În managementul politic, chiar de la început sunt enumerate niște principii privind succesul în definirea obiectivelor, în ducerea la bun sfârșit a acțiunilor și mai ales în ceea ce privește alegerea colaboratorilor. Există acolo în manualele de management politic și noțiuni privind definirea profilelor celor care ocupă poziții de lideri.
La noi lumea nu prea citește manualele de management politic și dacă nu le citește, nici nu aplică ceea ce este scris în paginile lor. Nici nu este de mirare de ce apar greșeli elementare în derularea unor provcese și mai ales în ceea ce privește managementul succesului. Dacă luăm USL-ul, care s-a vrut o construcție de succes, a sfârșit prin a fi un mare fâr. Dacă luăm succesul pe toate primăriile din București a PSD, iată că după doi ani și acesta se transfprmă încet-încet tot într-un mare fâs. Și toate se datorează ignorării științei numită management politic. Este ca și cum în practică nu s-ar respecta acel 9,81 al gravitație, care oricum nu are această valoare că vreau eu sau vrei tu sau vor dușmanii țărișoarei noastre dragi.
Liviu DRAGNEA apare ca luptător împotriva statului paralel. Dacă ne imaginăm o scară rulantă care coboară și Liviu DRAGNEA vrea să urce pe ea la etaj, exact același lucru este și lupta acestuia, căci el va ajunge sus dacă și numai dacă viteza lui de a păși pe trepte este cu mult mai mare decât viteza cu care scarac coboară. Logic. Am mai zis eu undeva că Liviu DRAGNEA nu a avut mână bună în a-și alege colaboratorii, căci colaboratorii lui sunt inși fără:
- meserie,
- experiență,
- devotament,
- profunzime,
- rezultate,
- eficiență,
dar sunt inși care au urmărit:
- ascensiunea,
- notorietatea,
- poziționarea,
- discursul,
- aparențele,
- vorbăria,
- promisiuni,
- laude,
- acoperirea,
- sforăriile.
Neluând colaboratori valoroși, profesioniști, dezinteresați și mai ales responsabili, Liviu DRAGNEA nu a făcut altceva decât să-și pună la piedestalul statuii sale de lider în loc de pietre solide de granit, bucăți de mămăligă instabilă și fierbinte, uneori chiar terciuită, ceea ce l-a dus exact pe punctul de a pierde totul. Este exact ceea ce obiectiv vorbind, nici nu avea cum să nu se întâmple, căci Liviu DRAGNEA are în structura sa un nivel de mediocritate ceva mai ridicat decât avem noi ceilalți, mediocritate ce nu-i permite să treacă peste niște limite, care în managementul politic sunt fatale. Mie îmi pare rău de omul Liviu DRAGNEA, dar el este exact ceea ce tipologia în care se încadrează îl definește și tot ceea ce a făcut arată că Liviu DRAGNEA nu și-a depășit niciodată condiția de om oboșnuit, modest ca resurse, care dorește cu ardoare să pară ceea ce nu este. Luând colaboratori după chipul și asemănarea lui, făcându-și prieteni inși care din start îi erau neprieteni, Liviu DRAGNEA a construit un ceva indefinit, care chiar dacă l-a dus pe culmile succesului electoral în iarna lui 2016, s-a dovedit a fi o construcție ușor megalomană, imprecisă și de un idilism vecin cu irealitatea. Bietul Liviu DRAGNEA zice că se luptă, că nu cedează și că este un om curajos, ferm și plin de caracter. Nu pun la îndoială nimic din toate acestea, numai că ceea ce se vede cu ochiul liber este moliciunea, diferența de ritm și mai ales lipsa rezultatelor. Unele dintre acestea i se datorează lui Liviu DRAGNEA, altele nu i se datorează lui Liviu DRAGNEA, ci stilului de lucru al colaboratorilor săi, care unii dintre ei au o cu totul altă agendă.
(16 septembrie 2018)
No comments:
Post a Comment