Comuniștii și ilegaliștii

Partidul comunist înființat la 8 mai 1021, pâmă după 1944 a activat în ilegalitate. Cei sub 1.000 de membri de partid câți a numărat PCR, au fost recunoscuți după 1950 ca fiind ilegaliști, cărora acest statut le conferea niște drepturi speciale precum:

- pensii barosane;

- uși deschise peste tot;

- onoruri pe oriunde mergeau;

- cuvânt greu în fața altor comuniști;

- primeau case de la stat;

- mergeau gratis la tratamente;

- scutiri de impozite;

- aveau acces la spitalele speciale.

Într-un cuvânt, aveau o serie de privilegii, exact așa cum au revoluționarii de acum, ceea ce i-a determinat pe mulți să facă tot ce le-a stat în putință pentru a intra în posesia unui certificat de revoluționar. Din cât de puțini am fost, vai cât de mulți am rămas, este vorba care circulă în cercuri oarecum restrânse printre cei ce se mai leagă în lanțuri uneori, deși mulți dintre ei nu au fost nici la baricada de la Inter și nici în focul Revoluției, sub tirurile de gloanțe ale teroriștilor care au făcut peste 1.000 de victime de au umplut un cimitir în Ddeal lângă Belu.

Am cunoscut o ilegalistă, femeie dealtfel cumsecade, care prin tăcerile ei prelungite ascundea lucruri grave, căci pentru una luptase ea în tinerețe și comunismul i-a adus cu totul altceva în realitate. Am cunoscut un alt ilegalist, muncitor cismar, care ori de câte ori lua cuvântul în ședințe zicea: 

- Bani, bani, nu miciunile voastre, nătărăilor.

El era îndoctrinat că dacă vin comuniștii la putere va curge lapte și miere, ceea ce așteaptă și în ciua de azi care participă la vot, ca balivernele din campanie să devină realitate, ceea ce nu are loc.
Comuniștii au avut o categorie privilegiată formată din ilegaliștii care au luptat după 1921 până  în 1944 pentru idealuri care li s-au dovedit a fi doar simple iluzii, pentru că și socialismul ca oricare alt mod de producție este generator de inechități și mâncat de contradicții izvorâte din natura umană păcătoasă.

(08 septembrie 2017)