Friday, June 15, 2018

Prea mult ocultism acum în secolul al XXI-lea

Există mult prea mult ocultism acum în secolul al XXI-lea. Toate televiziunile vorbesc despre:
- magie,
- vrăjitorie,
- horoscoape,
- leacuri,
- preziceri,
- rune,
- zodiace,
- sperieturi.
Este adevărat că analizele economice, prezentările tehnice științifice presupun oameni calificați, presupune muncă de documentare și mai ales bani nădușiți. A avea o emisiune de horoscoape repetată de multe ori preupune existența unei persoane care are darul vorbirii și spune lucruri care nu se probează științific. Costurile sunt minime, iar implicațiile sunt zero. În schimb, dacă ar fi adus un analist economic, acesta ar trebui să spună lucruri interesante, verificabile, să aducă noutăți bine fundamentate, care să folosească la ceva și care generează efecte imediate. Dacă ceva nu se validează dintr-o zicere a unui astrolog se trece cu vederea. Nici nu are cum să se întâmple așa ceva pentru că el va spune chestii foarte generale care se potrivesc destul de mult la orice și mai ales, nu sunt lucrui grave, precise și direcționate către X sau către Y, ci se adresează unor grupuri.
Ocultismul, mi-a zis un prietem medic șef de clinică, este utilizat să suplinească lipsa activităților serioase care necesită bani mulți, cercetare științifică adevărată și mai ales răbdare pentru a ajunge la rezultate, fără scene senzașionale care fac deliciul și interesul presei. Să ne amintim ce s-a întâmplat cu medicul din Congo care zicea că a găsit leacul împotriva cancerului. Să ne amintim ce năzbâtii face muierea actorului ăluia care zice că vaccinurile dăunează. Oricum, ceea ce se întâmplă în societate nu este bine, căci a merge să sfințești cheile de la un BMW nu mi se pare o ideie bună din moment ce respectivul nu va respecta regulile de circulație. Un om cu credință este disciplinat, nu face pe viteazul în trafic, el iubindu-și aproapele și nu are nevoie să-și sfințească cheile de la BMW căci el postește, se roagă, este curat și cucernic.

(15 iunie 2018)

No comments:

Post a Comment