am scris și în continuarevreau să scriu articole diferite, cu mult mai multe detalii.

Ca membru al catedrei de Cibernetică Economică, amintirile mele nu au fost dintre cele frumoase pentru că:

- am asistat la abuzuri;

- nu s-au făcut promovări pe merit;

- au fost atitudini discreționare;

- pozițiile subiective erau prea frecvente;

- șefii nu înțelegeau rostul informaticii;

- caracterizările pentru calificative mi le-am făcut singur;

- era prea multă tristețe;

- se cam pilărea.

Mă limitez la a spune că per global, nu mi s-au pus tălpi în a mă dezvolta, în a publica, dar o anumită ostilitate am înregistrat, căci mulți confundau roul lor de conducători cu cel de vătafi pe o moșie. La ceas aniversar se cuvine să fim veseli. Ca să fie apoteotică acea veselie am scris acest articol mai nuanțat, căci vorba proverbului, cine râde la urmă, râde cu folos, Voi mai scrie despre vechea Catedră de Cibernetică Economică. Merită din plin.
Șefii catedrei de Cibernetică Economică reprezintă miezul problemei ce revine la creșterea și descreșterea ciberneticii economice de la noi, pentru că fanionul cât flutură lupta se duce. Când drapelul este la pământ moralul oștirii se prăbușește. Cine vrea să plângă, să plângă. Cine vrea să reclădească trebuia s-o facă imediat după 2011. Nu spun că acum este târziu. Numai că momentul aoptim a fost ratat. Unii spun că acum, când ASE este pe cai mari, a venit momentul reclădirii Departamentului de Cibernetică Economică. La vremuri mari, trebuie oameni mari. Napoleon oricum ar fi fost inventat, zice teoria modernă a făuririi istoriei. Unde este Napoleonul ciberneticii economice, că nu-l văd pe cal alb sau măcar cu un rucsac unde să încapă bastonul de mareșal?

(26 ianuarie 2017)

Problemele imposibile la români

Românii s-au blagoslovit cu o serie de probleme de nerezolvat care vin din antichitate, din vremurile moderne, la care în ultimul timp s-a adăugat una de-a noastră mioritică.

Cuadratura cercului este prima problemă, care cere să se construiască cu rigla și compasul un pătrat cu suprafață egală cu suprafața unui cerc. Ferdinand von Lindemann a demonstrat că numărul π este nealgebric și deci nu prea este de construit un astfel de pătrat...

Dublarea cubului folosind numai rigla și compasul în ideia că pornind de la un cub inițial, cu  latură dată, să se obțină un nou cub cu volumul de două ori mai mare decât cubul inițial. Pierre-Laurent Wantzel a demonstrat că nu prea este posibilă soluționarea și a zis și de ce.

Trisecțiunea unghiului revine la a împărți un unghi în trei părți egale folosind numai rigla și compasul. Se pare că a rămas exact ața cum au lăsat-o anticii, adică nerezolvată.

Marea teoremă a lui Fermat vine mai din Evul Mediu și și-a găsit o demonstrație trei secole mai târziu prin demostrația lui Andrew Wiles.

Descoperirea acoperiților este problema definită prima dată de marele Traia Băsescu în campania electorală de la alegerile prezidențiale din 2014, când a cerut deconspirarea fără riglă și fără compas, a unui candidat despre care el credea că ar fi ofițer acoperit. Problema revine obsesiv sub diferite forme și cu diferite intensități, ca modalitate de a acoperi mari neîmpliniri în plan economico-social. Se știe exact că problema, asemeni celorlalte, nu are soluție.

(26 ianuarie 2017)

Galeria cu rectori ai ASE

Azi am avut o problemă și am ajuns la parterul clădirii unde se află AULA MAGNA a Academiei de Studii Economice din București și am avut surpriza plăcută să văd tablourile cu portretele rectorilor care au condus ASE de-a lungul celor 100 și ceva de ani de existență, mai precis 113 ani de existență.

O listă a rectorilor ai ASE arată astfel:

Rectori

Anton Davidoglu: aprilie 1913 - februarie 1918 

Eugen Ludwig: februarie 1918 - februarie 1919

Stanislas Cihoski: februarie 1919 - februarie 1924

Ion N. Angelescu: 12 februarie 1924 - februarie 1929

Gheorghe Taşcă: februarie 1929 - decembrie 1930

Ion Răducanu: decembrie 1930 - septembrie 1940

Marin I. Mazilescu: septembrie 1940 - 7 februarie 1941

Victor Slăvescu: ianuarie 1944 - octombrie 1944

Ştefan Stănescu: noiembrie 1944 - 1945

Nicolae M. Maxim: 1945 - înaite de iulie 1947

Marin I. Mazilescu: înaite de iulie 1947 - aprilie 1948

Anton Alexandrescu: decembrie 1948 - martie 1949

Gromoslav Mladenatz: aprilie 1948 - decembrie 1948

Vasile Malinschi: 1949 - mai 1954

Ştefan Arsene: mai - noiembrie , 1954

Mihail Haşeganu:  februarie 1955 - ianuarie 1959

Mircea Nicolaescu: 1 februarie 1959 - 1 octombie 1961

Marin A. Lupu: octombrie 1961 - octombrie 1971

Gheorghe Dolgu: octombrie 1971 - ianuarie 1980

Ilie Văduva: mai 1980 - noiembrie 1985

Alexandru Puiu: 3 decembrie 1985 - 1 februarie 1990

Constantin Bărbulescu: februarie 1990 - mai 1996

Paul Bran: mai 1996 - mai 2004

Ion Gh. Roşca: mai 2004 - 4 martie 2012

Pavel Năstase: 5 martie 2012

Nicolae Istudor: mai 2016 și în prezent.

Portretele rectorilor de la Anton Davidoglu la Paul Bran au fost realizate de pictorul Nicolae ALEXI, iar portretul rectorului Ion Gh. Roșca a fost realizat de  Ștefan Popa-Popas. Este o inițiativă lăudabilă a instituției de a promova astfel de idei, pentru a oferi generațiilor tinere crâmpeie de viață de demult din ASE, inclusiv de a prezenta chipurile celor ce au ținut frâiele aceste instituții, pentru a ajunge la strălucirea de azi. Cine are interesul de a vedea stilul în care pictează Nicolae ALEXI, va vedea că aici continuă opera sa și se dovedește un excelent portretist. El a surprins exact trăsăturile unor rectori așa cum eu i-am știut și mă refer la Marin A. Lupu, Gheorghe Dolgu, Ilie Văduva, Alexandru Puiu, Constantin Bărbulescu și Paul Bran. Dacă aș fi găsit ceva în neregulă, adică să-i fi redat răutate când el nu a fost rău, să-l fi redat blajin, când el nu a fost blajin, să-l fi făcut pe unul ferm dacă el ferm nu a fost, m-aș fi sesizat. Ei sunt acolo în rame, în proporție de 97,47% exact așa cum eu i-am văzut, iar privirea unora, pictorul a prins-o la scara 1 la 1. 

(26 ianuarie 2017)

Momentul optim în politică

Managementul politic zice că:

- nimic nu este la întâmplare;

- totul se calculează;

- între cauză și efect există o formulă;

- înainte de orice trebuie stabilit momentul;

- optimul nu este întâmplător;

- mai presus de orice este eficiența;

- estimarea costurilor este fundamentală.

De aceea, am fost surprins de o serie de chestiuni, mai ales de momente și de ritmuri, care au arătat grave carențe de management politic, prin nesocotirea lucrurilor foarte simple, care sunt abc-ul acestei științe, mir de ce se miră peste ani că multe oale nemeritate li se sparg în cap. Sunt sigur că dacă cineva din echipele de lucru ale unor decidenți strategici ar fi avut cât de cât habar de relulile elementare ale managementului politic, rezultatele unor acțiuni ar fi fost cu totul altele, exprimate în indicatori de eficiență. Trebuie vorbit de anumite aspecte, dintre acre, în acest articol, mă voi referi la momentul optim de a face un anume ceva.

• Ne amintim cu toții de filmulețul dat de Realitatea TV, mai precis de Răzvan IONESCU, filmulet în care era arătat un candidat cum îl plesnea peste față pe un puști la Ploiești. Nu se vedea prea bine gestul și s-a făcut tevatură, inclusiv un ministru, Daniel FUNERIU s-a lansat într-o complicată demonstrație cu viteze estimate și parcă a amintit de ghidușia cu pixelul albastru. Nici filmulețul și nici demonstrațiile care să-l sprijine pe autorul mișcării cu sau fără finalitate fac obiectul analizei, ci momentul în care filmulețul a fost prezentat. Evenimentul s-a produs undeva în  noiembrie 2004 și a fost scos pentru a fi difuzat undeva la începutul turului al doilea al campaniei electorale din 2009. Filmul a fost difuzat în jurul datei de 28 noiembrie 2009, iar candidatul la președinție a avut mari ezitări când a venit să justifice ce s-a întâmplat atunci. Nu acest aspect este important, ci momentul în care a fost difuzat fimul. Dacă filmul era difuzat în vinerea de dinaintea duminicii în care se produceau alegerile, efectul era cu totul altul. Din punct de vedere al managementului politic, este clar că momentul optim a fost ratat de cei care își doreau un anumit efect din difuzarea filmului. A fost prea devreme difuzat.
• Acum, iată, serialul lui GHIȚĂ ar fi crezut lumea că produce efecte, exact așa cum fugarul GHIȚĂ și le dorește. Numai că managementul politic, pe care acest GHIȚĂ nu-l cunoaște zice cu totul altceva. Ceea ce este el și ceea ce face el, nu are nimic în comun cu serialul Tânăr și neliniștit, care a ajuns 10.376 de episoade ce se difuzează cu un ritm științific determinat. Fugarul GHIȚĂ ar fi trebuit să știe că are un volum V de informații. Are un timp T la dispoziție să facă filmulețe. GHIȚĂ trebuie să știe că nivelul de saturație se atinge după 5 minute mai ales când informația este densă. Tot el trebuia să-și dea seama că ritmul de difuzare trebuie să fie alert, că lumea se plictisește, mai ales dacă așteaptă sau este mințită că se difuzează ceva și nu se difuzează nimic. GHIȚĂ este un ratangiu de meserie, pentru că a ratat atât momentul optim, durata optimă, volumul optim de date, intervalul de producere cât și frecvența optimă de difuzare. Eu am pus sub semnul întrebării întreaga construcție și mai ales succesiunea de argumente ale lui de a se apăra în numele unui bine numai de el înțeles. Episoadele lui GHIȚĂ sunt niște fâsuri de pierdut vremea, pentru că au în ele banalități.
• Un alt element cu mari chestiuni de necunoaștere a managementului politic a fost acela al alegerii momentului în care se vor produce alegerile parlamentare, moment pe care toată lumea îl estima pe la începutul lui noiembrie. Unii spuneau că a fost aleasă data de 11 decembrie că va ninge și țăranii, votanții PSD-ului nu vor ieși din casă și dreapta va ieși victorioasă. Calculul a fost eronat și managementul politic vorbește de uzura guvernului la putere, uzură care se accentuează dramatic în ultima perioadă din tot felul de motive, lentoarea fiind unul dintre ele. Nimeni nu prea mai are chef de muncă pe ultima sută de metri. Tot managementul politic zice că între două alegeri intervalul nu trebuie să fie foarte mare. Cele 30% procente din vară ale PNL într-un fel se conservau în noiembrie și cu totul altfel au arătat în decembrie. O poveste zice că un maratonist care avea un avans fantastic înaintea celui ce-l urma, a zis că vrea să se odihnească un ăpic. S-a oprit. A adormit și a pierdut cursa, el având un avans istoric. 

Cei ce nu iau în calcul regulile managementului politic, mai ales atunci când este vorba de a optimiza, evident sfârșesc prin a se găsi în situații dintre cele mai jenante. Sub ochii noștri se văd acțiuni ale unora care nu au nicio legătură cu managementul politic. Una dintre ele este vorba , tonul, repetarea cuvintelor și mai ales îmbrăcămintea. Pe o scară de la 1 la 10 am văzut un purtător de cuvânt care cu indulgență primește nota 3, cum tot atât de bine Nicușor DAN prin aparițiile publice, pe poziția de comunicator este de cel puțin 9, pentru că vorbește simplu, calm și direct.

Momentul optim în politică, fie care activitatea să aibă eficiență maximă dacă este bine ales, fie se diluează dacă este prea devreme, fie nu produce efecte dacă este prea târziu, ca în bancul spus de Mircea CRIȘAN la tv la o emisiune de Varietăți. Doi pescari pe malul râului. Unul prinde o faraoană. Se uită la ea. O aruncă la loc în apă. celălalt îl întreabă: de ce? Pescarul răspunde: cum? Sala nu a reacționat decât după minute bune. camerele de luat vederi redau cum arată tavanul sălii pentru a nu arăta penibilul sălii.

  (26 ianuarie 2017) 

Ce fac culturiștii după ce încheie cariera competițională

România a dat mari culturiști de-a lungul anilor și aici mă gândesc la Florin UCEANU, Costica CĂILEANU, Constatin Lazăr, Petru CIORBĂ, Dragoș POPESCU, Nicolae GIURGI, Attila KATONA, Tiberiu HORVATH, Cristian MIHĂILESCU, Mircea SIBICEANU, Constantin BEBEȘELEA, Eugen KANTOR, Petru MOJA, Emeric DECLZEG, Răzvan ARITON, Dumitru NEAG și mulți, mulți alții.

După încheierea carierei sportive, care la unii dintre culturiști este până în 40 de ani, dar la alții ajunge să se prelungească până în 50 de ani, își desfășoară activitatea ca:

- manageri de săli de fitness-culturism destinate publicului larg;

- antrenori personali , având certificate de a profesa o astfel de activitate;

- proprietari de săli, în cazul în care o afacere anterioară le permite un astfel de demers;

- autori de cărți și de materiale sportive în reviste de specialitate;

- antrenori în cluburi sportive care pregătesc culturiști de performanșă;

- arbitri pentru competițiile mari de culturism;

- organizatori de mari competiții de culturism private;

- funcționari sau personal de execuție în alte domenii.

Observ că nu este creat un context adecvat care să pregătească dezvoltarea culturiștilor pentru ce va urma după încheierea activității competiționale, ceea ce generează o serie de neajunsuri pe toate planurile. Am văzut sportivi care și-au luat viața în piept în zona dezvoltării de mici afaceri, ceea ce a presupus învățarea pe cont propriu a nenumărate reguli specifice mediului de afaceri nu prea corect de la noi. Este important că marea majoritate a marilor glorii din culturism și-au găsit rostul, cu greu, dar și l-au găsit și reușesc muncind tot atât de greu ca în vremea când se  pregăteau pentru a participa la competiții, să-și câștige existența în condiții cât mai decente. La noi nu există cultura prezentărilor, a demonstrațiilor sau a întâlnirilor cu marile glorii. Nu există la noi nici cultura posterelor cu autografe, ceea ce ar aduce venituri importante marilor culturiști. În alte locuri, marii culturiștii sunt invitați la:

- simpozioane;

- concursuri în jurii;

- lansări de cărți despre cilturism;

- emisiuni tv;

- spectacole de varietăți;

- realizarea de reclame;

- a juca în filme.

Probabil în anii care vor veni și la noi această cultură se va dezvolta și culturiștii vor avea locul lor bine definit după terminarea carierei competiționale. Un lucru este important în toată această evoluție: să nu se piardă experiența acumulată în atâțea ani de generații de culturiști, căci aceasta este una din marile averi ale acestui sport de la noi.

(25 ianuarie 2017)

Radicalismul stalinist

Parcă nu s-a schimbat nimic. Mai trebuie să apară pe clădiri, la intrarea în orașe și pe clădirile de la Triajul București portretele imense ale lui Marx, Engels, Stalin și Lenin stilizate, pe fond alb și roșu, cu contururi negre. Se manifestă acum exact aceleași lucruri pe care le avea în ea lupta de clasă, numai că acum se numește lupta pentru democrație, lupta anticorupție. Atunci, la fabrica unde lucra tata erau niște comuniști veniți pe val, cu facultăți pe puncte, foarte încinși care înfierau tot ce era de înfierat. Numai că s-a dovedit că chiar ei furau la greu și au fost duși la canal, căci patria avea nevoie de acel canal ce trebuia făcut la târnăcop și la lopată, mai rudimentar decât în vremea faraonilor, care foloseau scripeți și pârghii.

Intransigența este caracteristică tuturor orânduirilor și masele de manevră au la bază elemente de manipulare extrem de eficiente. Minariadele sunt exemplul cel mai clar. Dar au fost și alte mișcări ale unor grupuri mari care au generat de asemenea, efecte negative, tot cum s-a întâmplat cu mineriadele. Una este votul secret și alta este votul la vedere. Un set de teste ar fi interesant. Pentru 1.000 de probleme să se considere diferite colectivități care nu se știu unele de altele și să se dea soluții independent, atât cu vot la vedere, cât și cu vot secret. Sunt sigur că unanimitățile vor fi cu totul altele la votul la vedere în comparație cu votul secret. Spiritul de conservare funcționează teribil de eficient în cazul votului la vedere. A fost un caz în care am văzut cum votul secret se deconspiră. Există o foaie cu semnăturile de prezență. Fiecare are pixul său. Voturile anulează ceva tot cu același pix. Deci, cine vrea, face punerea în corespondență, lucru deosebit de simplu, dacă voturile nefavorabile sunt puține și se dorește a se cunoaște care sunt dușmanii...

Radicalismul stalinist se manifestă în orice moment dacă este cultivat și dacă este stimulat în colectivități unde anonimatul primează. Mijloacele moderne face ca imaginile să fie comparate și recunoașterea automată să scoată la iveală surprize dintre cele mai spectaculoase.

(25 ianuarie 2017)

Cel ce nu mai este

Despre morți, numai de bine, pentru că nu au cum să se mai apere. Este un îndemn creștin, ceea ce este un lucru onorabil pentru oricare dintre noi cei care avem încă resursa de bază, viața, de a privi înainte.

Am avut ocazia să văd oameni extrem de puternici, care de la înălțimea poziției lor, dintr-un gest al degetului arătător sau din vârful pixului încovoiau destine, dintre care unele, pe nedrept, știu mai mult ca sigur, pentru că-i cunoșteam foarte bine pe împricinați.

Am cunoscut oameni a căror bogăție făcea din ei și din cei apropiați lor semizei prin tot ceea ce cheltuiau, prin excentricitățile și prin dimensiunea năravurilor. Toate expunerile publice au generat în jurul acestora o stare de adversitate atât de puternică, încât diferența dintre realitate și imaginea pe care singuri și-au proiectat-o creștea exponențial. 

Am cunoscut oameni care aveau darul de a construi un zid de nepenetrat între ei și ceilalți, unde fiecare cărămidă avea drept liant doze imense de ură. Era ceva reciproc, mai ales prin atitudinea respectivilor, iar ca revers, toți ceilalți nu aveau ricoșee, ci acumulări, care așteptau să se reverse, asemeni lacurilor de acumulare.

Finalul întotdeauna este trist, pentru că atitudinea celor din jur față de astfel de oameni nesăbuiți în comportamentul lor, generează răspunsuri disproporționate, unde compasiunea lipsește în integralitate și unde nu mai există loc nici pentru clemență și nici pentru înțelegere de niciun fel.

Îmi aduc aminte de un filmuleț cu niște împușcați din Drumul Taberei de la Revoluție, îmbrăcați simultan cu mai multe tipuri de uniforme și de interpretările date atunci la televizor. În jurul lor erau oameni care loveau cu vârful bocancului acele îmbrăcăminți și mai erau alții care comentau, dar erau și unii care înjurau și scuipau, mânioși foc, căci aveau de partea lor un anumit adevăr, nu pe cel adevărat, pentru că există adevărul celui la putere și adevărul adevărat, între care diferențele sunt de regulă foarte mari.

Orice pictor, dacă dorește să accentueze ceva, folosește o anumită nuanță de culoare și îngroașe contururi sau scoate în prim plan exact ceea ce dorește, pentru că artistul din el vrea să arate celor din jur o realitate transfigurată, realitatea pe care el o simte și o dorește să rămână.

Am auzit că un om puternic cândva, nu mai este. A murit fără lumânare. Babele din mahalaua mea ziceau: a murit ca un câine, fără lumânare. În urma lui a rămas un imperiu, care asemenea oricărui imperiu, indiferent de ce natură este, are o viață limitată, căci nici o sută de ani, nici o mie de ani nu reprezintă pe nicio scară infinitul, acest lucru îl știu și țâncii. Apare întrebarea: prntru ce, toate?

;(25 ianuarie 2017)

Interviu cu culturistul Cristian BECHEȘ

Despre Cristian BECHEȘ am scris un articol  în data 17 iulie 2016, intitulat Cristian BECHEȘ, culturistul cu voință extraordinară. 

Interviul de față își propune să evidențieze preocupările actuale ale  lui Cristian BECHEȘ, ale cărui răspunsuri sunt identificate cu CB, iar întrebările pe care eu i le pun sunt identificate prin II, așa cum am mai procedat și în cazul altor interviuri.

II: Ce a însemnat pentru tine Cristian BECHEȘ anul 2016, pentru a ști de unde plecăm în discuția noastră.

CB: A fost un an bun. Am reușit să câștig medalia de aur la zonale și openul, după care am obtinut locul trei la naționale, fiind bolnav cu o raceală urâtă de care nu am putut scăpa după care am câștigat locul întâi la cupa României după care am câștigat locul întâi la trofeul Steel Man și openul . Cam așa sa derulat anul pentru mine. Aș fi vrut să mă calific la europenele de culturism, dar am ratat calificarea obținând doar locul trei la naționale. Una peste alta, a fost un an bun, din care am învățat multe!

II: Ai început pregătirile pentru anul competițional 2017? În ce constau ele?

CB: Da,le-am început, de o săptamână. Nu am schimbat nimic deoarece consider, ca nu are rost să schimbi ceva ce funcționează. Așa că, execut tot două antrenamente pe zi, unul dimineața de la 05-07 dimineața, care constă în alergare în aer liber o oră plus o oră de exerciții cu greutăți libere: îndreptări, împins de la piept pentru umeri din picioare, genuflexiuni ridicări de picioare din atârnat pentru abdomen. Execut câte patru serii din fiecare exercițiu; iar seara pe la zece fac al doilea antrenament executând doar o singură grupă de mușchi pe zi și mă antrenez în fiecare zi.

II: Pe site-ul FRFC nu este postat calendarul competițional pe 2017. Cum decurge pregătirea ta fără un calendar știut cu exactitate? Suntem la sfârșitul lunii ianuarie și Federația de Culturism și Fitnes nu a afișat calendarul. Pe 2016 erau în calendar etape zonale în martie și aprilie, iar în 28 mai 2016 Campionatul de Culturism Masters. 

CB:Se știu.  Sunt comunicate datele competiților către cluburi. O sa le afișeze în curând și Federatia. Primul concurs la care o să particip o să fie Cupa Romaniei în 20 mai 2017 la Reghin, după care aștept ședințele tehnice pentru următoarele concursuri. În schimb particip în Anglia la un concurs privat în întâi aprilie. Așa că mă concentrez pe primele două, după care vor urma naționalele. Sper să obțin aur pentru a mă califica la europene și ținta mea să urc pe podium la mondiale. O să fie un drum lung dar anul 2017, sunt sigur va fi al meu.

II:Dacă ar fi să dai o notă de la 1 la 10 a stadiului de pregătire, acum în ce stadiu te afli? 10 este nivelul maxim din ziua de concurs.

CB:As zice ca 7. Abia acum începe petrecerea...

II:Ai fi de acord sa discutam despre calculul de indicatori legați de performanța ta?

CB:Da de ce nu?

II:Primul indicator este BODY MASS INDEX - BMI care ia în calcul greutatea și înălțimea. Deci tu ce greutate și ce înălțime ai? Ți-l calculez eu și-ți zic și unde te poziționezi.

CB:In momentul de fata cantaresc 85-87 kg iar inaltimea 172cm

Iar pana in 20 mai ziua concursului in forma maxima o sa cantaresc 88-89 kg cu un procent de grsime sper de 5%

II: Pentru o greutate de  87kg și o înălțime 172 cm, tu ai  BMI = 29.4077879935, adică ești cu excesul de greutate, lucru foarte bun pentru culturiști.

Culturiștii nu trebuie să aibă greutatea ideală, adică 72kg, pentru că la ei tocmai masa musculară este esențialul și aceasta duce la creșterea peste nivelul ideal a indicatorului. Totul este să nu fie grasime.

CB: Corect.

II:Indicatorul HBBP, height based body proportion arată care sunt proporțiile ideale pornind de la înățimea ta. Pentru 172cm aceste proporții sunt:

CATEGORY            Minumum              Cristian BECHEȘ

                               height based

                               body proportion

-------------------------------------------------------------------------

HEIGHT                      172cm                             172cm

CEST                      108.25cm                            132 cm

WAIST                        79.50cm                         71 cm

THIGH                        58.99cm                            66cm

NECK                        39.75cm                               XXXX

UPPER ARM                39.75cm                           48cm

CALVES                        39.75cm                              46cm

--------------------------------------------------------------------------

CB: Măsurătorile mele arată piept: ;talie 71 cm, brat:48cm, gamba 46cm, coapsa 66cm. Cam asta ar fi. Trebuie doar să fac diferența să văd cum stau față de nivelurile ideale.

II:Pentru următorul indicator care este agregat îmi trebuie să știu care este idolul tău și care sunt măsurătorile antropometrice ale lui. 

CB: În viitor voi oferi și aceste date.

II: Pentru endicatorul procentului de grasime din corp BFP îmi trebuie greutatea ta și circumferința taliei măsurată la buric.Tu ai 89kg și talie de 71cm deci BFP=1%

CB: Da. Rămâne de analizat acest indicator.

II:Care sunt punctele tale tari în concursuri? Dar punctele unde mai trebuie să lucrezi?

CB:Abdomenul, pieptul și coapsele sunt ok, dar brațeleși spatele vreau să le pun la punct anul asta.

II:Tu ai calendarul tău competițional. Știind care e durata ciclului tău de antrenament, când începi? Ce calcule faci?

CB: Încep pregătirea pentru un concurs cu patru luni înainte. Încep să scad carbohidrații să-i folosesc în momente cheie imediat după antrenament când mușchii sunt goliți de glicogen  etc... Măresc consumul proteinelor și beau mai multă apă decât în mod normal. Normal beau 3 litri iar în pregătire beau șase. În ultimele trei săptămâni dinaintea unui concurs fac un joc și niște trucuri pe care nu vi le spun. Fiecare culturist are metodele lui...

II: Înțeleg. După concursuri ziarele au scris despre rezultatele tale? Adunni tăieturi din ziare?

CB:Da Rasunetul și Mesagerul și am fost invitat la o emisiune pe un post local din Bistrița orașul meu natal, dar nu am mai putut rămâne în țară. Am primit o oferta de lucru in Anglia și am plecat unde sunt și în prezent. Am renunțat la slujba din Danemarca

II: Pe la televiziuni ai fost?

CB: Nu nu am fost

II: Ți-ai numărat diplomele, premiile, cupele primite?

CB: Anul trecut au fost cinci medalii de aurși una de bronz. 

II: Mă refer la întreaga activitate competițională.

CB: O, nu!  Nu stiu sa vă zic exact. Oricum sunt peste treizeci de aur și de argint  am numai trei știu sigur iar de bronz nu am decat una de anul trecut de la naționale. Dar m-am răzbunat pe cei care m-au învins la cupa României unde am luat aurul concurand iar cu ei in aceiași categorie. A fost cel mai bun concurs al meu de anul trecut.

II: Cum se împacă munca de antrenor cu cea de concurent?

CB: Îmi place foarte mult sa lucrez cu oamenii fiecare are povestea lui... Ei îmi dau o parte din motivația  de a merge înainte și a nu renunța până să-mi ating scopul.

II: Cum te vezi tu peste 10 ani, în lumea aceasta dură, a culturismului?

CB: In zece ani sper să fiu profesionist și să fiu cel mai bun. Asta vreau și asta o să fac oricât timp mi-ar lua. Nu mai renunț.

II: Ce locuri ai ocupat in concursuri?

CB: Nu doar în primii trei de fiecare dată. Anul asta o sa fie anul meu.  Anul trecut am revenit pe scenă după patru ani de comă cum îmi place mie să zic la aceste întreruperi de participări competiționale.

II: Cum ți se par competițiile de la noi în comparație cu cele din străinătate, unde participi?

CB: Acolo sunt foarte bine puse la punct începând cu data competiției ora începerii ora la care urci pe scenă.  Sunt de o punctualitate ieșită din comun și bineințeles premiile. La noi mai este de lucru.

II: La ce ai renunțat pentru a face acest sport?

CB: Am renunțat la o slujbă foarte bine platită care nu îmi permitea să am timpul necesar sa ma antrenez.

II: Care sunt trăsăturile de caracter cele mai importante ale unui culturist?

CB: Culturismul dezvolta inteligența emotională fantastic de mult. Este un sport unde trebuie să gândești și să judeci foarte mult ceea ce faci cu corpul tău. De aceea fiecare individ este diferit așa și caracterul ține de fiecare. De aceea ceea ce ești se va vedea în ceea ce faci ... Eu cred în perseverență. Sa nu renunți niciodată ori de câte ori eșuezi. Este trasatura comună a tuturor marilor campioni culturisti! 

II: Cât durează în medie o apariție a unui concurent pe scena de concurs, cu toate probele? Asta pentru a se vedea cât de mult muncește un sportiv, pentru acele momente de glorie personală.

CB: La proba de comparatie 10 -15 minute maxim, iar ca si program personal durează 2-5 minute iar dupa programul liber daca lupta e stransa se mai face o comparatie de maxim 10 minute.

II: Ai prieteni printre culturiști? 

CB: Da destul de multi cultiristii sunt oameni prietenosi sociabili carora le place sa cunoască și să facă schimb de impresii păreri etc. Printre ei se numără Sebastian Cătălin , Alexandru Sucurtadean, Lăcătuș Claudiu  și lista continuă cu multi altii.

II: Ce ai invățat de la culturiștii cu experiență?

CB: De la cei bătrâni am invățat că fiecare om se dezvoltă diferit dar ca exercițile libere funcționează pe toti oamenii sunt bază dacă vreți, iar după ce ai invățat să execuți corect exercițile cu greutăți libere si sa faci progrese in masa musculara este timpul sa cauti exerecitii care sa ti se potriveasca astfel încât să îți alcătuiești un program optim de antrenament pentru tine. Și cel mai important este că toate astea nu se intâmplă peste noapte și să nu cauți scurtături că nu există. Mă refer la utilizarea de steroizi, care sunt adevărate otrăvuri pentru organism.

II: Cum te simți după ce ți-ai dat pe corp cu acel bronz și ești gata să intri pe scena de concurs?

CB: După ce pun piciorul pe scenă și oamenii aplaudă mă simt ca un zeu toți sunt acolo pentru mine îmi da dependentă de a relua antrenamentele pentru un nou concurs. Și tot așa. E un sentiment și mă cuprind atunci  niște emoții fantastice

II: Ai emoții înainte, în timp sau după ce s-a încheiat evoluția ta pe scenă? Cum te manifești?

CB: Sincer abia aștept să urc pe scenă. Emotiile sunt, dar am un entuziasm plăcut, mă bucur enorm că sunt acolo.

II: Ai un album foto special făcut imediat după un concurs? Ce găsești spectaculos în a avea un astfel de album?

CB:Nu am poze facute de fotografi profesionisti dar o sa-mi fac unul înainte de concursul din mai. Am numai poze simple făcute de prieteni sau de Federatia Romana de Culturism pe scenă.

II: Un culturist care visează să ajungă în finală se pregătește suplimentar? Are și un număr artistic? Tu cum îți construiești povestea, costumul, coregrafia?

CB:Eu pozez după fiecare antrenament cate zece minute în fiecare zi. Iar programul și muzica mi le aleg în funcție de starea sufletească în care sunt inainte de concurs cam cu o luna.  Probabil va  fi o piesa hard sau soft.

II: Ai avut vreodată o întâmplare care te-a determinat să te oprești? Dacă a fost, ce te-a determinat să continui?

CB: Da la un moment dat am renunțat să urc pe scenă fiindca am plecat din țară. Mi-am dat demisia de la vechiul loc de muncă si am fost foarte dezamăgit după o clasare pe locul trei la naționale în 2011. În opinia mea și a sălii pline cu oameni eram pe locul întâi dar... între timp eu nu am renunțat la antrenamente nici o zi iar anul trecut stăteam acasă și citeam o revistă de culturism și mă tot gândeam că îmi lipsește ceva.  Ziceam că nu sunt eu. Nu eram împlinit satisfăcut.  Munceam pentru bani dar nu făceam o muncă din plăcere și am zis gata! O să urc pe scenă și o să mă pregătesc atât de bine încât să nu ma mai poată fura nici un arbitraj. Iar între timp lucrurile s-au așezat în bine, arbitrajul este serios; sunt mai mulți tineri arbitri, lucrurile se indreaptă încet spre bine .

II: Ce te motivează să mergi la sală să te antrenezi, să te perfecționezi pentru a fi mai bun decât perioada care s-a încheiat?

CB: De fiecare dată vreau să fiu mai bun ca versiunea mea precedentă, să urc înca o treaptă. 

II: Ai riscat vreodată în cariera ta de culturist? Când, de ce și care a fost efectul?

CB: Da am folosit la un moment dat steroizi.  A fost ca un miraj toate frumos. Am făcut niste progrese uimitoare dar am avut de suferit de pe urma aventurii enorm. Nu as mai face prostia asta niciodată. Știu că voi progresa și fără, doar că trebuie să muncești ca un demonși cu un plan bine pus la punct poți merge până la limita ta genetică fără steroizi sunt atațea oameni care au demonstrat-o. Efectele adverse sunt îngrozitoare. Nu mai puteam alerga 500 de m gâfâiam ca o locomotivă. Agresivitatea mea era ieșită din comun. Nu mai  dormeam noaptea, deci nu am să mai fac asta niciodată, nici  după ureche, nici după sfaturile unui așa-zis guru al steroizilor ...

II: Care este secretul tău ca sportiv și despre care ai vrea să povestești aici?

CB: Sincer sa fiu nu am secrete sunt ceea ce sunt fac tot ce este necesar pentru a fi cel mai bun iar daca știu ca am facut tot ceea ce aținut de mine sunt împăcat .

II: Dacă ar fi s-o iei de la capăt cum ai proceda? Ce ai alege?

CB: Am luat-o de la capăt anul trecut când am revenit pe scenă. Acum am experiență mai multă sunt mai documentat și mă documentez în continuare dar toate astea sunt apa de ploaie. E simplu. Trebuie să vrei, să crezi și să faci lucrurile să se întample, nu doar săvisezi.

II:  Îți plac bancurile cu culturiști în postura de amanți?

CB: Da sunt foarte amuzante si cele cu jucaria mica.

II: Ce calități ai. Care este cel mai mare defect al tău?

CB: Ambitios , curajos , sincer iar ca defect sunt foarte încăpățânat.

II: Ți-a zis careva că tu n-ai ce căuta în culturism? După ce ai obținut rezultate, cum ai reacționat?

CB: Da mi sa zis la început și chiar și acum când m-am reintors ce sa faci tu acolo nu  ai șanse ăia numai aia fac nu te poti pune cu ei... ca și reacție după ce am caștigat bineînțeles ca am fost mândru dar nu am zis sau facut ceva ieșit din comun doar râdeam așa cum râdeam și când îmi ziceau că nu am șanse.

II: Ai un elev care-ți calcă pe urme?

CB:  Da este un tânăr care promite multe o să-l vedem anul asta pe scenă . Cât despre antrenor mă bucur ca am șansa de a schimba viața unui omîn bine motivandu-l.

II: Ar fi interesant pentru vulg dacă ar fi să construim o poveste lacrimogenă, de doi bani. Eu nu împărtășesc o astfel de opinie. un om se arată celorlalti prin ce este el și nu prin ce nu a are sau nu a reușit. Fiecare dintre noi ar vrea să fie Eminescu. numai că el e unic. noi sunten ceilalți. 

CB:  Aveți dreptate nu îmi place să-mi plâng de milă am început culturismul ca formă de recuperare după o accidentare la judo, o ruptură misculară de biceps. Nu în stare să ridic o cană cu apă. Dar nu așa vreau să fiu cunoscut. Sunt ceea ce sunt și nimic mai mult.  Nu îmi place să mă folosesc de chestii lacrimogene de compătimire nu vreau să fiu cel mai bun prin munca mea și prin ce reușesc sș fac cu corpul meu.

II: Ce părere ai despre culturiștii care au tatuaje? Dar despre cei care au piercinguri? Culturiștii au brațe puternice, piept lat și de aceea își tatuează corpul.  Tu ți-ai face tatuaje? Ti-ai pune piercinguri?

CB: De tatuaje nu văd nimic ieșit din comun se acoperă cu cremă dar despre piercinguri, nu cel putin mie nu imi place ideea asta. Da, am un tatuaj pe braț unde am avut ruptura musculară ca să acopăr cicatricile urâte de la operație altfel nu mi-aș fi făcut niciodată sincer mi-am tatuat pielea care acoperă un mușchi secționat să-mi aduc aminte ce am pățit

II: Culturisștii pentru că arată bine, sunt tentați să facă videochat pe bani. Ce părere ai? Ce părere ai despre așa ceva? Tu ai făcut?

CB: Mi se par prostituate masculine nu aș face așa ceva niciodată atâta timp cât sunt sănătos și pot munci .

II: Îti împărtașesc punctul de vedere, mai ales că ruinează cariere așa cum s-a întâmplat lui Kai Greene. Ai urmărit concursul Mr. Olympia? Ce-ți spune Phil Heath ca performanță? 

CB: Da, așa văd eu lucrurile dar din nou, fiecare face ce vrea cu corpul și viața lor totuși părerea mea e ca nu ar trebui să le fie mustrată cariera 

II: Din ce trăiește un culturist? Tu din ce trăiești?

CB: Asta este trist cel puțin la noi indemnizație zero sau dacă sunt cluburi care o dau e nesemnificativă la fel premile constau în diploma și medalie atât tot ce faci, o faci pe banii tăi. Eu muncesc în două locuri. Un loc de munca este numai pentru bani care  asigură alimentația și suplimentele unui culturist iar un loc este pentru cheltuielile de zi cu zi. Lucrez în prima parte a zilei în construcții iar în a doua parte, ca instructor la o sala de sport. Chiar și în țara ieșeam de la vechiul loc de muncă și mai lucram instructor la o sală până seara.

II: Culturismul este un sport care presupune niște costuri. Te rog să detaliezi.

CB: Un culturist trebuie sa manance foarte diversificat, de exemplu trebuie sa mănânci în fiecare zi : carne de vită, pui; pește pe lângă asta vin legumele, fructele și apoi suplimente alimentare iar când tragi linie astea costa in jur de 3000 de lei lunar este destul de dificil și probabil de asta nu prea avem cultiriști în categoriile grele trist....

II: Ca să mergi în concursuri trebuie să fi afiliat la un club sportiv. Tu la ce club ești membru? De câți ani? Ce istorie are acest club? A dat campioni?

CB: CSM Bistrita. Da Cristian Rus multiplu campion national si balcanic unul dintre cei mai buni culturisti pe care-i are România, un om si un sportiv deosebit, Lăcătuș Claudiu, Moldovan și alții. Acum suntem trei sportivi medaliati si mai pregatesc pe cineva anul asta să participe si o sa vedem ce va face . Asta dacă nu pleacă la alte cluburi .

II: În afară de trainer de unde mai câștigă un culturist? Reclame? Filme? Emisiuni Tv?

CB: Din sponsorizari din spoturi pentru companii de suplimente, dar asta numai dacă clubul tău se implică pe cont propiu. E cam greu ...

II: Tu ce hobby ai? Am văzut că Dragoș POPESCU, marele culturist, pictează.

CB: Îl cunosc pe Dragoș POPESCU. Este un fenomen. Nu știam că pictează. Mie îmi place să citesc când am timp liber asta fac și nu ceva anume din toate ramurile daca vad o carte care mi se pare interesantă nu o mai las, mai ales că acum avem acces la librăriile online așa că asta mă relaxează pe lângă alpinism când sunt acasă în România asta fac în fiecare duminică.

II: Ce spui despre mobilitatea ta? Am văzut un clip unde ești foarte bun.

CB: Multumesc. Mobilitatea am format-o de la judo care a fost primul meu sport. De la cinci ani am inceput sa-l practic si după ce m-am accidentat la braț am participat la competitii doar în cadrul armatei și mi-am luat si carnetul de instructor iar culturismul l-am început ca formă de recuperare după intervenția chirurgicală la biceps însă întotdeuna am cochetat cu ridicatul greutăților fiind o fundatie de baza în multe ramuri ale sportului.

II: Cum stai cu urechea muzicală? E necesară la exercițiile liber-alese.

CB: Da e foarte adevarat trebuie sa simți puțin ritmul, eu cel puțin îmi fac singur coregrafia exersez în oglindă pozitii care mă avantajează și le leg între ele în funcție de muzică și mă inspir de la marii culturiști clasici, parerea mea e că ei  sunt cei mai buni...

II: Ce nu te-am întrebat eu și crezi tu că ar trebui să știe lumea despre tine?

CB: Ati atins toate punctele .Cam asta ar fi.

Mulțumesc foarte mult pentru amabilitatea cu care mi-ai răspuns la întrebări. Fie ca în acest 2017 să realizezi tot ce-ți propui!

(24  ianuarie 2017)