Monday, October 14, 2019

Tăierea răului de la rădăcină

Acum, noul guvern trebuie înainte de toate să taie răul de la rădăcină. Adică să facă mult mai mult decât revoluție în viața economico-socială, ceea ce înseamnă nu să dea afară 400.000 de bugetari, nu să taie salarii, ci cu totul altceva, adică să instaureze munca de calitate și să restabilească ierarhia valorilor. Fără așa ceva, totul va fi o repetare a erorilor PSD-iste care a încercat ca partid să muțumească și capra și varza.
Se știe că și iadul are drumurile lui pavate cu bune intenții. Cam așa stau lucrurile și aici în spațiul nostru mioritic. Noi vrem lucruri minunate, dar măsurile care duc spre așa ceva să fie aplicate vecinului, nu nouă.
Aștept cu mare interes să văd cum guvernul PNL cu specialiștii săi va trece la acele măsuri extrem de importante, necesare și mai ales urgente, care să schimbe radical mentalitățile de la noi, atât în ceea ce privește munca, dar mai ales în ceea ce privește calitatea și să nu uităm cinstea și onoarea, chestiuni cu care suntem destul de deficitari.
Aștept cu sufletul la gură să văd cum parlamentatii noștri își vor tăia acele privilegii financiare, căci proverbul cu peștele care de la cap se împute, ar trebui modificat, căci s-o împuți el de la cap, dar tot de la cap trebuie să se curețe.
Aștept dintr-o clipă în alta să văd schimbată legea licitațiilor asyfel încât contestațiile să fie extrem de rare și mai ales, să fie rezolvate de îndată, adică de pe o zi pe alta, iar cei rău intenționați să fie pedepsiți ca să le piară cheful de a pune bețe-n roate aiurea.
La noi, răul trebuie tăiat de la rădăcină. Să vedem cine îndrăznește să facă acest lucru și mai ales, să vedem care vor fi costurile pentru respectivii sau respectivul. Să nu uităm că acei premieri care au luat măsuri adevărate, au plătit scump, iar istoria noastră nu este scutită de exemple dintre cele mai elocvente, căci răzbunarea nu ne este străină și se pare că pe Dâmbovița nu merge până la al 99-lea neam, ci se produce de pe o zi pe alta. Auditurile anunțate au un iz spre așa ceva, căci cel mai drăguț lucru este a arăta cât de rău e cineva, în loc să arăți cât de bun ești tu.
Mă așteptam ca luni prezidentul să-l anunțe pe premier. Mă așteptam ca miercuri să fie dat votul de învestitură, pe programul făcut public de partidul fanion, duminică 13 octombrie dimineața. Aș fi vrut ca totul să meargă uns așa cum merge o mașină nemțească, să zicem un AUDI Q7.


(13 octombrie 2019)

No comments:

Post a Comment