Deși comuniștii se considerau veșnici ca sistem, ca oameni aveau conștiința vremelniciei, drept care pentru a-și asigura un loc respectabil după, au purces la construirea unui monument al eroilor luptei pentru socialism, un loc deci unde să li se depună stârvurile când vor părăsi această lume. A fost proiectat și realizat din materiale scumpe chiar în Parcul Libertății acel monument, adică un mausoleu, un fel de Pantheon dâmbovițean, neavând noi niciun Napoleon.
Au fost făcute cripte în exterior unde au fost plantați comuniștii mai mărunței, iar în interior au fost puși comuniștii mai importanți, era să zic mai spălați. În mijloc trona mormântul lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Nu știu dacă chiar el se gândise unde să-și ducă somnul de veci, dar bănuiesc că din respect pentru cine era el n-a fost pus nici mai la dreapta, nici mai la stânga. Știu că după ce a murit, orașul Onești s-a numit orașul Gheorghe Gheorghiu dej nu pentru multă vreme, căci s-a revenit. Nici opra lui nu s-a republicat și nici numele lui nu a fost scris pe un munte așa cum s-au angajat sub imperiul durerii cei ce i-au urmat la cârma partidului. Remarc faptul că Nicolae CEAUȘESCU nici nu l-a împins într-o parte pe DEJ în mausoleu, nici nu și-a construit altceva, considerându-se veșnic sau intuind ce i se va întâmpla, nefericitul de el. Nici lingăii lui, de teamă n-au făcut ceva megaloman în buricul Bucureștiului așa cum au fpcut unii prin Asia comunistă înainte de evenimente.
Am vizitat și eu acel loc de pelerinaj pe când mergeam cu copiii în Parcul Libertății, dar acolo am intrat doar eu, nu soția și nici copiii. Nu era nimic special, nu era niciun aer solemn, ci o atmosferă de hrubă cu butoaie de vin, rece și neprimitoare, nimic altceva, nici sobietate, nici înălțime.
După Revoluție au fost scoase sicireiele comuniștilor de acolo, ca mod de rescriere a istoriei și unii au jubilat, exact cum au făcut legionarii când și-au deshumat morții lor și i-au plimbat în căruțe pe străzile orașelor de strigau la mitinguri zent în locul celor din sicrie când li se rostea numele.
La un moment dat s-a pus problema demolării acelui monument, dar barbaria nu s-a mai produs că au fost demonstranți care s-au opus. Acum nu mai știu ce este acolo, dar bănuiesc că bântuie acolo stafiile comunismului și nimeni și nimic nu are cum să șteargă cei 50 de ani nefericiți de istorie.
(13 septembrie 2017)
No comments:
Post a Comment