Am avut ocazia să am studenți de toate categoriile, unii erau fiii unor oameni simpli, așții erau fiii unor generali, dar și ai unor miniștri. Pentru mine nu a existat interesa pentru nicio categorie, eu fiind interesat de cine era studentul, adică de programarea pe care o știa și de cât lucra el la calculator, ce programe scria și de activitatea lui la cursuri și la seminarii.
Într-o bază de practică am avut ocazia să cunosc un tânăr, prin faptul că un oficial de la nivelul cel mai desus din ASE mi-a atras atenția că respectivul este fiu de ministru. Oficialul nu mi-a zis nimic mai mul știindu-mă nedus la biserică și că riposta mea ar fi fost zgomotoasă. Practica decurgea normal, până într-o zi când a venit la mine un tânăr care s-a recomandat. Crdeam că avea a-mi repoșa ceva, nici eu nu știu ce. Tânărul a venit să-mi solicite să facă lucrarea de diplomă cu mine. A și motivat, iar argumentele lui m-au convins. După terminarea facultății l-am reîntâlnit pe tânăr la o librărie. M-a condus pe jos până la Unirii la stația de metrou. Am discutat. Tatăl lui nu mai era ministru și-mi zicea multe despre câte grozăvii a trăit în facultate, dar și după. Avea un nume ceva mai particular. După căsătorie a luat numele soției și a scăpat de povara funcției tatălui. Eu am trăit într-o altă lume și nu regret că nu am știut câte aș fi realizat dacă aș fi avut o agendă cu numere de telefon ale unor părinți cu funcție ale studenților cu care am lucrat.
Morala: necunoașterea unor adevăruri elementare m-au făcut cu mult mai liber decât credeam.
(20 ianuarie 2019)
No comments:
Post a Comment