Friday, October 4, 2019

Interviu cu culturistul Marius Florentin


Așa cum am procedat întotdeauna, am utilizat acronimele MF pentru răspunsurile lui Marius Florentin și II pentru întrebările puse de mine, Ion IVAN.
II:  Înainte de toate, să te felicit pentru rezultatul strălucitor din septembrie al acestui an de la concursul Pro Musclemania Europe. De ce acolo și nu și aici?
MF: Va mulțumesc! Am hotarat să particip la Musclemania pentru că am fost contactat personal de organizatorul concursului care a crezut în potențialul meu și am considerat că pot avea o expunere media mai mare dacă aleg să particip acolo.

II:     Ce spui despre valoarea premiilor de la noi și cele de afară?
MF: Consider că atât la noi cât și în străinătate, premiile sunt încă foarte mici față de investiția pe care trebuie să o faci ca să ajungi la nivel de concurs. Însă în ultimii ani au inceput să se îmbunătățească.   
II:     Ce rezultă dacă vei compara numărul de concurenți pe fiecare categorie?
MF: Concurența nu a fost una foarte mare însă toți sportivii  participanți au fost extrem de bine pregătiți.
II:     Pe o scală de la 1 la 10 cât de dificilă este participarea unui culturist român în străinătate, față de participarea în țară?
MF: Nu sunt diferențe atât de mari. Diferențele cele mai mare sunt legate de costurile mai ridicate datorate  zborului cu avionul, cazare , taxa de îinscriere  etc. 
II:    Costurile pregătirii pentru un concurs afară diferă foarte mult de costurile pentru a participa la un concurs de culturism de la noi. În cazul tău cum a fost?
MF: Pregătirea pentru un concurs diferă de la persoană la persoană. Cu siguranță costurile unei pregatiri pentru Olympia Amateur spre exemplu vor fi diferite față de o pregătire pentru Campionatul National de Culturism de la noi.  
II:    Știu că participarea la competiții de culturism peste ocean nu au fost prea fericite pentru unii culturiști români. Cum ai rezistat stresului și mai ales condițiilor dure, care în Europa nu diferă prea mult de ceea ce se întâmplă în USA?
MF: Eu cred că au fost destul de fericite pentru mulți culturiști romani. Avem chiar foarte multi sportivi și sportive care au câștigat concursuri mari din străinatate. Culturismul a început să ia amploare în ultimii ani in România și cu siguranță vom avea rezultate din ce în ce mai bune. Eu sincer, nu am fost atât de stresat și nici condițiile nu mi s-au parut deloc dure, ba dimpotrivă, oamenii pe care eu i-am întalnit acolo au fost extrem de primitori și prietenoși. 
II:     Ca să fi competitiv, ai studiat amănunțit cerințele concursului la care ai participat. Cum ți-ai evaluat șansele de a fi pe podium?
MF: Desigur, am studiat amănunțit și am știut de la bun început ce fel de cerințe sunt pentru Musclemania. Toate federațiile din afară cumva diferă. Fiecare dintre ele caută altceva și înainte de a participa undeva trebuie să te documentezi temeinic. Niciodată nu poti știi ce șanse de câștig ai , tot ce poți controla este felul în care te prezinți la competiție.
II:     Cu cât timp înainte ai început pregătirea? Ca intensitate și ca structură, cum caracterizezi antrenamentele?
MF: Pregătirea am început-o cu 16 săptămani înainte, iar abordarea mea când vine vorba de antrenament e una complexa pentru a o descrie in cateva cuvinte aici. Pot spune doar că antrenez fiecare grupă musculară de două ori pe săptămână.
II:    Tu ai fost în concurs culturistul solitar, ceea ce este foarte diferit de situația în care ești însoțit de un staf. Cum influențează participarea de unul singur, fără o sală care să te încurajeze, așa cum se întâmplă mai ales când sportivii sunt din orașul unde se organizează competiția?
MF: Foarte bună intrebarea. Asta aș putea să spun că e cel mai dificil. Întotdeauna e bine să ai pe cineva langa tine care să te ajute cu chestiile minore de care ai nevoie înainte de a urca pe scena (retușul bronzului , aplicarea uleiului , supravegherea bunurilor etc). Cât despre cei care participă local, cu siguranță vor avea un mic avantaj în ceea ce privește decizia juriului. Mulți arbitrii se lasă influențați de spectatori și dacă ai o susținere mare, cu siguranță vei sta cu o treaptă mai sus pe podium.
II:     Care crezi că au fost atuurile tale pe scenă, care te-au impus și ai obținut acel rezultat de excepție?
MF: Fiecare sportiv are plusuri sau minusuri, eu mi le cunosc și am încercat mereu să echilibrez cumva balanța. Întotdeauna lucrez la a îmbunătăți simetria dintre grupele musculare. Pentru mine țelul e să aduc în competiție un corp cât mai estetic și mai plăcut ochiului.  
II:    Ce ne spui despre nivelul de performanță la care ai ajuns în timpul concursului, în ceea ce privește definirea, simetria și prezentarea pozițiilor de concurs?
MF: Se putea mai bine , cu siguranță. Mereu e loc de îmbunătățire însă per total a fost bine. Pentru următorul concurs mă voi concentra mai mult pe programul liber.
II:     Acum ai o cu totul altă vizibilitate în lumea culturiștilor români și nu numai. Cum te va ajuta noua poziție în viitor?
MF: Cred că succesul e suma tuturor eforturilor pe care le faci, indiferent de cât de mici sunt și toate acestea cu siguranță vor fi răsplătite la un moment dat.
II:    Dacă ar fi să adresezi mulțumiri, către cine le-ai îndrepta, știind că o participare la un concurs de o asemenea anvergură presupune un efort conjugat special?
MF: Păi în primul rând aș vrea să-i mulțumesc iubitei mele pentru tot sprijinul pe care mi-l oferă zi de zi, familiei mele și prietenilor.   
II:    Așa cum văd eu lucrurile, prin prisma rezultatelor pe care le-ai obținut, ești în posesia unor tehnici speciale de antrenament și nutriție, ceea ce impune crearea de conținut digital pe un vlog, dar și participarea la emisiuni Tv. Ai un plan în acest sens?
MF: M-am gândit la un eventual vlog pe viitor însă nu e nimic cert. Pentru moment îmi voi împartași experiența și cunostintele prin rețelele de socializare.
II:     Am căutat să mă documentez înainte de a purta acest dialog și am văzut că sunt mai multe materiale pe Internet ce provin de la site-urile din afară. Cred că promovarea trebuie făcută și aici și nu numai pe facebook sau pe youtube. Te-ai gândit la o diversificare a materialelor de prezentare a ta?
MF: Lucrez cu Musclemania la noi proiecte care vor fi disponibile în curând.  
II:    Cred că acum este momentul de a fi scris un articol concis pe WIKIPEDIA referitor la activitatea ta și mai ales legat de tehnicile de antrenament care te-au dus atât de departe. Te-ai gândit și la o asemenea abordare? Dacă nu o face culturistul din propria inițiativă, cu atât mai puțin o vor face alții.
MF: Nu m-am gandit niciodată la acest lucru. Sunt încă la un nivel mult prea mic pentru a gândi atât de departe. Toate acestea poate se vor intampla în timp în functie de cât de bine vor merge lucrurile în continuare însă ceassta ramâne de vazut.
II:  Cât e muncă și cât este zestre genetică, dar cât știința structurării antrenamentelor în cazul tău?
MF: Am fost binecuvântat genetic și cred că și aceasta contează foarte mult atunci când practici sportul acesta. Însă și felul în care te antrenezi și munca depusă cântaresc la fel de mult. Degeaba ai genetic bun dacă nu lucrezi corespunzator. 
II:  Care va fi calendarul tău competițional în 2020?
MF: În momentul de față știu doar de un concurs la care voi participa în 2020 și anume Musclemania Pro la Miami - USA în luna iunie. 
II:  Se reflectă participările tale în competiții în munca de instructor la sala unde lucrezi?
MF: Cu siguranță lumea are mai multă încredere în tine atunci când ai rezultate pe masură.
II:  Ai un model pe care-l urmezi? Care este acesta și cum procedezi?
MF: Nu am un model pe care îl urmez însă am o viziune a corpului perfect pe care o urmez și pentru care lucrez. Admir însa foarte mult culturiști precum Chris BUMSTEAD, AJ ELLISON și Steve LAUREUS.

II:  Mulțumesc foarte mult pentru că ai acceptat să purtăm acest dialog. Sunt sigur că și în anii ce vor urma rezultatele tale în competiții dar și ca instructor, vor fi dintre cele mai importante.

(05 octombrie 2019)

No comments:

Post a Comment