Saturday, December 15, 2018

Şoferul Răzvan Ştefănescu nu a ales momentul optim

Am înțeles că șoferul Şoferul Răzvan Ştefănescu, cel care a isterizat o țară cu numărul lui de la mașină NUIEPSD cu care a circulat destul de mult pe meleagurile noastre cele mioritice, vrea să candideze la europarlamentarele din primăvara lui 2019.
Toate chestiile se fac cu cap, fără a fi improviozate. Trebuie spus că el a furnizat un subiect colosal din punct de vedere al spectacolului mediatic, iar partidele din opoziție s-au folosit copios de șansa oferită. Chiar prezidentul i-a sărit în apărare, zicând că zicerea nu e chiar o înjurătură, ci un mesaj de protest sau ceva asemănătos.
Alegerile pentru Parlamentul European vor avea loc pe 26 mai 2019. Managementul politic zice că un candidat independent trebuie să atingă momentul maxim de popularitate în săptămâna în care au loc alegerile, deci undeva între 21-27 mai 2019. Ori, Răzvan Ştefănescu a atins acest optim în iulie 2018. Dorința lui Răzvan Ştefănescu să devină europarlamentar va rămâne doar la stadiul de dorință, căci este puțin probabil ca vreun partid să aibă voturi care să-i prisosească. În plus, partidele de dreapta nu-l vor sprijini ca independent și pentru faptul că el ia din voturile lor. Nu vreau să spun mai multe acum, căci demonstrațiile care se fac se vor folosi și pentru alții, iar eu nu am interes să prezint lecții de folosit unora care ar fi trebuit să le știe din moment ce se dau grande în marea politică.
Şoferul Răzvan Ştefănescu nu a ales momentul optim, căci el va trebui să vină cu ceva mult mai șocant decât MUIEPSD ca să devină interesant și să fie preluat de un partid de dreapta, nu ca independent și să aibă oarece succes, adică să devină europarlamentar cu salariu de peste 8.000 de euro pe lună și cu consilieri. El ar trebui să aibă exemplu pe Mircea DIACONU care a evoluat în așa fel încât ajutat de ANI și de sentințele definitive din justiție, a atind momentul optim exact când a trebuit. Mai mult, el nu s-a poziționat spre dreapta, iar ajutorul alegătorilor a venit dinspre centrul stânga și așa nepopulat.

(15 decembrie 2018)

No comments:

Post a Comment