Wednesday, August 1, 2018

365 împotriva României: Lica GHEORGHIU, puncte ochite, puncte lovite

Lica GHEORGHIU a dominat ecranul vreo 10 ani, nu prin talent și nici prin dorința de a juca, ci prin orgoliul de a f number one, chiar dacă nici nu prea stătea bine cu fizicul ni nici cu talentul. Fiind mezina celui mai puternic om al zilei, dorințele și mofturile ei erau porunci pentru tăticul și obiective de îndeplinit pentru cei din anturajul acestuia.
Dorea Lica GHEORGHIU un rol într-un film, Lica GHEORGHIU juca acel rol din film.
Dorea Lica GHEORGHIU să se scrie un scenariu pentru ea, se scria scenariu pentru Lica GHEORGHIU.
Dorea Lica GHEORGHIU un premiu internațional, Lica GHEORGHIU primea premiul internațional pentru interpretarea unui rol principal în film la festivalul indicat de ea.
Dorea Lica GHEORGHIU poză într-o revistă, chipul lui Lica GHEORGHIU apărea pe coperta revistei.
Dorea Lica GHEORGHIU un articol elogios, evident articolul elogios era scris pentru Lica GHEORGHIU.
După ce n-a mai fost tăticu cel mai tare din parcare, căci a murit în 1965, Lica GHEORGHIU a intrat pentru totdeauna într-un con de umbră, căci istoria a pus-o acolo unde-i era locul, adică la cei nesemnificativi din artă, o grămadă cu destul de multe persoane. Nu că nu se întâmplă și azi același lucru, când o fiică este model, că așa a vrut ea, că este europarlamentar, că așa a vrut ea, că este lider de partid la tineret cu carnetul cu nr. 1 că așa a vrut ea. Deci s-a făcut translatarea cu vreo 50 de ani, dar năravurile au rămas aceleași, căci greșeala aparține părinților, mai precis taților care-și încurajează odraslele cu vorbe mincinoase, doar pentru a le face se simtă bine.


(01 august 2018)

No comments:

Post a Comment