Wednesday, October 2, 2019

Indisciplina din trafic

Nu este deloc o noutate că traficul din București este o calamitate, iar șoferii care circulă pe aici nu fac nimic pentru a ameliora situația grea a traficului.
Unii șoferi fac manevre riscante.
Unii șoferi pe străduțele dintre blocuri nu respectă semnul STOP în 95 de cazuri din 100.
Unii șoferi valsează de pe banda 3 pe banda 1 într-o secundă.
Unii șoferi nu semnalizează intenția de a schimba direcția.
Unii șoferi se cre deja perfecți și-i apostrofează aiurea pe ceilalți.
Unii șoferi cred că marca mașinii îi face speciali, performanți și mai ales perfecți.
Unii șoferi se instalează în față, fără a ține seama de nimic.
Unii șoferi nu iau în considerare culoarea roșie a semaforului și trec cu grație.
Unii șoferi au viteză de reacție jalnică și sunt de-a dreptul vulgari.
Unii șoferi claxonează excesiv de frecvent, cerând drepturi necuvenite.
Unii șoferi când conduc folosesc telefonul, ceea ce le reduce capacitatea de reacție.
Unii șoferi înjură mai ceva ca birjarii și dau dovadă de violență nepermisă pentru nimicuri.
Cine urmărește ca spectator 20 de minute de trafic din orice punct al Bucureștiului va constata că din 100 de autovehicule urmărite și analizate, peste 70 nu respectă nicio regulă, contribuind la haosul cu care ne confrunătm zi de zi.


(03 ocotmbrie 2019)

No comments:

Post a Comment