Thursday, May 31, 2018

O carte despre Marina KRILOVICI

Trebuie să mă laud cu ceva: capacitatea de a distinge rapid și fără echivoc a marilor voci. Cu mulți ani în urmă am văzut-o pe soprana Marina KRILOVICI cântând pe scena Teatrului de Operă și Balet din București. Era cu mult înainte înainte de 1975. Vocea ei avea ceva particular, inconfundabil. O știam de la televizor. Acum patru ani, la un revelion făcut la Operă unde era și spectacolul cu opereta Liliacul, erau intercalate aparițiile unor soliști ai ONB. A apărut o doamnă și de la primele note mi-am zis: 
- Aceasta este Marina KRILOVICI.
Uitându-mă pe program, într-adevăr nu greșisem. Timbrul vocii ei, profunzimea și mai ales claritatea cuvintelor, erau exact cele pe care le știam eu dintotdeauna că erau ale lui Marina KRILOVICI.
Acum câteva săptămâni o foarte bună cunoscătoare a fenomenului de operă românească mi-a zis că marea soprană Marina KRILOVICI lansează o carte de memorii. Prin bunăvoința colegei mele am intrat în posesia unui volum. Rar mi se întâmplă să încep o caret și să n-o las din mână prână nu am terminat s-o citesc. Ultima dată mi s-a întâmplat cu romanul Un veac de singurătate al lui Gabriel GARCIA MARQUEZ tradus la noi și publicat la BPT - Biblioteca Pentru Toți, într-un tiraj extraordinar de mare, la 5 lei bucata, undeva prin 1974.
Cartea despre Marina KRILOVICI se intitulează Marina, Marina, Marina și este scrisă de Alice NĂSTASE BUCIUTA. Titlul cărții m-a dus cu gândul la frumosul cântec Marina, Marina al lui Vico TORRIANI.
Cartea este scrisă în așa fel încât cititorul să vadă adevărata personalitate a artistei și să înțeleagă că marea performanță presupune talent, perseverență, dăruire și multă, foarte multă muncă. Înzestrată cu calități vocale de excepție, Marina KRILOVICI a cântat pe marile scene lirice ale lumi, Met și Covent Garden fiind unele dintre ele.  Marea soprană a interpretat rolurile definitorii ale unui repertoriu complet și aici mă refer la Tosca, Aida, Manon, Elisabetta, Adriana LECOUVREUR, Santuzza, Butterfly, Mimi și multe, multe altele.
Din carte rezultă exact ceea ce și artista a subliniat în interviurile date, că și-a dorit să fie un artist complet, cu o viață închinată artei și familiei. În carte sunt date unele detalii ale relației lui
KRILOVICI cu profesoara ei Arta FLORESCU, despre care știam că o dublase pe Silvia POPOVICI în filmul DARCLEE, dar pe care eu am văzut-o eu când i s-a decernat titlul de profesor universitar evidențiat în 1984, o dată cu cel acordat conferențiarului Petre ROMAN și din alocuțiune îi dau dreptate lui KRILOVICI. Nu ai cum să spui în public așa ceva, la poziția pe care o ai.
Pe youtube se găsesc filme și înregistrări cu interpretări ale Marinei KRILOVICI, dar cred că rolul televiziunii în a o prezenta pe artistă trebuie să fie mult mai accentuat ca lumea să o cunoască nu prin fragmente, ci prin filme cât mai complete în care marile arii să se vadă că prin Marina KRILOVICI și-au găsit interpreta ideală.
Cartea de 252 pagini, bogat ilustrată, despre Marina KRILOVICI apărută anul acesta la ArtPress din Timișoara, aduce cititorului imaginea unei mari artiste. Mi-a plăcut cum alternează narațiunea autoarei cu destăinuirile artistei, lucru care dă culoare și viață cărții.
Încheierea este magnifică: 
Dragoste, îți sunt recunoscătoare! Mi-ai oferit multe daruri prețioase și mi-ai fost echilibru de-a lungul vieții...




(31 mai 2018)

Conclavul din closet

Folclorul zice că iweri 30 mai 2018 cinci din cei nouă membri ai CCR s-ar fi consultat în closet în legătură cu decizia pe care s-o ia. Experiențele lor nefericite i-a îndemnat să purceadă așa, căci unul de-al lor a ieșit încătușat pentru struți, rochițe și embargoul cu petrol. Când paharul se umple și dă pe dinafară apar texye radicale, exact cum este cel de ieri. 6 - 3 este scor de fotbal de cartier între amatori și profesioniști. Bănuiesc că la closet nu au fost montate nici microfoane și nici camere de luat vederi, ceea ce înseamnă că în viitor nici acela nu va mai fi un loc sigur. Tehnica bat-o vina!
Eu știam că în closet se întâlnesc liceenii și mai trag din pipă, dar acum se zice că și liceenele fac acest sport cu spor, deși sancțiunile sunt destul de aspre. Numai că păstrarea normelor presupune menținerea numărului de elevi cu orice mijloace, inclusiv scăderea exigenței menținerea unei toleranțe nepermis de mari. Eu știam că membri CCR sunt persoane respectabile, mature, care nu au nevoie de ascunzișuri. Totuși frica păzește bostănăria și acolo.


(31 mai 2018)

Wednesday, May 30, 2018

LIICEANU în Piața Victoriei

Filosoful Gabriel LIICEANU și-a făcut apariția ieri 30 mai 2018 în Piața Victoriei, pe bicicletă, asemeni prezidentului, pentru a-și exprima solidaritatea cu demonstranții care nu erau de acord cu decizia CCR legată de conflictul de interese dintre guvern și președinție. Apreciez că filosoful Gabriel LIICEANU are atitudine. Nu-mi plac cei ce zic că fac politică, dar care stau în fotoliu și chibițează. În politică trebuie implicare. Observ că de la un timp organizațiile civice nu mai sunt chiar așa de active ca în iarna cu OUG 13. Probabil ar trebui o schimbare de atitudine la ele, pentru a reuși să mobilizeze cât mai mulți cetățeni onești, adevărați patrioți care luptă pentru o Românie curată, cu o clasă politică dedicată trup și suflet dezvoltării țării acesteia. Îmi aduc aminte că la Editura HUMANITAS a fost publicată în mai multe limbi Povestea poveștilor de Ion CREANGĂ, deși mă așteptam să văd acolo în vitrine cele 15 volume ale Operei lui Mihail EMINESCU.


(31 mai 2018)

Mitingurile puterii

În democrație și nu numai, oricine are ocazia, libertatea și dreptul să demonstreze. Am văzut în Atena un tip, flancat de doi polițai, având o pancartă și scandând niște lozinci în limba lui Homer. El demonstra de unul singur, căci avea dreptul să facă acest lucru. El transmitea un mesaj celor dispuși să-l urmărească.
De-a lungul istoriei am văzut mitinguri fie pe viu, fie în filme gen jurnale de actualitate. La unele mitinguri am participat și am să le enumăr:
- mitinguri cu deschiderea anului universitar pe platoul Politehnicii sau în Piața Romană,
- mitinguri în Piața Palatului cu tot feluri de prilejuri, unde CEAUȘESCU glăsuia,
- mitinguri pe stadioane, urmate de spectacole de mare amploare.
Trebuie să spun că la acele mitinguri se venea cu cel puțin două ore la locul fixat. Se aștepta în orice condiții meteo, fără a avea resurse de apă sau posibilitatea de a merge la closet. Statul în picioare, aproape nemișcat, devenise un sport.
Am participat și la mitingurile din Piața Victoriei imediat după Revoluție, dar m-am retras când am văzut că multe dintre ele erau adevărate spectacole, cu manipulări grosolane și nu aveau mesaj.
Părinții mei mi-au povestit de mitingurile legionarilor, unde de regulă finalul era însoțit de acte de violență. 
În filmul Adevărata față a fascismului, am văzut mitingurile naziștilor germani și italieni, cu HITLER și cu MUSSOLINI, cu strâmbăturile lor penibile și cu discursururile dorite a fi electrizante, care marcau adeziunea populară la acea ideologie. M-a înfricoșat întotdeauna amploarea și forța acelor mase uniforme, plângând de fericire la vorbele furerului. 
Am văzut și filme cu mitinguri prin țări comuniste din Asia, unde sute de mii de oameni acționează la unison, arătându-ți iubirea fără margini față de partid și față de conducătorul mult iubit.
Puterea are mitingurile ei, căci are bani să le organizeze și obiectivul este nu neapărat să-și arate forța, cât mai ales să arate că există, că face și ea ceva și mai ales simte să se laude.



(31 mai 2018)

Guru Cosmin GUȘE zice:

Guru Cosmin GUȘE zice cum că prezidentul Klaus IOHANNIS să meargă la suspendare, să vadă câți români vor să meargă alături de el. Dacă românii nu vor să meargă cu el, ne merităm soarta. Pe lângă faptul că acest Cosmin GUȘE a fost fugărit prin Piața Revoluției când era lume la un miting, el nu prea are rezultate de niciun fel, inclusiv patronează un trust Tv în insolvență. Lecțiile pe care și le dă ca geostrateg sunt dintre cele mai bizare, iar zicerea aceasta cu suspendarea este de-a dreptul lipsită de realism, iar poporul nostru are proverbul cu datul păsării din mână pe cioara de pe gard. Prezidentul are un program al lui. El trebuie să lupte pentru punerea integrală în operă. Ideia cu suspendarea, guru să și-o țină pentru el, pentru că este o bazaconie. Cine știe un minim de management politic, știe că fiecare om politic ale o traiectorie a sa, traiectorie care are continuități și nu fluctuații în zig-zag. Dacă acest guru știa acel minim, clar nu ar fi emanat o asemenea bazaconie.


(31 mai 2018)

Jurnal de front 1941 - 1945 de Aurel PASCU

Bunul meu prieten Doru PASCU mi-a oferit un număr din revista Călugărenii lui Mihai VITEAZUL, în care la paginile 26 - 37 este publicată prima parte a Jurnalului de front al învățătorului sublocotenent în rezervă Aurel PASCU, jurnal care începe cu data de 7 octombrie 1941 și se încheie la 15 mai 1942, urmând ca restul să apară într-un număr viitor al revistei. Este un jurnal scris la cald, de sublocotenentul Aurel PASCU, acolo în tranșee, pe ger, pe ninsoare, sub gloanțe, cum se zice. Stilul este simplu, clar, fără zorzoane, al unui om obișnuit cu asprimea vieții și cu atmosfera de război.
Autorul folosește verbele la timpul prezent și are o mare varietate de forme de a exprima o realitate dură, cu oameni care luptă pentru a supraviețui, departe de țara lor. Numele de persoane și de localități sunt însoțite de descreri care spun foarte mult în puține cuvinte, căci pe front nu era timp de literatură sofisticată. Autorul acelor rânduri este foarte riguros. Precizează distanțe parcurse, durate, timpul și mai ales face descrieri complete ale evenimentelor.
Să dau un exemplu:
30 aprilie 1942 - Mergem toată noaptea, iar către ora 4 dimineața, ajungem într-un sat ocupat în forță de germani. Cam pe aici Regimentul 10 artilerie a fost mitraliat de niște avioane. Noi, până acum suntem scutiți de aceste neplăceri, cu toate că unii dintre noi ar dori-o.
Am propus lui Doru PASCU, cel în a cărui posesie se află acest jurnal să scaneze caietele și să le publice în facsimil, căci m-a asigurat că acest lucru se potrivește cel mai bine, tăticul său, autorul Jurnalului, învățător fiind avea un scris foarte ordonat.
Publicarea acestui Jurnal reprezintă un pas deosebit de important de redare a unor pagini de istorie, exact așa cum au fost scrise ele, pe câmpul de luptă, de cei care au luptat cu arma în mână. Istoria poporul o face și iată că tot el o și scrie.


(30 mai 2018)

Decizia din 30 mai 2018 a CCR


 30.05.2018
COMUNICAT DE PRESA

privind cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională între Ministrul Justiției, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte, în principal, și între Guvernul României și Președintele României, în subsidiar, cerere formulată de prim-ministrul Guvernului

În ziua de 30 mai 2018, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul dispozițiilor art.146 lit.e) din Constituție și ale art.11 alin.(1) pct.A lit.e), precum și ale art.34, art.35 și art.36 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a luat în dezbatere  cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională între Ministrul Justiției, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte, în principal, și între Guvernul României și Președintele României, în subsidiar, cerere formulată de prim-ministrul Guvernului, determinată de refuzul Preşedintelui României de a da curs cererii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi.

Curtea a constatat că primul-ministru al Guvernului este titular al dreptului de a sesiza Curtea Constituţională cu soluţionarea unui conflict juridic de natură constituţională, conform art.146 lit.e) din Constituţie.

Cu privire la calitatea ministrului justiţiei de parte în cadrul conflictului juridic de natură constituțională, Curtea a constatat că ministrul justiţiei este nominalizat, în mod expres, prin art.132 alin.(1) din Constituţie, text constituţional care stabilește că procurorii îşi desfășoară activitatea sub autoritatea acestuia. Astfel, ministrul justiţiei exercită, în această privință, o competenţă constituţională specială şi expresă, care nu are legătură cu competenţa generală a Guvernului. Prin urmare, potrivit jurisprudenţei sale, reprezentată de Decizia nr.285/2014, Curtea a constatat că ministrul justiţiei poate fi parte în cadrul unui conflict juridic de natură constituțională.

Curtea a stabilit că problema de drept asupra căreia poartă obiectul sesizării  este aceea de a determina întinderea şi conţinutul sintagmei „sub autoritatea ministrului justiţiei” din cuprinsul art.132 alin.(1) din Constituţie, prin raportare la art.94 lit.c) din Constituţie, aspect care se subsumează unui raport de drept constituţional pur. Astfel, situaţia litigioasă dedusă judecăţii Curţii Constituţionale are natură constituţională, soluţionarea acesteia fiind de competenţa sa exclusivă, şi nu a instanţelor judecătoreşti. De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, nu ţine de competenţa instanţelor judecătoreşti interpretarea şi aplicarea la cauze concrete a Constituţiei, pentru că, astfel, ele s-ar substitui Curţii Constituţionale [a se vedea Decizia nr.377/2017]. În aceste condiţii, Curtea a statuat că, în procedura de revocare a procurorului din funcţiile de conducere prevăzute de art.54 alin.(1) din Legea nr.303/2004, raporturile dintre ministrul justiţiei şi Preşedintele României sunt raporturi de drept constituţional pur, în sensul că ele formează obiectul de reglementare al Constituţiei, neputând fi reglementate prin norme juridice aparţinând altor ramuri de drept.

Curtea a stabilit că art.94 lit.c) din Constituţie este un text cu caracter general, de principiu, în sensul că Preşedintele României numeşte în funcţii publice, în condiţiile legii [a se vedea Decizia nr.285/2014], aplicându-se, deopotrivă şi în ipoteza revocării/ eliberării din funcţie. În schimb, art.132 alin.(1) din Constituţie este un text cu caracter special, care stabileşte o putere de decizie a ministrului justiţiei asupra activităţii desfăşurate de procurori şi indică faptul că în această procedură ministrul are un rol central [a se vedea Decizia nr.45/2018], aspect care se reflectă şi asupra carierei procurorilor.

Curtea a statuat că, în cazul revocării procurorului din funcţiile de conducere, prevăzute de art.54 alin.(1) din Legea nr.303/2004, ministrul justiţiei acţionează în cadrul unor limitări stricte impuse de lege, sub forma cazurilor care, în mod obiectiv, justifică revocarea din funcţia de conducere a procurorului. Preşedintele României, în temeiul prevederilor art.94 lit.c) din Constituţie, nu are o putere discreţionară proprie în cadrul procedurii de revocare, ci o putere de verificare a regularităţii acesteia. Rezultă că prerogativa Preşedintelui României de a revoca procurorul din funcţia de conducere se circumscrie exclusiv unui control de regularitate şi legalitate a procedurii. Astfel, Preşedintele României nu are competenţa constituţională de a opune argumente de oportunitate în raport cu propunerea de revocare din funcţie iniţiată, în condiţiile legii, de ministrul justiţiei.

Or, în cauza de faţă, Preşedintele României a refuzat emiterea decretului de revocare a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie pe motive de oportunitate, şi nu de legalitate, ceea ce a creat un blocaj în privinţa exercitării autorităţii ministrului justiţiei asupra activităţii procurorilor. Prin urmare, conduita Preşedintelui României de a nu-şi exercita competenţele potrivit Constituţiei a determinat imposibilitatea ministrului justiţiei să îşi exercite competenţele constituţionale conferite de art.132 alin.(1) din Constituţie, ceea ce a determinat un conflict juridic de natură constituţională. De asemenea, Curtea, având în vedere jurisprudența sa, a stabilit şi conduita constituţională care trebuie urmată, respectiv emiterea, de către Preşedintele României, a decretului de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea, cu majoritate de voturi, a statuat:

1. Constată existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministrul justiţiei şi Preşedintele României, generat de refuzul Preşedintelui României de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi.

2. Președintele României urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, doamna Laura Codruţa Kövesi.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică, potrivit art.36 din Legea nr.47/1992, Președintelui României, prim-ministrului Guvernului României și Ministrului Justiției și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 Compartimentul Relații externe, relații cu presa şi protocol al Curții Constituţionale


Este prima dată când preiau un document oficial în integralitatea lui. S-a ajuns aici din necunoașterea celor mai simple cerințe ale managementului politic. Europa nu-și permite fricțiuni interne de acest fel, căci dezvoltarea acesteia depinde foarte mult de atmosfera din fiecare țară componentă. Atitudinea marilor cancelarii va fi pe măsură și-i vor sancționa pe actorii acestei piese de teatru scrisă cam fără talent, amintindu-mi de piesa În valea Cucului a lui Mihai BENIUC pe care nicio garnitură de actori n-a salvat-o căci era prea mediocră. Se impune o analiză pe text. Nu este nicio victorie și nu este nicio înfrângere. Ea reprezintă un exercițiu de exprimare și nimic altceva.
(30 mai 2018)

Monday, May 28, 2018

Scenarii, fabulații și conspirații

Viața politică de la noi este bântuită de scenarii, fabulații și conspirații. Ca în buna tradiție mioritică, ceea ce nu suntem noi în stare să facem, precis are o explicații în acțiunea unor forțe obscure, puse să încetinească lucruri, să frâneze procese și mai rău, să zădărnicească eforturile autohtone în a construi, în a dezvolta și tot așa. E ca la fotbal. Nu jucătorii au jucat prost. Arbitrul nu a fost corect. Terenul nu a avut gazon bun. Cel mai vinovat este publicul că nu a încurajat suficient de frenetic. Acum la modă este chestia cu sistemul paralel care face și desface totul. Nu s-au făcut autostrăzi din cauza sistemului paralel. Miniștrii nu au fost eficienți din cauza sistemului paralel. Centura Capitalei stagnează de ani și ani din cauza sistemului paralel. Podul pe sub care nu avea loc să treacă trenul a fost proiectat greșit din cauza sistemului paralel. Au fost achiziționate salvări care nu intră în stația de primiri urgențe din cauza sistemului paralel. Incubatoarele au fost cărate la spital cu tractorul cu care se duceau gunoaiele din cauza sistemului paralel. Și tot așa. Este bine să privim spre forțe imaginare, să avem un dușman imaginar, căci așa rămânem să ne bălăcim în continuare și să nu facem nimic, pentru că tot timpul avem o explicație la bătutul pasului pe loc.
Scenariile, fabulațiile și conspirațiile sunt asemeni felurilor de mâncare ce se servesc în restaurantele de duzină. Se congelează, se reîncălzesc și nu se termină niciodată. Se știe că doar ciorba de bură nu se reîncălzește...



(29 mai 2018)

Despre Ionuț DOLĂNESCU

Ionuț DOLĂNESCU este fiul lui Ion DOLĂNESCU și al Mariei CIOBANU. Îmi amintesc de acesta pe când era copil și mergea cu tăticul lui la Mamaia vara și mânca porumb fiert pe plajă. Toată lumea se uita la celebrul său tată care își alinta fiul foarte tare. Peste ceva ani, la un concert de muzică populară l-am auzit pe Ion DOLĂNESCU cântând cu orchestra dirijată de Ionel BUDIȘTEANU un cântec în caree deplângea faptul că micuțul Ionuț creștea fără mamă. Cu o altă ocazie Maria CIOBANU și ea deplângea că nu-și vede pruncul crescând. Era o luptă între cei doi foști iubiți, Maria și Ion. Ionuț DOLĂNESCU a crescut. Cântă și el asemeni părinților lui. I se organizează spectacole cu diferite prilejuri. Are o voce bună de tenor și regret că nu a cultivat-o spre a cânta operă, căci acolo succesul său ar fi fost imens. Venind în folclor după Ion DOLĂNESCU și după Maria CIOBANU, chiar dacă a apărut în câteva rânduri alături de aceștia, este foarte greu să-i depășească pentru că:
- Ion și Maria sunt foarte, foarte mari,
- Ion și Maria împreună înseamnă foarte mult,
- Ion și Maria au impus stiluri inconfundabile,
- Ionuț este doar unul și luptă singur,
- trendul este acum cu totul altul în folclor,
- producțiile pe bandă rulantă sufocă autenticul,
- canalele tv de folclor sunt orientate spre comercial.
Am văzut la tv un spectacol undeva la Calafat în care vedeta era Ionuț DOLĂNESCU. Rămân la impresia că el ar fi făcut o carieră strălucitoare în operă. El cântă. Are succes. Formează echipă cu soția lui pe scenă. Primește ropote de aplauze și este iubit. Este tot ce-și dorește un cântăreț. Aștept cu nerăbdare să ascult în viitor, melodii memorabile în interpretarea sa.

(29 mai 2018)

Cântecele Ilenei CONSTANTINESCU

Cântecele Ilemei CONSTANTINESCU sunt multe, deosebite și reflectă o anumită zonă folclorică, ele fiind culese din sate, fără a fi prelucrare, ci redate prin acea transfigurare specifică marilor voci.
În vremurile când radioul și difuzorul erau totul, se auzeau cântecele unei voci inconfundabile. Erau cele ale lui Ileana CONSTANTINESCU, cântece cu alte rezonanțe decât cele ale Mariei TĂNASE sau Ioanei RADU. Am văzut-o în spectacole de multe ori pe acestă mare artistă și chiar la o nuntă. A fost o surpriză, căci artista era prietenă de familie cu sora mirelui și cânta ca invitat de onoare. Poziția pe care o aveam nu-mi permitea să văd direct ce este pe scenă. Când am auzit primele cuvinte nu mi-a venit să cred ce auzeam. M-am dus către scena aceea improvizată. Era ea, marea Ileana CONSTANTINESCU. Avea ceva regal în ținută și în port. A cântat vreo trei cântece apoi s-a retras în aplauzele mesenilor. A fost ceva cu totul special.
Repertoriul ei include cântecele:
La fântanița din poartă
Mierlița, când e bolnavă
Busuioc, floare cătată
Mărioară de la munte
Când aud pe cer tunând
Pe-o pală de fân cosit
De la Dragașani la vale
La cireșul dintre vii
Foaie verde solz de pește
Alunel din Vadu Lat
Dunăre, Dunăre
Neică, fă-te călător
Am avut drăguț în sat
Frumușel mai cântă cucul
Maicuța când m-a facut
De când Gheorghe-al meu s-a dus
Dragă mi-este ulița
Plopușor cu frunza-n dungă
Uită-te, maicuță, bine
Codrule cu frunza rară
Pe drumul din Slatina
Bate vantul primavara
Despre Ileana CONSTANTINESCU nu trebuie nici scris și nici vorbit.  Vocea ei este unică, inconfundabilă. Este de ajuns să asculte omul un cântec și la următoarele, va spune din prima: cântă Ileana CONSTANTINESCU. Este exact acea ușurință cu care recunoaștem vocile Mariei TĂNASE,  Lucreției CIOBANU,  Mariei LĂTĂREȚU sau  Ioanei RADU.Trebuie doar să i se asculte cântecele și lumea va înțelege de ce ea este foarte mare, căci în peisajul folclorului teleormănean ea este o adevărată stea.


(26 mai 2018)


Viorel și Daniel

Viorel PONTA și Daniel CONSTANTIN au pus de un partid, numit Pro ROMÂNIA. S-a pus Viorel PONTA pe racolat din PSD a celor nemulțimiți. Partidul lui Viorel și al lui Daniel este o construcție bazată pe racolări. Nu este o construcție doctrinară, care să aducă ceva nou. Istoria mai consemnează apariția APR și UNPR, două partide rupte din PSD și nu numai, care au fost de succes în alegeri doar pentru un număr limitat de runde. Ceea ce se vede cu ochiul liber este legat de faptul că Viorel PONTA continuă o tradiție a foștilor președinți de partid din PSD care nu știu să piardă și care asemeni lui Mircea GEOANA, dar la o altă scară, își face și el un vehicul politic. Trebuie spus că momentul nu este cel potrivit, căci este prea aproape de decembrie 2016 când PSD a câțtigat alegerile, iar el, Viorel PONTA era pe afișele electorale ale partidului lui GHIȚĂ, ceea ce mi se pare cam neserios, pentru un fost președinte de partid și fost premier. Dacă enumerăm:
- abandonarea președenției PSD prin e-mail,
- demisia din funcția de premier fără motiv,
- agățarea de putere în guvernul GRINDEANU,
- plagiatul rămas în coadă de pește prăjit,
este creată senzația că Viorel PONTA lucrează după un plan care nu este deloc o construcție naturală, ci este forțată, artificială și contraproductivă. El vorbește de competențe, el vorbește despre gramatică, el vorbește despre prezidențiabili. Sunt ziceri interesante, dar nu trebuie să se uite nicio clipă că el:
- a pierdut niște prezidențiale,
- nu s-a dovedit deloc om de știință,
- n-a revoluționat morala în politică,
- a inaugurat autostrada surpătoare,
- nu este tăticul niciunui proiect major,
ceea ce mă face să cred că nici partidul Pro ROMÂNIA nu este o construcție viabilă, ci mai mult este o construcție făcută pentru a impune o nevastă la europarlamentare, căci acolo partidulețele trec lejer de 5% și duc la Brussels europarlamentari, nu mulți, dar duc, așa cum a mai făcut-o.


(29 mai 2018)

Beat la volan

Am văzut tot felul de șoferi, care mai de care mai inconștienți. Cei mai periculoși sunt cei care se urcă beți la volan. Ei nu au fost dintotdeauna așa. Anturajul i-a stricat. Au băut un pahar. S-au urcat la volan. Au văzut că merge, au repetat figura. A băut două pahare. S-au urcat la volan. Și tot așa. Au ajuns să bea și mințile, de nu se mai țineau pe picioare, dar erau la volani viteji nevoie mare. Mi s-a întâmplat că m-a invitat un cunoscut să mă ducă acasă cu mașina lui cea superbă. Mergea și când eram foarte aproape de casă mi-a zis că băsuse cu câteva ore mai devreme o jumătate de sticlă de palincă. M-au apucat căldurile și atunci în câteva minute mi-a defilat prin fașa ochilor toată viața. Mi-am jurat ca niciodată să nu mă mai urc în mașina tipului și treaz și beat, cum o fi el.
Eu știu că la volan nu se urcă nicoodată băut, chiar dacă ai pus limba pe ceva, tărie sau ceva mai soft. Nu și basta! 
La noi legile sunt proaste, iar procedurile sunt neclare și necunoscute. Dacă procedurile ar fi clare, dacă ele ar fi aplicate ca la carte 100% și dacă cel prins beat la volan ar face 5 ani de pârnaie cu judecată în regim de urgență, iar mașina i-ar fi confiscată, sunt sigur că pe șoselele patriei noastre nu s-ar mai produce grozăviile pe care le vedem.
N-ar mai urca beat la volan niciun barosan.
N-ar mai urca beat la volan nicio vedetă.
N-ar mai urca beat la volan niciun politician.
N-ar mai urca beat la volan niciun sportiv.
N-ar mai urca beat la volan nicio fostă glorie.
Acum, legea este parcă făcută de bețivani, în folosul lor, căci are așa de multe portițe încât tot polițaiul se dovedește vinovat că a avut tupeul să-l pună pe bețivan să suple în fiolă și să-l ducă la analize, iar dacă bețivanul opune rezistență, la final opinia publică arată cu degetul spre omul legii, căci toată suflarea vrea dreptate dar e confuză și imploră clemența. 
La volan nu se urcă după ce omul a consumat alcool, chiar în cantități mici! Să fie clar, fără alcool la volan!


(28 mai 2018)

Generalul pe burtă

De câteva zile, televiziunile prezintă cu o plăcere nebună o scenă cesprinsă parcă din filmele SF. Un fost mare campion, un simbol al tenisului mondial este arătat cum este trântit la pământ, pus pe burtă de polițiști români în miez de noapte și încătușat. Filmnul conține și niște replici. La televizor toată lumea spune că legea este lege și trebuie aplicată. Există lege, există norme de aplicare și există proceduri de implementare. Ar trebui să existe proceduri extrem de bine definite și detaliate, care nu lasă loc la nicio interpretare și care în tribunal să dea câștig de cauză 100% polițiștilor. Cândva era o secenă cu o procuroare din Pitești beată, prinsă de un echipaj de poliție și în final echipajul a avut de suferit, căci nu se aplicase corect legea din absență de procedură. Am trăit să văd cum un general al armatei române este pus la pământ și încătușat de un echipaj format din subofițeri. Sunt sigur că acolo ceva s-a întâmplat. Sunt sigur că va exista și o continuare, care în tribunal va avea cu totul alt final decât cel descris la cald de presa în goană după senzațional. Doar în treacăt am văzut câteva secvențe căci pe Antena 1 era emisiunea iUMOR, emisiune cu mult mai interesantă decât scandalurile ieftine pe care le vânează presa și pe care lumea le privește cu gura căscată. Mă voi lămuri despre ce este vorba.


(28 mai 2018)

Sunday, May 27, 2018

Culturistul de pe plajă

Am avut prilejul să văd un culturist pe plajă în această perioadă. Era un tip pe la doi metri, cu o constituție absolut remarcabilă. Toată suflarea de pe plajă se uita la el. Cred că toți admirau:
- statura,
- mușchii,
- mersul,
- atitudinea,
- tatuajele,
- siguranța,
- spectaculozitatea,
- gestica.
Eu am pretenția că știu niște lucruri și caut cu totul altceva în acest context. Uneori la persoanele care au preocupări ca să arate bine la ștand sau la plajă se observă ceva ostentativ în tot ceea ce fac. Se vede excesul de efort pe care îl depun respectivii pentru a ieși în evidență. În cazul de față am căutat să văd comportamentul respectivului, din care mi-aș fi dat seama că este sau nu un culturist autentic. Omul de pe plașă căra pahare cu bere spre un grup de prieteni ai lui, dar el bea apă cu gheață și lămâie. El căra tăvișe cu pizza la grămadă pentru prietenii lui, dar era simplu spectator la cum zburau bucățile spre gurile lacome ale celor din jurul lui. La masă el lua orez fiert din tavă și piept de pasăre la grătar. Nu l-am văzut nici cu vin alb și nici cu vin roșu, deși comeseniilui se omeneau. El era un tip cu automatismele lui, cu știința lui de a face numai ceea ce organismului are nevoie pentru a se menține în formă. Comportamentul lui era de profesionist autentic. Avea toate părțile corpului lucrate cu grijă și orice mișcare făcea punea în evidență întreaga alcătuire a sa, fără a face niciun efort, căci stratul său de grăsime era absolut neglijabil, deși acolo nu era venit înainte de o participare la un concurs, ci era venit cu familia în concediu. Culturistul avea soșie, un băiat mai mititel și o fetiță mai măricică, pe care îi superviza cu calm la bazin, cu gesturi scurte și am senzația că mai mult din priviri. Anul trecut am văzut un culturist făcând un spectacol la vânzarea de înghețată și i-am cerut permisiunea de a face o fotografie. Acum contextul era diferit și nu am mers la respectivul să discut cu el. Tot timpul era înconjurat de prieteni și de familie.
Fără să vrea, respectivul oferea un spectacol, căci el însuși era un personaj deosebit în decorul acelui loc unde oamenii sunt de regulă supraponderali și în niciun caz nu au prteocupări să arate cât de cât decent, căci luna mai nu este luna de fițe pe plajă, ci este luna celor care au prins zilele libere de dinaintea zilei copilului, legate cu Rusaliile, deci oameni munciți, care nu merg la sală, care nu țin diete și pe care îi interesează că au prins câteva zile de soare la mare să facă plajă.



(26 mai 2018)

Saturday, May 26, 2018

Înjuratura supremă


I-am detestat din adâncul ființei mele pe toți care m-au înjurat de mamă și le-am aplicat corecțiile necesare. Dar înjurătura supremă care mi-a fost adresată s-a referit la faptul când Elena UDREA a zis că mă trag din Traian BĂSERSCU, lucru inacceptabil și de netolerat, drept care ori de câte ori am văzut-o pe blondă i-am adresat unele dintre cele mai interesante cuvinte care sălășuiesc în vocabularul limbii române și pe care oamenii și le adresează cu drăgălășenie la mânie, chiar de față cu minori sau cu doamne simandicoase, pe care astfel de chestioi nu prea le deranjează.

(26 mai 2018)

Bancurile despre DĂNCILĂ


Bancurile la adresa premierului Viorica DĂNCILĂ sunt:
- răsuflate,
- rutăcioase,
- puerile,
- tâmpite,
- găunoase,
- redundante,
- abjecte,
- reluate,
- primitive,
- bizare,
- aiurea,
- simplissime,
- triste.
Din câte bancuri am auzit în ultimul timp, mi-am dat seama că din cauza unora m-au dat afară de la grădiniță de la grupa mică. Nici n-au haz, nici n-au substanță, nici n-au subânțeles, nici nau schepsis. Sunt doar niște construcții izvorâte din atât de puțină inteligență încât concluzionez că le-a pierit și umorul și inteligența celor care s-au privatizat într-ale umorului sau le-a secat inspirația. Este posibil ca spiritele elevate nici să nu se fi amestecat cu vulgul pseudo-inteligenților critici ai lui DĂNCILĂ ca să se focuseze pe a scoate bancuri de care chiar să mă tăvălesc pe jos de râs. În plus, femeia chiar nu merită să fie luată peste picior că este și ea femeie, este și mamă și în plus n-a făcut grozăviile pe care le fac mulți dintre bărbații care umblă pe multe cărări încă din zori de zi, care nu știu ce spun că vorbește gura fără ei și care mai ziceau că există trei alternative sau chestia leșinătoare cu aviara gripa, dar și multe alte bazaconii, care zise din gura unui bărbat nu păreau gogomănii, ci lucruri inteligente, savuroase, cimilituri, maxime sau postulate ca în chestia cu vara nu-i ca iarna sau de-andaratelea.


(26 mai 2018)

Bărbați 99% femei.



Scena politică românească este populată de o specie de indivizi care-și zic bărbați, dar care sunt 99% femei. Acel 1% care le lipsește se datorează faptului că respectivii nu sunt în stare să nască pui vii, ca să fie femele în adevăratul sens al cuvântului lor ca mamifere, bipede cumva. Ei:
- vorbesc prea mult,
- vorbește gura fără ei,
- nu gândesc cam deloc,
- se bagă unde n-au habar,
- fac pe deștepții deși,
- critică și bârfesc,
- văd numai defecte,
- contorizează minusuri,
- așteaptă după colț,
- fac totul pe bani,
- mint cu nonșalanță,
- se fac că fac și atât,
- nu-și asumă nimic,
- urlă ca disperații,
- se poartă copilărește,
- arată cu degetul,
- pârăsc ca la grădi,
- dau în gropi mereu,
- sunt bântuiți de principii,
- caută doar defecte,
- doar pozează în eroi,
- mimează curajul tremurând,
- se laudă fără motive,
- sforăresc ineficient.
Am cunoscut un bizar care face pe moralistul și care se crede plin de imaginație, doctor în nu știu ce fiind, deși doctoratul lui nu are nicio legătură cu facultatea pe care a absolvit-o, dar și-a dorit o patalama care să-i certifice și calități pe care nu le are. Despre bărbați se zice că nu trebuie să fie mai drumoși decât un pic mai mult decât dracul. Acest individ, despre a cărui frumusețe sufletească n-am cuvinte de laudă, s-a apucat s-o tăvălească pe o femeie distinsă dealtfel prin tot felul de comparații, fără a se fi uitat el însuși o clipă măcar în oglindă, pentru a se vedea cât de cât. Studiind Divina Comedia în traducerea lui George COȘBUC, cu niște ilustrații superbe, mi-am adus aminte că Purgatoriul era populat de specimene care-i semănau 1 la 1 insului despre care scriu acum. Noi avem chestia asta cu a face mișto de orice, exact atitudinea care ne-a dus la coada Europei, căci se merge după principiul că noi râdem de alții și dracul râde de noi. Mi-aș fi dorit ca toți corifeii înțelepciunii, ai curajului și ai ideilor, să vină și să spună că au un proiect, că vor bani, că și-l asumă și răspund cu capul pentru situația în care nu ar fi de succes. Eu am întâlnit astfel de zmei. -am mirosit iute. Le-am zis să vină cu proiecte concrete pe care să și le asume, dar să nu depășească 100.000 USD. Vor primi banii și trebuie ei să pună în operă ceea ce și-au propus. Toți au promis, dar niciunul nu a venit cu proiect pentru că:
- nu au idei concrete,
- nu se implică efectiv,
- nu știu să facă un buget,
- nu sunt în stare să-și asume nimic,
- nu au calități manageriale,
- nu știu să riște,
- nu au curaj de a întreprinde ceva,
- nu știu să alcătuiască o echipă,
- nu știu să coordoneze,
- nu știu să coopereze,
- nu știu să colaboreze.
Ei știu doar:
- să critice,
- să dea din gură,
- să comenteze,
- să nege,
- facă pe deștepții,
- să se victimizeze,
- să privească,
- să propună.
Bărbații care sunt 99% femei, au doar veșminte bărbătești, vocea un pic mai groasă și li se vede mărul lui Adam ceva mai proeminent. Sunt sigur că au multe rateuri, neîmpliniri și frustrări pe care și le varsă cu tot năduful, folosind vorbe grele la adresa unor doamne. Se zice că pe o femeie nici cu o floare nu trebuie s-o atingi. Cine a zis aceste vorbe a fost om mare, un bărbat 100% bărbat, căci numai un bărbat adevărat, care respectă femeia este în stare știe să vorbească cu respect despre femeie, căci numai femeia este cea care dă naștere copiilor prin puterea ei și cu dragostea ei. Numai societatea este de vină când din copii sănătoși, unii devin  bărbați  99% femei. Deocamdată acestora nu le zic avortoni.

(26 mai 2018) )

Friday, May 25, 2018

Ce-mi place mie la câte unii...


Ce-mi place mie la câte unii este faptul că deși sunt parte a problemei, se erijează a fi undeva deasupra ei și o văd din exterior, punând accentul pe ce ar trebui să facă alții ca lucrurile să meargă bine acolo, în problema cu pricina. Mă apucă râsul să-i văd că se consideră superiori și intangibili, deși pe pozițiile unde se află în niciun caz nu trebuie:
- să de sfaturi,
- să critice,
- să tragă de urechi,
- să analizeze,
- să tragă semnale de alarmă,
- să apostrofeze,
- să facă pe observatorii externi.
Era un nefericit care se ocupa de abaterile unor bănci și care era întrebat de ce nu se observase cum un ins cu cohones uriașe extrăhea de sute de ori 9.000 USD pe zi, până a ajuns să-și pună instituția pe butuci. Insul, care doar trebuia să vadă că 9.999 USD este cu 1USD mai mic decât limita admisă, dar de nenumărate ori înmulțit cu 9.999 USD rezultă ceva imens, s-a umflat în pene și a început să vorbească despre:
- principii,
- proceduri,
- vigilență,
- acțiuni,
- combatere,
dar nicio clipă nu a spus că el nu și-a făcut datoria pentru care era plătit cu bani grei și că sub nasul lui de fraier, hoțomanul se dedulcise la multe sute de milioane de USD, râzând de prostul din târg care dormea în bocanci. Omul uitase care-i era rostul, dar și cei din jur îi tolerau atitudinea, fără a-l trage de guler în vreun fel. La noi se obișnuiește ca omul să fie întrebat de ceva și din lipsă de demnitate și de argumente să răspundă la o cu totul altă întrebare și nimeni nu-l sancționează. Pentru că fișa postului este de-a dreptul vagă, este clar că omul neavând responsabilități clare are libertatea să se erijeze din subaltern în șef, din executant în analist și mai ales are toate pârghiile din lume pentru a face analize dure legate de ceea ce nu fac alții, iar minusurile sale le trece sub preș, grațios, delicat și muzical. Spectacolul îl văd zilnic și chiar mă amuz, căci cei ce fac așa, fraudează la diferite scări și proporții prin indecizii și pasivitate, sume mai mici sau mai mari. Mă și amuz vîzând pe câte unul care se consideră deasupra celorlalți, deși este parte din grupul de indivizi puși să facă treabă, chiar dacă bănuții pe care-i primește de la stat nu sunt sume colosal de mari. În orice moment m-aș uita la Tv și aș vedea astfel de indivizi, cu siguranță le-aș găsi cel puțin 10 chestii din care le-aș bate obrazul, că cu au niciun drept să se erijeze în mari apostoli ai performanței, ei înșiși nedovedint prin ceea ce au făcut sau ceea ce fac vreo fărâmă de performanță.

(24 mai 2018)

Contradicțiile coabitării


Constituția noastră are severe lacune în a defini coabitarea politică. Nici n-a prevăzut-o, crezându-se că FSN-ul va fi veșnic, indestructibil și dominator pe  scena politică și va impune guvernul, pe președinte și chiar și pe femeia de servici dar și pe liftier și pe vidanjor. Coabitarea este măcinată de contradicții venind din:
- doctrinele decidenților,
- formațiunile politicie,
- diferențele culturale,
- ideia de a domina,
- puterea celui slab,
- interesele divergente,
- instrumentele diferite,
- familiile politice.
Lipsa obligativității prin articole de constituție a decidenților din sfera politică în a coabita armonios, constructiv și mai ales eficient, face ca de ani buni, coabitarea să fie un proces plin de asperități, de hârtoape și mai ales de goluri în abordări fragmentare. Părțile se urmăresc una pe alta și-și caută nod în papură, nefiind interesate în niciun fel în a defini strategii și politici economice coerente, care să ducă spre dezvoltare. Faptele dovedesc cu claritate că așa stau lucrurile. Atât timp cât lipsește obligativitatea colaborării, adică a cooperării, a comunicării și a cooperării, coabitarea este doar un proces de uzură în care tot timpul unii se luptă cu alții și țara pierde. Așa-zisa independență este privită îngust, în afara obiectivelor majore și generează patimi, reproșuri și mai ales stagnare, dacă nu chiar regres vizibil. Faptul că în 14 de ani de coabitare, înțelegând prin aceasta împărțirea puterii în majorități fluctuante, chiar nu s-au înfăptuit proiecte majore, arată că procesul de coabitare a avut efecte dintre cele mai nefavorabile. La acest proces se adaugă și limitele clasei politicie, caracterizată prin:
- nivel redus de cultură politică,
- dorința acerbă de căpătuială,
- management absolut deficitar,
- agramatism feroce și lamentabil,
- aplicația spre sugerea banului public,
- orientarea spre luxul kitchos.
Și așa, dacă ar fi o armonie perfectă între parlament, guvern și președinție, lucrurile ar avea mersul lor, destul de departe de ceea ce era înscris în programele cu care au fost câștigate alegerile, căci una este ce se vrea și cu totul altceva este ce se face. În programe lucrurile sunt rotunde, perfecte, armonioase și atractive. În realitate, limitele obiective, stângăciile și opintelile inerente au roul de a rupe ritmuri, de a declanșea amânări și de a genera noncalitate la tot pasul. Dacă în condițiile în care un parlament cu o majoritate absolut omogenă de 80%, un președinte de o aceeași culoare politică cu majoritatea și un guvern, evident al acelei majorități, crede cineva că va funcționa uns, ca un ceasornic elvețian, are mari probleme de logică. Evident, în parlament nu sunt numai genii, evident în guvern nu sunt numai genii și tot atât de evident este faptul că președintele nu este nici el un geniu, căci dacă era geniu, nu-l vota nimeni. Așadar, cu ameni de nivel undeva peste medie, chiar o asemenea omogenitate nu va duce la rezultate excepționale. Cu atât mai puțin, rezultatele nu vor vi nu excepționale, dar nici măcar de o mediocritate acceptabilă în condițiile unei coabitări în care fragilitatea echilibrului nici nu există, ci pur și simplu toată lumea luptă la baionetă pe un câmp imaginar cu redute, tranșee și cazemate. Fiecare așteaptă mișcarea celuilalt pentru a ataca. Aceasta este coabitarea, ca rezultat al alegerilor în cea mai puțină cunoștință de cauză și în contextul unor influențe aleatoare ale unor forțe care nici ele nu au clar spre ce direcție trebuie îndreptată marea corabie.


(25 mai 2018)

Neamuri proaste


Neamurile proaste se văd de la un kilometru indiferent de situație, de moment, de anturaj și de context. Am văzut la un sejur all inclusive de  ceva mai multe stele, foarte multe neamuri proaste al căror comportament se concreziza prin:
- umplerea cu vârf a farfuriei cu un fel de mâncare,
- încercarea tuturor bucăților din farfurie fără a le mânca,
- lăsarea a peste 90% din conținut în farfurie,
- mizeria pe care o lasă la masă după ce pleacă,
- gălăgia pe care o fac la masă tot timpul.
Neamurile proaste cred că:
- fac economii mâncând în prostie,
- mâncarea se va termina instantaneu,
- vine sfârșitul lumii,
- se închide restaurantul imediat,
- all inclusive înseamnă doar puțin,
- puhoaie de consumatori se vor năpusti,
- foametea va face ravagii în câteva clipe.
Deși  toate neamurile proaste se cred educate, nasuri subțiri, comportamente rafinate, ne dăm seama instantaneu că avem de-a face cu adevărate neamuri proaste, atuci când își uită adevărata obârșie și se comportă natural, adică după regulile neamurilor nu proaste, ci foarte proaste. Pe mesele lor nu se va vedea niciodată o farfurie, ci nenumărate farfurii cu moț, pline cu tot felul de mâncăruri, pentru un prâns pantagruelic, inuman chiar pentru o vacă având burta cu cele 8 compartimente de stocare. Neamurile foarte proaste fac acel stoc nu din economie de drumuri, ci din teama că mâncarea se va termina și vor rămâne flămânzi. Ei nu-și cunosc organismul, căci trăind în lipsuri și fără a se autoevalua, cred că tot ce au pus în farfurii vor mânca un-doi, bătând din palme. Lăcomia neamurilor proaste nu cunoaște margini. Ei cred că la all inclusive au plătit o sumă X și vor să-și scoată pârleala, mâncând de 2X sau chiar de 3X, fără să-și dea seama că all inclusive are luate în studiu și neamurile foarte proaste, care în medie cu cei mulți și ponderați duc la niște consumuri normale.
Ce milă-mi fac neamurile proaste!

(25 mai 2018)

Traian BĂSESCU pleacă (poem)


Plânge dealul, plânge valea
Plâng tufișuri pe maidane
Și un stupid people plânge.
Cui îl lași pe el, Traiane?


(25 mai 2018) 

Traian BĂSESCU se retrage


Vestea că Traian BĂSESCU se retrage din politică a venit ca un trăznet asupra planetei sau mai exact asupra galaxiei în care noi pământenii și el Zeus, ne ducem existențele fiecare în felul lor. Traian BĂSESCU se retrage, lucru cel mai îngrozitor care ni se va întâmpla, din moment ce iuniversul va rămâne fără centrul lui de greutate, fără echilibrul său, fără lumina sa. Traian BĂSESCU se retrage și deja nourii se vor năpusti peste Terra, vulcanii vor erupe, uraganelor se vor isca, torentții vor mătura localitățile și frigul polar se va generaliza. Traian BĂSESCU se retrage și muzicile vor înceta, aerul va deveni irespirabil, păsările cerului ne vor părăsi, iar soarele își va înceta activitatea și așa eclipsată de lumina pe care numai el era în stare s-o răspândească pretutindeni. Traian BĂSESCU se retrage și totul va fi tăcere, pârjol, durere și întristare. Cel care timp de patru decenii a arătat cum nu se face nimic în afară de vorbe și iar vorbe unele de duh, altele la plezneală, va dispărea din peisaj, exact cân planeta avea cea mai mare nevoie de nimicul absolut pe care el îl împrăștia ori de câte ori apărea pe colo și pe colo, pe la supermarketuri cu căruciorul, pe la berării sau după perdeluță. Traian BĂSESCU se retrage și materia însăși îi va simți lipsa căci el fusese cel care a introdus și alte forme de existență ale acesteia, dintre care statul mafiot fiind cea mai importantă stare a materiei implementată după zicerile sale, aici pe Dâmbovița. Traian BĂSESCU se retrage și nu vom mai știi că iarna nu-i ca vara și nici că succesurile fiicei sale au fost construite ad-hoc prin voința tatălui și a fiicei înseși. Traian BĂSESCU se retrage și în urma lui nici măcar o urmă de fum sau o dâră de roată de căruță nu vor rămâne, pentru că el nu a fost un constructor, ci o persoană care a crezut că nedelegând nimic, va avea puterea de a gestiona totul. Ori el a pierdut din atenție tocmai lucrurile esențiale și nu a reușit să definească mari proiecte cu care să rămână în istorie. A fost un ins oarecare, banal, cu rezultate modeste, despre care nimeni nu-și va mai aminti vreodată ceva.
Traian BĂSESCU se retrage, a zis, dar cum îi stă în obicei, se va răzgândi până în 2020 de cel puțin o mie de ori. Suntem obișnuiți. Nu-i stă în fire să fie în afara atenției, să nu fie sub lumina reflectoarelor și nici să nu se vorbească despre el, fie de bine, fie de rău, dar să se vorbească. Deci, nu.

(25 mai 2018)

Comportament de guzgani


De când a fost numită Viorica DĂNCILĂ premier, fiind prima femeie care ocupă această poziție din întreaga istorie a României, am văzut și femei dar mai ales bărbați că au atitudini critice la adresa acesteia evidențiind:
- greșeli gramaticale,
- ținute,
- coafura,
- atitudinea,
- verbul,
- interacțiunile.
Pe femei le-aș înțelege, pentru că acestea ar avea un pic de invidie. Dar nu-i înțeleg pe bărbații care se dau viteji nevoie mare, căutând nod în papură acestei doamne. Din punctul meu de vedere, mi se certifică faptul că bărbații sunt:
- cu mult mai bârfitori decât femeile,
- invidioși când văd o femeie de succes,
- răi nevoie mare pe orice face o femeie,
- perfecționiști când e vorba de doamne,
- ranchiunoși pe toate femeile ce-i critică.
Mare dreptate avea Alina MUNGIU-PIPIDI când îi trăge de urechi pe masculii care numai în oglindă-și arată performanțele.
Dacă la ei acasă nu au niciun cuvânt în fața nevestei care-i pune la punct, mai ales datorită lipsei lor de performanțe masculine, ies în public și se dau rotunzi, devin critici, agresivi și plini de metafore, de parcă literatura română abia acum începe pe meleagurile Dâmboviței. Este exact ceea ce mă așteptam să văd la niște inși limitați, lipsiți de respect, care în viața lor nu au luat nicio decizie, ci au stat pe bară și au cârcotit din toți rărunchii. Nu vreau să-i iau la bani mărunți, să dau nume, căci nu vreau să fiu îngropat în procese, căci nenumărați dintre cei ce o lovesc pe la spate pe Viorica DĂNCILĂ sunt va steaua lor, fie părăsiți de femei, fie n-au iubit niciodată la viața lor o femeie, fie i-au izolat femeile, fie îi țin sub papuc mai ceva ca pe niște sclavi, să nu zic păduchi. Astfel de indivizi nu merită nici respectul meu, nici atenția mea și de aceea mă limitez să-i ignor de azi înainte, căci mie mi-e scârbă să văd limbrici care se zbat în suc propriu pe tot felul de canale Tv sau pe tot felul de site-uri, cîăci ceea ce au, ziare nu se numesc, din moment ce și-au îngropat formele tipărite datorită noncalității pe care au patronat-o inconștient, neprofesional și vulgar.
Nefericiților, respectați femeia, căci o femeie v-a născut și pe voi! Punct.

(25 mai 2018)

Înalta trădare și covrigul


În anul 1977 coordonam practica unor studenți de la Secția de Informatică Economică a Faclultății de Calcul Economic și Cibernetică Economică, la Direcția Centrală de Statistică, sediul din Splai, acum demolat, acolo unde acum se află SITRACO. Nici clădirea istorică din metal a Halelor din Piața Unirii nu era demolată. Și cum ziceam, coordonam activitatea de practică în producție, căci acolo se perforau cartelele de la recensământul încheiat ceva ma devreme. Se stabilize ca studenților să le fie deschis în holul de la parter un chioșc de unde să-și cumpere câte ceva de mâncare. Numai că chioșcul nu a fost deschis. Un student a ieșit din clădirea CDS-Spali să-și ia un covrig din Piața Unirii de la Hală. A fost dat ca fugit din baza de practică, s-a alertat miliția și a fost identificat și adus în incintă. S-a făcut mare tărăboi pe chestia cu încălcarea disciplinei. Trebuie să spun căîn acele vremuri DCS avea regim militarizat, căci se lucra cu date secrete. Eu care eram coordonatorul de practică am fost chemat și obligat să informez ASE-ul. Mi s-a impus să stabilesc sancțiunea ce trebuie s-o primească studentul pentru acelact de indisciplină. Fără să clipesc am propus ca sancțiune exmatricularea studentului din toate instituțiile de învățământ superior din România. Directorul DCS, unul M. a îmbrățișat imediat ideia cu o plăcere de-a dreptul diabolică. Am anunțat la ASE. Și conducătorul meu de doctorat m-a întrebat, căci făcuse vâlvă nivelul sancțiunii, dacă mi-o mențin. Am spus că o mențin. Nici el nu era dumirit. Planul meu era foarte clar: sancțiune disproporționată=nu se aplică. Directorașul M mi-a promis că-mi dă hârtia cu solicitarea de sancționare. Zilnic i-o ceream și el nu mi-o dădea. La un moment dat, agasat de mine, mi-a zis s-o lăsăm baltă că nu vrea să se facă de râs. Era clar că strategia mea funcționase. Devenea ridicol ca penru un covrig, el să ceară exmatricularea studentului din toate instituțiile de învățământ superior din România. acă aș fi cerut o mustrare, cu siguranță că ar fi marșat și bietul băiat pentru un covrig ar fi încasat-o grațios. Când am revenit în ASE, secretarul șef pe care îl cunoșteam și care trebuia să primească hârtia, dar n-a primit-o mi-a zis:
- Bă Ivanușca, da'afurisit mai ieși,bă băiatule!
Când am aflat de solicitarea lui Ludovic ORBAN cu plângerea penală la adresa Vioricăi DĂNCILĂ pentru înaltă trădare, mi-a revenit în minte întâmplarea cu covrigul și cu ridicolul situației în care s-a pus M. acceptând fără să clipească o disproporție excesivă. Atunci era 1977 și abia avusese loc cutremurul, iar acum este 2018 și MĂRMUREANU tot vorbește de un cutremur devastator. 

(25 mai 2018)

Thursday, May 24, 2018

De ce ei, da și noi, ba?

De ce ei, da și noi, ba?
E întrebarea pe care mi-o pun de câte ori analizez portaluri românești și le compar cu cele echivalente din alte țări. Iau acum portalul https://www.ifbb.com și acolo actualizările sunt într-un ritm absolut rezonabil. Iau spre exemplificare 2018 IFBB Balkan Championships, competiție care s-a desfășurat la Drobeta Turnu-Severin în perioada 18 - 20 mai 2018, iar rezultatele au fost publicate integral. Sunt alte manifestări importante care nu au postate rezultate. 
Multe portaluri de la noi nu prezintă datele nici corect, nici datate și nici semnate, pentru a vedea cine a făcut postarea sau actualizarea.
dacă se stabilesc reguli, ele trebuie respectate, căci actualizarea datelor unui portal nu este opțională. Unxde se află rezultatele Campionatului Național de culturism care s-a desfășurat la Sibiu în 2017? Adresa acestor rezultate m-ar interesa.



(24 mai 2018)

Wednesday, May 23, 2018

Iresponsabilitatea la volan


Foarte mulți dintre șoferi când conduc:
- vorbesc la telefonul mobil,
- tastează la mobil mesaje,
- urmăresc mesajele care le vin,
- gândesc asupra relațiilor,
- butonează la radioul din mașină,
- discută cu personal din mașină.
Efectele se văd, iar cauzele sunt studiate și este dificil să se creadă că nu există o cauză clară între educație și conducerea preventivă. Chiar ieri s-a produs un accident în Ungaria de către un șofer care transmitea în direct pe facebook în timp real la neamuri cum conducea el relaxat și care era veselia din autovehicol. Este clar că atenția oricât de distribuită ar fi, ea are limite și sunt situații în care este imposibil de gestionare a situațiilor critice. Eu am văzut un șofer pe autobuz care butona pe mobilș când conducea, fără a fi diferențiat comportamentul acestuia în ideia că ar fi butonat doar la stop, în așteptare. Un șofer de Taxi avea telefonul în față și la stop când era în așteptare butona, iar când conducea urmărea și drumul și ecranul telefonului să vadă mesajele. Nu l-am atenționat, dar dacă aveam dubii asupra modului său de a conduce, l-aș fi atenționat.

(23 mai 2018)

Foaia matricolă a politicianului



În mod normal ar trebui ca politicianul să-și pună pe Internet situația lui școlară, adică să spună clar:
- ce școli a terminat,
- în ce interval a făcut acele studii,
- ce note a obținut,
- cu ce lucrare a finalizat,
- cine i-a fost îndrumător științific,
- ce diplome a obținut.
Una este să spună cineva că a făcut liceul și l-a terminat la 19 ani și cu totul altfel este să spună că a finalizat liceul cu BAC la 24 de ani, după care a făcut o facultate, urmată de 4 mastere și cu totul altfel este să spună omul că a făcut facultate pe care a finalizat-o la 24 de ani, după care la 27 de ani a finalizat un master, iar la 33 de ani a făcut doctorat. Mi s-a povestit că în anii bolșevismului crunt din Ro, un tip a venit de la Moscova cu doctorat, dar la echivalare s-a văzut că respectivul nu avea liceul. Tărășenia s-a reparat, politic, evident. Eu am fost martorul la momentul în care o studentă de la Cibernetică dorea să fie admisă la doctorat în cibernetică pentru că ea era absolventă de facultate de matematică și de master în matematică. Legea îi dădea voie ca absolventă de licență și de master fiind, să facă și un doctorat. ERvident, în matematică trebuiea făcut acel doctorat. Studenta din anul al IV-lea de la Cibernetică dorea s-o facă acolo unde era studentă. Se mai întâmplă și alte cidățenii. Este normal ca politicienii să-și prezinte foile matricole. Ar fi distractiv, căci am vedea repetenți care acced la funcții importante. Am vedea tipi cu note de 5 la limbi străine că se dau în bărci făcând pe poligloții, dar de slabă calitate.
Eu știu căun om care aruncă o piatră, piatra are o traiectorie continuă, nu zboară în zig-zag sau să aibă discontinuități. De aceea eu cred că privind o foaie matricolă ne dăm seama că un elev mediocru, care a continuat ca student mediocru, care în producție a fost un mediocru, cu siguranță niciodată nu va fi un politician de geniu. Un inginer care a predat socialism științific, deci nu a practicat meseria niciodată, evident, ca politician a fost un mediocru strălucitor. Mai știu pe altul repetent de două ori care prin tot ceea ce a făcut a dovedit că și în politică tot repetent de două ori a fost, pitulându-se după fustele unei femei.


(23 mai 2018)

Minciunile politicienilor români


Minciunile politicienilor români acoperă toată gama de minciuni pe care a reușit să le născocească mintea omului de-a lungul istoriei de aproape 5.000 de ani. Iau aici în calcul și marile civilizații ale Orientului.
Minciuna gogonată este ilustrată în politica românească în timpul campaniilor electorale, când pentru a fi frecventabili, anumiți lideri de partid vorbesc despre creșteri de salarii inimaginabil de mari, despre creșteri de pensii la niveluri astronomice, exprimând totul în euro pentru a fi mai interesanți și pentru a permite comparații cu țările cu mult mai dezvoltate decât noi.
Minciuna sfruntată este caracteristică acelor politicieni care au pierdut demult contactul cu realitatea și nu mai știu ce să mai inventeze. De aceea ei se lansează în a spune minciuni după minciuni, dar nu orice fel de minciuni, ci minciuni care frizează cele mai elementare norme ale unui minim de inteligență atribuită unei colectivități cât de cât structurate.
Minciuna banală este ușor de pierdut din vedere pentru faptul că nu iese în evidență prin nimic. Așa cum omul spune bună ziua, tot așa minciuna banală este considerată o chestiune obișnuită, exact ca un salut ce se acordă fără vreo restricție.
Minciuna credibilă este spusă pe o tonalitate normală, cu o mimică normală și este însoțită de gesturi cotidiene, fără nimic spectaculos. Cel ce spune minciuni credibile are un talent înăscut în a face acest lucru, pentru că este a doua lui natură. Minciuna credibilă nu este la îndemâna oricui, ci a celor care mint tot așa de ușor și de firesc cum respiră. Minciunile credibile nu sunt legate despre evenimente deosebite, ci despre evenimente cotidiene, obișnuite. Omul minte credibil în legătură cu chestiuni insesizabile. dacă este întrebat câte beri a băut și dacă în medie un bărbat bea două beri, deși cel întrebat nu a băut nicio bere, el va minți credibil, spunând că a băut o bere și că la a doua s-a oprit undeva după jumătatea sticlei. În politică, miciuna credibilă este legată de votanți. Politicienii mint credibil spunând că au stat de vorbă din ușă-n ușă, deși el din 20 de uși i s-a deschis la 12 uși. Minciuna cu cele 8 uși unde nu a discutat nu supără pe nimeni, minciuna fiind credibilă.
Minciuna ordinară este minciuna supărătoare, mai ales dacă vine din pafrtea celui care a mai spus-o cândva și s-a dovedit a fi minciună. Politicianul mincinos ordinar este cel care s-a demonetizat prin minciunile pe care le-a spus de la o campanie electorală la alta și nu se sfiește să vină în continuare și minte ca și cum o face pentru prima dată. El chiar are neobrăzarea să contrazică fără a clipi pe cei care îi dovedesc cu fapte că minte. Politicianul care înșiră minciuni ordinare este în stare să facă din alb negru și din negru să facă alb, fără a clipi o secundă. Minciuna ordinară este caracteristică celor care au pierdut orice urmă de caracter.
Minciuna de la obraz este echivalentă cu situația în care te numești POPESCU și politicianul vrea să te convingă că te numiști IONESCU. Mi s-a întâmplat așa ceva și am avut puterea să-l reped și să-l pun pe făraș pe nefericit, iar surpriza mea a fost că întâlnindu-l a doua oară, politicianul s-a purtat cu mine ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, fiind ceremonios și încercâd să facă ceea ce știa el cel mai bină, adică să mă mintă de la obraz. I-am reamintit că cu mine nu-i merge. De atunci, ori de câte ori ne vedeam ne evitam și respectivul a răspândit zicerea că sunt un tip rău. Realitatea era că el era un om de nimic.
Minciuna în prostie se face în cantități incomensurabile, despre orice și în orice moment, căci politicianul nu-și dă seama ce a mințit și mai ales ce minciuni a spus. El crează contradicții spunând unei singure persoane mai multe minciuni diferite despre ac eeași situație. Este doar o expresie a prostiei politicianului, care nu are măsură în nimic.
Minciuna istorică este cea care declanșează mai evenimente care scapă de sub control. Ea motivează acte de o gravitate fără precedent. Norociul nostru este că nu suntem noi cei puși în situația de a apăsa pe butonul nuclear, pentru că sunt sigur că de 10 șefi de partid 12 ar fi apăsat pe buton dacă l-ar fi avut la îndemână pentru a se salva mai întâi pe ei și în al V-lea rând partidul, căci locurile 2,3 și patru nu se pun.
Minciuna la plezneală  este debitată de politicianul nepregătit să mintă, dar care simte nevoia să mintă, căci dacă ar spune cumva un adevăr chiar și-ar anula activitatea sa de politician, pentru că viața lui nu se asociază cu niciun adevăr va evoluție pozitivă.
Minciuna directă place politicianului care o spune zâmbind, salutând ceremonios, prin ușurința cu care este transmisă, cu calm, privindu-l în ochi pe cel cu care vorbim. Minciuna directă vine din interiorul politicianului, ca mesaj așteptat de fiecare dintre noi, căci politicianul are abilitatea să intuiască ceea ce-i place interlocutorului, oferindu-i exact ceea ce respectivul vrea să audă. Venind cu chestii generale, care se potrivesc la orice, politicanul, se repoziționează rapid și caută soluții de moment, care să placă celui cu care vorbește. Îmi aduc aminte de un ridicol politician care vorbea despre pizza care era la o optime și pe care el o dorea să fie distribuită întreagă. Era respectivul îmbrăcat în alb cu un fular care dădea impresia unei virginități garantate, dar aici mă refer la virginitatea politicianului la nivelul imbecilității.
Minciuna fără a clipi este minciuna zisă de politicianul care stă de vorbă cu tine, crede că nu ești informat și cu o siguranță de sine inexplicabilă, o spune și vrea să apese anumite cuvinte din care să rezulte că este marele său adevăr. Dacă este luat la bani mărunți o dă în bâlbă și motivează că a uitat sau nu este perfect documentat, că se mai întâmplă și este omonește să fie așa.


(23 mai 2018)

O istorie a culturismului românesc



În opinia mea o carte de istorie a culturismului românesc, de fapt prima carte de acest gen, trebuie să fie:
- cu maximum 250 pagini,
- cu multe poze interesante,
- carte de unic autor,
- echilibrată ca densitate,
- cât mai obiectivă posibil,
- ușor de citit de oricine,
- cu momentele esențiale,
- cu marii culturiști,
- o poveste frumoasă.
Bineînțeles că o astfel de carte va nemulțumii pe unii și va fi motiv de a fi scrisă o altă carte de istorie a culturismului românesc ceva mai amplă care să corecteze erorile din precedenta și mai ales să dezvolte subiecte care nu au fost incluse anterior. Este important să se scrie aceste cărți și din aproape în aproape, va fi obținută și acea carte de istorie a culturismului românesc, numită de referință, care va fi:
- cu nivelul de cuprindere cel mai larg,
- cu nivelul de obiectivitate cel mai ridicat,
- de dimensiunile optime,
- echilibrată în ceea ce privește abordarea subiectelor,
- bazată pe o documentație bogată majoritar din arhive,
- în măsură să-i mulțumească pe cei mai mulți.
În zona culturismului nu s-a scris atât de mult încât să fie o bază solidă de start. De aceea, se vor folosi materiale dispersate, documente apărute în presa vremii și acolo unde au apărut, mărturii ale unor personalități care au activat în culturism. Timpul a trecut mult prea repede și multe informații s-au pierdut, căci actorii importanți nu au scris memorii, nu au publicat documente. Informațiile furnizate în timp sunt de cele mai multe ori incomplete, iar o cercetare de arhivă pe lângă faptul că necesită mult timp, are costuri nejustificat de mari. Riscurile de a nu găsi elemente definitorii sunt suficient de mari ca să facă documentarea să fie din start acceptată ca incompletă.
În opinia mea, o istorie a culturismului românesc ar treebui ca în cuprinsul său să includă următoarele capitole:
Introducerea, de ce mult 2 pagini.
Începuturile culturismului, cu cel mult 10 pagini.
Primele cluburi de culturism, cu cel mult 10 pagini.
Primele campionate de culturism, cu cel mult 10 pagini.
Primii campioni de culturism, cu cel mult 15 pagini.
Școli de culturism, cu cel mult 15 pagini.
Organizarea culturismului de după 1989, cu cel mult 15 pagini.
Campionatele naționale de culturism, cu cel mult 15 pagini.
Campionii naționali de culturism, cu ce mult 15 pagini.
Mari competiții de culturism, cu cel mult 15 pagini.
Mari culturiști români, cel mult 15 pagini.
Cărți și reviste de culturism, cu cel mult 10 pagini.
Participări internaționale ale culturiștilor români, cu cel mult 10 pagini.
Manifestări internaționale de culturism organizate la noi, cu cel mult 10 pagini.
Culturiștii români în mediul virtual, ce mult 10 pagini.
Perspective de viitor, cu cel mult 10 pagini.
Încheiere, cu cel mult 3 pagini.
ilustrații, cel mult 20 de pagini.
Anexe, cel mult 5 pagini.
Bibliografie, cel mult 2 pagini.
Cartea ar avea undeva la 217 pagini. Dacă față de plan crește cu un 15%, va ajunge la 250 pagini, deci nu ar trebui să depășească 250 pagini, exact cum am stabilit. În cazul în care lucrarea se dorește o abordare științifică 100%, greu de digerat, structurarea se va face cu totul altfel, luându-se în considerare periodizări în care s-au înregistrat salturile calitative. Culturismul a cunoscut aceste salturi, căci de la afilierea sportivilor culturiști pe lângă disciplina de haltere, la ceea ce înseamnă azi culturismul ca ramură sportivă de sine-stătătoare, a însemnat un drum lung și anevoios care a fost parcurs nu lin, ci cu sincope, care au avut la bază decizii politice, strategii și mai ales interese, nu dintre cele mai nobile, dacă stăm drept să judecăm strâmb. Culturismul trebuie analizat atât din exterior de persoane care dispun de instrumente și tehnici specifice analizei și sintezei științifice a unui fenomen, cât și din interior, de personalități care au participat efectiv la dezvoltarea acestui sport. Orice carte de istorie a culturismului trebuie văzută ca un demers relativ, deschis și perfectibil. De aceea, a vedea noi ediții înseamnă o abordare deschisă, flexibilă. A accepta și ale unghiuri de vedere lipsite de patimă și de orgoliu înseamnă a deschide o poartă spre cunoașterea cât mai corectă a ceea ce a însemnat culturismul românesc, văzut prin prisma celor care l-au trăit efectiv, cu plusurile, dar și cu minusurile lui. Nu trebuie văzut nimic doar în roz sau în cenușiu, pentru că progresul a fost înfăptuit de oameni care au lucrat nu bine, ci foarte bine, care au adus acel plus de calitate necesar oricărui mers înainte. O carte de istorie a culturismului românesc trebuie să fie în primul rând un omagiu adus celor care au trudit din greu pentru a ajunge pe cele mai înalte trepte ale podiumurilor de concurs și mai apoi celor care s-au ocupat de bunul mers al treburilor din cluburi și de la competiții prin acțiunile lor de tip managerial. Acum lucrurile sunt ceva mai amestecate. Se vorbește de culturism, dar se vorbește și de fitness. În opinia mea sunt două lucruri distincte. Numai din punct de vedere managerial și comercial cele două sporturi sunt tratate la pachet. Aici este tratat numai fenomenul numit culturism. Pentru fitness este necesară o altă lucrare. Culturismul are specificul lui, iar fitness-ul are pe al lui. Deși competițiile de culturism au și componenta de fitness, fiecare dintre discipline are regulile și grupele ei de concurs. Fitness-ul are campionii lui. Culturismul îi are pe ai săi. Am deosebit respect și pentru cei ce practică fitness, dar și pentru culturiști. Toți muncesc, pentru că sportul fiecăruia se referă la a atinge perfecțiunea dar la fiecare dintre ele perfecțiunea înseamnă altceva.






(23 mai 2018)

7 mijloace de a distruge un partid


Există nenumărate mijloace de a distruge un partid, dar dintre acestea 7 sunt cele mai importante.
Primul mijloc este de a defini o strategie anacronică a partidului, care să nu aibă nicio legătură cu mersul societății.
Al doilea mijloc este de a avea lideri incapabili dar setoși de putere care nu sunt instare să-și asume nimic.
Al treilea mijloc este de a deconta toate gafele politice, inclusiv cele făcute de alții în actul de guvernare, din mândria de a fi unicul conducător.
Al patrulea mijloc de a distruge partidul este existența unei lupte interne continuă pentru putere între tabere sensibil egale ca pondere, lucru care generează un proces de măcinare a potențialului de dezvoltare.  
Al cincilea mijloc de a distruge partidul este vehicularea lucrurilor din trecut ca singurele elemente prin care partidul se prezintă, fără a veni cu elemente ce prefigurează viitorul
Al șaselea mijloc de a distruge partidul este recursul la morală în contextul în care prin tot ceea ce se întâmplă în partid și în afara lui, se dovedește contrariul.
Al șaptelea mijloc de a distruge partidul este de a lua decizii care lovesc în pungă pe cetățeanul votant, care nu va uita niciodată acest mare necaz care s-a abătut asupra lui și nu va mai acorda votul celui care i-a făcut marele rău.
Distrugerea unui partid nu este un proces lent, dar extrem de lentă este reconstrucția partidului și de aceea în cele mai multe cazuri sunt acceptate fie absorbția, fie fusiunea. Odată intrată în conștiința publică eticheta de partid corupt sau de partid rău sau de partid extremist, niciodată nu se va produce rebranduirea partidului, indiferent de carisma liderului nou care îl va conduce. Și în 1965 PMR are era etichetat ca partid al colectivizării sângeroase, a schimbat numele în PCR căci lumea cam uitase că victoria revoluției comuniste în țara noastră venise cu tancurile rusești o dată cu Armata Roșie și o mână de comuniști câți număra partidul atunci.
Să luăm exemplul PNȚCD care din mare partid istoric a ajuns acum un partid simbol, deși are un sediu impozant în buricul târgului. Nu are un lider marcant. Trăiește din trecutul glorios al înaintașilor și în umbra marelui Corneliu COPOSU. Când a fost la guvernare, acest partid a avut stindardul dreptății, al corectitudinii și al cinstei. Măsurile luate nu au fost nici eficiente și nici de un real folos pentru economie. Lupta cu corupția a fost un eșec, dacă ne amintim că au fost găsiți niște corupți în persoana unui controlor de tren care luase mită de la o băbuță o sumă infimă și respectiva, ca mituitoare. Este exace se întâmplă cu corupția de azi, în care cei care se autodenunță rămân cu milioanele. Mai este găsită o coruptă care a dat unui doctor 10 ouă, este adusă cu mascații la București. cele 10 ouă făceau 6 lei, adică 1,5 euro, iar mecanismul pus în mișcare făcea undeva la 30.000 de euro. Asta da, eficiență, bre!

(23 mai 2018)

Tuesday, May 22, 2018

Promisiuni și fapte

Am văzut cum un primar i-a sprijinit pe unii:
- băgând apă pe străzile lor,
- asfaltându-le străzile,
- dându-le pachete în anumite zile,
- izolându-le blocurile,
- văruindu-le blocurile,
- ajutându-i cu copiii la școli,
- construindu-le o grădinișă,
- făcându-le un economat.
Când a fost cu votatul, primarul se și vedea ales de cei pe care-i miluise din toate puterile lui. La numărătoarea voturilor, i-am văzut moaca respectivului primar, cum căzuse brusc. Acolo el a luat cele mai puține voturi, undeva sub 5%. peste tot în celelalte circumscripții el a obținut peste 25%. A și fost reales. Lecția învățată este că promisiunile bat faptele.
(22 mai 2018)

Președinți învinși


Președintele Ion ILIESCU a fost învins de propriul partid.
Președintele Emil CONSTANTINESCU a fost învins de sistem.
Președintele Traian BĂSESCU a fost învins de propriul caracter.
Președintele Klaus IOHANNIS va fi învins de propria-i tăcere.





(22 mai 2018)

Ce rămâne-n urma lor?


Așa cum au curs și curg lucrurile, după președinții noștri nu rămân nici fapte de viteșie nici realizări monumentale, ci doar ziceri precum:
- după Ion ILIESCU: măi animalule și măi dragă, 
- după Emil CONSTANTINESCU: CNAICo, COCOPO, COCOPA,
- după Traian BĂSESCU: găozari, iarna nu-i ca vara, ăla mic cu capul mare,
- după Klaus Iohannis: țopăiala fiscală, penali, guvernul meu.
Ce bine ar fi fost dacă aș fi zis: uite, după unul dintre ei ar fi rămas o autostrada, un stadion sau măcar un ceva acolo care să-mi amintească de el.. Fiecare dintre președinți a rămas prizonier în Palatul Cotroceni și nu s-a constituit în factor mobilizator de construcție, care să facă lucrurile să se miște. Toți s-au considerat undeva sus, care supraveghează și contorizează greșelile celor mititei. Rezultatul a fost cel care se vede cu ochiul liber, adică lipsa progresului, stagnarea sau chiar rămânerea în urmă. Lipsa de viziune macroeconomică face ca funcția și milioanele de voturi să se piardă în nimicuri, în acțiuni mărunte, dispersate și fără o finalitate majoră. 
Ce trist!


(22 mai 2018)

Cum mama dracului (II) !


În timpul lui CEAUȘESCU se construia în România, nu glumă. Dar și printre constructori se găseau unii care nu-și onorau deloc meseria. Ca să zică ceva despre respectarea planului, blocul în care locuiam, cel cu 6 scări, avea date în folosință apartamentele scărilor 6, 5 și 4. Scările 1, 2, 3 erau în lucru. Așa că venind spre casă vedeam cum muncitorii lucrează la apartamentele viitorilor mei vecini. S-a întâmplat că într-o zi, venind spre casă, am văzut cum unul cu o basculantă plină cu stive de geamuri prinse înschelete de lemn pentru a nu se sparge, a vrut să descarce acele geamuri. În mintea lui proastă, zic eu, în loc să solicite o macara, exact așa așa cum fuseseră puse, a crezut că face el ceva special. A tras de maneta pentru ridicarea basculantei. Drept care toate stivele au lunecat sigur și demn din basculantă, luând contactul dur cu pământul și făcându-se toate geamurile țăndări. Mi-am zis:
- Cum, mama dracului, să nu aibă o țâră de creier acel șofer, pentru a descărca așa cum trebuie acele geamuri?
Cu siguranță că nu s-aun imputat nimănui gafa și a crescut prețurile apartamentelor. Prostia se plătea și pe vremea ciomuniștilor, dar nu o plătea prostul, ci nevinovatul.

(22 mai 2018)

Fiecare cu tâmpiții lor


Nu mă mai miră nimic. Văd că peste tot există tâmpiți. Concluzia: fiecare cu tâmpiții lor.
Explicație: azi 22 mai 2018 pe EURONEWS anunța că în UK s-a aniversat un an de la atacul terorist de la concertul din Manchester. Eu știam că așa ceva se comemorează, că se ține un moment de reculegere în memoria celor pieriți în acel atac. Aniversarea se adresează celor care își sărbătoresc ziua de naștere sau cu ocazia împlinirii unui număr rotund de ani de la crearea unui oraș, de când a avut loc un eveniment istoric legat de evoluția favorabilă a poporului.

În limba engleză există și substantivul comemorare și verbul a comemora. La noi ar fi fost o problemă cu mânz, brânză, viezure, lift. Spre seară au dres busuiocul..

(22 mai 2018)

Decadența ca premisă a disidenței


Disidența pură este aceea care se manifestă la persoanele în plină glorie profesională, abundență materială și care sunt înconjurate de cei din jur cu dragoste, respect și onoruri. Dacă aceste persoane care dispun de tot ce-și doresc și de tot ceea ce societatea le oferă au o revelație și doresc o repoziționare împotriva curentului, pe care ele o consideră progresistă, vor fi considerate cu adevărat disidente. La noi nu avem exemple de astfel de persoane, cu părere de rău. Silviu BRUCAN, Alexandru BÂRLĂDEANU, Ion ILIESCU, Corneliu MĂNESCU, Grigore RĂCEANU,  și Constantin PÎRVULESCU, chiar dacă au semnat scrisoarea celor șese, niciunul nu va fi socotit disident autentic, ci persoane răzvrătite care pierzându-și privilegiile se consideră în afara sistemului nomenklaturist și prin repoziționare caută să identifice racilile sistemului din care s-au alimentat cu privilegii suculente, dar de la a cărei masă cu bucate alese au fost excluși pentru că în natura lucrurilor, venirea de noi generații presupune schimbarea garniturilor de oameni politici. Respectivii au fost cuprinși de frenezia disidenței în perioada lor de decadență în care dezavantajele primite din partea sistemului cărora le aparținuse au devenit insuportabile și s-au simțit în măsură să-și spună cu voce tare ofurile. În niciun caz disidența românească nu a avut izvorul într-o serie de idei progresiste care să sară cel puțin o etapă în raport cu momentul în care respectivii trăiau. Era cel mult o disidență economică izvorâtă din foame, lipsuri, frig și ceva umilințe. Să nu-mi spună mie nimeni că o chirile la ICRAL pentru o vilă cu costul a 5 pâini era o povară, când un muncitor, plătea pentru un spațiu de cel puțin 5 ori mai mic 20 de pâini, sar salariul lui era de cel puțin 5 ori mai mic decât pensia nomenklaturistului. Dacă aș vorbi de o disidentă politică autentică, aceasta a fost Doina CORNEA. Ea se opunea regimului comunist care distrusese satul românesc, demolase bisericile. Numai că disidenta Doina CORNEA nu avea soluție, așa cum LENIN făcea disidență regimului țarist, dar venea cu soluția numită revoluția bolșevică. Faptul că s-a dovedit o eroare politică și socială vecină cu catastrofa, a fost o realitate dovedită de anul 1989, dar el a avut o soluție. Disidenții mioritici, proveniți din cei aflați în declinul accesului la bucatele nomenklaturii comuniste, în niciun caz nu aveau căderea de a ridica ciocul, ci trebuiau mai întâi să-și ceară iertare poporului căci și ei fuseseră parte a sistemului opresiv și numai după aceea să critice și să vină și cu oarece soluții. Ceea ce nu au făcut pentru că erau îmbibați cu limitele doctrinare, ceea ce s-a văzut la nefericitul de Silviu BRUCAN care a venit cu și mai nefericita sa zicere cu stupid people din 7 februarie 1990.
Așa că împăunarea cu calificativul de disident nu prea ține la noi decât în mult prea puține cazuri și nu la persoane publice.

(22 mai 2018) 

Știu care este câștigătoarea de la Bravo ai stil, all stars!

Știu care este câștigătoarea de la Bravo ai stil, all stars!
Este SIVIA!
Ea se departajeat foarte mult la votul popular!
Ea domină de departe concursul.
Ea are intervenții ce acoperă cam 40% din timpul de emisie.
Debitul ei verbal este colosal.
Deci, câștigătoarea este SILVIA!
Silvia are vorbele la ea în relația cu jurații!
Ea îi întrerupe pe jurați și-i lasă fără replică.
Silvia are vorbele la ea în relația cu celelalte concurente!
Ea vine deasupra replicilor colegelor și le acoperă replicile.
Silvia are vorbele la ea în relația cu votanții!
Vine cu câteva vorbe de mulțumire, sincere și convingătoare pentru votanți, magnetizându-i!
Deci Silvia este câștigătoarea!
Acest lucru se știe cam de o lună și acum decalajul s-a accentuat.
Celelalte concurente sunt numai de decpr, un fel de recuzită pentru Silvia.


(22 mai 2018)