Tuesday, July 11, 2017

Răposatul Ceaușescu (05)

Așa cum suntem noi croiți, mergem pe extreme. Cât trăiește omul, îl înjurăm de nu se există, iar după ce crapă, îi găsim calități cu toptanul. Probabil și de aceea, cei puternici se înconjoară de slugi, lingări, fățarnici, mincinoși, proști, dubioși, ariviști, servili, molâi, duplicitari și găunoși, întrucât dispun de resurse perfect pentru a fi manipulați, poziționați, spălați și umiliți. Cu această cohortă, omul cel mai puternic și Nicolae CEAUȘESCU s-a crezut a fi un om puternic, își pune în mișcare planurile sale excentrice pentru:
- a-și tipări zisele în volume legate în piele;
- a fi pictat în tablouri convenționale;
- a-i se face busturi și statui transfigurate;
- a-și da tot felul de titluri și de onoare și supreme;
- a-i fi cântat numele pe stadioane cu 100.000 de guri;
- a fi aplaudat, lăudat, mângâiat, pupat.
Acestea toate, cât trăiește și are puterea, pentru că el știe că vorba lui Bertolt BRECHT, la trei zile după deces, dacă s-ar scula din morți, nici măcar un loc de protar nu s-ar găsi. Cu Nicolae CEAUȘESCU a fost și mai rău, căzând sub plumbi, chiar în ziua de Crăciun, exact așa cum era proorocit undeva, celui care demolează Așezămintele Brâncovenești din buricul Capitalei. Îmi aduc aminte că cineva mi-a zis că-și face singur pomenile, pentru că are certitudinea că fiii și fiicele sale, vreo șapte la număr, nu i le vor face, luați cu munca zicea el, din nesimțire și lipsă de respect, zic eu. Am descoperit o teorie, în virtutea căreia, fiecare om își erodează poziția doar prin simpla sa prezentă în societate, pentru că lumea se satură să-l tot vadă, chiar dacă prin ceea ce face, numai fapte bune sunt și efectele lor sunt binefăcătoare sută la sută. Este ca și cum dimineața, la prânz și seara, un om mănâncă numai friptură de fazan. Este o mâncare specială și gustoasă, dar oricui i se ia de ea dacă i se servește non-stop o perioadă îndelungată. Bancurile care circulau în operă despre Nicolae CEAUȘESCU nu erau neapărat bancuri politice, dar arătau suprasaturarea poporului de prezența sa și a consoartei sale. Inclusiv poezioarele care-i ironizau pe poeții săi de curte era scrise exact pentru a marca doar faptul că paharul era prea plin și urma picătura care să dea pe dinafară. În concluzie, revin la vorba populară: neică, ce-ai fost și ce-ai ajuns.



(12 iulie 2017)

No comments:

Post a Comment