Saturday, March 17, 2018

Culturistul uragan

Viața de culturist este nu prea lungă. Rareori se întâmplă lă trecă un culturist de 10 ani de activitate în formă maximă. Cei mai mulți se încadrează în media de 5 ani de vârf de performanță. Sunt situații în care apar culturiști necunoscuți în mari competiții și au comportamentul uraganelor, adică rad totul.
Urmărind concursul de Mr. Olympia se observă că numele lui Arnold SCHWARZENEGGER nu apare deloc în anii 1976, 1977, 1978, 1979, dar apare în 1980 și câștigă marele trofeu.
Analizând anii 1986,1987, 1988, 1989, 1990, numele lui Dorian YEATES nu apare printre primii 20, dar vine în 1991 în forță, se plasează pe locul al II-lea, ca în anul 1992 să câștige marele trofeu. Și la noi au fost culturiști de tip uragan, care au venit în marile competiții, au cucerit titlurile din prima și au rămas în fruntea plutonului pentru o perioadă. Am în articolele pe care le-am scris numeroase exemple, dar nu doresc să supăr pe vreunul dintre campioni netrecându-l aici. Oricine dorește să constate că și noi avem culturiști uragan nu are altceva de făcut decât să ia concursul Tiger classic organizat la București și va vedea care sunt traiectoriile celor care au fost încununați cu trofeul competiției și vor constata că sportivii respectivi au venit, au demonstrat performanța, au câștigat și nu au lăsat loc la niciun fel de comentarii răutăcioase, căci erau foarte, foarte buni.
(17 martie 2018)

No comments:

Post a Comment