Debarasarea de a critica

Am vazut oameni care critica orice. Uitati-va la politicieni. Cand sunt ei la putere, tot ceea ce au facut predecesorii este prost. Cand vin altii la putere, tot ceea ce au facut cei dinaintea lor a fost prost. Adica tot ce se face in tara asta este prost, chiar foarte prost.

Si printre noi exista multi specializati in a critica. Am cunoscut pe unul care critica toate poeziile scrise de tineri poeti. Mi-a venit ideea de a merge la el cu o poezie de un singur vers.

S-a uitat la foaia de hartie, s-a uitat la mine si a inceput sa ma critice si pe mine, dar mai ales poezia. L-am lasat cat l-am lasat, apoi i-am zis ca poezia este a lui QUASIMODO, in traducerea lui Tudor SARGHEZI publicata in colectia Cele mai frumoase poezii. M-am ridicat si am plecat. Ceva mai tarziu au auzit ca individul a zis despre mine ca sunt afurisit.

Pe altii care criticau tot si cu care lucram in echipe de cercetare, i-am rezolvat simplu. Le-am dat sarcini exacte si verificabile. daca le faceau era OK, dar in 99m7512102% nu le faceau, drept care le ziceam de la obraz ca nu sunt ei in masura sa critice si ori se apuca de treaba fara niciun drept de a critica, ori pleaca. cei mai multi plecau. Unii au incercat sa arunce cu noroi, dar de fiecare data am avut argumente solide sa demonstrez ca nu sunt ei indreptatiti sa critice, ca nu au niciun rezultat de niciun fel.

In firea meas nu este sa-mi pierd timpul sa caut defecte, caci nu critici calitati, ci defecte. Eu caut aclitati in tot si in toate. Deci un mod simplu de a ne debarasa de critica este sa nu mai cautam defecte, ci calitati si sa cerem nu remedierea defectelor, ci cresterea calitatii. Cam=nd lumea ne percepe in acest fel, va sti ca in compania noastra cei ce nu sunt in stare de lucruri bune si critica, nu au ce cauta. Ei singuri se autoelimina si ne facem existenta foarte confortabila. 

Daca in felul nostru de a fi sta sa criticam, ca aia nu e bine facuta, ca ala nu este bun, ca nu face bine aia, ca nu face bine ailalta, daca nu corectam rapid acest mod de a fi, vom ramane singuri si nimeni nu va mai lucra cu noi in vecii-vecilor. Mi s-a intamplat sa lucrez cu un sef care dupa ce ii dadeam niste foi scrise de mine, el mi le dadea cu sublineri si semne de intrebare, dar niciodata nu scria un cuvant, nu niste idei. 

M-AM PLICTISIT SI L-AM ABANDONAT. M-A INTREBAT, I-AM ZIS DE CE NU MAI LUCREZ CU EL SI A BOLBOROSIT CEVA. AM FOST SINGURUL CARE AM AVUT CURAH=JUL SA-I ZIC. CEILALTI SUPORTAU CU STOICISM SI LUCRAU, LUCRAU SI CORECTAU, FARA CA VREODATA SA STIE DACA CEVA ESTE BINE.

daca primesc o teza de doctorat eu nu o analizez cum as fi scris-o eu, asa cum fac unii, ci iau ceea ce mi se ofera. daca am nelamuriri nu plec de la ideea ca acolo sunt greseli, ci stau de vorba cu autorul si ma lamuresc cum stau lucrurile, dar orice dialog il incep aratandu-mi respectul pentru munca doctorandului.

Si eu critic, dar numai atunci cand vreau, nu cand se impune sau acnd trebuie. Daca se impune sau daca trebuie si eu nu vreau, tac sau nu scriu. Dar cand vreau sa critic, ceea ce iese este devastator, caci argumentele oferite de mine sunt nimicitoare. Am prea putine dati in care am procedat asa, dar atunci am vrut sa arat ca nu ma las calcat in picioare cu una cu doua. Eu nu practic critica constructiva, ca asa ceva nu exista. Eu practic aprecierile constructive in 99% din cazuri, iar in 000,1% din cazuri critic. In restul cazurilor ma abtin si tac.

(15 decembrie 2019)