Saturday, June 16, 2018

Daniel DRAGOMIR, invitatul lui Mihai GÂDEA

Despre Daniel DRAGOMIR n-am auzit prea multe și nici nu mă interesează să aud ceva de la el. Este fost ofițer SRI care am înțeles că a avut oarece probleme. În mintea mea, aia care mi-a mai rămas, eu știu că bărbații adevărați nu dau din casă, mai ales când au lucrat unde au lucrat și unde regulile zic să taci, chiar dacă te doare.
Am urmărit zicerile lui trunchiate, căci omul se vrea:
-  misterios, 
- arhivar,
- atoateștiutor,
- cunoscător,
- isteț,
- justițiar,
- spiritual,
- politicos,
- eficient,
- inocent,
- corect,
ceea ce crede că-i conferă o aură de om providențial care pune bazele unei noi societăți, uitând că între 2005-2014 a pus umărul la crearea statului mafiot, clamat așa însuși de tăticul acestui stat. Aș fi fost foarte încântat dacă acest deținător al adevărurilor fulminante s-ar fi dus exact acolo unde trebuia, cu tot ce era nevoie, să facă să se cutremure din temelii satul mafiot. Nu a fost să fie. El spune lucrurile așa de trunchiate încât eu ca telespectator, aruncat într-un viitor incert al marilor sale dezvăluiri, rămân șocat, nemulțumit și nedumerit. Într-un cuvânt: acest Daniel DRAGOMIR face mai mult rău decât bine locului de muncă de unde a mâncat o pâine, dacă este în afara unui joc dat.





(16 iunie 2018)

No comments:

Post a Comment