Wednesday, February 7, 2018

Salariul și vechimea

Omul nu este ca vinul, cu cât e mai vechi, cu atât este mai bun. De aceea, existența unor bariere legate de vechime mi se pare aberantă. Eminescu a debutat în poezie la 16 ani. Galois a dezvoltat teoria legată de soluționarea ecuațiilor prin radicali la 21 de ani, Enescu a scris cele două Rapsodii la 20 de ani. Nu spun că toată lumea este genială, dar fiecare are ritmul lui. Trebuie impuse doar criterii calitative și aceste criterii trebuie respectate, nu fușerite.
Am văzut un șef de catedră care și-a promovat amanta ca vântul și ca gândul până la gradul de profesor universitar. Am văzut pe un șef care și-a adus pe fie-sa în catedră și a împins-o cu sârg până la gradul de conferențiar, până când el s-a epuizat.
Dacă un tânăr este:
- ambițios,
- inteligent,
- muncitor,
- eficient,
- sistematic,
- focusat,
muncește și este dedicat meseriei, îndeplinind toate cerințele parcurgerii unui traseu, nimeni și nimic nu trebuie să-i stea în calea evoluției în carieră, iar evoluția lui să fie strict dependentă de el și numai de el. Niciodată nu trebuie puse bariere artificiale în fața evoluției unei persoane. Blocările de posturi, restricțiile impuse fără rost care sunt de fapt piedici în evoluția unui tânăr, toate au efecte negative, căci fiecare om trăiește o singură dată și-și definește strategia vieții sale pe care nimeni nu este moral să i-o perturbe fără rost, doar că așa vrea acea persoană incapabilă să înțeleagă mersul societății. L-am invidiat pe bunul meu prieten Vladimir Bubea că profesorul său Cornel Olariu, chiar în ziua când a ajuns la Universitatea din Timișoara i-a creionat cariera și i-a spus că totul depinde de el. La bucurești, tinerii erau lăsați de șefii de catedră în bătaia vântului.
Vechimea este un număr și atât. Nu trebuie ignorat, dar nu trebuie uitat că de multe ori se zice: ăsta a făcut umbră pământului degeaba.


(07 februarie 2018)

No comments:

Post a Comment