Wednesday, November 30, 2016

Mândra mea sprâncene multe

Textul acestui frumos cântec este construit așa cum sunt toate cântecele populare  cu rimă âmperecheată, cu cuvinte simple și frumos alese. Linia melodică este armonioasă și nu seamănă cu a niciunui alt cântec.
Interpretările cîntecului identificate de mine sunt:


(01 decembrie 2016)

1 Decembrie de după 1989

Hotărârea ca 1 Decembrie să devină Ziua Națională a României a fost lucrul cel mai mareț adus de Revoluție, după ce a fost cucerită libertatea de către popor.
Am așteptat cu sufletul la gură prima abiversare în România Liberă și Democratică a zilei Marii Uniri. Era o transmisie de la Alba Iulia. 
Acolo am avut surpriza să văd lucruri teribile, care nu aveau nimic comun cu solemnitatea acelei aniversării. Corneliu Coposu a fost bruiat când rostea o cuvântare frumos alcătuită. Era acolo Petre Roman, în acea vreme în FSN și făcea niște gesturi nepotrivite.
Anii au trecut și am văzut lucruri frumoase. A defilat armata. Am văzut avioane, elicoptere. Dar au fost și momente stânjenitoare cu un prezident care nu a dat mâna cu alți foști prezidenți. Au fost ani cu huiduieli.
Nu cred că în această zi trebuie să răbufnească lucrurile urâte din noi, ci trebuie să fie o frumoasă zi de sărbătoare, de reconciliere și de bucurie pentru toată lumea.
Aștept să văd cum va fi acestă măreațî zi azi 01 decembrie 2016. Pentru prima dată în tribuna oficială se află foștii președinti Iliescu, Constantinescu, Băsescu alături de președintele Iohannis.  Îmi doresc să fie altfel, adică măreață, cu oameni de ispravă care știu să prețuiască trecutul, să aprecieze prezentul și au puterea să spere într-un viitor mai bun.



(01 decembrie 2016)

Cocalarii politici

Cocalarul politic este un individ de cea mai joasă speță, bișnițar, șmecheraș de toată țara, adică exact de ceea ce nu avem nevoie. Ei se manifestă prin:
- furt la drumul mare nu cu puțin, ci cu sutele de de mii de euro sau cu milioanele de euro;
- a-și da singuri tot felul de sume, pentru te miri ce, băgând adânc mâinle lacome în buget;
- prea dese vacanțe zicând că fac ceva pentru șară, dar nefăcând nimic nici pentru ei;
- leneveală și vizionări de filme deochete și prin căscat perpetuu sub cupolă;
- agramatisme flagrante ce dovedesc o superficialitate ce-i descalifică definitiv;
- a construi legi așa de proaste încât trebuie amendate rapid pentru a atenua efectele dezastruase;
- îmbrăcăminte neadecvată ce marchează un nivel de stupiditate iețit din comun;
- manifestarea unor talente inexistente mai ales în zona muzicală;
- aciperirea de penibil cu orice situație, prin utilizarea de șabloane și lozinci;
- pitularea după unele nume ilustre, crezând că în acest fel își depășesc statutul de zerouri absolute;
- linsul de clanțe și pupatul de conduri pentru a fi luați în calcule la o adică;
- aroganța față de cei de sub ei și se fac preș sau sunt otrepe în fața șefilor lor;
- grave carențe de caracter prin salturi nu în necunoscut, ci în alte bărci pentru doi arginți.
Cocalarul politic din când în când mai iese și în cătușe și din frânturile de rechizitoriu se vede lăcomia lui, lipsa de caracter, primitivismul și mai ales lipsa de scrupule.
Partea proastă că mulți dintre cei ce-și doresc cu ardoare să schimbe clasa politică au stofă de cocalari și vor îngroșa rândurile acestora cu toate tehnicitățile cărora cred că aparțin.
Nu am calculat procentul la o 1000 de politicieni să văd câți cocalari avem, de teamă că voi fi copleșit și îmi voi pierde speranța de mai bine de după 11 decembrie 2016.

(30 noiembrie 2016)

Tinerii frumoși și liberi

Este acum în piață o sintagmă luată ușăr ironic legată de tinerii frumoși și liberi. Lumea vede cum în anumite momente să le zicem critice ale istoriei noastre mai recente sau mai puțin recente, singurii care au ieșit la luptă au fost tinei. Revoluția din 1848 a fost înfăptuită de tineri.
Nicolae Bălcescu era în 1948 la Revoluție un bărbat de 29 de ani.
Vasile Alecsandri avea 27 de ani în 1848.
Al. I. Cuza avea 28 de ani în 1848
Ioan Maiorescu avea 37 de ani.
Avram Iancu avea 24 de ani în 1848.
Andrei Șaguna avea 39 de ani în 1848.
Au fost și bărbați maturi, dar cei care dominau erau tinerii înflăcărați de ideile noi care veneau să determine schimbări deosebite în Moldova, în Țara Romînească dar și în Transilvania.
Revoluția din 22 Decembrie 1989 a fost revoluția tinerilor. De cîte ori trec pe la Sala Dalles văd unul dintre marile simboluri ale Revoluției, este vorba despre un erou de 18 ani, pentru memoria căruia mă înclin. Cimitirul din Calea Șerban Vodă 247 are mormintele tinerilor martiri ai revoluției. Consultând documente îmi fundamentez concluzia că tinerii sunt cei care au curajul să facă marile schimbări. La BARICADA de la INTER au murit tineri, pentru că ei au avut curajul de a ieși cu piepturile goale în fața gloanțelor și a-și jertfi vieție. Cei ce au stat în casă la căldură în acele momente grele, nu au niciun drept de a vorbi, cu atât mai mult de a comenta.
Când a fost treaba cu SMURD-ul și cu acel nefericit ghici? al prezidentului și au ieșit pe frigul acela teribil la -20 de grade, în ianuarie 2012,  în Piața Universității seară de seară protestatarii, tot tineri au fost acolo în majoritatea covârșitoare. Reacția violentă a organelor de represiune au evidențiat că ne aflam în plină și crâncenă dictatură, unde drepturile omului au fost nu îndrădite, ci suprimate.
În toamna anului 2015, după tragedia de la #colectiv, tinerii ai ieșit din nou în stradă. Se atinsese acea masă critică a stagnării care necesita o schimbare. Schimbarea s-a produs, iar direcția nu este momentul să fie analizată acum. Barometrul va fi data de 11 decembrie când vor avea loc alegerile. Și în diaspora tot tinerii sunt cei care participă activ, ei sunt cei care votează în marea lor majoritate și tot ei sunt cei mai prezenți în rețelele de socializare.
Netinerii, ciocu'mic! Păstrați-vă ironiile pentru voi! Respect, tinerilor!


(30 noiembrie 2016)

Banii diasporei

Politicienii vorbesc foarte mult de banii trimiși țn țară de către cei ce lucrează în străinătate mai ales atunci când vorbesc despre dreptul diasporei de a vota la parlamentare și pentru prezidențiale. Din punctul meu de vedere, ei fiind cetățeni români, trebuie să li se asigure aceleași drepturi pe care le am și eu, le ai și tu cititorule, le au toți cei din Ro pentru a vota. Nu e nevoie de niciun argument pentru a li se crea condiții de a vota, pentru că statul român este obligat să le asigure modalitâți concrete de a vota fără a pierde timp, fără a fi umiliți. Și așa lor le este greu acolo printre străinu. Nu este normal ca Maica România să le mai creeze și ea probleme în plus, pe lângă cele pe care ei le au deja.
N-aș fi abordat problema banilor diasporei dacă un tip din diaspora, unul cu nume de fost prim-ministru bolșevic nu m-ar fi deranjat cu afirmațiile lui și nu mi-ar fi amintit de acești bani. Dar să o luăm statistic:
- diaspora include 3,5 milioane de români;
- din diaspora vin către Ro 1,5 miliarde de euro;
- există și alte fluxuri de bani și bunuri tot cam de 1,5 miliarde de euro.
Trebuie puși în paralel 3 miliarde de euro dacă ar fi atrași de la UE cu cele 3 miliarde de euro care vin din diaspora. 
Dacă guvernul ar atrage 3 miliarde de euro și ar face spitale de top cu 500.000 euro un spital, s-ar construi 6 spitale. Acolo ar lucra cam 400 de oameni per spital, adică 2.400 locuri de muncă și ar fi tratați pe lună în medie 3.000 de pacienți per spital, ar rezulta 18.000 de oameni tratați. Numai că niciun guvern nu a fost in stare din 2007 încoace să facă o astfel de abordare, deci ceea ce am scris aici este doar o ipoteză a mea, un vis în care încă mai cred cu încăpățânare.
Cele 3 miliarde de euro trimiși în șară de către diaspora sunt trimiși în integralitate familiilor lor. Dacă sunt 3,5 milioane de români în afara granițelor și trimit prin diferite forme de transfer 1,5 miliarde de euro pe an, rezultă că în medie ei trimit  428, 57 euro pe an, adică  35,71 euro pe lună pentru familiile lor. Nu prea cred în astfel de cifre, dar să acceătăm că ei trimit cam 200 euro pe lună pentru că fiecare român plecat are copii, copiii cer mâncare, manuale, îmbrăcăminte, câte și mai câte. Dacă este vorba de tineri care trimit bani părinților, cu siguranță că acei părinți nu au venituri care să le permită să economisească ceea ce trimit copiii lor. În concluzie, banii trimiși de românii din străinătate sunt destinați consumului familiilor lor. Aceste familii trăiesc un pic mai bine decât dacă n-ar fi acești bani. Să fie clar, acești bani:
- nu reprezintă investiții;
- nu crează locuri de muncă;
- nu sunt redistribuiți;
- nu se duc la buget în mod direct;
- nu se duc în programe de dezvoltare.
Ei sunt necesari ca aerul familiilor din care fac parte românii plecați la muncă în străinătate. Nu este un argument politic cele 3 miliarde de euro care intră în țară. Ei sunt banii pe care politicile impotente ale guvernelor care s-au succedat după 1989 nu au fost în stare să-i bage în buzunarele românilor care muncesc cinstit, pentru a le asigura acel nivel de viață care să nu-i mai pună în situația de a pleca în bejenie. Faptul ci cele 1,5 miliarde sunt puse pe tapet de politicieni ar trebui să fie de fapt tot atâtea palme pe care să și le tragă acești politicieni în oglindă în fiecare dimineață că nu au fost în stare să aducă nimic bun celor care i-au votat.
Cel mai bun lucru ar fi ca cele 3,5 milioane de români să se întoarcă acasă. Dar pentru ca acest miracol să se producă ar trebui economia românească:
- să fie orientată pe producție;
- să genereze locuri de muncă;
- să nu mai rostogolească ban;
- să ofere salariu minim de cel puțin 600 de euro pe lună;
- să genereze bunăstare reală celor ce muncesc;
- să fie orientată numai spre produse și servicii de înaltă calitate;
- să închidă robinetele furăciunii și căpușării.
Nu mai trebuie nimeni să facă socoteala banilor diasporei. Acei bani sunt nodușiți de o mie de ori mai mult decât îi câștigă degeaba politicienii mioritici. De aceea: diaspora, respect!


(30 noiembrie 2016) 

Profeția lui Crin

Pe numele său adevărat, George Crin Laurențiu Antonescu, cel căruia îi zicem scurt Crin, a avut următoarea profeție:
Si vor urma alegeri prezidentiale si vom avea un presedinte liberal si sperând să fiu acel presedinte liberal îi spun lui Victor Ponta de pe acum: ai simtit ceva, ai să-l regreti pe Băsescu. Dar ai să-l regreti pe Băsescu dintr-un singur motiv: acela că, dacă eu ajung presedinte, nu fac pact de coabitare pentru că mie îmi ajunge Constitutia, îmi ajung legile tării si îmi ajunge votul pe care oamenii trebuie să mi-l dea ca să ajung presedinte.
Totul a fost nu un gând, ci o profeție pentru că;
- președintele provine din PNL;
- președintele a fost ales cu un vot confortabil;
- totul se bazează pe Constituție;
- chestia cu regretatul, trebuie întrebat fostul premier;
- profeția nu s-a adeverit în legătură cu persoana sa.
Crin Antonescu, deși este un bărbat foarte tânăr se consideră deja un sfătuitor, un fel de Deng Xiaoping mai ales când este sunat și rugat să comenteze diferite situații care apar pe scena politică. Acum nu mai îmi place acest Crin Antonescu pentru că nu mai are prospețimea lui Crin de odinioară și verbul aceluiași Crin de odinioară, cu pletele-n vânt, liber să vorbească, să aibă opinii și mai ales să capteze prin ceea ce spunea. Ce vremuri, ce valoare!

(30 noiembrie 2016)

Candidații anti-sistem

Mai întâi trebuie definit sistemul. Sistemul este acea structură organizatorică definită pe niveluri, în care persoanele înteracționează între ele în vederea atingerii unor obiective dintre care unele au caracter genetal, dar cele mai multe au caracter personal. Sistemul este format din subsisteme. Sistemul dar și subsistemele au în componență persoane care provin din:
- partide care sunt numite sau alese pentru a fi integrate acolo;
- de pe niveluri interioare ale structurii și sunt promovate;
- afară, dar sunt incluse în sistem prin integrare.
O imagine simplistă a sistemului include:
- președenția cu tot ce are ea pe statele de salarii;
- senatul cu tot ce mișcă acolo;
- camera deputaților în integralitatea ei;
- prefecturile cu oamenii lor cu tot;
- primăriile cu furnicarul lor de salariași;
- ministerele cu funcționărime și nu numai;
- agențiile unde cei care lucrează au salarii imense;
- instituții numite de stat, pentru că de la buget iau salariile;
- companii care furnizează venituri căpușelor de tot felul.
Or mai fi și altele, dar am zis că aivi este doar o imagine simplistă. Sistemul înseamnă oameni, înseamnă relații între oameni. înseamnă obiective sau altfel spus, înseamnă interese. Sistemul are o serie de caracteristici precum:

  • finitudine, ceea ce înseamnă că în organigramă numărul de persoane este fixat, iar creșterile sau descreșterile în timp au caracter absolut limitat, prin îngrădiri de ordin financiar sau impuse de puținătatea resurselor;
  • stabilitate, concretizată că la fluctuații ale unor parametri, sistemul nu-și modifică comportamentul, ceea ce înseamnă că are capacitatea de a absorbi șocurile și de a-și asigura funcționalitățile ca înainte de apariția variațiilor puternice ce vin din exteriorul lui;
  • dinamică proprie concretizată prin acțiuni de schimbare a pozițiilor persoanelor care acționează acolo, petrecându-se treceri de pe niveluri inferioare spre niveluri superioare, dar și schimbări inverse; tot aici se includ intrări de noi persoane în sistem, dar și scoateri ale acestora, de regulă prin acțiuni DNA sau pe cale naturală, adică pensionare sau deces;
  • adaptabilitate văzută cu ochiul liber prin tot ceea ce se întreprinde pentru a corespunde unor noi provocări, dar și pentru a conserva componente ale sale sau pentru a menține pe funcții persoane sau pentru ca acestea să-și perpetueze prezența pe poziții; creșterea excesivă printr-o lege strâmbă a numărului de aleși, dar și tentativele unui președinte de cameră de a rămâne pe poziție identificându-se în mod ciudat cu un personaj de legendă, sunt exemple de adaptabilitate;
  • colaborativitate, ceea ce înseamnă că în interiorul sistemului nu există comportamente antagonice sau nu ar trebui să existe; sistemul are un obiectiv general unic, care se atinge prin colaborarea dintre subsistemele care îl alcătuiesc, implicit prin persoanele ce acționează în sistem conform fișelor de post sau idealurilor proprii;
  • complexitate, ceea ce înseamnă că numărul de persoane fixat generează interacțiuni între ele,; este vorba despre fluxurile din cadrul compartimentului unde lucrează, interacțiuni pe acelaș nivel al structurii arborescente a sistemului, dar și fluxuri între componente de pe niveluri diferite; intensitatea fluxurilor de jos în sus este cu mult mai mare decât în sensul invers;
  • complementaritate în ideia că nu există componente ale sistemului cu funcționalități identice sau asemănătoare; există de multe ori tendințe de explozie în sistem, adică de dezvoltare excesivă a unor componente, deși limitările de la buget sunt dure; există motivări care să dezvolte și componente proprii, paralele  ca funcționalități în diferite subsisteme, dar complementaritatea reglează aceste abordări;
  • conservabilitatea fie prin rocade, fie prin acțiuni de natură ermetică; de multe ori se observă că toți cei din sistem au un nivel de secretomanie exagerat de mare și uneori fac lucruri groaznice pentru a-și pune colegii în situații delicate, numai pentru ca ei să iasă în evidența șefilor; criticile din interior sunt astfel de abordări, deși cei care critică ar fi avut mii de ocazii de a participa la îndreptarea lucrurilor; nu au făcut acest lucru pentru că nu sunt în stare de nimic;
  • entropie controlată, ceea ce revine la a defini reguli, proceduri, liste de activități, de documente, fluxuri materiale și informaționale, pentru ca inițiativele persoanelor să fie direcționate spre ceea ce ssubsistemul are ca subobiectiv și persoanele să nu acționeze independent, adică mai pe românește, să nu fie  de capul lor.
Se vede că toți ce provin din sistem au o anumită formație în a executa orice activitate, lucrând după proceduri, cu un anumit ritm și mai ales urmărind pe lângă soluționarea de probleme și rezolvarea problemelor proprii de a evolua în sistem, de regulă prin trecerea pe un nivel superior, adică de a promova și nu oricum, ci pe un nivel cât mai sus. Eu am discutat cu foarte multe persoane din sistem și am observat că:

- în frazele lor peste 60% sunt nume de șefi;
- peste 50% din timp este dedicat bârfelor;
- ideia de a-i umili pe cetățeni este dominantă;
- lentoarea în decizii este proverbială;
- argumentarea prin utilizarea de chichite este esențială;
- inventarea de piedici pentru a evita asumarea responsabilității;
- tendința de a nu rezolva favorabil este frecventă;
- se fac nenumărate calcule de eficiență neformală;
- acțiunea la limita legii este mult prea frecventă;
- vocabularele sunt și limitate și colorate;
- atitudinile au caracter discreționar.
Singura menire a celor din sistem este aceea de a aparține sistemului, indiferent pe ce poziție. Am văzut în ministere că persoane devin directori când partidele lor câștigă alegerile și revin la poziții de execuție, când alții sunt la putere, vorbindu-se deci de rocade.
Toate acestea dezvoltă la cetățeni o atitudine ostilă față de sistem, față de cei ce aparțin sistemului, devenind persoane care se identifică cu maximă claritate ca făcând parte din categoria celor anti-sistem. Cei care devin candidați la alegeri și sunt catalogați ca fiind anti-sistem sunt persoane care:
- nu au aparținut structurilor ce definesc sistemul, pe poziții de management;
- nu au utilizat resurse ale sistemului pentru a evolua sau pentru a-și conserva pozițiile;
- au o atitudine total diferită de persoanele aparținătoare sistemului;
- vin de la nivelul de execuție, arătând un nivel de profesionalism maxim în domeniile lor;
- trăiesc asemeni tuturor celorlalți cetățeni prin munca proprie;
- comunicarea lor conține foarte puține nume prorpii într-o frază;
- se întâlnesc zi de zi cu racilile sistemului și devin din ce în ce mai nemulțumiți;
- își fixează obiective pentru a schimba multe din sistemla un moment dat;
- își dezvoltă motivații nobile pentru a candida la obținerea de demnități publice;
- folosesc notorietatea pentru a avea pozițiipublice și critice la adresa sistemului;
- pornesc în campanie electorală declarați ca fiind anti-sistem;
- acționează prin tot ceea cefac anti-sistem, dar în concordanță cu opțiunile cetățenilor.
Este foarte clar că persoanele care se declară anti-sistem:
- au suferit din cauza sistemului;
- știu racilele sistemului;
- vor să îndrepte sistemul;
- știu cum să acționeze să facă schimbările din sistem;
- au energia necesară să se lupte cu sistemul;
- cadrul legal le permită să întreprindă toți pașii;
- au aliați de nădejde în societatea civilă;
- reprezintă un curent puternic al transformărilor profunde;
- sunt sprijiniți chiar din interiorul sistemului.
În momentul de față, deși mulți se declară candidați anti-sistem, cei mai mulți sunt din sistem dar nu și-au mai găsit locul pe listele cu poziții eligbile în cadrul sistemuluiți acceptă titulatura de candidați independenți.
În afară de Donald Trump nu știu în această clipă pe cineva care să fi candidat și să fi fost anti-sistem. La noi, prin 2012 Nicușor Dan era candidat anti-sistem că nu știa lumea nici ce este USB, ci doar că matematicianul Nicușor Dan se lupă cu birocrația, cu incompetența și cu politicienii anchilozați în dogme și care sunt în goana de a se îmbogăți. Acum chiar nu mai este niciun candidat anti-sistem. Florin Piersic ar fi dacă ar candida, dar nu candidează. Deținuți politici nu sunt, eroi civili nu sunt, așa că a ne uita către mediul de afaceri nu este o mare brânză, căci totți milionarii noștri sunt milionari prin afaceri cu statul, deci sunt componente ale sistemului sau contaminați de sistem. Nimeni nu-și dă cu stângu-n dreptul, doar de dragul de a fi personaj reformator de sistem.

(30 noiembrie 2016)




Gest de normalitate ratat

Un gest de normalitate ratat a fost acela în care președintele în funcție prin vorbele nepotrivite a creat contextul unic în istoria noastră de 2100 de ani de a a vea sunt același acoperiș, când în ziua de 25 octombrie 2011 Regele MIHAI I al României a ținut un discurs memorabil, acolo fiind prezenți foștii președinți Ion ILIESCU și Emil CONSTANTINESCU, dar și alte personalități de frunte ale țării noastre.
Cei care ratează să marcheze goluri la meciuri de fotbal se numesc ratangii, iar cei ce ratează momente istorice nu se numesc nicium pentru că istoria îi scoate din timpul ei în mod natural și ireversibil. Îmi aduc aminte și de un 1 decembrie când bărbași de sta nu și-au strâns mâinile ostentativ, Am auzit și huiduieli de 1 decembrie. A fost vorba atunci de normalități zdruncinate, adică de situații anormale, bizare și nelalocul lor.

(30 noiembrie 2016)

Ciorba de burtă nu se reîncălzește

Văd cu surprindere că viața politică de la noi are niște ciudățenii de meînțeles. Eu știam că ciorba de burtă și cartofii la cuptor nu se reîncălzesc. Așa știam dar de când cu microundele, orice devine posibil și se găsesc tot felul de artificii pentru a eluda regula, ca și cum experiența de sute și sute de ani nu are o bază și ea trebuie ignorată.
Când la alegerile locare am văzut că Marian Munteanu este propus candidat din partea PNL mi-am adus aminte de ceea ce știam. Marian Munteanu a fost simbolul Pieții Universității și orice ar face el sau alții, nu au nicio șansă de a-l transforma în altceva. Ne amintim de el tânăr, zvelt, îmbrăcat cu acea cămașă albă și cu chimirul lat petrecut peste ea. Avea pletele în vânt și pășea ca un erou acolo prin Piață. Imaginea acesta nu are cum s-o ia nimeni și nici nu va exista ceva care să egaleze măreția acelor zile, să facă altceva din cel mai luminos simbol al Pieții. Cei ce încercă ceva, să nu uite că ciorba de burtă nu se reîncălzește.
Observ că în politică există un nărav, acela de a candida independent după ce partidul nu a pai pus pe listă fie un fost deputat, fie un fost senator. Este cunoscut că independenții în afara lui Mircea Diaconu și a lui Eba nu au avut niciodată succes. Motivele devin și mai interesante atunci cînd se ia în considerare notorietatea persoanei în cauza. Am căzut pe internet o poză cu o piscă ce se privește în oglindă și se vede leu. Si cei ce-și propun să candideze independenți, pisicuțe care se cred lei fioroși, uită și încearcă marea cu degetul. Cei ce încercă așa ceva, să nu uite că ciorba de burtă nu se reîncălzește.
Pe la televizor apar nenumărate femei abuzate domestic care fac mariel gafe de a-și fretrage plângerile penale. O biată femeie a procedat așa și bestia a și omorât-o cu sânge rece. Multe dintre ele cred că în felul acesta își salvează căsniciile. Cele ce cred în așa ceva să nu uite că ciorba de burtă nu se reîncălzește, deci răul trebuie rupt de la rădăcină. Există nenumărate soluții, care nu înseamnă acceptarea violenței în niciun caz.
Se zice că în politică este bine să nu spui niciodată niciodată. Am văzut cu lideri de partide ca să-și motiveze electoratul și să-l ragicalizeze spun că niciodată nu vor face alianță cu un adversar anume. Îmi aduc aminte cum prin ianuarie 2009 doi dușmani se pupau bot în bot formând guvernul PDL+PSD. Atunci am văzut un bărbat puternic, PDList înfocat pllângănd de-a devăratelea. Nu-i venea să creadă că ciorba de bură se reîncălzise, dacă ne reamitim că PD era provenit din FSN ca si PSD. Mai nou, am văzut o altă ciorbă de burtă reîncălzită, adică două persoane care una a fost autor de plângere penală, iar celalată persoană a pierdut un portofoliu de ministru. Ciorba de burtă s-a reîncălzit. E o nouă modă ca ospătarul să pună în farfurie oriece jurând că este ciorbă de burtă proaspăt preparată azi. Ce minciună plăcută, pe care nici el n-o mai crede de mult.


(30 noiembrie 2016)

Tuesday, November 29, 2016

Normalitatea căutată asiduu

Normalitatea este acea stare pe care toată lumea și-o dorește cu ardoare, numai că ea întârzâie să apară. Nici nu va apărea vreodată atât timp cât lumea nu și-o dorește cu adevărat. Mai ânainte de normalitate trebuie ca oamenii să aibă:
- onoare;
- cinste;
- principii;
- voință;
- putere;
- respect;
- echilibru;
- răbdare;
- calm;
- concentrare;
- ierarhii;
- acceptare;
- colaborare;
- interese.
Normalitatea este o noțiune primară. Nu se definește decât prin exemple. A lucra în condiții de normaitate înseamnă a face tot ce este legat de un eveniment, de o acșiune astfel încât:
- toți pașii să fie acceptați de colectivitate;
- obiectivul definit, acceptat și realizabil să fie atins;
- riscurile să fie încadrate în limite acceptabile;
- resursele utilizate să fie acceptate de colectivitate;
- totul să se desfășoare transparent;
- criteriile stabilite și acceptate să fie respectate;
- evaluările cantitative să aibă caracter reproductibil;
- procedurile de măsurare să fie unanim acceptate.
Normalitatea este un concept care privestște o colectivitate și tot ce se desfășoară în interiorul acesteia în vederea evoluției într-o direcție considerată de toți membrie ei ca fiind cea corectă.
Pentru exemplificare voi arăta cam ce înseamnă normalitate pentru selectarea unei melodii la concursul Eurovision, nu de alta dar tot am fost excomunicați de acolo și când mergeam era cu mult în afara clasamentelor. Normalitatea înseamnă respectarea unor termene impuse de organizatori și modul în care se fac anunțurile. Normalitatea înseamnă eliminarea subiectivismului. Subiectivismul l-a dat la noi tot timpul acel juriu de așa-zisă specialitate, care nu a inclus niciodată un câștigător de Eurovision sau cam așa ceva. Deci, ierarhizarea va fi dată de publicul ascultător sau de telespectatori. Se organizează selecția în mai multe etape și în final se face o finală cu vreo 16 melodii care sunt ierarhizate de telespectatori și de pubicul plătitor de bilet dintr-o sală cu vreo 4000 de locuri. O astfel de abordare există premise să fie considerată ca fiind încadrată în zona normalității. Despre judecătorii CCR normalitatea ar presupune ca aceștia să fie selectați dintre judecători cu o anumită experiență, cu o anumită prestanță, cu o anumită notorietate. Ei trebuie să fie votați de popor, să nu aibă nicio legătură cu partidele, ba mai mult dacă planează orice suspiciune asupra lor, să fie excluși din cursă. Într-un proces de totală transparență, cu un examen dat la ore de maximă audiență, cu un test grilă cu vreo 1000 de întrebări, cu siguranță ca ar face o cernere excepșională. Judecătorii aleși prin vot universal vor avea o greutate foarte mare și nimeni nu-i va mai influența în vecii vecilor. În niciun caz nu ar avea scheleți în dulapuri și nici n-ar mai aduce erate în miez de noapte. Nici numirile nar mai fi ca acum, ci totul ar fi considerat normal, curgător și unanim acceptată.
Normalitatea înseamnă să existe câțiva geniali, mai mulți foarte buni, mulți să fie buni și cei răi să fie și ei puțini. Am detestat întotdeauna pe profesorii care se lăudau că au dat la un test nota doi la toți elevii clasei. Era de fapt nota care și-o dăduse lui însuși, pentru că atăt de prost fusese încât nu explicase bine ca vreo 2-3 elevi să facă testul de 10, vreo 5-6 să facă testul de 8 și de 9, vreo 12 elevi să facă testul de 5, 6,7 iar vreo 4-5 să ia note sub 5 la test.
Am văzut cândva niște rpofesori tembeli care formulau subiecte ce l-au înfuriat pe un decan, i-a pus să le rezolve ei în primul rând și după 5 ore, nefericiții încă mai trudeau la ceea ce ei cereau să se rezolve în 3 ore. Hazliu, nu?
Normalitatea înseamnă ca membrii unei colectivități să aprecieze cu punctaje peste 7,80 mersul evenimentelor, deciziilor și tot ce o privește acum sau pe termen scurt sau pe termen lung, adică oricând. Normalitatea presupune:
- legi făcute cu capul; 
- proceduri pentru orice activitate;
- criterii de apreciere acceptate;
- acceptarea rezultatelor unei evaluări în cel mult 4 iterații;
- capacitatea de a corecta rapid;
- recunoașterea erorilor;
- descurajarea imposturii;
- existența unei scări adevărate a valorilor;
- dispariția pseudovalorilro;
- acceptarea performanței ca singur criteriu al evoluției;
- verificarea prin practică a performantei în orice domeniu;
- echilibrarea eficienței economice cu eficiența socială;
- diminuarea ponderii ignoranței;
- transparență totală;
- eliminarea influențelor de orice natură;
- egalitatea reală a tuturor în fața legii.
Normalitatea trebuie căutată cu asiduitate și nu trebuie doar clamată pe toate drumurile. Exercițiile de normalitate încep cu educația celor 7 ani prin a distinge ceea ce e bun de ceea ce este rău. După aceea în clasele elementare se învață normalitatea ca fiind caracteristica de bază a omenirii, deși parcă animalele se poartă cu mult mai normal decât oamenii.
Normalitatea căutată asiduu în orice face fiecare dintre noi. A lucra normal înseamnă a nu întârzâia la program, a face ceea ce este înscris în fișa de personal și a analiza că totuo a fost făcut ca lumea, respectând proceduri. Normalitatea are domenii unde se lucrează cu zero erori. Va trebui de fiecare dată când vorbim despre normalitate, să analizăm daca în zua ce a trecut am lucrat în parametri de normalitate, adică am respectat procedurile, n-am făcut greșeli sau când am făcut am și corectat. Nu am lucrat în parametrii de normalitate dacă în mod conștient nu am executat operații sau am executat fără a respecta procedurile stabilita. Într-o societate normală, totul trebuie să se deruleze respectând proceduri, altfel se va lucra după ureche și lucrurile arbitrare stau la baza dezastrelor.
Prin convenție am stabilit numărul 0,78 ca fiind elementul ce desparte normalitatea de orice. Dacă un indicator calculat are valoare mai mare ca 0,78 înseamnă ca se vorbește de încadrarea în normalitate. Altfel, nu este vorba de  normalitate, ci de anormalitate.
Dacă unii fac 2000 de covrigi și vând 1700 dintre ei, iar ceilalți nu sunt vânduți că sunt prea rumeni, activitatea lor se cuantifică prin indicatorul I=1700/2000=0,85 ceea ce înseamnă ca activitatea lor este considerată ca fiind normală.
Dacă alții fac 500 perechi pantofi și din diferite motive vând 200 de perechi dar li se returnază 150 rezultă că indicatorul lor I = (200-150)/500=0,10 ceea ce arată că activitatea lor nu răspunde cerințelor de normalitate, deci acolo trebuie luate măsuri dure sau trebuie închisă mustăria. Și la un ghișeu cu publicul și acțiunile deputaților și orice se măsoară pentru a vedea caracterul de normalitate sau mai precis de profundă anormalitate.



(29 noiembrie 2016)

Caracterele: matrafoxatul

Este un mod mai boieros de a-l califica pe unul că este beat. De regul[ se spune că X este matrafoxat dacă:
- X este cam bețivan;
- X este un personaj important;
- X dă în judecată cu ușurință;
- se vrea să se ocolească marile defecte.
Știu că termenul a fost folosit de un purtător de cuvânt al unui guvern pentru a-l califica pe un tip neagreat și pentru a-l ridiculiza. Nu vreau să se creadă că X era un sfânt, dar nici că era necesar să se iasă în spațiul public cu o asemea problemă, știut fiind faptul că aloolismul este o boală pentru acre tratamentul este dezalcoolizarea care se face în unități spitalicești speciale.
Matrafoxatul:
- se cunoaște de la o poștă;
- nu se abține în fața unui pahar cu tărie;
- se amețește rău di două pahare;
- vrea să se pupe cu toată lumea;
- vrea să conducă mașina;
- se crede prea sigur pe el;
- spune marile adevăruri;
- se clatină rău de tot;
- îi tremură mâinile;
- vrea să pupe pe toată lumea;
- plânge din nimic.
Am cunoscut acest tip de individ și când m-a înjurat de mamă i-am promis că-l voi distruge și m-am ținut de cuvânt, prin a nu-i acorda ceea ce-și dorea și scriind explicit pe cererea respectivului motivul: matrafoxarea. Noi trecem cu prea mare ușurință peste acest detaliu. Este important ca fiecare dintre noi să aibă flerul de a-i identifica pe matrafoxați și de a nu-i lua în echipe pentru că exact când îți este lumea mai dragă el se matrafoxează și te lasă de izbeliște. Nu știu cum, dar am avut tot timpul intuiția să selectez numai tipi nematrafoxați. Matrafoxații sunt lacomi și se matrafoxează mai ales când este pe gratis. Ei fac lucruri groaznice, stricând petreceri prin scandal și vomă abundentă pe hainele altor invitați sau pe jos. Dacă sunt ai dracului se apucă și:
- rognrsc;
jignesc;
- lovesc;
- înjură;
- fac spume;
- se tăvalesc.
Cine vrea să se riște invită maximum un matrafoxabil și se alege praful de sindrofie.

(29 noiembrie 2016)

Caracterele: sicofantul

Scofantul este de fapt un delator, spus așa mai pe ocolite. Sunt șefi care trăiesc numai din delațiuni ale subalternilor. Au o plăcere nebună de a asculta ce zic subalternii despre el, spusele fiind tot din gura altor subalterni. Acum la turnătorii ordinari li se spune delatori, iar mai în vârful limbii li se spune sicofanți, deși toate acestea se referă la aceleași javre de doi bani. Când am devenit șef de catedră au venit la mine ni;te gunoaie să-mi ciripească ba de una, ba de altul. Le-am zis:
- Cine îmi vine mie pe cineva azi, mâine mă va vinde pe mine noului șef.
Unii au mai insistat, dar nu i-am ascultat. Le luasem de la gură pâinea și le retezasem unica lor modalitate de a se arăta utili cumva. 
Am fost la niște șefi de catedră în birouri și era coadă la ei, căci veneau tot felul de ciripitori care să-și aducă obolul la șef. Pentru unii șefi este unica modalitate de a-i avea la mână pe guralivii care spun mai multe decât ar trebui. Eram la un decan căruia vroiam să-i mul/umesc pentru ceea ce a făcut el pentru mine pe durata celor 8 ani cât a păstorit facultatea. M-a siderat zicerea lui:
- Pe la colțuri nu spuneți aceleași lucruri.
Am avut replici care l-au lăsat interzis, pentru că eu dacă am de spus ceva îi spun omului direct, nu prin interpuși. Respectivul avea un obicei tâmpit: intra în sală, discuta, apoi pleca. Nu se depărta, ci stătea cu urechea lipită de ușă să audă ce se spune despre el. Mi-a zis o secretară în șoaptă și mi-a sugerat să deschid ușa. L-am surprins în postura de om idiot. El era profitorul de pe urma sicofanților pe care și-i formase pentru a gestiona poporul. Numai că după ce nu a mai fost ceea ce a fost, sicofanții lui, bine instruiți au trecut cu arme și bagaje la alt stăpân. Marfă, nu?


(29 noiembrie 2016)

Caracterele: pilduitorul

Pilduitorul este cel care își începe orice zicere cu un proverb și o încheie tot cu un proverb. Eu am apreciat pe acei pilduitori care aleg cu grijă proverbele să se și potrivească. Unii doar fac paradă de ceea ce știu ei și spun niște lucruri care se potrivesc ca nuca în perete. dacă o mai dau și pe maxime latine, ne dăm seama deja cu cine avem de-a face și va trebui să evităm discuțiile cu astfel de personaje. Un proverb zice: vorba mltă, sărăcia omului. Este bine ca atunci când intrăm în dialog cu cineva să-l provocăm să vorbească și el va spune fie în rezumat, fie se va lălăi și va înflori și va intercala pilde și va face totul să fie o varză.
Ideia de bază la un pilduitor este să verificăm dacă el aplică în viața de zi cu zi ceea ce înșiră ca valori verificate. dacă zice: cine se scoală, departe ajunge și dacă:
- întârzâie la întâlniri;
- nu vine cu lucrările terminate,
- pleacă mai devreme de la muncă,
- ascultă muzică în loc să munească,
înseamnă că nu ține seama de nimic, ci face numai paradă, să pară interesant, nimic mai mult. Am cunoscut pe unul c are tot îmi zicea la vreo două fraze ceva cu latinul zicea și spunea o maximă latină. În câteva săptămâni mi-am dat seama că el știa vreo 30 de maxime latine pe care le rula, doar pentru a impresiona. Discuția cu el era interesantă dar neproductivă. L-am evitat mai ales că am făcut tot ce trebuia ca pilduitorul să nu intre în echipa mea. Eu aveam în echipă numai oameni de execuție, nu filosofi, nu fanteziști ci unii care puneau cârca.

(29 noiembrie 2016)

Caracterele: neadaptatul

Neadaptatul este acela care tot timpul strâmbă din nas, pentru că nu-i convine:
- cum este primit;
- cum i se adresează lumea;
- ce i se pune în farfurie;
- ce trebuie să facă;
- salariul;
- biroul la care trebuie să lucreze;
- dimensiunea monitorului de ca computer;
- culoarea tapițeriei de la mașină
- sistemul de ierarhizare;
- dificultatea lucrărilor pe care le execută;
- fix nimic din ceea ce are în jur.
Neadaptatul se trezește vorbind, dar de fiecare dată; 
- ceilalți sunt de vină;
- el ar fi executat bine, dacă și dacă;
- ceva l-a impiedicat să termine;
- colegii l-au descurajat;
- termenii au fost prea  strânși;
- standardele au fost prea ridicate<
- echipa i-a fost potrivnic[.
Neadaptatul are pentru orice neîmplinire a cel puțin 100 de motive care să-l scoată basma curată. El vorbește neîntrebat și vine cu argumente rupte de realitate. Dacă vrea, face propuneri nenumărate, fără a lua în considerare că tot el ar trebui să execute ce zice că trebuie făcut. În mintea lui vrea să  facă alții, nu el. Eu am avut ocazia să văd tot felul de neadaptați la:
- condițiile de lucru;
- sistemele de evaluare;
- atmosfera din echipe;
- modul de premiere;
- ritmul de lucru;
- a aduce contribuții;
- a fi constructivi;
- a fi pozitivi.
Ei sunt ca un ghimpe oriunde intră într-o colectivitate. Pleacă rapid de acolo victimizându-se. Eu de câte ori am stat de vorbă cu un nou venit am încercat să aflu:
- câte locuri de muncă a schimbat;
- care au fost cauzele schimbărilor;
- ce proiecte de succes are în spate;
- care a fost părerea lui despre foștii colegi;
- ce vrea să facă concret de unul singur la noul loc de muncă.
Imediat mi-am dat seama dacă omul era neadaptat pentru că:
- schimbase 10 locuri de muncă în 2 ani;
- nu avea niciun proiect de succes al lui;
- vorbele lui pentru foștii colegi erau rele;
- nu a enumerat nicio activitate pe care ar vrea s-o execute;
- avea nu recomandare, ci o pilă pentru angajare;
- calificarea lui era foarte diferită de postul ce urma s=-l ocupe.
Din aceste motive dar și din altele, pe neadaptat l-am evitat și am lăsat pe alții să-și spargă capul cu el, eu având alte lucruri de făcut decât să descâlcesc ițe și să aplanez conflicte.
(29 noiembrie 2016)

Caracterele: suficientul

Chiar azi am avut de-a face cu situația în care o persoană cu multă suficiență în ea a plătit un preț exact pentru ceea ce credea că este calitatea sa de bază: patru ani cu executare. Suficiența este caracteristică oamenilor mediocrii care cred că puținul lor de instruire și de cultură le este arhisuficient pentru a privi pe toți de sus și pentru a le-o reteza scurt celor cu care intră în dialog, cum că ei nu sunt dispuși să primească sfaturi. Oamenii plini de suficiență au un mod special de a-i privi pe ceilalți, pe sub gene, cu ochii aproape închiși, ca semn al disprețului afișat și de netăgăduit. Ei își rup clipe din viața lor pentru a ne suporta pe noi ceilalți și de aceea au un rânjet enervant în colțuept al gurii.
Dacă sunt puși să definească sisteme de restricții de trecut de alții, cu siguranță că au nerușinarea de a nu și le aplica mai întâi lor și fac din definirea acestor sisteme de netrecut, un stindard de luptă a lor cu toți ceilalți. Numai că și în viața lor apar momente grele și sunt tratați exact după regulile strâmbe pe care ei le considerau perfecte. Atunci îi apucă durerile și urlă din toți rărunchii. M-am confruntat cu câțiva inși bântuiți masiv de suficiență și i-am plesnit de nu s-au văzut. Unul care își publicare icrele prin edituri de tot rahatul impunea colegilor lui mai tineri să publice în edituri renumite. Dialogul meu cu el a fost să meargă cu opera lui la acele edituri și numai după ce acolo își va publica 10 lucrări, să ceară celorlalți să publice 5. L-am potolit pe suficient. A mai fost o situație în care o suficientă, tinerică și superficială m-a apostrofat cu ceea ce zisesem eu despre soluția la o problemă. Am cerut să fie notat tot ce am zis eu și ce a zis ea. Când după derularea evenimentului s-a văzut că soluția aleasă de decidentă a fost catastrofală, la analiză am cerut să se recitească frazele. Ființa a înlemnit și a trebuit să-și recunoască limitele dar și suficiența absurdă. Șeful ei a dat-o afară, căci soarta tuturor suficienților este de a intra pe ușă zâmbind triumfătoe și de a ieși pe ușa din spate în șuturi. Ei înșeală așteptările tuturor.
(29 noiembrie 2016)

Caracterele: politrucul

Politrucul este un tip fără:
- meserie;
- cultură;
- principii;
- personalitate;
- memorie;
- mamă, fără tată;
- vocabular;
- intuiție;
- tact;
- lipici;
- audiență;
- noțiunea timpului.
Am văzut politruci foarte mulți care se pun în situații dintre cele mai penibile poziții. Ei despică firul în patru, fără a fi exagerați. Modul în care pun problemele arată minusurile grave în care politrucii se află. Un politruc a spus: bac, bac ai, dar liceul l-ai terminat? Pe vremea în care se făceau vizionări în teatre, politrucul care făcea evaluări a tot felul de întrebări, făcea cenzură din greu și de frică chiar bloca spectacolul. Numai politrucii au pus lacăt la teatre, au dat la topit cărți și au interzis poeți ca în vremea proletcultismului.
Și acum sunt foarte mulți politruci, care se întrec între ei, pentru a arăta cât de limitați sunt prin anvergura faptelor, gesturilor și lozincilor proferate.
Așa m-am săturat de politrucii secolului al XXI-lea încât mă apucă dorul de politrucii de pe vremuri. Erau mai sofisticați, mai elaborați, mai diferiți. Acum parcă xeroxurile au fost făcute să-i multiplce pe politicieniii de azi.


(29 noiembrie 2016)

Caracterele: șablonardul

Omul care folosește șabloane se numește șablonard. Am văzut de nenumărate persoane care au vorbit la ședințe sau la mitinguri sau la adunări.
Mi-am adus aminte de unul din romanele lui Ilf și Petrov care spunea ceva despre o ștampilă cu un anumit conținut și de fiecare dată se completa pentru a adapta conținutul la ceea ce trebuia pe plan local să fie în concordanță cu ceea ce este în realitate. Era o ștampilă cu un angajament. Se aplica pe foaia de hârtie și se făceau completări cu numele, cu adresa celui care va semna angajamentul și mai se punea acolo și ceva particular, care să personalizeze textul.
Am văzut un ins care aprezidat după un șablon o ședință. Într-un alt context, l-am văzut pe același prezidând o cu totul altă ședinșă. El avea șablonul. Doar recita un text și prima dar și a doua oară. Doar îl adapta să se potrivească locului și momentului. Numai actorii erau alții. Omul se repeta chiar enervant. Parcă era ușor ca o placă de patefon stricată care  era pusă de mai multe ori. Șablonarzii sunt uneori enervanți mai ales dacă fac niște chestii care nu se potrivesc cu contextul. Am văzut și situații în care  șablonarzii nu țin seama de realități, doar vorbește gura fără ei. Sunt niște oameni care nu au meserii, care doresc să fie în prim plan și care fac orice pentru a fi trimiși la a conduce ședințe. Este deosebit de important pentru șablonard să treacă la perfecționarea șablonului după care lucrează. Dacă nu face așa ceva, cu siguranță modul în care șabloanele vechi șabloane, va da senzația unui om ruginit, încredințat  că timpul mege mai departe, deși în realitate este încremenit undeva în trecut. Și eu folosesc uneori șabloane. Am șablon de structuarre a unui articol. Articolul areȘ
- un titlu;
- un abstract;
- cuvinte cheie;
- prezentarea contextului;
- prezentarea problemei;
- oferirea soluției;
- validarea soluție;
- o generalizare;
- concluzii;
- bibliografie.
Am și reguli pentru fiecare element carte mă ajută să nu greșesc și să nu bat câmpii, precum:
- cuvintele cheie se regăsesc în titlu;
- cuvintele cheie se regăsesc în definirea subtitlurilor;
- nu folosesc nimic înainte de a fi definite;
- toate variabilele le explic;
- formulele folosesc elemente consacrate;
- citările sunt obligatorii;
- plagiatul este interzis;
- validarea se face pe cale experimentală;
- lucrez în echipă pentru a reduce riscurile de eroare.
Nu este rușine să lucrezi după șabloane, mai ales dacă omul face lucruri care se repetă. Între șabloane și proceduri există unele diferențe. Eu îi apreciez și pe cei care lucrează cu proceduri și pe cei care și-au creat șabloane după proceduri pentru a lucra nu foarte bine, ci excepțional. Am avut un moment când am lucrat cu șablon și nu am mai primit șuturi, pentru că șablonul l-am costruit chiar cu cei care trăgeau șuturi...



(29 noiembrie 2016)

Organizatorii de mitinguri

Organizatorii de mitinguri sunt asemeni ceasornicarilor. Trebuie să facă lucruri perfecte. Există un management al mitingurilor. Ei:
- stabilesc programul;
- definesc poziționarea grupurilor;
- construies planul mitingului;
- fac un desfășurător;
- pun schemele cu  personajele de  pe podium;
- construiesc un desfășurător;
- dau dimensiune discursurilor;
- stablesc ordinea vorbitorilor;
- planifică scandările;
- definește materialele de propagandă;
- aduce și stochează materialele;
- face schițele de afluire și de defluire;
- construiesc grupurile de supraveghere a ordinii;
- fac repetiții cu militanții;
- aduc și oameni care mobilizează pe militanți;
- primesc personalitățile;
- lasă să se deruleze mitingul;
- urmăresc derularea după plan;
- primesc bani și plătesc;
- asigură dinamica mitingului;
- mobilizează și însuflețesc.
Este esențial să fie angajat un foarte bun organizator de mitinguri. Dacă acesta este bun e una, dacă este foarte bun, este altceva, iar dacă este genial se vede de la un kilometru. Mitingul organizat de un genial este perfect, are noutăți, nu se uită niciodată și aduce beneficii politicianului pentru care se organizează. Un miting foarte bine organizar este fără cusur. Nu se strică instalația de sonorizare, luminile sunt exact cum trebuie, nu apar pauze jenante, nu se aud zgomote de fond, microfoanele sunt închise cînd trebuie să nu se audă bazaconii care distrug cariere.
La un miting televizat se văd numai cadrele care trebuie văzute și nu se dă voie să se înregistreze chestiuni de culise care devin can-canuri pentru televiziuni de scandal.
Cu cât dimensiunea mitingului este mai mare, cu atât rolul managerului general al evenimentuli este mai mare și neglijarea unui astfel de personaj este calea sigură de a distruge obiectivul inițial. Să ne imaginăm dispunerea scenei în așa fel încât nu se vede nimic, Fără a exista ecrane gigantice, deja mesajele se pierd. Mitingul trebuie să aibă un ritm. El trebuie să fie crescendo și apoteoza trebuie atinsă către final când personajul cheie ia cuvântul. Acesta trebuie să aibă o retorică electrizantă. Organizatorul de miting este cel care îi aduce un maestru de ceremonii care să-l instruiască să aibă vocea potrivită, dicția, tonalitatea perfectă, iar gesturile să fie astfel încât să sublinieze ceea ce se spune. Hitler avea prezențe perfecte la mitinguri. Avea vocea în concordanță cu gesturile. El electriza masele. Acum după 80 de ani, mulți oratori încă mai repetă în oglindă în secret gestica și urletele dictatorului, crezând că masele vor rămâne cu gurile căscate la ei.
Am văzut  mitinguri organizate de diverși meseriași și am identificat erori, discontinuități, dar și mitinguri bine construite. Am sesizat că la unele mitinguri s-au produs surprize care nu au fost bine gestionate. Să nu uităm bâlbâiala unui candidat la președinție în 2009. Să nu uităm nici episodul de la mitingul în care un mare poet era amenințat cu datul afară dintr-un oraș. 
Am văzut mitinguri în care spațiul alocat era prea mare și participanții prea rari.
Deci, în concluzie, organizarea de mitinguri este și un proiect cu management special, dar și o artă.





(29 noiembrie 2016)

Caracterele: mitingiștii

Sunt persoane care participă la adunări cetățenești sau la mitinguri. Aceștia sunt militanți ai unor partide, ai unor organizații.
Persoanele care participă cu regularitate la mitinguri, care stau cu mult timp înainte în așteptare pentru a fi în primele rânduri și pentru a fi atenți la ceea ce se întâmplă pe scenă, să audă exact de se spune. Camerele de luat vederi permit să se vadă oamenii din primele rânduri. Mitingiștii sunt cei care exagerează prin participări repetate la adunări publice, cu teme precis delimitate. În Piața Universității în anii '90 se organizau mitinguri prelungite pentru a apăra democrația. Ei purtau cocarde pe care scria GOLAN sau cântau cântece special compuse. Tot acolo, se discuta foarte mult de la balcon probleme esențiale ale stării poporului. Mitingiștii sunt și ei oameni, dar au preocupări ceva mai aparte, pe care le afișează cu claritate și într-o manieră foarte vizibilă.
Eu am cunoscut o persoană care a fost arătată cu degetul ca fiind mitingistă. Mie nu mi s-a părut normal ca ea să fie astfel numită. Era cam anormal ca un profesor să nu stea tot timpul în piață si să nu aibă preocupări de a lucra cu studenții, în ideia de a face cercetare științifică.



(29 mnoiembrie 2016)

Caracterele: lozincarzii

În vremurile negre ale comunismului era o categorie de indivizi care vorbeau în lozinci. Când era deschiderea anului universitar, cândva pe platoul Politehnicii, am văzut pe un individ care împărțea niște foi și pe ele erau lozinci în ordinea care trebuiau strigate. Am mai văzut un coleg din ASE care fără niciun motiv, s-a ridicat în picioare în Amfiteatrul I și parcă cineva îi înfipsese ceva în fund și a început să aplaude și să scandeze lozinci. Sala era mută, dar ca un făcut, mulți s-au ridicat în picioare și au repetat după el o ploaie de lozinci. Credeam că nu se mai termină. La un moment dat cel de la tribună, în cinstea căruia se făcuse tot bâlciul a ridicat mâna făcând semn că este suficient. Cânr respectivul a luat cuvântul a făcut o referire la anii de domnie ai lui Dej când se trăia din lozinci. Sărăcuțul, nu știa că tăticuțul său tot din aplauze repetate și din aplauze prelungite își trăia măreția.
De atunci eu nu l-am mai apreciat pe colegul meu și am evitat orice intersecție cu el. În mintea mea era ca și cum și-ar fi lăsat chiloții în vine și ar fi pornit așa la de la brâu în jos dezbrăcat prin Piața Romană, fluturând steagul de luptă al pcr. În ședințele de catedră aveam un talent absolut remarcabil să-i identific pe lozincarzi, ceea ce mă punea în gardă să-i ocolesc. Mi-a prins foarte bine, căci comparativ cu alți colegi care intrau în coliziune cu ei, eu nu aveam probleme. Lozincarzii se cred în marea lor majoritate nedreptățiți, ignorați, discriminați, subevaluați și evitați. Eu neavând texyte cu ei nici nu aveau ce să-mi reproșeze. Nici bancuri nu ne spuneam.
Lozincarzii sunt cei care urlă lozinci pe la mitinguri și cu asta cred că se remarcă. Ar trebui să fie de bon ton omul care se comportă normal. Numai că a striga lozinci din proprie inițiativă nu este atât de normal. Nu prea știu oameni sănătoși la minte să iasă în stradă să-și strige iubirea sub formă de lozinci. Lozincarzii nu sunt neapărat cei care strrigă lozinci în adunări publice. Sunt mai mult decât atât. Ei au obiective clare și prin lozinci și le ating 100%.



(29 noiembrie 2016)

Diaspora românească de dinainte de 1989

Am avut rude care au părăsit țara înainte de 1989 și când i-am întâlnit mi-au povestit calvarul trăit de fiecare dintre ei, datorită celorlalți români care niciodată nu le-au sărit în ajutor. Ba mai mult au căutat să-i trateze ca pe niște sclavi. Prietenii mei âlecați mi-au zis că la fel de fel de ocazii a văzut cum unii își aruncau altora tot felul de invective și din securițti unii nu-i scoteau pe câte unii mai altfel decât ei. Un singur prieten al meu se lăuda când ne-am întâlnit după niște ani de la terminarea facultății că o duce bine. Misterul tot el l-a dezlegat. Soția lui era armeancă și comunitatea armenilor este foarte unită și se ajută între ei. La români nu este așa. Prin 1990 și eu am văzut pe propria-mi piele cum se poartă românii cu unii care veneau în occident. Numai că eu nu era pe poziția de transfug și am răspuns foarte dur modurilor lor de a fi ciudați, refuzând să-i întâlnesc chiar dacă oficialii străini mi-au sugerat să stau de vornbă cu ei. Le-am explicat ce și cum și nu au insistat. Și mai târziu un tip fugit din Ro prin 1980 a dovedit că nu este altfel, chiar dacă ajunsese și el ceva. Dar mie nu trebuie să mi se întâmple o chestie de două ori. L-am exclus din proiecte și punct.
Sunt foarte bucuros să știu că diaspora românească de după 2000 este cu totul alta, că românii din diaspora:
- sunt uniți;
- se ajută unii cu alții;
- sunt organizați;
- contribuie la democratizarea țării;
- își ating obiectivele pentru care au plecat din țară;
- sunt fericiți;
- vin când pot în șară;
- se întorc să devină parlamentari;
- revin să propage aici ce au învățat în țările unde au stat ani buni.
Aștept momentul când aici salariile vor fi tot atât de bune ca în Germania și când locurile de muncă vor fi nerestricționate și se vor întoarce toți cei ce au plecat de nevoie. tare aș vrea ca diaspora să fie cu mult mai puțin numeroasă decât este acum, pentru că țara are nevoie de fiii și de fiicele ei, dar pentru asta mama lor, adică țara trebuie să fie bună și să le ofere pe lângă dragoste și condiții de viață foarte bune, nu la blană ca acum.

(28 noiembrie 2018)

Monday, November 28, 2016

Dacian CIOLOȘ și evoluția sa la nivel înalt

Dacian CIOLOȘ și-a clădit o solidă formașiune în domeniul agriculturii, fără a-și schimba niciun moment preocupările, ceea ce este de admirat, după cum urmează:
-  Liceul agroindustrial din Șimleul Silvaniei;
- Facultatea de horticultură și viticultură la Cluj;
- Studii aprofundate de agricultură la ENSAR;
- Masterat la Universitatea din Montpelier;
- Doctorat în dezvoltarea agrară la INRA început în anul 2000.
A lucrat efectiv în ferme agricole și în organisme agricole.
Evoluția sa la nivel înalt este redată în tabelul de mai jos:


Perioada
Funcția
Președinte
2005 - 2007
Reprezentant în Comitetul Special Agricol la Consiliul European
Traian BĂSESCU
5.04.2007 – 11.10.2007
Consilier al ministrului Decebal Traian Remeș
Traian BĂSESCU
11.10.2007 - 22.12.2008
Ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale în perioada
Traian BĂSESCU
2010 -  2014
Comisar european pentru domeniul agriculturii
Traian BĂSESCU
2014 - 2015
Consilier al președintelui Comisiei Europene
Klaus IOHANNIS
17.11. 2015 – în prezent
Prim-ministru al României

Klaus IOHANNIS

Vîrsta de 36 de ani pentru a ocupa poziții de consilier este potrivită, cu condiția de a evolua, ceea ce s-a întâmplat în cazul său. O carieră solidă, clădită prin rămânerea în domeniul agriculturii este un lucru remarcabil, foarte greu de întâlnit azi, când oamenii basculează cum bate vântul. Îmi zicea un nene că dacă i s-ar cere să predea neurochirurgie ar face-o fără să clipeasc. Tocmai de aceea îl apreciez pe Dacian CIOLOȘ, că nu și-a părăsit domeniul de care s-a ocupat de la vârsta de 15 ani când a intrat în liceul agricol. Până acum este singurul din administrație pe care îl știu 100% orientat pe un singur domeniu. Și lucrările publicate în Franța tot pe agricultură sunt. 
Admirație totală pentru aprofundarea unui singur domeniu!
(28 noiembrie 2016)

Eficiența unei investiții ineficiente

În vremurile întunecate ale comunismului, în Academia de Studii Economice din București era o catedră numită Catedra de Eficiența Economocă a Investițiilor, iar șef de catedră a fost mulți ani profesorul Ion Românu, pentru care am avut și am un respect deosebit. Acolo:
- se definea ce este o investiție;
- se modela costul investiției,
- se estima durata de recuperare;
- se stabilea nivelul de eficiență;
- se identificau riscuri;
- se elaborau variante de dimensiune;
- se simulau amplasamente.
Față de periioada de atunci, am rămas perplex să văd cum se justifica la Tg. Jiu jaful acela de 80.000 de euro pentru un pon de Crăciun din metal, hidos, luminos, aiurea și de aruncat. Cineva de acolo vorbea de o perioadă de amortizare de 10 ani. Este adevărat că dacă se cumpără un strung de 80.000 de euro și se face propunerea ca amortizarea lui să se facă în 5 ani, în ipoteza amortizării liniare, în rate egale, anual se vor duce ca rată de amortizare 16.000 de euro. Acești bani se obțin din piesele care sunt făcute la strung și care incluse într-un ansamblu se vând și vine banul. Cei de la primăria din Tg Jiu, care a spălat cu detergent sculpturile lui Brâncuși, vor da  8.000 de euro anual ca amortizare, din fondurile care vin la primărie și nu din ceea ce ar produce acel brad ca monument de uriciune, inutilitate și prost gust ce se află. Raționamentul este astfel făcut că te lasă ca la dentist, cu gura căscată. La primăria din Tg. Jiu nu s-a auzit de investiții și nici de eficiența investițiilor. Dacă se auzea și dacă decidenții mai aveau și un gram de creier, ar fi făcut calculele și ar fi rezultat că dacă cumpărau un brad din pădure, rezultatul ar fi fost cu mult mai bun. Oare ce era în spatele bradului fde fier cu becuri, atât de urât și de scump?
Cărțile scrise de profesorii de la Catedra de Eficiența Economică a Investițiilor au și modele foarte simple, accesibile, dar și modele sofisticate de a calcula durata de recuperare a unei investiții. Sunt sigur că în cazul bradului de la Tg. Jiu durata de recuperare ar tinde către plus infinit.
Pe vremuri, era o emisiune la televiziunea din Ro numită Teleobiectiv care prezenta nasolii din economia socialistă. N-a rezistat munt că economia socialistă era perfectă și nu avea chestii negative. Într-un episod era prezentat un funicular prost proiectat. Se demonstra că respectivul funicular dacă funcționează aduce pierderi, iar dacă nu funcționează produce profit. Mișto, nu?
(28 noiembrie 2016)

Accesul la tezele de doctorat

Legenda zice că Elena CEAUȘESCU a susținut teza de doctorat cu ușile închise pentru că pe afiș se zicea că va fi susținută într-o joi să zecem la o anumită oră și la o anumită oră. În realitate teza s-a susținut miercurea în acea sală și la acea oră și în acel an. Deci cu o zi înainte. Deci lumea nu trebuia să participe la susținere. Despre citirea tezei nici nu avea cum să fie vorba.
Acum la atâțea ani de la acel episod, s-a decis ca vulgul să nu mai acceseze tezele de doctorat. Înțeleg ca fiind justificată decizia, pentru ca degetele plebeilor unsuroase, bodogănoase nu fac altceva decât să distrugă filele acelor nemaipomenite piese științifice. Noi avem explicație de ce nu există scris dacic și nici limba dacă. Dacii au scris tezele de doctorat. Le-au pus în biblioteci, au fost citite până au fost distruse și de aceea nu mai există mărturii. Învățând lecția, acum toți directorii de biblioteci suflă și în iaurt. Deci luptă să se conservea documentelor.
Cred că este o soluție rezonabilă și anume:
- crearea unui portal cu tezele de doctorat;
- structurarea pentru a ajunge la teze cu două click-uri;
- încărcarea descentralizată a tezelor;
- crearea unor proceduri stricte de management a tezelor;
- un sistem de asigurarea a securității conținutului;
- asigurarea accesului liber;
- eliminarea posibilității de c opy-paste.
În acest fel se rezolvă problema accesului la teze de doctorat a oricărei persoane, astfel încât nimeni să nu se mai creadă că cineva pune piedici în fața oricărui om care vrea să facă analizele pe text. Dacă se vrea, tot acopo pe portal să fie și accesul la un analizor, astfel încât fiecare sa selecteze fie toată teza, fie capitole pe care acele instrumente să le analizeze și să prezinte acele rapoarte. Sunt sigur că o astfel de abordare va scădea apetența tuturor celor care ar vrea să plagieze. Reglarea va fi sigură, Multe lucruri se vor rezolva de la sine. De teamă că vor fi descoperite, acele plagiate vor fi evitate și prin caracterul deschis se va asigura creșterea calității tezelor de doctorat, cu siguranță.
Accesul la tezele de doctorat trebuie să fie liber, neîngrădit, pentru a nu naște suspiciuni. Dacă va exista acces direct la teze, toată lumea va vedea ce calitate au tezele, iar dacă va exista și analizatorul de originalitate și cititorul va avea posibilitatea de avedea cum stau tezele din punctul acesta de vedere, deja s-a făcut marele pas. Nu este greu să existe un sistem național al tezelor de doctorat - SNTD. Regăsirea tezelor se  va face selactând:
- un an anume;
- un interval;
- univeristatea unde s-a susținut teza;
- domeniul;
- coordunatorul;
- numele autorului;
- cuvinte cheie din titlu;
- afisul de susținere cu link-uri din el;
- comisia de evaluare;
- elemente din diploma de doctor.
Rezultatul oferit va fi o listă sau un element. Dacă este oferită o listă, va fi selectat elementul care interesează. Ideia este că sistemul n-ar trebui să dea mesaj că nu se găsește elementul căutat. Se va lucra cu ckei flexibile, exact așa cum sunt motoarele de căutare de pe google sau yahoo sau oricare altul. SNTD va fi sau nu valoros dacă universitățile vor face actualizările. Pentru cei care plătesc se va crea posibilitatea gestionării descărcărilor, cu date și cu conținutul descărcat, urmărindu-se în timp ce s-a întâmplat. Sistemele acestea deja sunt implementate pentru biblioteci, deci nu este nicio problemă tehnică de a-l avea. Este numai o decizie pe cine se dorește să protejeze puzderia de restricții la conținutul tezelor. Din moment ce tezele se consultă liber înainte de a fi susținute, din moment ce ședințele de susținere a tezelor sunt publice, de ce ar fi restricții la consultarea de teze de doctorat de-a lungul timpului. Știința nu trebuie să fie îngrădită în a circula liber. Verde la teze, popor!




(26 noiembrie 2016)

Bancurile cu Alinuța

Nu știu de ce dar bancurile cu Alinuța mi s-au părut cele mai tâmpite din câte am auzit vreodată. De fiecare dată când auzeam un astfel de banc încercam să mi-o imaginez pe Alinuța. După nume, Alinuța ar fi trebuit să fie o copilă sun 12 anișori. În multe bancuri imaginea aceasta se potrivea. În multe alte bancuri nu se potriveau bancurile cu ceea ce  credeam eu că este Alinuța. Ea era mult mai mare și bancurile erau seci, dar răsuflate și mă apuca jalea.
Bancurile cu Alinuța sunt atât de sinistre încât oricine rămâne interzis. De plictisit nu se plictisește omul de cum pune Alinuța problema, dar absurdul este deja spre limită. Pe facebook primesc frecvent bancuri cu Alinuța. Încerc să le citesc dar sunt dezamăgit. Alinuța, fetița din bancuri este anostă și ceea ce face este nu neprevăzut, ci sinistru, atât de grav că nici nu se așteaptă omul la ceea ce propune fetița din bancuri. Totuși după ce omul citește cam 20 de bancuri cu Alinuța știe exact la ce să se aștepte când i se zice bancul cu numărul 21 sau următoarele. Pe fetița Alinuța mi-o imaginam târând după ea o păpușă Arădeanca cu rochia murdară și cu unghiile date cu ojă. Pe Alinuța cea de dinaintea primei nopți de după nuntă mi-o imaginez târând după ea un bărbat cam moale, împiedicat și greoi. Așa cum sunt bancurile, Alinuța nu are un chip anume, oricine pune ce chip vrea. De regulă copiii asociază personajelor chipuri ale unora din familie. Zâna bună e mami, zânul bun e tati. Baba Cloanța e educatoarea bătăușa, balaurul este un vecin cam violent. Matur fiind, caut să asociez și eu chipuri cu Alinuța și am găsit în TVR, la B1, la Realitatea, la Adevărul, la ProTV, la Antena stars, dar mai sunt și prin parlament nenumărate Alinuțe, iar printre invitații la talk show-uri sunt numai și numai Alinuțoi grăsănei, suficienți, needucați și mai ales obraznici. Sper să găsesc și bancuri cu Alinuța care să-mi placă, să aibă ceva neprevăzut, pentru că șabloanele cu care sunt construite deja plictisesc.


(28 noiembrie 2016)

Patimile mele legate de diaspora noatră

Nu vreau să arunc cu noroi în nimeni. Dar trebuie lucrurile puse pe făgașul lor, fără a lua exact numai ceea ce ne convine și scoase toate din context dau ceva de culoare roz. Am sesizat niște situașii destul de ciudate, pe care le voi enumera exact în ordinea în care s-au produs:

  • la un magazin BILLA din Sf. Valentin, Austria am vrut să plătesc cu un card și femeia de la caserie când a văzut că sunt român, a zis că nu  primește carduri; i-am dat o hârtie de 500 euro deși a văzut că am și mărunt; a zis ea ceva acolo pe limba ei dar a fosy obligată pentru cumpărături de sub 10 euro să schimbe o bacnotă foarte, foarte mare; nu cred că diaspora nu a avut un rol în a crea faimă proastă românilor;
  • la un hotel din Wrolaw, Polonia, deși aveam loc de parcare și mașina nu avea cum să iasă de acolo, femeia de la recepție mi-a cerut plata în avans și când m-a văzut mirat a zis că niște români de prin Germania au păcălit-o și au plecat fără să plătească; nu cred că diaspora nu a avut un rol în a crea faimă proastă românilor;
  • pe o autostradă care ducea spre Cannes am văzut cum un bolid se apropia de mașina mea, făcea niște manevre riscante, iar se depărta; a repetat figura de mai multe ori; norocul meu a fost că el a ieșit pe o bretea în dreapta, că mă speriase un pic; sunt sigur că el a văzut Ro la numărul meu și mai sunt sigur că ceva făcut de români cândva îl deranjase pe driver teribil dacă mie se găsise să-mi plătească pentru a-i învăța minte pe conaționalii mei; nu cred că diaspora nu a avut un rol în a crea faimă proastă românilor;
  • eram într-un McDonald din Barcelona și la o masă alăturată membri ai diasporei romîne numărau mărunțișul obținut din cerșit, îl făceau fișice și mergeau să-l schimbe pe bacnote care cu siguranță puneau cărămizi la turnulețele viloaielor ce se construiau colo și colo spre bucuria generală a marilor și autohtonilor arhitecți mirotitici;nu cred că diaspora nu a avut un rol în a crea faimă proastă românilor;
  • eram la Universitatea Tehnică din Kemnitz și cum este și firesc, după terminarea conferinței s-a mers la un restaurant; lângă mine a venit o profesoară și am avut o discușie absolut agreabilă până m-a întrebat de unde sunt; cân a aflat că sunt român a schimbat registrul; a vortbity de grozăviile pe care le fac conaționalii mei, adică o importantă parte a diasporei; o ascultam și vedeam că devine mai incisivă și mai incisivă; cân s-a pornint să vorbească de spitalele groazei din iadul de la noi, m-am înfuriat; i-am spus că și la ea în oraș Hitler a folosit un crematoriu pentru a-i extermina pe cei cu dizabilități; după ce i-am zis unde se afla respectivul sediu al ororilor naziste, pentru că prin 1972 carul cu ghidul nostru m-a dus și în acea zonă, femeia a amuțit; nu cred că diaspora nu a avut un rol în a crea faimă proastă românilor.
Voi fi foarte bucuros dacă diaspora românească își va face prezența mai activă nu numai în zilele de alegeri, ci mai ales în a coagula acele forțe care să conducă la schimbarea imaginii românilor în lume în general și în Europa în special. Dacă voi afla că există profesori care în timpul liber se ocupă de educația unor copii care sunt defavorizați de soartă, voi aprecia foarte mult ce se întâmplă în diaspora. Dacă voi afla că un laureat al premiului Nobel care provine din România își dedică timp și pentru propășirea conaționalilor lui aflați la studii sau care muncesc și care vor să evolueze, voi aprecia și mai mult ce înseamnă diaspora noastră. Dacă cei din diaspora vor ridica frunțile sus și vor recunoaște că sunt români și nu vor mai întoarce pașaportul pe coperta cealaltă să nu se vadă de unde sunt când trec prin aeroporturile Europei, așa cum am văzut și la Amsterdam și la Napoli și la Paris de prea multe ori, îi voi aprecia și mai mult și voi crede că sunt o forță reală, adevărați ambasadori în bine pentru țara mea. Nici nu vreau să-mi imaginez că diaspora este o masă de manevră, pentru că cei care s-au remarcat, sunt dintre cei mai inteligenți români dintre românii câți formează acest popor îndurerat până la urmă, ca să-și ia bocceluța și să plece de izbeliște pentru mai bine.


(27 noiembrie 2016)

Un mister neelucidat

Se pare că un număr de 700.000 de cetățeni din Republica Moldova au căpătat cetățenia română. Circulau legende că între 2004 -2014 erau adrese unde într-o garsonieră își făcuseră domiciliul și 1000 de cetățeni din Republica Modova și onbținuseră cetățenie. Cei mai vulgari opozanți ai regimului Băsescu, cu gurile lor spurcate susțineau că toate acestea s-au pridus pentru a aduce voturi unui anume candidat. Dacă cele 700.000 de suflete formează o parte a diasporei în raport cu Republica Moldova și dacă  500.000 ar fi post prezente la urne sunt sigur că Maia Sandu ar fi fost președintele lor. Ceea ce rămâne un mister este legat de faptul că în cele 11 secții de votare nu s-au prezentat mai mult de 100.000 de persoane, adică mult prea puțini. Eu știam că diaspora iubește democrația, puptă pentru democrașie și votează pentru democrație, mai ales pentru a impine în turul al doilea exact pe reprezentatul orientării spre Vest.
Rămâne un veritabil mister cum a reacționat diaspora moldovenească, pentru că nu se potrivește bine cuvântul indiferență. Este mai potrivit cuvântul abandonare. Sau nu s-a vrut, pur și simplu.

(28 noiembrie 2016)

Diaspora ne dă lecții?

Conceptul de diaspora este unul de o complexitate cu totul ieșită din comun, mai ales pentru noi românii, vare în timp de pace am invadat lumea și cu deosebire Europa, pentru a scăpa de mizeria care ne-a acaparat iremediabil. În 26 de ani lucrurile au mers din rău în mai rău. De la mineriade, la privatizări păguboase, la distrugerea a tot ce era cât de cât funcțional și aici mă refer  nu la industrie, ci la sistemul de irigații, până la corupția malignă care s-a cuibărit peste tot, totul este fără speranță. De aceea lumea pleacă. Diaspora a devenit la noi un factor determinant, care influențează decisiv soarta românilor din interior. Bătrânul Marx a zis că un fenomen dispare datorită propriei lui dezvoltări. Diasporei i s-au creat condițiile propice pentru a vota, pentru că unii speră să fie validați de aceasta. Când se depășește masa critică, colectivitățile cam scapă de sub control, ceea ce dă peste cap multe calcule. În opinia mea, diaspora este formată din:
- persoane onorabile care muncesc legal și trăiesc decent, integrate în comunități;
- persoane onorabile care muncesc la negru, trăiesc decent dar integrarea lor este parțială;
- persoane care nu muncesc, cerșesc sau fac munci ocazionale de subcalificați;
- prostituate care se vând oricum mai rentabil decât pe centurile orașelor mioritice;
- interlopi, dileri de droguri, pești, hoți, traficanți de organe.
Diaspora, așa cum este ea, are acea componentă care a adus nenumărate deservicii țării noastre prin actele antisociale în care au fost implicați membrii ei. Mie să nu mi se arate numai cozile de la secțiile de votare, ci și cfriminalii din boxele acuzațiilor despre care se știe exact că sunt români care au comis nelegiuri în Elveția spre exemplu.
La mine diaspora nu înseamnă numai:
- medicii care  lucrează și sunt respectați peste tot;
- informaticienii care fac faimă universităților  românești;
- muncitorii care lucrează cu mâinile lor de aur în construcții;
- femeile care sunt angajate la familii cu stare pentru menaj;
- muzicanți care impresionează prin arta lor, oriunde se produc;
- elevii eminenți care dau clase colegilor lor prin calitățile pe care le au.
La mine, diaspora înseamnă și:
- hoții de bancomate;;
- cei care clonează carduri și golesc conturi;
- borfași mărunți care au înspăimântat lumea civilizată;
- violatori sadici;
- îngrijitoare care-și maltratează neajutorații;
- cohorte grupate de oameni ai străzii mai mult decât obraznici.
Dacă diaspora, este aceasta în totalitatea ei și nu pe bucăți, prefer să nu primesc lecții. Se zice că diaspora contribuie cu 5 miliarde de euro pe care îi trimite în țară. Dacă acceptăm că sunt undeva la 3 milioane de români peste graniță, rezultă că fiecare ar trimite sub 2000 de euro pe an, adică sub 200 de euro pe lună. Este exact cât trebuie cuiva nici cât să moară, nici să trăiască. Mi-ar fi fost foarte convenabil ca cei din diaspora să facă investiții în Ro, ceea ce nu se întâmplă, dacă prin investișie eu înțeleg o fabrică, nu un atelier de ceva sau un birou care să facă ceva.
Respect diaspora, atât timp cât și ea mă respectă pe mine. Observ că unii din diaspora au început să dea lecții, fără să fie recomandați de ceva cu totul remarcabil. Le mulțumesc, dar nu le accept lecțiile, chiar dacă m-ar plăti să le ascult. Dacă sunt specialiști, i-aș aprecia și mai mult dacă ar lucra aici pe pământ românesc. Nu de acolo aduc ei prosperitatea țării. Hic Rhodus, hic salta. A zis latinul. Cine zice ceva despre democrație să vină aici să clădească democrație, nu să spună că trăiește în țări cu democrație consolidată, unde ei nu sunt băgați în seamă decît pentru ceea ce ei sunt la locurile lor de muncă și nimic altceva. Mai vreau să revăd cozile de la alegerile din noiembrie 2014 de la Londra dar vreau să văd și cozile de mulți km din 8 noiembrie 2016.

(27 noiembrie 2016)