De câte ori vin pe aeroportul Otopeni simt lipsa de viziune a arhitecților, care au realizat un proiect asemeni unei piramide antice, care nu mai presupune dinamică, ea fiind mormântul unui faraon. Observ că ori de câte ori se simte nevoia extinderii, mai vine o echipă și mai adaugă ceva, rezultând un amalgam arhitectonic, adică o mare bazaconie. Am înțeles că sunt alocate multe milioane de euro pentru a face o nouă extindere a aeroportului, cu dărâmarea de case pentru a extinde și pistele. Sunt sigur că va fi tot o cârpeală și această extindere, căci ceea ce există acum nu permite dezvoltare, căci ceea ce s-a construit acum mulți ani nu a avut în considerare așa ceva, ci s-a considerat că este totul bătut în cuie.
Eu am făcut la viața mea programare de calculator. Am învățat meserie de la mari profesori și de la cărțile americane și documentații de la IBM unde erau multe texte sursă. De acolo am învățat că un program este o construcție deschisă și trebuie să fie astfel scris încât să am posibilitatea:
- să adaug secvențe de linii sursă,
- să modific unele linii sursă existente,
- să elimin temporar linii sursă care devin inutile,
- să șterg linii sursă pentru totdeauna.
Nu am cum să înțeleg de ce aeroportul Otopeni nu a fost construit în această concepție și ne aflăm acum tot în fața unor improvizații care nu reflectă decât limite imposibil de evaluat pozitiv, cu spații strâmte, lipsite de generozitate, cu construcții masive, lipsite de luminozitate și care generează restricții bizare, întortocheate, exact așa cum este gândirea celor care-l folosesc prea des pe a putea.
(07 ianuarie 2019)
No comments:
Post a Comment