Thursday, October 25, 2018

Actalizări în aplicațiile web românești

Nu vreau să vorbesc acum despre calitatea aplicațiilor web românești că iar mă supăr, numai din faptul că:
- nu respectă nicio regulă,
- sunt făcute după ureche,
- informația este regăsită greoi,
- actualizările sunt absente,
- au un conținut incomplet.
Aplicațiile web ale federațiilor sportive nu sunt omogene, de parcă n-ar fi organisme care își desfășoară activitatea sub umbrela celor care le îi finanțează. De aceea, cine deschide aplicații web de la diferite asociații și federații va avea supriza de a se pierde într-o originalitate care le face foarte puțin frecventabile. Peste tot în lume se știe că orice organizație trebuie să aibă o aplicație web a cărei structură să ducă rapid spre informațiile de interes pentru cei ce vort să afle câte ceva despre ceea ce se întâmplă acolo. Este indecent ca o competiție să se desfășoare în 2018 și pe aplicația web să fie disponibile doar rezultatele din 2014.
Se mai întâmplă ceva bizar și anume, aplicațiile web au fotografii ale președintelui organizației în diferite ipostaze și în diferite momente, din care rezultă musai că se zbuciumă. Numai că acel zbucium nu se vede și prin rezultatele sportivilor.
Am urmărit aplicația web a FRCF și am căutat butonul numit ARHIVĂ care ar trebui să se găsească pentru fiecare tip de competiție, campionat, cupă, dar și de la alte competiții desfășurate sub patronajul FRCF. Am identificat o formulă pentru calculul vitezei de actualizare. Dacă aș aplica-o rezultatul ar fi dezamăgitor, căci mai nimeni nu se sinchisește să actualizeze aplicațiile web de la noi. Este un lucru elementar ca la o competiție să de dea calendarul, să se ofere informații progresive pe măsură ce se apropie competiția, inclusiv să se ofere lista concurenților. De asemenea, este important ca la cel mult 3-5 zile să fie postată lista cu rezultatele de la competiție. Existența argivei crează posibilitatea analizei evoluției competițiilor, dar și a sportivilor participanți. Este un exemplu de urmat, căci pe WIKIPEDIA la concursul de Mr. Olympia există un istoric, există niște tabele sintetizatoare, iar actualizările sunt făcute foarte rapid. Este exemplul de urmat, ceea ce presupune profesionalism din partea celui care administrează aplicația web. În primul rând, prin standardizarea informațiilor care i se oferă, administratorul doar le preia și le postează. Dacă aplicația web este inteligent făcută, actualizarea cade în sarcina și responsabilitatea celor care generează informațiile.



(25 octombrie 2018)

No comments:

Post a Comment