Monday, January 15, 2018

ROMÂNIA'100: Conducătorii

În cei 100 de ani care s-au scurs de la Marea Unire și pâna acum, România a avut mai mulți conducători, despre care voi scrie aici câteva cuvinte pentru a caracteriza ceea ce au făcut ei cât timp s-au aflat la cârma destinelor României.
FERDINAND I, Rege al României a domnit între anii 1914 - 1927,el fiind fauritorul Marii Uniri. În timpul domniei sale a fost semnat la 4 iunie 1920 Tratatul de la Trianon, care a recunoscut unirea Transilvaniei la România. În 15 octombrie 1922 s-a încoronat la Alba Iulia ca rege al României Mari. 
CAROL al II-lea rege al României, a domnit între anii 1930 și 1940, iar domnia sa a dus la instaurarea dictaturii regale până în 1938 când a abdicat. Era mare colecționar de timbre.
Ion ANTONESCU, mareșal al României s-a autointitulat șef de stat în anul  1941 și a pierdut puterea în 23 august 1944. A fost executat prin împușcare la 1 iunie 1946 în curtea închisorii Jilava, sentința de condamnare la moarte fiind dată de un Tribunal al Poporului.
MIHAI I, rege al României a domnit între anii 1927 - 1930 și apoi în perioada 1940 - 1947, când în 31 decembrie 1947 a abdicat.
Nicolae CEAUȘESCU, primul președinte al României, a condus statul între 1965 si 22 decembrie 1989 când a fost rasturnat de la putere de catre revlutionari. El a fost executat prin împușcare, după o judecată sumară, la Târgoviște în ziua de Crăciun a anului 1989 în curtea garnizoanei, românii fiind un popor covârșitor cu credință ortodoxă. În timpul lui a fost construit Canalul Dunăre-Marea Neagră Clădirea casei Poporului și Metroul bucureștean.
Ion ILIESCU a fost al doilea presedinte al României care a câstigat alegerile în duminica orbului, 20 mai 1990 cu 85,07%, apoi  a câștigat alegerile în 1992 cu 61,43 %  începând un nou mandat până în 1996 si a redevenit presedinte în mandatul 2000 - 2004. Nimic notabil.
Emil CONSTANTINESCU a fost al III-lea presedinte care a ocupat acesta functie în intervalul 1996 - 2000. Nu a mai candidat la un  al doilea mandat considerându-se învins de sistem. El a permis avioanelor NATO să folosească aeroporturi de la noi înainte de a fi bombardate orașul Belgradul și podurile de pe Dunăre.
Traian BASESCU a fost as IV-lea presedinte al României în mandatele 2004 - 2009 si 2009 - 2014. S-a zbuciumat să creeze statul de drept, cu care s-a lăudat tot timpul, dar ani mai târziu a recunoscut că statul este mafiot. În 6 mai 2010 a tăiat salariile bugetarilor cu 25% și a vrut reducerea pensiilor cu 10% fără a reuși acest din urmă demers.
Klaus IOHANNIS este al V-lea presedinte al României din anul 2014 si are un mandat de 5 ani.
Fiecare dintre sefii de stat enumerati aici si-au pus amprenta asupra evolutiei statului român fie asa cum au avut capacitatea s-o faca, fie cum evolutia istorica din zona le-a permis.
Cert este faptul ca unii au facut mai mult, altii au facut mai putin, unii au facut bine ceea ce au facut pentru poporul lor, altii, din contra, au facut rau acestui popor, unii dintre ei recunoscând chiar acest lucru.


(16 ianuarie 2018)

No comments:

Post a Comment