Românul a avut dintotdeauna sentimentul monumentalității, înțelegând prin aceasta cu totul altceva decât grandoarea, luxul și deformarea. Prin monumentalitate, aici în spațiul nostru mioritic se înțelege simbioza dintre parte și întreg, dintre adevăr și nevoia de raportare la un ideal unanim acceptat. Mănăstirile din Nordul Moldovei au monumentalitatea lor. Mănăstirea de la Curtea de Argeș are monumentalitatea ei. Mai aproape de zilele noastre, Istoria literaturii de la origini și până în prezent a lui George CĂLINESCU are monumentalitatea ei. Istoria poporului românesc a lui Nicolae IORGA este monumentală prin conținut și abordare. Tratatul de analiză matematică scris de Miron NICOLESCU, Niculae DINCULEANU și Solomon MARCUS este o lucrare monumentală.
Sunt multe încercări de a construi lucrări de mare anvergură și chiar au apărut asemenea construcții, dar încă nu s-a obținut monumentalitatea. Casa Poporului este mare, chiar groaznic de mare, dar îi lipsește monumentalitatea. Ca ea mai sunt și alte edificii care copleșesc prin dimensiune, până la a-l strivi pe omul simplu care trece pe lângă ele sau pășește înlăuntru, fără a fi monumentale, ci pur și simplu imensități orientate spre grotesc și grandilocvență.
Românul are măreția spiritului său, măreție care este definită prin simplitate, abstractizare și mai ales prin proporții legate de dimensiunea gândului său curat și de idealurile sale bine definite. De aceea, el este neîmpăcat la gândul trecerii prin timp însoțit de lucruri nefirești, forțate și rostogolite. Între monumentalitate și perfecțiune românul a găsit linia de mijloc a modestiei, simplității și obișnuitului, care-l face să simtă pământul pe care calcă altfel decât cei ce se îmbuibă și se împăunează.
(09 iunie 2018)
No comments:
Post a Comment