Ca în U.S.A.

Guvernanţii noştri caută să reinventeze fie apa caldă, fie roata sau să redescopere focul. Sărăcuţii de ei uită că şi apa caldă şi roata şi focul sunt cunoscute de omenire de câteva mii bune de ani.

Mă refer concret la problema bacşişului de la taxi, de la muzicanţi şi de la restaurante. 

Acum se procedează astfel:

- şoferul, ospătarul, instrumentistul, cântăreţul fac ce au de făcut,

- taie bon şi clientul plăteşte cât zice bonul cu bani lichizi,

- clientul lasă şi un bacşiş, cam 10% cel puţin, peste preţ,

-dacă se plăteşte cu card, clientul dă cei 10% în bani cash.

Când s-a propus fiscalizarea bacşişului:

- şoferul, ospătarul, instrumentistul, cântăreţul fac ce au de făcut,

- taie bon şi clientul plăteşte cât zice bonul cu bani lichizi,

- clientul dacă lasa un bacşiş, se tăia bon separat pentru bacşiş,

-dacă se plăteşte cu card, clientul nu mai lăsa bacşiş şi pleca.

Şi acum se vorbeşte de a se gestiona bacşişul de către stat, căci statul nu suportă ideia de a şti el tot ce mişcă-n ţara asta, râul, ramul. Nici nu reau să mă gândesc la ce ideie năstruşnică le-o mai veni nefericiţilor de birocraţi, care în opinia jmea sunt mult prea săraci cu duhul, dacă doreau să impoziteze scaunele aşa cum se punea bir pe fumărit în Evul Mediu.

În U.S.A rezolvarea este simplă:

- ospătarul face ce are de făcut,

- clientul cere nota de plată,

- ospătarul vine cu nota,

- clientul pune cardul pentru verificare,

- ospătarul aduce cardul şi nota validată,

- clientul trece ciubucul, face totalul şi semnează,

- ospătarul introduce totalul, dă chitanţa de la  bancă.

În acest fel este rezolvată elegant problema ciubucului, fără ca statul să-şi pună problema impozitării ciubucului, chestie care mie mi se pare bizară, vulgară şi expresie a lipsei de respect a omului faţă de om, din moment ce ciubucul este opţional şi reprezintă măsura în care clientul este satisfăcut de munca celui care l-a servit, i-a cântat sau l-a trasportat de colo-colo.

(14 aprilie 2018)