Tuesday, June 12, 2018

Noul proletcultism

Proletcultismul a fost ceva foarte nasol pentru arta românească a anilor '50 pentru că din dorința de a avea o artă militantă 100% partidul comunist a făcut o serie de mașinațiuni care în final au dat oarece rezultate. Începuturile proletcultismului au dus la chestiuni pe care dacă le revedem acum nu avem cum să nu râdem cu gura până la urechi de ridicolul acelor producții. Poezia proletcultistă era de un primitivism gen Ana are mere sau noaptea dormim. Proza era plină de schematisme simple, încât din titlu știam cum decurge acțiunea din cele 400 de pagini ale romanului. Pictura și sculptura aveau musai țărani sau furnaliști sau zidari. Până și filatelia se prostituase adecvat.
Acum, după atâțea ani, când credeam că proletcultismul este o pagină de istorie întoarsă pentru totdeauna, iată că a apărut într-o nouă formă, jalnică, fără metaforă, de un simplism de-a dreptul jignitor. Este vorba de lipsă de cultură, de lipsă de talent și mai ales de lipsă de imaginație. Am admirat cântecul despre termopane al formației Casa Locco sau cântecul lui Chilian despre parandărătul lui Ritzi. Erau cu text bun, erau cu muzică bună. Adică erau ceva corespunzător. Acum au apărut interpreți totali - muzică, versuri, voce - care au niște producții foarte slabe, ce discreditează ideia de muzică militantă sau muzică satirică, fiincă autorii lor sunt oameni inculți și fără talent, doar persoane închipuite care cred că li se potrivește să transmită mesaje dure în forme brute, neprelucrate. Nu am reținut link-uri pentru că de fiecare dată m-a apucat mila și jalea ascultând acele improvizații. neșansa mea că am dat de ele, neșansa Internetului că găzduiește și așa ceva. Vreau să aud cântece adevărate, cu nerv produse sub sigla luptei #REZIST, dar să fie lucruri solide, geniale să zic, să mi se facă pielea de găină sau să râd să mă tăvălesc pe jos de satira conținută.

(12 iunie 2018)

No comments:

Post a Comment